Fricoşii să plece acasă

La Deuteronom cap. 20, se află un fel de sfaturi de armată. Când vei merge la război contra vrăjmaşilor tăi - grăia Domnul către Moise - la apropierea luptei, preotul să vorbească poporului: Ascultă Israele! Voi astăzi sunteţi aproape de luptă contra vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se tulbure inima, fiţi fără teamă, nu vă îngroziţi dinaintea lor. Căci Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi ca să vă mântuiască. Iar mai mari oştirii să vorbească apoi poporului şi să zică: Cine şi-a sădit o vie şi încă n-a mâncat din ea, să plece acasă. Cine de curând s-a logodit cu o femeie, să plece şi el acasă. Şi mai ales: Cine este fricos şi slab la inimă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moaie inima fraţilor lui (Deut. 20, 1-8).

Ce înţeles adânc este în acest loc din Biblie! Întâi şi mai întâi spune şi aici că războiul israelienilor era războiul lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru aceasta, luptătorilor li se cereau anumite condiţiuni. Cei ce nu întruneau aceste condiţiuni, erau scutiţi de armată, sau mai bine zis, erau scoşi din armată şi trimişi acasă ca unii ce numai încurcau războiul şi biruinţa.

Aşa e şi în războiul nostru cel sfânt de la Oaste. Războiul nostru este războiul lui Dumnezeu. Dumnezeu poartă prin noi acest război. Şi ostaşii Lui trebuie să întrunească condiţiile pe care Domnul le cerea prin Moise.

Cei cu case noi, cu vii noi, cei curând logodiţi, erau trimişi acasă. Aceştia închipuie pe cei din Evanghelie care fuseseră chemaţi la ospăţ; dar unul n-a venit, fiindcă şi-a cumpărat ţarină, altul şi-a cumpărat perechi de boi, altul muiere şi-a luat (Luca 14, 16-20).

Icoana aceasta ne spune lămurit: Cei legaţi mai mult de lume decât de Dumnezeu, n-au ce căuta în armata Domnului. Cei ce iubesc mai mult lumea şi cele lumeşti decât sufletul şi cele sufleteşti, n-au ce căuta în războiul cel sfânt. Cei ce ascultă mai mult de oameni decât de Dumnezeu (Fap. Ap. 5, 29), n-au ce căuta în oştirea Domnului; să plece acasă! Cei ce cred că pot iubi şi pe Dumnezeu şi pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona - n-au ce căuta în războiul cel sfânt; să plece acasă!

Între cei poftiţi să plece acasă din armată, Biblia pune şi pe cei fricoşi. Cu ei nu se poate face nici un fel de război. Cum spune Biblia, fricoşii numai moaie inima fraţilor. Fricoşii n-au ce căuta nici în luptele cele duhovniceşti! Ei sunt o slăbire şi o primejdie pentru luptele Domnului. Din cei fricoşi ies şi dezertorii şi trădătorii (cum şi avem o sumă de aceia!).

Un ostaş fricos e numai o pacoste pentru armata Domnului. La cea dintâi împotrivire, fricosul dezertează. O pildă: Un brav luptător, Ion Cirtăş din Ivăneşti - Pădure, jud. Mureş, îmi spunea: Eram la începutul Oastei. Pe lângă mine, abia mai putusem recruta încă un frate mai bătrân. Dar un preot ne-a arătat la jandarmerie că suntem sectari şi au venit jandarmii să ne cerceteze. Eu, întâmplător, eram la pădure. Jandarmii l-au căutat pe fratele mai bătrân, spunându-i spre ce scop au venit în casa lui. Atunci ştiţi ce s-a întâmplat? Fratele s-a repezit la o ladă ce o avea în casă, a scos din ea o pipă mare şi a început a se lepăda de Oaste cu tărie, zicând: Io, d-lor, nu sunt cu rătăciţii aceia... uite, eu am pipă şi fumez ca şi ceilalţi oameni care merg la biserică... eu n-am nimica cu rătăciţii aceia, trăsni-i-ar... (şi aici omul a mai tras şi o înjurătură pentru ca dovada să fie mai tare).

Iată până unde merge lupta fricosului!

Cu fricoşii nu poţi face nimic. Ce mult spune în privinţa aceasta şi fricosul din Pildele lui Solomon! Înţeleptul Solomon a dat o minunată fotografie a fricosului la Proverbe cap. 22, vers. 13. De câte ori e vorba de făcut ceva, fricosul sare speriat: stai pe loc! Afară e un leu care m-ar putea ucide... să stăm pe loc!... (Prov. 10, 20).

Aşa e fricosul prin lupta cea duhovnicească. El nu face altceva decât să te tragă de mânecă, de la lucrul Domnului. El nu face altceva, decât sminteală luptătorilor.

Iubiţii mei fraţi ostaşi! La Apocalipsa cap. 21, este un loc peste care poate mulţi au trecut nebăgându-l în seamă. Se spune acolo: Cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori şi toţi mincinoşii, partea lor este iadul care arde cu foc şi pucioasă (Apoc. 21, 8).

Cuvântul lui Dumnezeu spune aici apriat că nici fricoşii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Eu am rămas cu un fel de uimire şi mirare când m-am oprit mai întâi asupra acestui loc. Cei fricoşi sunt puşi alături de ucigaşi, curvari, vrăjitori. Ba încă sunt puşi în fruntea lor.

Scumpul meu frate luptător! Nu uita acest loc. Sapă-l în inima ta şi în gândul tău. Fricoşii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Un ostaş al Domnului nu cunoaşte frica!

Noi trebuie să avem clipă de clipă conştiinţa că nu suntem singuri în războiul cel sfânt. Domnul e cu noi. Domnul ne-a dat atâtea dovezi că este cu noi, încât să ne mai temem, ar însemna că suntem nişte laşi şi fricoşi vrednici de a fi trimişi acasă din armata Domnului.

Eu nu mă tem decât de un singur lucru: de păcat. Să ne temem numai de păcat, căci prin păcat Îl pierdem pe Domnul ca să nu ne părăsească şi El.

Până când Domnul este cu noi şi noi cu El - n-avem de ce să ne temem. Chiar de s-ar zgudui pământul şi s-ar cutremura toţi munţii răutăţii omeneşti - n-avem de ce să ne temem. Domnul e cu noi!