Fricoșii să plece acasă

La Deuteronom cap. 20, se află un fel de sfaturi de armată. Când vei merge la război contra vrăjmașilor tăi - grăia Domnul către Moise - la apropierea luptei, preotul să vorbească poporului: Ascultă Israele! Voi astăzi sunteți aproape de luptă contra vrăjmașilor voștri. Să nu vi se tulbure inima, fiți fără teamă, nu vă îngroziți dinaintea lor. Căci Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi ca să vă mântuiască. Iar mai mari oștirii să vorbească apoi poporului și să zică: Cine și-a sădit o vie și încă n-a mâncat din ea, să plece acasă. Cine de curând s-a logodit cu o femeie, să plece și el acasă. Și mai ales: Cine este fricos și slab la inimă, să plece și să se întoarcă acasă, ca să nu moaie inima fraților lui (Deut. 20, 1-8).

Ce înțeles adânc este în acest loc din Biblie! Întâi și mai întâi spune și aici că războiul israelienilor era războiul lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru aceasta, luptătorilor li se cereau anumite condițiuni. Cei ce nu întruneau aceste condițiuni, erau scutiți de armată, sau mai bine zis, erau scoși din armată și trimiși acasă ca unii ce numai încurcau războiul și biruința.

Așa e și în războiul nostru cel sfânt de la Oaste. Războiul nostru este războiul lui Dumnezeu. Dumnezeu poartă prin noi acest război. Și ostașii Lui trebuie să întrunească condițiile pe care Domnul le cerea prin Moise.

Cei cu case noi, cu vii noi, cei curând logodiți, erau trimiși acasă. Aceștia închipuie pe cei din Evanghelie care fuseseră chemați la ospăț; dar unul n-a venit, fiindcă și-a cumpărat țarină, altul și-a cumpărat perechi de boi, altul muiere și-a luat (Luca 14, 16-20).

Icoana aceasta ne spune lămurit: Cei legați mai mult de lume decât de Dumnezeu, n-au ce căuta în armata Domnului. Cei ce iubesc mai mult lumea și cele lumești decât sufletul și cele sufletești, n-au ce căuta în războiul cel sfânt. Cei ce ascultă mai mult de oameni decât de Dumnezeu (Fap. Ap. 5, 29), n-au ce căuta în oștirea Domnului; să plece acasă! Cei ce cred că pot iubi și pe Dumnezeu și pot sluji și lui Dumnezeu și lui mamona - n-au ce căuta în războiul cel sfânt; să plece acasă!

Între cei poftiți să plece acasă din armată, Biblia pune și pe cei fricoși. Cu ei nu se poate face nici un fel de război. Cum spune Biblia, fricoșii numai moaie inima fraților. Fricoșii n-au ce căuta nici în luptele cele duhovnicești! Ei sunt o slăbire și o primejdie pentru luptele Domnului. Din cei fricoși ies și dezertorii și trădătorii (cum și avem o sumă de aceia!).

Un ostaș fricos e numai o pacoste pentru armata Domnului. La cea dintâi împotrivire, fricosul dezertează. O pildă: Un brav luptător, Ion Cirtăș din Ivănești - Pădure, jud. Mureș, îmi spunea: Eram la începutul Oastei. Pe lângă mine, abia mai putusem recruta încă un frate mai bătrân. Dar un preot ne-a arătat la jandarmerie că suntem sectari și au venit jandarmii să ne cerceteze. Eu, întâmplător, eram la pădure. Jandarmii l-au căutat pe fratele mai bătrân, spunându-i spre ce scop au venit în casa lui. Atunci știți ce s-a întâmplat? Fratele s-a repezit la o ladă ce o avea în casă, a scos din ea o pipă mare și a început a se lepăda de Oaste cu tărie, zicând: Io, d-lor, nu sunt cu rătăciții aceia... uite, eu am pipă și fumez ca și ceilalți oameni care merg la biserică... eu n-am nimica cu rătăciții aceia, trăsni-i-ar... (și aici omul a mai tras și o înjurătură pentru ca dovada să fie mai tare).

Iată până unde merge lupta fricosului!

Cu fricoșii nu poți face nimic. Ce mult spune în privința aceasta și fricosul din Pildele lui Solomon! Înțeleptul Solomon a dat o minunată fotografie a fricosului la Proverbe cap. 22, vers. 13. De câte ori e vorba de făcut ceva, fricosul sare speriat: stai pe loc! Afară e un leu care m-ar putea ucide... să stăm pe loc!... (Prov. 10, 20).

Așa e fricosul prin lupta cea duhovnicească. El nu face altceva decât să te tragă de mânecă, de la lucrul Domnului. El nu face altceva, decât sminteală luptătorilor.

Iubiții mei frați ostași! La Apocalipsa cap. 21, este un loc peste care poate mulți au trecut nebăgându-l în seamă. Se spune acolo: Cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori și toți mincinoșii, partea lor este iadul care arde cu foc și pucioasă (Apoc. 21, 8).

Cuvântul lui Dumnezeu spune aici apriat că nici fricoșii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Eu am rămas cu un fel de uimire și mirare când m-am oprit mai întâi asupra acestui loc. Cei fricoși sunt puși alături de ucigași, curvari, vrăjitori. Ba încă sunt puși în fruntea lor.

Scumpul meu frate luptător! Nu uita acest loc. Sapă-l în inima ta și în gândul tău. Fricoșii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Un ostaș al Domnului nu cunoaște frica!

Noi trebuie să avem clipă de clipă conștiința că nu suntem singuri în războiul cel sfânt. Domnul e cu noi. Domnul ne-a dat atâtea dovezi că este cu noi, încât să ne mai temem, ar însemna că suntem niște lași și fricoși vrednici de a fi trimiși acasă din armata Domnului.

Eu nu mă tem decât de un singur lucru: de păcat. Să ne temem numai de păcat, căci prin păcat Îl pierdem pe Domnul ca să nu ne părăsească și El.

Până când Domnul este cu noi și noi cu El - n-avem de ce să ne temem. Chiar de s-ar zgudui pământul și s-ar cutremura toți munții răutății omenești - n-avem de ce să ne temem. Domnul e cu noi!