Foto Traian Dorz

Se-ntunecă, s-aprindem...

Traian Dorz - Hristos - Binefăcătorul nostru

Se-ntunecă! - S-aprindem mai strălucit lumina
să-şi vadă osândiţii zăvoarele şi vina
s-aprindem mai înaltă vestirea lui Mesia
să-şi vadă osândiţii cătuşa şi orbia.
Orbia neştiinţei lumina Milei care
prea multul mers în umbră le-a stins a lor vedere
orbiei răutăţii, un strop de mântuire
nu-i dă decât cereasca lumină de iubire.
Se-ntunecă mai tare... Curând va-ncepe valea
aprindeţi-vă ochii arzând să vadă calea
şi inima v-aprindeţi - doar para ei curată
vă poate face-n stare de-o cale-adevărată.
Curând va-ncepe bezna singurătăţii sure
o, ce lumină-atuncea de voi o să se-ndure?
Curând va-ncepe seara ce n-are dimineaţă
- când nu-I Hristos Lumină, - ce-i veşnica viaţă?
+
Păcatul rupe părtăşia omului cu Dumnezeu.
Sf. Grigore de Nisa.