Setea şi izvorul
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - O, cu câtă sete aleargă bieţii oameni la izvoarele distracţiilor vinovate,
la citirea cărţilor otrăvitoare,
la ascultarea lucrurilor deşarte,
la scufundarea în mocirla călduţă şi leneşă a spurcăciunilor minţii şi a trupului lor, ticăloşindu-şi sufletul.
Sufletul lor cel însetat după curăţie, - dar îndopat cu stricăciuni,
cel însetat după lumină, - dar cufundat în întuneric.
Şi cât de aproape este de fiecare dintre noi Izvorul îmbelşugat al Apelor Vieţii: Hristos!
2 - O, voi toţi cei însetaţi, nu mai mergeţi la foc, - veniţi la ape.
Nu mai mergeţi la păcate, - veniţi la biserică.
Nu mai mergeţi la Satana, veniţi la Hristos!
3 - Voi cei însetaţi după neprihănire, după har, după sfinţire, după dragoste, după orice trebuinţă adânc sufletească,
nu vă mai duceţi să le căutaţi acestea acolo unde nu este Hristos.
Ci veniţi la El, căci numai prin El le veţi putea afla toate acestea, nu numai nespus mai fericiţi, dar şi nespus mai mult decât gândiţi sau credeţi voi.
4 - Nu există mai mare binefacere pentru lume decât neprihănirea.
Şi nici un mai mare binefăcător pentru oameni, decât un om neprihănit.
Dar ce puţin îi pasă lumii de ea.
Şi ce puţin le pasă oamenilor de el.
5 - Numai când neprihănirea piere cu totul, atunci se vede ce a fost ea pentru lume.
Când lumea, fără neprihănire, ajunge plină de spurcăciune, şi de nedreptate,
de hoţie şi de necinste,
de desfrânare şi de crime,
de silnicie şi de oroare,
- abia atunci se vede ce a însemnat neprihănirea când era, frânând răul şi oprind nimicirea.
Dar cui nu i-a păsat de ea când era, în zadar îi va mai păsa când a pierit.
6 - Când un om neprihănit mai este încă undeva, - el este ca o sare acolo, împiedicând întinderea stricăciunii.
Şi ca o lumină împrăştiind întunericul.
Vai de stricăciunea fără sare
şi de întunericul fără lumină.
Dar multora omul cel neprihănit le este şi ca un ghimpe în ochi şi ca un ţepuş în coastă.
Prezenţa lui le aduce mereu aminte celor din jurul său de Dumnezeu şi de Cuvintele Lui Sfinte.
Vederea lui le împiedică lor lucrarea stricăciunii. Şi puterea care este peste el îi îndeamnă spre mântuire,
- iar oamenii lumii acesteia nu iubesc neprihănirea şi nu-L doresc pe Dumnezeu!
7 - Când piere omul lui Dumnezeu, la prea puţini oameni le pasă cu adevărat de această pierdere.
Prea puţini îşi dau cu adevărat seama de pierderea cea mare pe care o lasă în urma sa, un om al lui Dumnezeu.
Prea puţini îşi dau seama că omul cel neprihănit lasă la moartea lui un gol mult mai mare decât locul pe care îl ocupa când era în viaţă.
8 - Voi toţi care aveţi o răspundere pentru o cetate, pentru un popor, pentru omenire, luaţi seama şi să vă pese de neprihănire.
Ocrotiţi-o până nu piere dintre oameni. Căci nimic nu mai puteţi pune în locul ei.
Iar o societate murdară, nu poate să trăiască.
9 - Despre însemnătatea postului ştim cu toţii.
Despre roadele lui, suntem încredinţaţi mulţi...
dar despre felul cum trebuie împlinit postul, ştim încă prea puţin, însă despre fericirea şi împlinirea acestora cu fapta nu ştim câţi ştim.
10 - Că trebuie să postim toate posturile, asta o ştim cu toţii.
Că trebuie să le postim întocmai cum au fost aşezate de la început, şi asta o ştim poate,
iar unii o mai şi împlinim, deşi acest lucru nu trebuie să-l trâmbiţăm, că ştie Domnul Dumnezeu cât poate şi cât face fiecare din împlinirea poruncilor înfrânării...
- Dar sunt mereu tot mai puţini care se mai interesează de asta acum, când lumea face tot ce poate spre a se îmbolnăvi şi a muri cât mai grabnic de îmbuibare şi de desfrâu.
11 - Dincolo de oprirea de la mâncare, sau de la anumite mâncări,
în toate zilele rânduite postului, sau numai în anumite zile deosebite,
- cine mai gândeşte şi la cele care mai trebuiesc neapărat să însoţească adevăratul post
- câţi gândim, câţi luăm seama şi mai ales câţi ne oprim, ferindu-ne de ceea ce credem că ne este îngăduit oricând?
Câţi renunţăm la dorinţa ce credem că avem dreptul în orice timp?
12 - De aceste înfrânări cerute şi poruncite de Cuvântul lui Dumnezeu, postul este neplăcut omului firesc. Şi pare fără nici un folos pentru cel care îl face. Ce mare este amăgirea că acum se poate orice, o mai târziu cum vor vedea că nu s-a putut chiar orice.
În zilele postului, ispitele sunt şi mai mari şi mai multe, de aceea să fim şi mai veghetori.
13 - Oricine se scoală, acela se ridică, înălţându-se spre lumină.
Dar omul cu cât se scoală mai repede, - cu atât se luminează mai mult.
Oricine porneşte, tot ajunge odată. Numai că cu cât porneşti mai devreme, mergi mai frumos şi ajungi mai liniştit.
Oricine începe, tot isprăveşte odată, numai că cu cât începe mai din timp, lucrează mai chibzuit şi sfârşeşte mai rodnic.
14 - Numai în lumina lui Dumnezeu vezi luminos şi vezi clar, vezi sănătos şi vezi realitatea, vezi adevărul şi în toate direcţiile.
Fără Hristos cazi în falsele călăuziri, cazi în amăgirea luminilor rătăcitoare, care duc la zăpăceală, la nebunie şi la pierzare.
De aceea tinere, luminează-te!
15 - Scoală-te şi vino la soare.
Soarele îţi va da lumină şi sănătate, voioşie şi claritate, vigoare şi lărgime.
Hristos te va lumina şi te va face luminos,
vino şi tu oricare ai fi, care trăieşti în întunericul păcatelor, al deziluziilor, al falsităţilor şi al necredinţei.
Scoală-te şi vino şi vei fi luminat de Hristos.
Iar dacă ai venit, rămâi în lumină, şi umblă în lumină, şi rodeşte în lumină...
şi vei deveni şi tu luminos, ca o parte din El.
16 - Un suflet care de tânăr a ascultat de acest cuvânt, sculându-se - va avea parte de o mare lumină, devenind el însuşi un luminător, ascultat de multe suflete.
Şi preţuit de mulţi aleşi,
înaintaşii lui vor fi binecuvântaţi din pricina lui,
iar urmaşii lui vor fi înconjuraţi cu dragoste şi preţuire nemărginită, tot din pricina sa.
17 - Peste cel ce vine şi rămâne la Hristos, Harul lui Dumnezeu se va revărsa neîmpiedicat şi din belşug din toate privinţele.
Şi prin el peste alţii. Acest har îl va face să devină un prilej de mari binecuvântări pentru Numele Domnului şi pentru Lucrarea Lui.
Şi pentru cei care se vor împărtăşi din lumina lui Hristos din ele.
18 - Curăţia omului credincios dinăuntru ca şi frumuseţea dinafară, sunt nu numai o cinste pentru Numele lui Hristos care a putut înălţa prin harul Său o asemenea zidire dintr-o dărâmătură luminoasă,
dar va fi totdeauna şi o pildă - şi un îndemn pentru oricine va mai dori să devină ca el, o Casă a Domnului, un Templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6, 19).
Iată ce va face Hristos şi din tine suflete ascultător de El, dacă te scoli, dacă te luminezi şi dacă începi să trăieşti statornic în lumina Lui.
19 - Cine aude numai cuvinte dulci, acela nu se îndreaptă niciodată, - ca şi cine aude numai cuvinte aspre.
Cine vorbeşte numai despre dragostea lui Dumnezeu şi nu pomeneşte niciodată şi despre Dreptatea şi Judecata Lui, acela îşi înşală sufletul său şi pe ascultătorii săi.
Ca şi cel care vorbeşte numai despre judecată şi despre pedeapsă.
20 - O, vestitori ai Adevărului Dumnezeiesc, luaţi aminte la Amândouă Feţele acestea ale lui Dumnezeu.
Vorbiţi despre întregirea Cuvântului Sfânt.
Vestiţi întreg Adevărul Evangheliei lui Hristos.
căci numai aşa vă veţi face întreaga datorie faţă de Adevăr,
şi faţă de cei care au nevoie să-l cunoască în întregime, spre a nu se înşela din pricina voastră.
Dumnezeul Adevărului să vă lumineze deplin în asta.
Amin.