Sfântul Petru şi albinele

Pe vremea când Mântuitorul învăţa pe pământ, într-o zi, mergea cu Petru, Apostolul, de la Ierusalim spre Betleem. Pe drum vorbeau una-alta despre îndreptarea lumii.

- Mie, zise Petru, mi se pare că Bunul Dumnezeu e prea bun şi îndelung-răbdător cu cei răi şi păcătoşi. Cei răi sunt ca nişte aluat ce strică şi pe alţii. Acest aluat ar trebui nimicit dintre oameni, căci, atunci, mai curând s-ar îndrepta lumea. Eu, parcă, altă rânduială aş face în lumea asta.

Mântuitorul însă spunea că Tatăl Ceresc e nespus de bun şi milostiv şi nu voieşte moartea păcătosului, ci aşteaptă să se întoarcă şi să învie din moartea păcatelor. Mergând ei aşa, înţelegându-se, iată ieşi în calea lor un roi de albine ce voia să se urce într-un pom, să roiască.

- Du-te, Petre, şi ia puţină miere din stup - zise Domnul.

Petru plecă şi s-apropie de stup, dar n-apucă să ia, că o albină îl şi muşcă de mână. Atunci Petru, de durere, apucă îndată toiagul ce-l avea în mână şi îl ridică mânios să lovească şi să spargă roiul.

- Stai, Petre, ce vrei să faci? Te-a muşcat o albină şi acum vrei să omori stupul întreg? Ai săvârşi o nelegiuire. Omoară numai albina care te-a muşcat.

- Asta nu se poate, căci albinele sunt toate la fel şi, pe lângă asta, trăiesc toate strânse într-un roi.

- Ei, vezi ce fel de „rânduială nouă” ai face tu în lume? Dacă te-ar supăra vreunul dintre oameni, ai sări îndată să-i omori pe toţi.

Petru înţelese lecţia ce i-o dăduse Mântuitorul şi, din clipa aceea, n-a mai cârtit împotriva bunătăţii lui Dumnezeu.

Ajungând la Betleem, atunci spuse Mântuitorul pilda cu neghina, zicând: „Lăsaţi să crească neghina împreună cu grâul până la seceriş. Şi în vremea secerişului voi zice secerătorilor: Strângeţi întâi neghinele şi le legaţi snopi ca să le ardem în foc, iar grâul îl strângeţi în jitniţa Mea” (Mt 13, 30).