Sfântul Petru și albinele

Pe vremea când Mântuitorul învăța pe pământ, într-o zi, mergea cu Petru, Apostolul, de la Ierusalim spre Betleem. Pe drum vorbeau una-alta despre îndreptarea lumii.

- Mie, zise Petru, mi se pare că Bunul Dumnezeu e prea bun și îndelung-răbdător cu cei răi și păcătoși. Cei răi sunt ca niște aluat ce strică și pe alții. Acest aluat ar trebui nimicit dintre oameni, căci, atunci, mai curând s-ar îndrepta lumea. Eu, parcă, altă rânduială aș face în lumea asta.

Mântuitorul însă spunea că Tatăl Ceresc e nespus de bun și milostiv și nu voiește moartea păcătosului, ci așteaptă să se întoarcă și să învie din moartea păcatelor. Mergând ei așa, înțelegându-se, iată ieși în calea lor un roi de albine ce voia să se urce într-un pom, să roiască.

- Du-te, Petre, și ia puțină miere din stup - zise Domnul.

Petru plecă și s-apropie de stup, dar n-apucă să ia, că o albină îl și mușcă de mână. Atunci Petru, de durere, apucă îndată toiagul ce-l avea în mână și îl ridică mânios să lovească și să spargă roiul.

- Stai, Petre, ce vrei să faci? Te-a mușcat o albină și acum vrei să omori stupul întreg? Ai săvârși o nelegiuire. Omoară numai albina care te-a mușcat.

- Asta nu se poate, căci albinele sunt toate la fel și, pe lângă asta, trăiesc toate strânse într-un roi.

- Ei, vezi ce fel de „rânduială nouă” ai face tu în lume? Dacă te-ar supăra vreunul dintre oameni, ai sări îndată să-i omori pe toți.

Petru înțelese lecția ce i-o dăduse Mântuitorul și, din clipa aceea, n-a mai cârtit împotriva bunătății lui Dumnezeu.

Ajungând la Betleem, atunci spuse Mântuitorul pilda cu neghina, zicând: „Lăsați să crească neghina împreună cu grâul până la seceriș. Și în vremea secerișului voi zice secerătorilor: Strângeți întâi neghinele și le legați snopi ca să le ardem în foc, iar grâul îl strângeți în jitnița Mea” (Mt 13, 30).