Cum s-a făcut cârciuma

Era într-un sat o femeie rea și fără Dumnezeu. Trăia după capul ei și capul nu o ducea niciodată la lucruri bune. Se lega de oameni, casele le strica, făcea vrăji, farmece și multe altele.

Cât a fost tânără a putut trăi mai binișor, dar, după ce a îmbătrânit, nu avea deloc căutare, de aceea s-a apucat de vrăjitorii. Strângea buruieni, lua mana vacilor, lega cununiile tinerilor și, pentru acestea, lumea o numea ciumă. Copiii, când o vedeau prin sat, o petreceau cu vorbele: „Câr! Ciumo!”, cârâind-o ca pe o cioară.

În sfârșit, bătrânețea aduse cu ea multe neajunsuri și multe necazuri. Văzând că vrăjile nu-i ajută nimic, baba ceru sfat de la diavolul cum și ce să mai facă pentru ca să mai poată trăi.

Atunci diavolul astfel o sfătui:

„Umple, tu, babă, o vadră cu apă, pune în ea ardei, mătrăgună, sânge de câine și de porc, și apoi, această amestecătură pune-o la foc și las-o să fiarbă atâta vreme, până când, într-o oală, vor curge numai aburi. Din acești aburi va ieși apoi o băutură pe care să o vinzi oamenilor. Nu te teme, babo! Ai să vezi ce bine îți va merge cu acest negoț”.

Baba a ascultat sfatul diavolului și a început să fiarbă amestecătura cum i se spusese. Când bău mai întâi baba din această băutură, chiui de bucurie că a putut-o face, și de atunci rămase numele acestei băuturi: ra-chiu. Baba începu a invita la băutură și pe oamenii din sat, și oamenii, în curând, se dădură cu băutura babei.

Duminica, și când n-aveau de lucru, oamenii începură a se duce la babă, sau la „Câr-ciumo”, cum îi ziceau copiii. Pe urmă, baba rămase cu porecla căpătată de la copii, și, oamenii mari, când se duceau să cumpere băutură de la ea, începură a zice și ei: „Mă duc la Câr-Ciuma”... „Oare ce mai face «Câr-Ciuma» noastră cu căldarea ei?” Baba însă nu se supăra pentru acest nume, căci pe băutură scotea parale frumoase. Un singur necaz mai avea baba: era prea departe de sat; era într-o margine de sat. Atunci diavolul îi veni de ajutor, zicându-i: „Mutăte, babo, în mijlocul satului, căci oamenii te doresc”. Și baba plecă, oamenii o primiră cu bucurie, îi aflară și casă, de credeai că se deschide o școală.

Și, după ce s-a mutat baba în sat, oamenii rămaseră pe lângă porecla ce i-o dăduseră, aceea de „Câr-Ciumo”. Și, când mergeau la casa ei, ziceau: „Haideți la cârciuma noastră”. Și de atunci a rămas vorba cârciumă.

Când baba muri, lăsă averea și casa unui nepot al ei care vându, mai departe, băutură, și casa rămase mai departe poreclită cu numele de cârciumă.

Uitasem să vă spun că baba a început a-și vinde băutura spunând că-i leac de necaz. Pe urmă însă oamenii se treziră și cu mai mari necazuri: unii începură a-și bate femeile, alții își mâncau averea, și „cârciuma” răsuna de bătăi, sudalme, omoruri, desfrânări și alte lucruri slabe. Se vede că lucra în oameni amestecătura ce o pusese baba, la sfatul dracului, în băutură: ardeiul, mătrăguna și sângele de porc și de câine.

Și așa a rămas până azi: la cârciumă se fac cele mai multe răutăți, pentru că diavolul a sfătuit pe babă cum să facă rachiul și cârciuma.