Cum s-a făcut cârciuma

Era într-un sat o femeie rea şi fără Dumnezeu. Trăia după capul ei şi capul nu o ducea niciodată la lucruri bune. Se lega de oameni, casele le strica, făcea vrăji, farmece şi multe altele.

Cât a fost tânără a putut trăi mai binişor, dar, după ce a îmbătrânit, nu avea deloc căutare, de aceea s-a apucat de vrăjitorii. Strângea buruieni, lua mana vacilor, lega cununiile tinerilor şi, pentru acestea, lumea o numea ciumă. Copiii, când o vedeau prin sat, o petreceau cu vorbele: „Câr! Ciumo!”, cârâind-o ca pe o cioară.

În sfârşit, bătrâneţea aduse cu ea multe neajunsuri şi multe necazuri. Văzând că vrăjile nu-i ajută nimic, baba ceru sfat de la diavolul cum şi ce să mai facă pentru ca să mai poată trăi.

Atunci diavolul astfel o sfătui:

„Umple, tu, babă, o vadră cu apă, pune în ea ardei, mătrăgună, sânge de câine şi de porc, şi apoi, această amestecătură pune-o la foc şi las-o să fiarbă atâta vreme, până când, într-o oală, vor curge numai aburi. Din aceşti aburi va ieşi apoi o băutură pe care să o vinzi oamenilor. Nu te teme, babo! Ai să vezi ce bine îţi va merge cu acest negoţ”.

Baba a ascultat sfatul diavolului şi a început să fiarbă amestecătura cum i se spusese. Când bău mai întâi baba din această băutură, chiui de bucurie că a putut-o face, şi de atunci rămase numele acestei băuturi: ra-chiu. Baba începu a invita la băutură şi pe oamenii din sat, şi oamenii, în curând, se dădură cu băutura babei.

Duminica, şi când n-aveau de lucru, oamenii începură a se duce la babă, sau la „Câr-ciumo”, cum îi ziceau copiii. Pe urmă, baba rămase cu porecla căpătată de la copii, şi, oamenii mari, când se duceau să cumpere băutură de la ea, începură a zice şi ei: „Mă duc la Câr-Ciuma”... „Oare ce mai face «Câr-Ciuma» noastră cu căldarea ei?” Baba însă nu se supăra pentru acest nume, căci pe băutură scotea parale frumoase. Un singur necaz mai avea baba: era prea departe de sat; era într-o margine de sat. Atunci diavolul îi veni de ajutor, zicându-i: „Mutăte, babo, în mijlocul satului, căci oamenii te doresc”. Şi baba plecă, oamenii o primiră cu bucurie, îi aflară şi casă, de credeai că se deschide o şcoală.

Şi, după ce s-a mutat baba în sat, oamenii rămaseră pe lângă porecla ce i-o dăduseră, aceea de „Câr-Ciumo”. Şi, când mergeau la casa ei, ziceau: „Haideţi la cârciuma noastră”. Şi de atunci a rămas vorba cârciumă.

Când baba muri, lăsă averea şi casa unui nepot al ei care vându, mai departe, băutură, şi casa rămase mai departe poreclită cu numele de cârciumă.

Uitasem să vă spun că baba a început a-şi vinde băutura spunând că-i leac de necaz. Pe urmă însă oamenii se treziră şi cu mai mari necazuri: unii începură a-şi bate femeile, alţii îşi mâncau averea, şi „cârciuma” răsuna de bătăi, sudalme, omoruri, desfrânări şi alte lucruri slabe. Se vede că lucra în oameni amestecătura ce o pusese baba, la sfatul dracului, în băutură: ardeiul, mătrăguna şi sângele de porc şi de câine.

Şi aşa a rămas până azi: la cârciumă se fac cele mai multe răutăţi, pentru că diavolul a sfătuit pe babă cum să facă rachiul şi cârciuma.