Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.
Domnul vorbeşte de obicei încet. Pe uliţe şi prin pieţe, rar de tot I S-a auzit glasul Său (Isaia 42, 2).
Între cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, Cuvântul Sfânt este adesea înţeles mult mai uşor
şi ascultat mult mai degrab (în măsura priceperii şi stării pe care o au ei), decât între mulţi cărora le place să-şi spună credincioşi.
Priviţi numai cât de uşor Îl aud şi Îl înţeleg pe Domnul oamenii din lume, care vin întâia dată la ascultarea Cuvântului Său, cu dorinţa de a-L împlini, îndată ce Domnul le vorbeşte, cum L-am ascultat şi noi, de prima dată.
Mulţimea care vine cu sinceritate, îndată simte că Hristos o cheamă cu glas plin de iubire, de căldură şi de bunătate.
Dar priviţi iarăşi, odată ce a venit la Hristos, cât de greu Îl mai aud apoi oamenii pe Domnul, când le vorbeşte despre răbdare, despre înfrânare, despre sfinţenia vieţii,
despre lepădarea de sine, despre predarea deplină în slujba lui Hristos,
despre luarea jugului Său şi despre purtarea poverii Crucii Sale.
Acestora trebuie adesea să le tot strige toată viaţa... şi totuşi aşa de puţini şi aşa de greu Îl aud.
În lume nu-i nevoie să strigi, dar în Templu e nevoie.
Între cei dinafară nu-i atâta nevoie ca Domnul să strige, dar între cei dinăuntrul Casei Sale, câtă nevoie este de strigăte stăruitoare.
Căci venind în Templu,
hotărându-se pentru Domnul,
împlinind începutul voii lui Dumnezeu,
oamenii cred că au făcut tot ce este nevoie să facă, şi că de-acum încolo tot ce vorbeşte Hristos, nu-i mai priveşte pe ei, ci pe alţii.
Când prorocul Natan a vorbit lui David, după păcătuirea sa, uşor a înţeles David totul.
Dar că este vorba chiar despre dânsul asta a înţeles-o foarte greu.
Ca să vină oamenii la Templu, nu e nevoie să li se spună prea tare.
Dar ca să vină la Dumnezeu, este nevoie să li se strige, mereu şi mereu - şi totuşi aşa de greu aud.
Ca să se boteze şi reboteze oamenii, nu este nevoie să li se spună prea mult şi sunt gata s-o facă, unii de nu ştiu câte ori.
Dar ca să sfinţească în inimile lor pe Hristos ca Domn, aceasta trebuie să li se strige toată viaţa, şi totuşi n-o fac aproape nici unii.
Ca să se hotărască omul să vină la biserică sau la adunare şi chiar să se predea Domnului, să intre în Oastea Sa, nu-i tocmai aşa de greu, unii o fac uşor.
Dar ca să ajungă să dorească a-L realiza în viaţa lor pe Hristos, cât de greu este aceasta.
Cât de mult şi cât de tare trebuie să li se tot strige lucrul acesta oamenilor până să ajungă să-l facă atât de încet şi atât de puţini.
Sunt multe adevăruri care trebuiesc strigate, nu spuse încet.
Acestea sunt acele adevăruri care se primesc cel mai anevoios şi de către cei mai puţini.
Dar acestea sunt cele mai însemnate şi de mai mare preţ, pentru mântuirea sufletului fiecăruia.
Slujitori ai Domnului, faceţi şi voi ca Domnul: Adevărurile mari şi importante, le strigaţi.
Adică le spuneţi cu curaj,
le spuneţi clar
şi le spuneţi stăruitor şi repetat ca să le audă toţi.
Faceţi şi voi ca Domnul: celor de pe uliţe le vorbiţi încet, cu blândeţe, cu milă, cu răbdare şi cu înţelegere.
Dar celor din Templu le strigaţi cu stăruinţă, cu putere, cu mustrare, cu durere, ca să audă toţi.
Faceţi şi voi ca Domnul: nu-i părăsiţi niciodată pe oameni.
Când nu vă ascultă,
când nu vă sunt atenţi la învăţătură,
când sunt cu gândul în altă parte,
când se depărtează şi nu vă mai pot auzi, atunci strigaţi!
Strigătul este ultima soluţie pentru ei.
Şi dezvinovăţirea voastră ultimă.
O, Isuse Doamne, Glasul Puternic al lui Dumnezeu,
fii binecuvântat pentru tăria strigătului Tău faţă de noi, care eram căzuţi şi adormiţi atât de adânc!...
Te rugăm strigă neîncetat prin puterea Ta în Templul Tău, până ce vor auzi toţi slujitorii şi ascultătorii Bisericii Tale...
Grăbeşte venirea vremii de har, în care să se mai poată iarăşi striga cu putere Cuvântul Tău,
pentru trezirea lumii care a căzut într-un somn atât de adânc şi lung, din pricină că nu i s-a mai putut striga Cuvântul Tău
şi trimite Doamne peste toate văile lumii acesteia pline de oase moarte, Duhul aducător de viaţă (Ezechiel 37, 1-9).
Amin.