Foto Traian Dorz

Și s-au întors fiecare acasă...

Traian Dorz - Hristos - Învățătorul nostru

Și s-a întors fiecare acasă.
Dar nici unul nu s-a întors acasă așa cum plecase.
Pentru că după ce se întâlnește cu Hristos și aude Cuvântul Lui, nu există nici un om care să se mai întoarcă acasă, tot așa cum a plecat spre această întâlnire cu El,
chiar dacă numai întâmplător s-ar fi întâlnit cu Isus.
Într-un fel sau în altul, Dumnezeu rânduiește fiecărui om, măcar o dată în viață, prilejul să-L întâlnească pe Hristos,
să audă Cuvântul Său și să-L cunoască,
pentru ca să-I poată primi Cuvântul lui Hristos și ascultându-L să fie mântuit, prin ascultarea și trăirea Lui.
Căci auzind Cuvântul lui Hristos, fiecare om gândește asupra Lui și-L judecă, - dacă este om cu judecată.
Sau ascultă, dar nu aude, și pleacă mai departe fără să-i pese - dacă este un om ușuratic.
Sau ascultă, dar se împotrivește cu ură, cu mânie și cu dispreț - dacă este un ticălos.
Unii nu vor să creadă Cuvântul lui Hristos că este întru totul chiar adevărat, nu-I dau nici o importanță și pleacă disprețuindu-L.
Aceștia se fac vinovați de un mare păcat față de Dumnezeu, păcatul disprețuirii Cuvântului Său Adevărat și Sfânt. Căci chiar dacă ei își zic că n-au luat nici o atitudine față de Hristos, nu-i adevărat. Nepăsarea lor este tot o atitudine jignitoare pentru Dumnezeu.
Necunoașterea este una, dar nepăsarea este cu totul altceva. Cea dintâi are iertare, dar cea de a doua, nu.
Poate să nu fie cineva vrăjmaș pe față! Dacă este nepăsător față de Dumnezeu, omul se arată necredincios și este pierdut (Evrei 2, 1-4).
Alții vreau să creadă rău, și nu bine!
Adică vreau să creadă că Lucrarea Domnului este rea și dăunătoare poporului lor sau intereselor lor, vreau să creadă așa. Pentru că Lucrarea lui Dumnezeu amenință păcatul lor sau cultul lor,
și atunci iau atitudine împotriva lui Dumnezeu, urând Lucrarea Lui și luptând contra ei.
Totdeauna astfel de oameni nu sunt nici măcar drepți, ca să cerceteze adevărul, singuri și fără părtinire.
Dacă cercetează cu patimă și ură, iau de-a gata părerile rele ale altora însușindu-și-le, sau judecă sucit credința, numai după faptele unor creștini răi.
Astfel, ei devin vrăjmași ai lui Hristos Cel Viu și potrivnicii Lui.
Dacă ar fi sinceri, și dacă ar cerceta personal și cu de-amănuntul, e cu neputință să nu ajungă la credință (Matei 21, 29).
Dar așa ei sunt pierduți.
Iar cei puțini, care iau lucrurile în serios, care aud Cuvântul Domnului Isus și gândesc adânc, cinstit și curat asupra Lui,
fiind convinși de adevăr, Îl primesc îndată, cu bucurie
și renăscându-se din nou, se înnobilează mereu după Chipul Domnului, cu care se străduiesc să ajungă asemenea
și la gând, la cuvânt și la trăire.
Așa se întoarce fiecare înapoi acasă, de la Hristos, schimbat total, față de felul cum a venit, va fi ori mai bun, ori mai rău,
va fi ori izbăvit de toate păcatele sale, ori mai încărcat cu încă unul, din cele mai mari păcate,
- ca acela al urii sau a nepăsării față de Hristos,
păcat care este nespus mai mare și mai greu decât toate celelalte păcate, fiindcă îl face după ce aude și cunoaște pe Dumnezeu.
Lumea aceasta și viața aceasta este un loc unde toate sufletele vin, după voia lui Dumnezeu, pentru a se întâlni cu Hristos și cu Cuvântul Său, pentru ca apoi să vină mântuit, prin Hristos,
și ca fiecare să aleagă calea care îi convine s-o ia, față de El,
alegându-și astfel de bună voie fiecare locul unde dorește să-și petreacă veșnicia,
căci în curând fiecare om se întoarce iarăși în lumea duhurilor din care a venit în lumea aceasta.
Dar nici unii din noi nu ne vom mai întoarce înapoi, tot așa cum am și venit în lumea aceasta.
Ne vom întoarce în veșnicie fiecare din noi pe drumul pe care fiecare ni l-am luat, de la întâlnirea cu Hristos: ori cu Hristos pe drumul luminii și al fericirii veșnice,
ori de la Hristos pe drumul cu Satana spre osânda și pierzarea veșnică (Matei 25, 46).
Suflete dragă, gândește-te bine asupra acestor lucruri!
Gândește-te adânc și cu grijă, căci te gândești la ceea ce este mai însemnat ca orice alt lucru pentru tine.
Gândește-te foarte serios asupra poziției, asupra atitudinii pe care tu o iei acum, față de Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Viața Veșnică, singurul tău Mântuitor,
căci de atitudinea pe care tu o iei acum față de Isus, atârnă tot viitorul tău veșnic!
Dacă ai o minte curată și o judecată cinstită, vei ajunge sigur la credința lui Isus Hristos, la dragostea față de El și la umblarea cu El pe totdeauna,
iar aceasta te va scăpa pe veci de moartea veșnică.
Facă harul lui Dumnezeu să-L asculți pe Isus și să te întorci împreună cu El astăzi, spre viața și mântuirea sufletului tău.
Amin.
Articol 124 din 125
Folosește săgețile ← → pentru navigare