Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.
Ce slăvit răsună Adevărul în glasul rugăciunii lui Isus Hristos, Domnul nostru, mişcând şi fericind sufletele ucenicilor Săi, care se rugau împreună cu El:
- şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimes Tu...
Iată singurul loc din Sfintele Scripturi în care Domnul şi Dumnezeul nostru Îşi spune cu Gura Lui Sfântă, întreg Numele Lui Sfânt, descoperindu-ne că viaţa veşnică este chiar cunoaşterea Lui.
Nu numai că viaţa veşnică stă în ea. Ci că este chiar ea.
După cum Pâinea şi Vinul Sfintei Împărtăşiri nu sunt numai închipuirea Trupului şi Sângelui Său, ci sunt chiar Ele (Matei 26, 26-28; 1 Cor. 10, 16).
Viaţa veşnică este!
Iată trei cuvinte care întregesc un mare şi cutremurător adevăr: viaţa veşnică este!
Pentru că există un Dumnezeu veşnic,
pentru că există o Dreptate veşnică,
pentru că există o Iubire veşnică,
pentru că Adevărul este veşnic,
- există viaţa veşnică...
Aici Mântuitorul vorbeşte nu de existenţa ci de viaţa veşnică.
Noi putem avea existenţa veşnică, fără să avem viaţa veşnică.
Adevărul ştiinţific că nimic nu piere ci totul doar se transformă, este o mărturie zdrobitoare împotriva tuturor celor care susţin aceasta în privinţa lucrurilor materiale, dar o tăgăduiesc în privinţa celor duhovniceşti. Adică tocmai în privinţa acelora care chiar prin natura lor nespus superioară celorlalte, fac să strălucească nespus mai puternic acest nemuritor adevăr.
Existenţa veşnică o avem cu toţii. Dar viaţa veşnică nu o vor avea decât cei care cunosc pe Dumnezeu Tatăl şi pe Isus Hristos, cu acea cunoaştere care este descoperire şi împreunare.
Cu acea cunoaştere care îl face pe sufletul care o dobândeşte să devină de aceeaşi natură duhovnicească cu Hristos...
Care se altoieşte sudându-se în Hristos, devenind El, cum ramul în tulpină, cum mlădiţa în viţă, cum mădularul în trup.
Un astfel de credincios, devine o prelungire în timp şi în lucrare a lui Hristos Isus, Cel care este Tulpina sa şi Capul său.
Existenţa veşnică o au toţi oamenii.
Numai că această existenţă nu va fi a tuturor sufletelor la fel.
A unora va fi moarte, pe când a altora va fi viaţă.
Existenţa veşnică a unora va fi întuneric şi chin nebănuit.
Iar a altora va fi lumină şi slavă negrăită.
Existenţa aceasta nu se va descoperi numai din clipa când Împăratul Hristos va alunga din faţa Judecăţii Sale pe cei de-a stânga Lui zicându-le: Duceţi-vă blestemaţilor în focul veşnic,
iar celor de la dreapta Lui spunându-le: Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu la slava veşnică... (Matei 25, 34-41).
- Ci existenţa aceasta începe chiar de aici şi chiar acum.
Cea de acolo va fi numai urmarea celei de aici.
Cea din veşnicie va fi numai continuarea şi răsplata normală a celei din lumea aceasta.
Dragă suflete, întrebarea ta cea mare nu trebuie să fie dacă este sau nu o existenţă veşnică.
Existenţa aceea este un adevăr tot atât de sigur ca şi existenţa aceasta.
Faptul că lumea de acum o tăgăduieşte nu anulează adevărul ei, după cum faptul că o mulţime de orbi tăgăduiesc lumina soarelui nu anulează adevărul acesta.
Ci întrebarea cea cutremurătoare pe care trebuie să ţi-o pui tu este: unde îţi vei petrece tu existenţa ta veşnică?
În întuneric sau în lumină?
În chinuri sau în fericire?
În moarte sau în viaţă?
Cu Satana sau cu Hristos?
Iar răspunsul nu e prea greu să ţi-l afli singur, după felul de viaţă pe care o duci acum.
Cunoşti tu oare pe Dumnezeu, ai tu părtăşie cu Hristos? Trăieşti tu în Duhul Sfânt?
O, dacă da, ferice de tine.
Dar dacă nu, trezeşte-te înspăimântat de grozăvia existenţei eterne fără viaţă care te aşteaptă
- şi vino la Hristos chiar acum rugându-te Lui cu lacrimi de căinţă şi de recunoştinţă zicând:
Slavă veşnică Ţie Isus Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Viaţa Veşnică.
Îţi mulţumesc că ai venit în lume să cauţi şi să mântuieşti pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu.
Recunosc că sunt căzut şi pierdut prin păcatul în care am trăit împotriva voii lui Dumnezeu.
Dar acum cu groază de pedeapsa pe care o merit,
cu pocăinţă pentru păcatele pe care le-am făcut,
cu dorinţa fierbinte să primesc mântuirea Ta
şi cu legământ de ascultare de Cuvântul Tău,
- vin şi mă predau Ţie.
Te rog primeşte-mă în Oastea Ta
şi alege-mă şi pe mine printre cei învredniciţi de cunoaşterea Tatălui Ceresc şi de cunoaşterea Ta Isus Hristos, Fiul Său Preaiubit,
pentru ca existenţa mea veşnică să fie în viaţă iar nu în moarte.
Amin.
+
Dulceaţa păcatului e scurtă,
dar moartea care o urmează este veşnică.
Sf. Tihon.
+
Când apuci pe calea cea rea a păcatului, aluneci ca pe gheaţă până în prăpastie.
De acolo apoi, adesea nu mai este scăpare niciodată.
Păr. Iosif Trifa.