Singur - în a lui carte-a
Traian Dorz - Cântările Roadelor
În a lui carte-a scris odată un pustnic înțelept așa:
- Fug sufletele azi de rugă, singurătate și tăcere,
spre zgomot,
spre ușurătate,
spre-aglomerații și păcat!
De-aceea știu puțini acuma ce binecuvântări ascunde
singurătatea liniștită,
ce bucurie - rugăciunea
și ce seninătate-adâncă, ce profunzime e-n tăcere...
Azi oamenii în ușurătate și în păcat trăiesc, se tem
sau se urăsc stând cu ei singuri,
doar ei și conștiința lor,
că-n jurul lor mereu e duhul păcatelor în care umblă
el le-amintește cele duse,
sau spre-altele îi ispitește
și-i chinuie mereu cu grija sau groaza de urmarea lor...
Când nu sunt singuri, ci-s cu alții,
ei își sugrumă mai ușor
mustrările de conștiință
- și omul pare liniștit.
Dar vai, ce grabnic se răzbună păcatele
și neascultarea!
- Pedeapsa celui care-n viață n-a vrut să stea
cu sine însuși
și n-a iubit singurătatea cu pocăință și-ndreptare
va fi: să stea pe veșnicie în chinuri,
numai singur-singur
nici Dumnezeu, nici mângâiere,
nici dragoste și nici nădejde,
nu va avea pe veșnicie
fiindcă-aici nu le-a dorit.
Doar sufletele mari pe lume,
cei mari și sfinți cu-adevărat,
doar sufletele-acestea gustă singurătatea și tăcerea
cu toată profunzimea păcii și bucuriilor ce-ascund,
în rugăciunea lor adâncă,
prin care merg cu Dumnezeu...
Căci numai în Singurătate și în Tăcere,
Veșnicia,
se poate pipăi, de gândul și duhul celor înțelepți
și numai în acestea putut-a Domnul lor
să le vorbească
iar dânșii au putut s-audă numai în ele glasul Lui.
Căci Dumnezeu vorbește pururi la fiii Lui aleși
în lume
și le descopere-adevărul, când singuri stau
tăcuți,
cu El...
De-aceea astăzi e-ntre oameni
așa puțină-nțelepciune
căci sufletele fug de rugă, singurătate și tăcere
și-atunci cum să mai audă, Lumina,
și pe Dumnezeu?!...