
Slăvit fii Tu, al Bucuriei
Traian Dorz - Hristos - Sfințitorul nostru
Slăvit fii Tu, al Bucuriei
Preafericit şi Sfânt Izvor
ce umpli Cerul şi pământul
de-al dragostei etern fior
- Slăvit fii Tu, al nostru Unic
şi Fericit Mântuitor.
Slăvit fii Tu de-ntreg pământul
şi-ntregul cerurilor cor,
Tu Sărbătoarea nesfârşită
a Bucuriei tuturor
- Slăvit fii Tu, al nostru Unic
şi Preaiubit Mântuitor.
Slăvit fii Tu, de fiecare
răscumpărat nemuritor
Tu care-l faci s-ajungă-al Slavei
şi-al Cerului moştenitor
- Slăvit fii Tu, al nostru Dulce
şi Minunat Mântuitor.
Slăvit fii Tu de toţi nuntaşii
cereşti, în vecii Nunţii lor
Tu Bucuria cea mai naltă
şi Dorul cel mai arzător
- Slăvit fii Tu, al nostru Mire
şi Dumnezeu-Mântuitor!