Slujire și răsplată
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Maica Domnului fusese aceea care cea dintâi auzise din gura trimesului ceresc Vestea Cea Bună, adică Evanghelia.
A fost ea însăși atât de adânc fiica Adevărului, încât s-a putut învrednici să fie Maica Lui!
A fost atât de mult o slujitoare, încât a putut ajunge o veșnică Stăpână.
2 - Iată ce mare har pot să fie nu numai părinții credincioși pentru fiii lor, ci și fiii aleși pentru părinții lor.
Binecuvântați sunt nu numai fiii din pricina părinților lor sfinți - ci și părinții din pricina unor copii sfinți.
Binecuvântat este nu numai credinciosul din pricina Domnului, ci și Domnul din pricina unui adevărat credincios al Său.
Tot ceea ce este binecuvântat de Dumnezeu este și pricină de binecuvântare pentru El.
3 - Dovada cea mai adevărată că un suflet s-a umplut de Duh Sfânt este nu numai că el binecuvântează pe Domnul cu gura lui, cu rugăciunea și cu cântarea lui,
- ci mai ales că Domnul este binecuvântat de către alții, din pricina faptelor acestuia. Din pricina binefacerilor lui, și a bunătății lui.
Aceasta este și slujba, dar și răsplata unui suflet sfânt.
4 - Când un credincios binecuvântează pe Domnul, cu gura și cu lucrarea mâinilor sale, este desigur o dovadă că are Duhul Sfânt.
Dar când alții binecuvântă pe Domnul pentru dânsul, aceasta este cea mai înaltă dovadă că el este un vas sfânt.
Și că Duhul Sfânt, i-a dat un har nemăsurat.
5 - În multe feluri Își arată Dumnezeu mila Sa nemărginită față de noi, făpturile Mâinilor Sale,
dar când dragostea Lui, face ca în mijlocul familiei noastre să se nască un suflet ales, un fiu sfânt pentru El, acesta este cel mai înalt fel al milei Lui.
Atuncea Dumnezeu ne arată o îndurare cu totul deosebită.
6 - Ce mare har este un fiu al lui Dumnezeu, când se naște într-o familie!
Ce mare milă se arată din partea lui Dumnezeu acelei case în care se întoarce un suflet, în care se naște cineva din nou.
Fiindcă oriunde se naște într-o casă cineva din Duhul și din Cuvântul lui Dumnezeu, acolo se petrece o minune Dumnezeiască.
Și răsare o lumină a vieții vestitoare de viață pentru mulți.
7 - Orice părinți care primesc un fiu sfânt ar trebui să mulțumească cu lacrimi lui Dumnezeu căci fiul acesta dat lor ca să-l crească va fi un sfânt al lui Dumnezeu.
Din pricina lui și ei vor fi binecuvântați, nu numai pe pământ ci și în cer, - dacă îl vor crește ca pe un fiu al lui Dumnezeu - nu ca pe fiul lor.
8 - Fiii credincioși ar trebui să slăvească pe Dumnezeu, pentru că părinții lor le sunt de două ori părinți: și trupești și sufletești.
Soțul credincios ar trebui să slăvească pe Dumnezeu, căci prin soția sfântă va fi sfințit și el (1 Cor. 7, 14).
Și frații la fel, pentru că prin cel mai bun la Dumnezeu dintre ei, - ei înșiși vor fi mai aproape de El.
9 - Marea chemare a unui sol Dumnezeiesc este să pregătească prin rugăciunea sa căile Domnului spre oameni.
Și să pregătească prin mărturisirea sa, căile oamenilor spre Dumnezeu.
10 - Dintre aceste două mijlociri totdeauna istovitoare, trimisul lui Dumnezeu trăiește într-o continuă sfâșiere și luptă. Într-o zilnică muncă de înălțare și trântire sufletească și trupească, lângă Hristos - Marele Mijlocitor.
Tot atât de binecuvântat dar și tot atât de zdrobit, ca și Isus.
11 - Când te întorci de la Dumnezeu fericit spre oameni și de la ei fericit spre El, - nici o bucurie de pe pământ, sau poate nici din cer - nu te poate face mai strălucit.
Dar și când te întorci zdrobit de la oameni pentru Domnul, și judecat de la Dumnezeu pentru ei
- nici o lespede nu te poate apăsa mai greu!
12 - Cine s-a încărcat vreodată în fața lui Dumnezeu cu păcatul oamenilor pentru mila și mântuirea acelora,
- acela singur știe cât de îngrozită poate fi o astfel de rugăciune.
O, cu cât cutremur te apropii atunci de Dumnezeu, cu ce conștiință a vinovăției, stai înaintea Lui.
Dar și cu ce preț amar le plătești în locul acelora pentru ale căror păcate ai primit să ispășești.
Dar și bucuria, (când este vreodată) este tot așa.
13 - Suflete al meu și fiul meu iubit, tu să nu împovărezi niciodată pe sfinții cei prea împovărați de toți.
Pe cei care cea mai mare parte din viața lor nu sufăr marile lor dureri pentru vina lor, ci pentru a altora.
Nu se roagă cel mai mult pentru ei înșiși - și nu caută folosul lor însuși ci pentru al altora.
Ci tu caută să sprijinești mâinile lor înălțate în sus și slujba lor grea
pentru ca să fii și tu răsplătit împreună cu ei.
14 - Pe Dumnezeu noi trebuie să-L slăvim cu tot ce putem avea mai înalt, mai iubit, mai inspirat, mai ales și mai frumos, din toată inima noastră și din toate talentele noastre.
Cu toate expresiile noastre cele mai înalte și cu toate posibilitățile noastre trupești și duhovnicești.
El este vrednic de absolut toate laudele de care noi putem fi în stare.
15 - Atât de mulți, când ajung la vreo înălțime pe pământ, amețesc și uită că sunt și ei tot oameni.
Și în loc să se smerească și să aducă slavă lui Dumnezeu că i-a ajutat să ajungă acolo, se îngâmfă și pretind celor rămași mai jos ca ei, să le aducă slavă lor.
Ca unor zei.
O, cum vine de repede și de total prăbușirea unor astfel de nimicuri umflate!
Și să și vină!
16 - O, cât de puțini oameni în înălțimea puterii lor,
sau a sănătății lor,
sau a avuției lor,
sau a frumuseții lor,
sau a talentului lor,
- aduc o adevărată slavă lui Dumnezeu!
De aceea sunt așa de puțini adevărații înțelepți.
17 - O, cât de mulți oameni cu frumusețea lor se slăvesc pe ei,
cu sănătatea lor slăvesc păcatul,
cu puterea lor - dezmățul,
cu talentul lor - deșertăciunea,
și cu averea lor - pe Satana!
- de aceea sunt atât de mulți adevărații nebuni.
18 - Voi, alese făpturi ale lui Dumnezeu, aduceți slavă lui Dumnezeu cu atât mai înalt, cu cât v-a ridicat El mai pe mari înălțimi.
Când rugăciunea voastră este o strălucită înălțare, - slăviți-L cu ea înalt pe Dumnezeu!
Când cântarea, sau mărturisirea, sau bucuriile vă sunt de o cerească înălțime, - înălțați de pe cele mai înalte culmi, cea mai înaltă slavă lui Dumnezeu,
căci toate vă sunt numai de la El.
19 - O moarte fericită poate fi numai aceea care vine după cunoașterea lui Hristos.
Orice moarte fără Hristos, nu poate fi decât suferință înspăimântătoare și amară.
20 - Cea mai slăvită și mântuitoare descoperire o face un suflet atunci când află și Îl cunoaște pe Hristos.
Cea mai mare și Dumnezeiască schimbare este aceea care se petrece într-un suflet când Îl primește pe Hristos și Îl cuprinde în inima sa.
O, Dumnezeule Bun, fă ca aceasta să se petreacă în fiecare viață, a fiecărui om.
Amin.