Smerenia care înalță
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Acel suflet binevoitor și binefăcător care s-a deprins să facă binele altora plin de gesturi frumoase și pline de gingășie sufletească,
- acel suflet știe că pâinea care o dăruiești te satură mai mult,
că locul pe care îl cedezi te odihnește mai bine
și că întâietatea pe care o dai altora te înalță mai frumos.
2 - Nimeni nu se satură cu un măr ceva mai frumos sau cu o bucățică ceva mai mare, - dar când le dai acestea altuia și tu iei cele mai mici, sau mai din urmă - ce fericit câștig sufletesc ai în fața celor cu care ești...
Și ce preț frumos capătă în fața tuturor - caracterul tău și purtarea ta!
3 - Când te așezi în biserică în locul cel din urmă, sau în adunare pe banca cea mai de jos...
Când tu dai întâiul loc de cuvânt altuia,
și când lași ca altul să aleagă întâi ce trebuie să se cânte sau să se facă, - iar după aceea iei parte cu toată puterea și căldura inimii tale la ceea ce a propus altul, ca și cum tu însuți ai fi început,
- atunci ce liniștit este sufletul tău!... Și ce frumoasă devine atmosfera în care poți petrece plăcut
și cu Domnul și cu frații.
4 - Atunci îți va plăcea de toți frații - și la toți frații le va plăcea de tine.
Atunci orice loc pe care vei sta, va fi plăcut - și tot timpul care îl vei petrece acolo va fi frumos și folositor. Și pentru tine și pentru alții.
Atunci toți te vor aștepta și te vor primi cu bucurie la venire...
Și toți te vor petrece cu lacrimi și cu dragoste la plecare.
5 - Atunci oricine îți va fi drag să-l întâlnești și oricui îi va fi drag să te întâlnească.
Atunci orice cuvânt al tău va înviora pe alții - și orice cuvânt al altora te va înviora pe tine.
Căci cine udă pe altul va fi udat și el - și cine seamănă iubire - va culege sărutări.
6 - Ferice de oricine face așa, în familia lui trupească, față de soțul său, față de părinții săi, față de copiii săi, față de frații și rudeniile sale.
Dar ferice cu atât mai mult este de acela care face așa în familia sa sufletească. Fiindcă acolo binele și bunăvoința capătă un preț mai mare cu atât cu cât sufletele sunt mai simțitoare, locul mai sfânt, datoria mai înaltă și trebuințele mai mari...
7 - Ai tu atâta bunătate oare, și bunăvoință față de cei între care te-a așezat Dumnezeu pentru vremea scurtei tale vieți? - atâta bunăvoință de câtă au nevoie sufletele lor ca să vadă ei în sufletul tău că tu ai Duhul lui Hristos?
Găsești tu un cuvânt de laudă sau de mulțumire, măcar din când în când, pentru soțul tău sau pentru soția ta, - care muncește și suferă lângă tine - și pentru tine?
8 - Afli tu câte o clipă iubitoare pentru cel căruia ești dator să i-o dai?
Un sărut cald, o mângâiere pe obraji, o lacrimă de iubire frumoasă?
Renunți tu cu bucurie la un folos al tău - spre a face bucurie altuia?
Să știi că totuși, în astfel de renunțări stă nu numai fericirea lor - ci mai ales fericirea ta!
9 - Știi tu oare cu cât este mai fericită bucuria de a da, decât bucuria de a primi?
- Dacă nu știi până acum, încearcă și fă așa, - ca să afli.
10 - Dacă totdeauna noi vom căuta să-i învățăm numai pe alții - atunci noi vom rămâne pe veci cei mai neînvățați, cei mai nechibzuiți, cei mai necunoscători dintre toți oamenii.
Când cine citește Biblia spune: așa trebuie să facă soțul meu, sau soția mea, sau fiul meu, sau cutare, sau cutare... - acela niciodată nu va înțelege Biblia.
11 - Cine spune: acum să vă învăț eu ce înseamnă asta!
Sau: acum eu să vă explic, eu să tălmăcesc, eu să vă arat - eu și eu...
- acela nu se va alege el însuși cu nici un înțeles adevărat, din nimic ce a tălmăcit el altora...
12 - Mai întâi și mai întâi, din toate cuvintele Sfintelor Scripturi trebuie să auzim pentru noi înșine porunca propriei noastre datorii!...
De fiecare dată când citesc în Sfânta Biblie un cuvânt eu trebuie să spun: acest cuvânt este pentru mine...
13 - De fiecare dată când citesc Sfânta Scriptură - eu să zic:
Mustrarea aceasta este pentru mine,
îndemnul acesta este pentru mine.
Porunca aceasta este pentru mine.
Datoria aceasta este pentru mine.
Osânda aceasta ar putea fi și pentru mine, dacă nu ascult, dacă nu fac, dacă nu lupt eu.
- Căci numai când citesc așa Cartea Domnului, atunci o citesc bine și atunci mă aleg cu un folos adevărat...
14 - De fiecare dată când citesc despre o slăbiciune, să mă cercetez întâi pe mine însumi dacă n-o am cumva și eu.
- Sau dacă n-aș putea-o avea.
De fiecare dată când este vorba despre un păcat - la fel.
15 - Când este vorba în Biblie despre o virtute a credinței, despre o roadă a Duhului, despre o faptă a dragostei - să mă cercetez în ce stare sunt eu față de aceste înalte și frumoase lucrări plăcute lui Dumnezeu.
Cât se văd ele cu adevărat în viața mea?
Cum să mă străduiesc eu să le pot avea și să le pot arăta atât înaintea lui Dumnezeu cât și a oamenilor?
Și dacă fac ceva din ele, cu ce gând le fac? Și de la cine îmi aștept eu răsplata lor?
16 - Un înțelept a spus odată așa: - O, cât de mulți se plâng astăzi că n-au cu ce să trăiască - și cât de puțini se plâng că n-au cu ce să moară!
Căci de sărăcia trupească se plâng toți oamenii, dar de sărăcia cea sufletească nu se plânge aproape nimeni.
17 - Pe toți îi auzi plângându-se că n-au bani, sau că n-au haine, sau casă, sau avuții, pentru a trăi cât mai fericiți pe lumea asta.
Dar câți se plâng oare cu durere adevărată că n-au destule fapte bune, destulă dragoste ostenitoare, destulă rugăciune fierbinte, destule lacrimi, destulă milă, destulă răbdare, - pentru a putea muri fericiți
și pentru a putea să aibă fericirea vieții veșnice!
18 - Pentru a-și putea câștiga o situație cât mai comodă în viața asta, - cât învață omul, cât se frământă, cât citește, cât întreabă, cât ascultă, cât caută, cât asudă...
Dar pentru a-și câștiga o soartă mai fericită în viața veșnică, un loc mai dulce, o stare mai sfântă, - câți se trudesc oare cu adevărat?
Câți învață cu dinadinsul?
Câți asudă și plâng?
Câți se roagă și sufăr?
19 - Geneza este începutul lumii, a omenirii firești - Evanghelia este începutul Bisericii, a omenirii duhovnicești.
Și după cum tot ce a fost creat frumos și bine de la început s-a putut face numai la lumină și prin lumină, - tot așa și duhovnicește tot ce putem face bun și frumos, putem numai dacă avem și noi învățătura, îndrumarea înțelepciunii, călăuzirea și sfătuirea lui Hristos.
20 - Dacă cineva a avut față de tine când erai sărac sau bolnav sau neînvățat sau chinuit - niște simțăminte de milă, de bunătate, de înțelegere, de dragoste, de prietenie și ajutorare, - acum tu îngâmfatule, îngrășatule, încrezutule, îmbogățitule, - de ce nu mai ai și tu aceleași simțăminte față de alții care sunt acum așa cum erai și tu atunci?
Judecata va fi fără milă pentru cei ce n-au avut milă.
O, Părinte al Milei Veșnice, fă-ne și pe noi milostivi ca să putem nădăjdui și noi odată mila Ta.
Căci pe nici o altă poartă nu vom putea intra, așa de mângâiați ca prin poarta Milei.
Amin.