Smerenia care înalţă
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Acel suflet binevoitor şi binefăcător care s-a deprins să facă binele altora plin de gesturi frumoase şi pline de gingăşie sufletească,
- acel suflet ştie că pâinea care o dăruieşti te satură mai mult,
că locul pe care îl cedezi te odihneşte mai bine
şi că întâietatea pe care o dai altora te înalţă mai frumos.
2 - Nimeni nu se satură cu un măr ceva mai frumos sau cu o bucăţică ceva mai mare, - dar când le dai acestea altuia şi tu iei cele mai mici, sau mai din urmă - ce fericit câştig sufletesc ai în faţa celor cu care eşti...
Şi ce preţ frumos capătă în faţa tuturor - caracterul tău şi purtarea ta!
3 - Când te aşezi în biserică în locul cel din urmă, sau în adunare pe banca cea mai de jos...
Când tu dai întâiul loc de cuvânt altuia,
şi când laşi ca altul să aleagă întâi ce trebuie să se cânte sau să se facă, - iar după aceea iei parte cu toată puterea şi căldura inimii tale la ceea ce a propus altul, ca şi cum tu însuţi ai fi început,
- atunci ce liniştit este sufletul tău!... Şi ce frumoasă devine atmosfera în care poţi petrece plăcut
şi cu Domnul şi cu fraţii.
4 - Atunci îţi va plăcea de toţi fraţii - şi la toţi fraţii le va plăcea de tine.
Atunci orice loc pe care vei sta, va fi plăcut - şi tot timpul care îl vei petrece acolo va fi frumos şi folositor. Şi pentru tine şi pentru alţii.
Atunci toţi te vor aştepta şi te vor primi cu bucurie la venire...
Şi toţi te vor petrece cu lacrimi şi cu dragoste la plecare.
5 - Atunci oricine îţi va fi drag să-l întâlneşti şi oricui îi va fi drag să te întâlnească.
Atunci orice cuvânt al tău va înviora pe alţii - şi orice cuvânt al altora te va înviora pe tine.
Căci cine udă pe altul va fi udat şi el - şi cine seamănă iubire - va culege sărutări.
6 - Ferice de oricine face aşa, în familia lui trupească, faţă de soţul său, faţă de părinţii săi, faţă de copiii săi, faţă de fraţii şi rudeniile sale.
Dar ferice cu atât mai mult este de acela care face aşa în familia sa sufletească. Fiindcă acolo binele şi bunăvoinţa capătă un preţ mai mare cu atât cu cât sufletele sunt mai simţitoare, locul mai sfânt, datoria mai înaltă şi trebuinţele mai mari...
7 - Ai tu atâta bunătate oare, şi bunăvoinţă faţă de cei între care te-a aşezat Dumnezeu pentru vremea scurtei tale vieţi? - atâta bunăvoinţă de câtă au nevoie sufletele lor ca să vadă ei în sufletul tău că tu ai Duhul lui Hristos?
Găseşti tu un cuvânt de laudă sau de mulţumire, măcar din când în când, pentru soţul tău sau pentru soţia ta, - care munceşte şi suferă lângă tine - şi pentru tine?
8 - Afli tu câte o clipă iubitoare pentru cel căruia eşti dator să i-o dai?
Un sărut cald, o mângâiere pe obraji, o lacrimă de iubire frumoasă?
Renunţi tu cu bucurie la un folos al tău - spre a face bucurie altuia?
Să ştii că totuşi, în astfel de renunţări stă nu numai fericirea lor - ci mai ales fericirea ta!
9 - Ştii tu oare cu cât este mai fericită bucuria de a da, decât bucuria de a primi?
- Dacă nu ştii până acum, încearcă şi fă aşa, - ca să afli.
10 - Dacă totdeauna noi vom căuta să-i învăţăm numai pe alţii - atunci noi vom rămâne pe veci cei mai neînvăţaţi, cei mai nechibzuiţi, cei mai necunoscători dintre toţi oamenii.
Când cine citeşte Biblia spune: aşa trebuie să facă soţul meu, sau soţia mea, sau fiul meu, sau cutare, sau cutare... - acela niciodată nu va înţelege Biblia.
11 - Cine spune: acum să vă învăţ eu ce înseamnă asta!
Sau: acum eu să vă explic, eu să tălmăcesc, eu să vă arat - eu şi eu...
- acela nu se va alege el însuşi cu nici un înţeles adevărat, din nimic ce a tălmăcit el altora...
12 - Mai întâi şi mai întâi, din toate cuvintele Sfintelor Scripturi trebuie să auzim pentru noi înşine porunca propriei noastre datorii!...
De fiecare dată când citesc în Sfânta Biblie un cuvânt eu trebuie să spun: acest cuvânt este pentru mine...
13 - De fiecare dată când citesc Sfânta Scriptură - eu să zic:
Mustrarea aceasta este pentru mine,
îndemnul acesta este pentru mine.
Porunca aceasta este pentru mine.
Datoria aceasta este pentru mine.
Osânda aceasta ar putea fi şi pentru mine, dacă nu ascult, dacă nu fac, dacă nu lupt eu.
- Căci numai când citesc aşa Cartea Domnului, atunci o citesc bine şi atunci mă aleg cu un folos adevărat...
14 - De fiecare dată când citesc despre o slăbiciune, să mă cercetez întâi pe mine însumi dacă n-o am cumva şi eu.
- Sau dacă n-aş putea-o avea.
De fiecare dată când este vorba despre un păcat - la fel.
15 - Când este vorba în Biblie despre o virtute a credinţei, despre o roadă a Duhului, despre o faptă a dragostei - să mă cercetez în ce stare sunt eu faţă de aceste înalte şi frumoase lucrări plăcute lui Dumnezeu.
Cât se văd ele cu adevărat în viaţa mea?
Cum să mă străduiesc eu să le pot avea şi să le pot arăta atât înaintea lui Dumnezeu cât şi a oamenilor?
Şi dacă fac ceva din ele, cu ce gând le fac? Şi de la cine îmi aştept eu răsplata lor?
16 - Un înţelept a spus odată aşa: - O, cât de mulţi se plâng astăzi că n-au cu ce să trăiască - şi cât de puţini se plâng că n-au cu ce să moară!
Căci de sărăcia trupească se plâng toţi oamenii, dar de sărăcia cea sufletească nu se plânge aproape nimeni.
17 - Pe toţi îi auzi plângându-se că n-au bani, sau că n-au haine, sau casă, sau avuţii, pentru a trăi cât mai fericiţi pe lumea asta.
Dar câţi se plâng oare cu durere adevărată că n-au destule fapte bune, destulă dragoste ostenitoare, destulă rugăciune fierbinte, destule lacrimi, destulă milă, destulă răbdare, - pentru a putea muri fericiţi
şi pentru a putea să aibă fericirea vieţii veşnice!
18 - Pentru a-şi putea câştiga o situaţie cât mai comodă în viaţa asta, - cât învaţă omul, cât se frământă, cât citeşte, cât întreabă, cât ascultă, cât caută, cât asudă...
Dar pentru a-şi câştiga o soartă mai fericită în viaţa veşnică, un loc mai dulce, o stare mai sfântă, - câţi se trudesc oare cu adevărat?
Câţi învaţă cu dinadinsul?
Câţi asudă şi plâng?
Câţi se roagă şi sufăr?
19 - Geneza este începutul lumii, a omenirii fireşti - Evanghelia este începutul Bisericii, a omenirii duhovniceşti.
Şi după cum tot ce a fost creat frumos şi bine de la început s-a putut face numai la lumină şi prin lumină, - tot aşa şi duhovniceşte tot ce putem face bun şi frumos, putem numai dacă avem şi noi învăţătura, îndrumarea înţelepciunii, călăuzirea şi sfătuirea lui Hristos.
20 - Dacă cineva a avut faţă de tine când erai sărac sau bolnav sau neînvăţat sau chinuit - nişte simţăminte de milă, de bunătate, de înţelegere, de dragoste, de prietenie şi ajutorare, - acum tu îngâmfatule, îngrăşatule, încrezutule, îmbogăţitule, - de ce nu mai ai şi tu aceleaşi simţăminte faţă de alţii care sunt acum aşa cum erai şi tu atunci?
Judecata va fi fără milă pentru cei ce n-au avut milă.
O, Părinte al Milei Veşnice, fă-ne şi pe noi milostivi ca să putem nădăjdui şi noi odată mila Ta.
Căci pe nici o altă poartă nu vom putea intra, aşa de mângâiaţi ca prin poarta Milei.
Amin.