Frumusețea inimii noastre
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Tu care ai crescut cu mâncarea fraților
și te-ai îmbrăcat cu haine de la frați,
și ai învățat cu bani de la ei,
și ai ajuns la postul înalt unde te îngrași, și te lauzi, prin ajutorul frățesc -
- de ce ești acum nerecunoscător, nesimțit și netrebnic - disprețuind familia duhovnicească la care i-a fost milă de tine și te-a ajutat să-ți poți scrie și tu ceva lângă numele tău?
Nici o viață nu-i atât de vrednică de dispreț din partea tuturor, - ca aceluia care disprețuiește și uită binefacerile prin care a ajuns să fie și el ceva.
2 - Lăudărosule îngâmfat și nerecunoscător, - acum poți să-i disprețuiești pe cei ce te-au ajutat numindu-i inculți, înapoiați, neștiutori și ferindu-te de ei, -
aceasta este cea mai nerușinată dovadă despre „cultura” ta... și despre simțămintele „înalte” la care ai ajuns prin ea.
care uită pe binefăcătorul său
și care disprețuiește pe înaintașii săi. Pe fruntea lor este semnul urât al josniciei, - dar ei încă nu-l văd. În curând însă se va arăta tuturor - și în veci nu se va mai șterge...
3 - Fiul meu, fiica mea - voi fiți recunoscători totdeauna și nu uitați datoria de a vă arăta frumoasele simțăminte față de cei ce v-au făcut sau vă fac bine.
Și nu numai față de ei ci și față de oricine ar avea nevoie în vreun fel,
sau chiar și dacă n-ar avea nevoie,
de bunăvoința voastră, - gândiți-vă că numai în felul acesta veți putea plăti și voi bunăvoința care v-au arătat-o vouă alții.
4 - Fiți binevoitori față de toți oamenii ca și cum le-ați fi fiecăruia dator aceasta.
Blândețea voastră, căldura inimii voastre, bunul simț al purtării voastre, cuviința purtării voastre, delicatețea gesturilor voastre - toate să vă arate noblețea caracterului vostru,
superioritatea sufletului vostru,
frumusețea inimii voastre.
5 - Fiți cu o purtare plină de bunăvoință și prietenie îndatorată față de fiecare semen al vostru, în orice loc, în orice situație, în orice fel.
Fără a aștepta pentru asta nimic în schimb și fără a vă supăra dacă în loc să vi se dea măcar o cât de mică atenție pentru asta, - ați întâlni priviri disprețuitoare,
sau gesturi urâte,
sau chiar cuvinte de ocară...
Mulțumirea sufletească pentru gestul vostru să vă fie de-ajuns. Răsplata lui Dumnezeu va urma sigur, după răsplata conștiinței voastre.
6 - Binele are în el însuși de la Hristos răsplata lui, pentru inima care îl făptuiește.
Orice altă plată îi scade din valoare. Și din măreție. Și din frumusețe.
7 - Dacă împreună cu familia noastră suferim prigonirile credinței,
dacă împreună purtăm durerile Evangheliei,
dacă împreună ne împărtășim din Cuvântul Domnului, din Trupul și Sângele Domnului, din cântările și rugăciunile Domnului, din darurile și binecuvântările Harului Său -
și dacă împreună trebuie să purtăm sarcinile sau ocara lui Hristos,
- de ce atunci să nu ne dăm fiecare toate silințele ca să ajungem la aceeași credință a inimii
și la același fel de vorbire al gurii,
- cu toți frații noștri și cu toată Lucrarea Domnului în care zicem că suntem?
8 - Cine nu-și dă toate silințele să fie așa - va fi judecat și osândit de tot Cuvântul lui Dumnezeu, care fiecăruia dintre noi, tot asta ne-o cere și ne-o poruncește de la începutul și până la sfârșitul lui și al nostru: să fim una într-un gând și o inimă cu toții.
Fiul meu, fiica mea, noi să-l ascultăm și să fim așa.
9 - Vin câteodată peste adunarea Domnului așa niște furtuni satanice și așa niște cerneri ispititoare încât parcă nu mai sunt nici două minți care să gândească la fel,
nici două inimi care să simtă la fel,
nici două guri care să vorbească la fel.
Atunci se cere mai mult ca oricând privegherea și rugăciunea.
10 - Atunci fiecare vorbește în felul lui, crede în felul lui și umblă în felul lui.
Nimeni nu mai ascultă pe nimeni.
Nimănui nu-i mai pasă de nimic.
Nici unul nu mai ține seama de nici o rânduială, de nici o datorie, de nici o frică.
Vai ce vârtej satanic bântuie atunci peste tot. Și peste toți.
11 - Atunci Cuvântul și Adevărul lui Dumnezeu este sucit și răsucit, fără nici o teamă,
frații sunt disprețuiți fără nici o rușine,
dragostea este călcată fără nici o milă,
Hristos este nesocotit fără nici o grijă,
iar diavolul fără nici o piedică.
Dumnezeul nostru, ai milă de ai Tăi, mai ales atunci.
12 - O, ce vremuri de cumplită zăpăceală sunt acestea și ce întuneric grozav se lasă în astfel de zile peste Lucrarea și adunarea lui Hristos!
Ce joc își bate atunci Satana de tot ce este al lui Dumnezeu.
Și ce urâtă dovadă dau în fața lumii și a necredincioșilor despre credința Domnului nostru Isus Hristos,
- toți acei care până atunci s-au lăudat peste tot că ei sunt lumina lumii și că ei sunt sarea pământului...
O astfel de vreme peste adunarea credincioșilor Domnului este o grozavă cernere a diavolului,
este o întunecare a minții tuturor,
este o prăbușire în starea cea mai rea.
13 - De fapt, totdeauna la temelia dezbinărilor nu sunt versetele biblice sau frații lucrători ai Domnului... Ci la temelia tuturor dezbinărilor și certurilor de partide din Biserica Domnului, este numai păcatul.
Păcatul strică cugetul de la curăția dragostei față de Hristos,
iar cugetul stricat răstălmăcește Cuvântul lui Dumnezeu și face dezbinări
din pricină că nu mai vede și nu mai înțelege limpede. Fiindcă ochii lui sunt orbiți de păcat.
14 - Când ochii sunt orbiți de păcat, atunci cel care îi vede păcatul îl mustră, iar cel care face păcatul și-l apără.
Și unul și altul spun la fratele mai mare, iar acela trebuie să ia atitudine ori pentru unul ori pentru altul.
Ce grijă mare se cere când stai între aceștia doi să faci o judecată dreaptă.
15 - Cel învinuit pentru păcat, de obicei își caută nu pocăința ci caută sprijinitori. Și se duce de spune ce vrea el altui frate, ducând vorbele rele de la unul despre altul...
- Și astfel se creează partidele, apoi zavistiile, apoi dezbinările, ura și nimicirea. Toate din păcat, - dar nici unul nu vorbesc contra păcatului - ci contra celor care-l mustră.
16 - Nimic pe lumea asta nu poate rămânea ascuns: nici dragostea, nici ura, nici binele, nici răul,
nici ce este plăcut lui Dumnezeu, nici ce Îi este neplăcut Lui.
Dacă cineva se află să facă un păcat, se află îndată și altcineva care să-l vadă și să-l spună.
17 - Ce bine este când într-o biserică, într-o adunare, într-o familie - mai sunt și suflete care nu se lasă ispitite. Care nu se lasă târâte în păcat. Care nu se lasă atrase în mlaștina comună.
Care, când văd că păcatul a pătruns în Lucrarea lui Dumnezeu, se întristează, se frământă, se roagă, postesc și luptă cu toate puterile lor, contra răului...
18 - Nu vorbiți lumii despre frați.
Nu vorbiți cu plăcere despre căderea cuiva.
Nu vorbiți bârfind, judecând, clevetind, până ce nu s-a făcut tot ce se putea face spre mântuirea și nu spre pierzarea celui căzut.
Dumnezeu vrea salvarea sufletelor, iar nu pierzarea lor.
19 - Când după toate încercările nereușite, sufletul căzut, nu vrea și nu vrea deloc să asculte, - atunci el se dovedește un fiu al pierzării.
- Și atunci rupe-o îndată cu el cum spune Scriptura. Ca să nu te faci și tu vinovat de păcatul neascultării lui.
20 - În vremile binecuvântate ale credinței, unul zice - și toți ceilalți ascultă.
În vremile rele ale credinței, fiecare zice, - și nimeni nu ascultă.
Când dragostea este fierbinte într-o adunare frățească, atunci toate duhurile sunt unite, toate gurile au un grai, toate inimile au o simțire, toate mințile au un gând...
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm fierbinte fă ca între noi și ai noștri - să fie totdeauna așa.
Amin.