Foto Traian Dorz

Spre Emaus

Traian Dorz - Album Biblic Colorat

După sfânta Sa-nviere S-a mai arătat Isus
la doi ucenici ce seara se duceau spre Emaus.
- Despre ce vorbiți pe cale, i-a-ntrebat cu glasu-I blând?
ei cu inimi întristate I-au spus păsul lor plângând.
Dar El le-a grăit mustrându-i: - o, zăbavnici și greoi
cum nu credeți ce-n Scriptură a fost scris și pentru voi?
Trebuia Hristos să rabde ca să intre-n slava Sa,
- și le-a tâlcuit Scriptura, tot ce-n ea de El scria.
Iar când au ajuns chemându-L, a intrat și El cu ei
și la cină-L cunoscură că-I El, sfinții-nvățăcei.
Și cu inima arzândă, chiar atunci au alergat
spunând tuturor pe cale că Hristos a-Nviat!
... Voi toți cei la care Domnul vi S-a arătat cândva
și la care spre-a-L cunoaște El v-a dat lumina Sa
spuneți fericiți cu glasul cel mai nalt și curajos
și vestiți la toți minunea că a Înviat Hristos!
Articol 148 din 166
Folosește săgețile ← → pentru navigare