Spre Marea Moartă și Iordan

Vizita la Mitropolia Ortodoxă s-a terminat și ne pregătim de plecare îndată la Ierusalim.

După întoarcerea din Betleem, mai vizităm câteva locuri de amintire creștină din Ierusalim și împrejurimi, despre care vom scrie mai târziu pe larg. Pentru ziua următoare, e pusă în program călătoria la Iordan și Marea Moartă. Vom ține firul acestui program. În dimineața următoare ne pregătim de plecarea spre Iordan.

Iordanul și Marea Moartă se află de la Ierusalim spre răsărit, la o depărtare de 30 kilometri. La pagina 23 am dat harta acestor locuri.

Calea de la Ierusalim până la Iordan și Marea Moartă este destul de lungă și grea. În vremurile mai de demult (înainte cu 20-30 de ani), calea aceasta era cea mai grea încercare pentru închinători. Drumul trece prin locuri pustii, și așa-numiții beduini, un fel de țigani arabi, nomazi, pândeau și atacau pe călători, îi ucideau fără milă și-i jefuiau. Mulți pelerini au fost omorâți în decursul vremii de acești beduini sălbatici și nici chiar stăpânirea turcească nu prea avea ce să le facă. În vremile acelea, închinătorii se strângeau în cete de sute de oameni bine înarmați și numai așa cutezau să plece spre Iordan.

Mai târziu s-a introdus apoi obiceiul că închinătorii se puneau în legătură și înțelegere cu căpeteniile beduinilor. Patriarhia din Ierusalim le mijlocea această înțelegere. Pelerinii plăteau o taxă anumită căpeteniei beduinilor, adică plăteau pe hoți ca să le dea pace. În schimbul acestei taxe, căpetenia beduinilor le asigura călătoria. Acum însă vremile s-au schimbat. Stăpânirea engleză a făcut rânduială și primejdia călătorilor a dispărut.

Noi facem această călătorie cu automobilele. Peste 50 de automobile pleacă cu noi în goană nebună. Drumul trece pe lângă Grădina Ghetsimani, suim Dealul Măslinilor și apoi o luăm înainte, spre răsărit. În câteva minute ajungem în satul Betania, unde a înviat Iisus pe Lazăr din morți. Rămâne să ne oprim și să vedem acest loc la întoarcere.

Voi trece cu însemnările mai departe. Începem a coborî prin locuri prăpăstioase. Șoferii poartă automobilele cu o dibăcie uimitoare. Îi întrec parcă pe cei de la noi. E o căldură înăbușitoare și un praf pe care-l simțim pătrunzând până în plămâni. Ne acoperim cum putem capul și gura. Ce locuri grozave! Ce pustietăți fioroase! Ori-încotro te uiți, numai dealuri pustii, arse de soare și spălate de ploi (de ploile de iarnă). Nicăieri, nici o verdeață, nici o picătură de apă, ci numai piatră, nisip și praf. Numai unde și unde se văd un fel de stufuri de spini pitici pe care îi rod cămilele și măgarii. Vai de oamenii și vai de animalele care trăiesc pe aici!

Și ce coborâș avem! Tot coborâm și coborâșul nu se mai termină. Pe când sfârșește o serpentină, vine alta și mai adâncă.

Mă gândesc că așa e și viața când apuci a te cufunda în răutăți și păcate. Tot mai afund și mai afund te cobori spre apele morții sufletești.

Îmi aduc aminte că pe aici s-a petrecut pilda Mântuitorului cu Samarineanul cel milostiv. „Un om oarecare se cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari...”. Este, de fapt, un bun coborâș de la Ierusalim la Ierihon și, pe de altă parte, locul încă este foarte potrivit pentru a cădea între tâlhari. Văzând locurile de pe aici, poți înțelege și mai bine pildele Mântuitorului.

Mergând înainte, iată, se ivește în această pustietate o clădire lângă drum. E un han căruia i se zice și azi «Hanul bunului samarinean». Pilda Mântuitorului se potrivește de minune la aceste locuri. Parcă-l vezi pe Samarineanul cum aduce pe cel rănit la această „casă de oaspeți”.

Șoferul nostru se oprește o clipă. Din han iese îndată ospătarul și ne aduce băutură, dar nu spirt, nici rachiu, nici bere sau vin, ci băutura care se bea pe tot locul pe aici: limonadă rece. E o băutură sănătoasă și răcoritoare. Pe aici nu beau oamenii băuturi alcoolice ca pe la noi.

Plecăm mai departe și praful cel nisipos iarăși începe a ne înăbuși. Îl simt apăsându-mi cu greutate plămânii. Îmi vine să murmur, dar îndată plec capul rușinat, dându-mi seama că Iisus Mântuitorul meu a făcut în multe rânduri acest drum și nu în automobil, ci pe jos, prin arșița soarelui și prin praful vânturilor nisipoase.

În sfârșit, automobilul ne ridică pe o înălțime de unde se zăresc Marea Moartă și Iordanul. Dealurile și serpentinele încep a se sfârși. În fața noastră se ivește o câmpie întinsă, dar tot pustie și fără de verdeață. Înainte, la stânga, avem Ierihonul și Iordanul, iar la dreapta avem Marea Moartă. Ne îndreptăm întâi să vedem Marea Moartă.

Înaintăm spre o câmpie largă. Suntem la o uriașă adâncime și încă tot mai coborâm. Am lăsat drumul cel regulat ce duce direct spre Iordan și Ierihon și mergem pe o scurtătură ce duce la Marea Moartă. Doamne, ce câmpie săracă și pustie e și aceasta! Nicăieri verdeață, ci numai tufe de spini, pământ ars de soare, nisip și niște pomi pitici. Trecem pe lângă o turmă de cămile. Îți vine să te întrebi: Oare cu ce trăiesc aceste animale?

Iată Marea Moartă!

În sfârșit, iată Marea Moartă! În ce cufundătură grozavă e această apă! Marea Moartă se află la 420 metri sub nivelul Mării Mediterane. E aceasta o adâncime unică în felul ei. Marea Moartă e cea mai joasă dintre toate apele câte sunt pe suprafața pământului. E singura, în felul ei, pe toată suprafața pământului. Când te uiți înapoi pe unde am ajuns aici, parcă te-ai fi coborât în fundul lumii, atât de joasă este această mare. Când te apropii de Marea Moartă, simți un aer apăsător și greu ce iese din catranul cel mult ce-l are această apă. Apa mării e liniștită de tot și neagră; parcă și înfățișarea ei îți dă un fior al morții.

Închipuiți-vă o apă mare, înconjurată din toate părțile de pustietate și moarte. Nici un vânt nu mișcă această apă, nici un fel de mișcare nu vezi cât poți pătrunde cu ochiul; nici un val, nici o pânză de corabie, nici o vietate, nici o mișcare. Parcă e o apă și o lume încremenită. Un fior de groază te cuprinde. Abia ai apucat să scapi de praful și căldura înăbușitoare a drumului și a pustiului, ca să ajungi la o apă; și, când ajungi la apă, abia aștepți să scapi de ea. „Un fior de groază, de dezgust și de tristețe - scrie un scriitor englez - simți când ajungi la Marea Moartă. Cauți să te depărtezi cât mai curând de aceste locuri blestemate.”

Urmările și urmele păcatului doar nicăieri în lume nu se văd așa de înfiorător și de grăitor ca aici, ca la locul unde au fost Sodoma și Gomora.

Dăm aici, mai jos, chipul Mării Moarte. În apele ei nu trăiește nici un fel de vietate. Peștii care vin din Iordan se pietrifică. Așijderea și lemnele. În fotografie se văd câteva ramuri pietrificate, scoase din apele mării.

Apa Mării Moarte e cea mai sărată din toate apele din lume. O mie de kilograme de apă conțin 100 kg. de sare. E atât de sărată această apă, încât chiar să vrei să te scufunzi în ea nu te poți, căci te ține la suprafață. Sunt călători englezi care își iau cartea de citit, se dezbracă și, întinzându-se cu fața în sus pe suprafața apei, citesc din carte așa cum ai citi tolănit pe iarbă. Sărătura îi ține deasupra apei. Dar să te ferească Dumnezeu să-ți ajungă apa în ochi, în gură sau în nas, căci nu numai te ustură, ci te arde, ca și când ai pune foc. Un om care se scaldă în Marea Moartă, când iese din apă, nu-l mai cunoști; e tot încărcat cu sare, de parcă-i nins.

Iată ce scrie un scriitor englez care s-a scăldat în apa acestei mări: „Am intrat - scrie englezul - în mare cu convingerea că se înoată foarte ușor; dar am fost surprins când am constatat că nu mă puteam servi de picioare, care rămâneau afară din apă, și numai cu mâinile înaintam foarte puțin.

Se pare că plutești pe o apă uleioasă; ea este ne-plăcută la atingere și te simți rău într-însa. Trebuie să înoți pe o coastă; având astfel o mână și un picior în apă, se poate înainta cu mai multă ușurință.

Neavând punct de sprijin îndestulător, nu eram stăpân pe mișcările mele și eram ridicat și aruncat la dreapta și la stânga. Într-una din aceste mișcări involuntare, am băut puțin din această apă îngrozitoare. Intenția mea fusese de a bea puțin, dar am înghițit mai multă decât mi-a fost pofta; pot deci spune că apa aceasta e tot ce poate fi mai amar și mai grețos; limba și cerul gurii îmi erau ca arse, căpătai un puternic acces de tuse și repede o luai spre țărm. Două zile întruna am simțit amărăciune și sărătură în gura mea.”

Un ou aruncat în această mare nu se scufundă, ci plutește deasupra apei.

Ne apropiem de apele acestei mări. Un pelerin încearcă să guste apa. Doamne, cum se mai strâmba, săracu’, de credeai că a pus jar în gura lui. Pe lângă sare, această mare e plină de catran. Dar Marea Moartă nu e numai sărată, ci e și adâncă. La nord, unde am fost noi, are o adâncime de 400 de metri, la sud e mai mică. În lungime, Marea Moartă are 90 kilometri, iar în lățime, 54.

Pe acest loc s-a petrecut fioroasa pieire a cetăților Sodoma și Gomora din Biblie. Cele spuse în Biblie sunt lucruri adevărate. Arabii numesc această mare și azi „Marea lui Lot”, o numire ce a trecut din veac în veac și din popor în popor. Locul unde au fost cetățile Sodoma și Gomora e în partea sudică a Mării Moarte. Pe țărmul din sud-estul mării e un platou de stâncă ce a fost odată vatra unei cetăți. În apropierea acestui loc a fost cetatea Sodoma. Micul orășel Țoar ar fi fost aproape de Sodoma și acesta ar fi fost cruțat pentru Lot. Până la anul 1200 s-au văzut urmele orășelului Țoar. Nu departe de acest loc a fost și cetatea Gomora. În marginea mării se vede o stâncă de sare pietrificată căreia arabii îi zic până în ziua de azi „Soția lui Lot”, spunând că aici s-a prefăcut în sare soția lui Lot (dăm mai jos chipul acestei stânci).

Învățații au cercetat și ei să afle dacă sunt adevărate cele scrise în Biblie. De fapt, au aflat că în adâncul Mării Moarte sunt crăpături mari făcute de zguduiri puternice. Însăși marea e o cufundătură în pământ. Ploaia cu foc și pucioasă, despre care spune Biblia că a căzut peste Sodoma și Gomora - zice un învățat - aievea s-a și întâmplat. Scoarța pământului arată că un cutremur a fost pe aici și fulgerele din cer au aprins pucioasa și asfaltul ce erau pe acest loc și astfel a ars și s-a scufundat ținutul întreg. Iată deci că și știința spune că sunt adevărate istoriile biblice.

Un cercetător spune că pe fundul mării se văd și azi ruine de case și urme de așezări locuite cândva de oameni.

Înainte de prăpăd, Sodoma și Gomora, precum și ținutul din jur, erau pline de viață și de bogăție. Ne spune Biblia acest lucru la Facere 13, 10: „Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, până la Țoar, era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului”.

Înainte de prăpăd, Iordanul curgea peste câmpia Sodomei și se vărsa în Marea Roșie. Apa Iordanului uda câmpiile și le făcea roditoare, întocmai ca Nilul.

Înainte de prăpăd, ținutul acesta era plin de toate bunătățile, de aceea s-a așezat Lot aici. Acum însă e o pustietate ce împrăștie fior de moarte și de pedeapsă cerească. Nimic, nici un fel de verdeață nu crește în jurul acestor ape pline cu otravă.

O apăsare sufletească simți pe acest loc. Parcă și în aer a rămas ceva din otrava stricăciunii sufletești ce a fost odată pe acest loc.

Deschid Biblia și citesc la fața locului istoria cu Sodoma și Gomora:

„Lot! Scoate pe ginerii tăi și pe fetele tale din acest loc, că Noi vrem să stricăm locul acesta, pentru că mare este strigarea păcatului înaintea Domnului... sculați-vă și ieșiți din locul acesta!...”. Dar ginerilor lui Lot li se părură o glumă aceste vorbe... și Domnul a plouat peste Sodoma și Gomora pucioasă și foc din cer... (citiți la Facere cap. 19).

Mă înfioară această istorie. Parcă aud casele trosnind și văd pe oameni fugind îngroziți. Dar și mai mult mă îngrozesc gândindu-mă că și lumea de azi e o Sodomă și Gomoră sufletească ce ard și se cufundă mereu în focul răutăților și al pieirii sufletești, însă oamenii stau liniștiți. Ca și ginerii lui Lot, oamenii de azi iau în glumă și în batjocură chemarea să iasă din focul răutăților. (Du-te duminica în ușa unei crâșme și strigă băutorilor: „Sculați-vă și ieșiți din focul acesta!” să vezi ce o să pățești.)

De la Marea Moartă aduc cititorilor acestei cărți cuvintele cu care Domnul a scos pe Lot din focul pieirii: „Sculați-vă și ieșiți din locul acesta!...”. Sculați-vă și ieșiți din focul răutăților!... Mântuiți-vă sufletul!

Mă uit încă o dată peste această mare și acest ținut fioros. O, cum n-am putere să aduc aici pe cei păcătoși, să le arăt urmările și urmele păcatului! Căci nicăieri în lume nu se văd urmările păcatului așa de înfiorător și grăitor ca aici, la fața locului, unde au fost Sodoma și Gomora.

Înainte de a pleca spre Iordan, eu mă uit încă o dată, cu Biblia în mână, să aflu ce s-a mai petrecut pe aici din istoriile biblice. De la Marea Moartă spre răsărit (unde e azi pustia Arabiei) a fost pustia pe unde au venit israelitenii cu Moise, din robia Egiptului. E o pustie fioroasă, plină cu munți stâncoși. Muntele ce se vede având piscul cel mai înalt e muntele Nebo, de unde Dumnezeu a arătat lui Moise Canaanul, precum i se făgăduise că-l va vedea, dar nu va intra în el, ci va muri acolo (Deut. cap. 34). Mai spre sud e țara Moabiților, locul unde a locuit Lot cu fiicele sale după ce ieșise din Sodoma și Gomora (Fac. 19, 30-38). În partea vestică a Mării Moarte, e pustia Iudeii, iarăși cu stânci înalte, între care unele sunt de marmură. Pe toate laturile, Marea Moartă e înconjurată de țărmuri stâncoase. Numai partea dinspre Iordan e deschisă.

Automobilele se pregătesc să plece cu noi spre Iordan, la locul unde S-a botezat Mântuitorul. De la Marea Moartă până la locul unde S-a botezat Mântuitorul în râul Iordan e o cale cam de 4-5 kilometri. Plecând într-acolo cu automobilul, folosesc parcursul acestui drum ca să spun unele amănunte despre râul Iordan.

Râul Iordan izvorăște din munții Libanului, dintr-o stâncă de granit cu un izvor vestit de mare. În calea sa primește apoi și alte izvoare și văi. Trece, după aceea, prin Lacul Tiberiadei (Marea Galileii) și de acolo o ia apoi în jos, pe sub Muntele Taborului, spre Marea Moartă (vezi harta de la pag. 23). Cu totul, râul Iordanului face un drum de peste 300 de kilometri, cu toate că, în linie dreaptă, această curgere abia ar fi pe jumătate. Lungimea o fac cotiturile cele multe ce le are Iordanul. De la Lacul Tiberiadei până la Marea Moartă, Iordanul face o cale de 104 kilometri și, în această cale, coboară 200 metri, adică o coborâre foarte mare, la fiecare kilometru câte 2 metri de coborâș. Această cădere face ca râul Iordan să fie un râu foarte repede curgător.

„Repejunile Iordanului”, de care vorbesc cântările bisericești, de fapt sunt aievea, căci râul Iordan curge cu mare repeziciune. În cea mai mare parte, Iordanul curge printre stânci și locuri stâncoase. Se varsă în Marea Moartă. Însă în vremile biblice, înainte de pieirea Sodomei și Gomorei, Iordanul curgea înainte, până la Marea Roșie, și pe locul unde e azi Marea Moartă era o câmpie frumoasă și bogată ca un paradis, udată fiind de apa Iordanului. Poate tocmai acest belșug i-a făcut pe cei din Sodoma și Gomora să uite pe Dumnezeu, căci așa e omul, din ce e mai sătul și mai îmbuibat, uită mai mult pe Dumnezeu.

Ne apropiem de Iordan. O lume pustie se întinde de jur-împrejurul râului sfânt. Pământul e nisipos și spălat de apele de iarnă, când Iordanul se revarsă peste locurile de șes. Pe multe locuri țărmurii Iordanului n-au nici un fel de vegetație, ci numai pământ sterp și stâncos, însă pe cele mai multe locuri Iordanul e înconjurat cu o desime de fel de fel de plante și arbori. Locul unde S-a botezat Mântuitorul încă e înconjurat cu astfel de desime. Mai în sus, spre Galileea, împrejurul Iordanului e pământ mănos și cultivat.

Iată, o biserică se ivește. E mănăstirea «Sf. Ioan Botezătorul», semn că ne apropiem de locul unde S-a botezat Mântuitorul. Automobilele cotesc cu noi spre dreapta. Mai mergem încă 2 kilometri și automobilele se opresc. Ne dăm jos. Intrăm prin luminișul unui desiș și iată în fața noastră râul Iordan și locul unde S-a botezat Iisus Mântuitorul. Ne descoperim capetele și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să vedem și acest loc sfânt. Țărmul din acest loc al Iordanului e săpat și întocmit frumos pentru închinătorii care vin aici. Dincolo, pe celălalt țărm, se vede atârnată de un pom o icoană mare cu Sf. Botez.

Coborâm pe niște trepte săpate în pământ și ne așezăm lângă apă, într-un loc larg săpat în coasta țărmului și acoperit cu frunzele arborilor. Aici în fața noastră e locul unde S-a botezat Mântuitorul. Amintirea acestui loc a dăinuit din om în om și din veac în veac. Până prin veacul al patrulea, spun călugării, era în acest loc o cruce mare de piatră în apa Iordanului. Au fost și câteva mănăstiri aici în apropiere, din care însă abia se mai văd urmele. Țărmurii Iordanului erau aici îmbrăcați în marmură scumpă, însă a venit năvala hoardelor păgâne și au distrus totul.

În acest loc, Iordanul e liniștit. Abia i se vede cursul. Parcă stă pe loc. De jur-împrejur, țărmurii sunt plini cu fel de fel de plante, arbori și tufișuri de tot soiul, dar nici un soi nu e dintre cele de pe la noi din Europa. Sunt și mulți finici, iar unele plante fac un fel de fructe - boabe galbene și roșii. E de o frumusețe încântătoare acest loc. În fața potopului de lumină ce vine de sus, din cerul veșnic senin, apele râului strălucesc ca niște oglinzi de argint. Prin desime zboară și ciripesc neîncetat privighetori și alte feluri de păsări.

Nu locuiește nimeni pe aici. Totul crește în voia Domnului. Un fior religios te străbate. În mijlocul pustiei, acest loc e ca un paradis și te simți ca într-un paradis pe care Domnul l-a împodobit.