Supărarea şi plecarea
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Supărarea este cel mai adesea semnul celui care n-are dreptate. Plecarea este totdeauna semnul celui care n-are pocăinţă. Când n-are dreptate omul firesc, se supără - şi când nu vrea să se îndrepte, trânteşte uşa şi pleacă.
2 - Când suntem mustraţi şi se pare chiar pe nedrept - totuşi să nu ne supărăm. Dacă suntem nevinovaţi n-avem de ce să ne supărăm. Bine că nu-i adevărat - şi asta se va vedea foarte curând.
Dacă este adevărat - iarăşi nu trebuie să ne supărăm ci să ne îndreptăm. Şi greşeala ni se va ierta şi se va uita.
3 - Dacă suntem mustraţi mai mult decât ştim că merităm, iarăşi să nu fim supăraţi ci s-o primim gândindu-ne că ceea ce a întrecut de data asta, este o ispăşire pentru ceea ce nu ni s-a mustrat altădată.
Aşa nu vom avea restanţe neplătite dreptăţii.
4 - Un păcat se uită foarte greu, chiar dacă cel ce l-a făcut s-a pocăit de el cu adevărat şi l-a părăsit... Mereu vor fi oameni care îşi vor aduce aminte de el - şi ne vor privi cu neîncredere, chiar timp îndelungat.
Acesta este ecoul normal al căderii noastre care nu se pierde uşor şi valul normal stârnit de bolovanul aruncat de noi în apă şi care se continuă până se loveşte de ţărm.
Cel mai bun lucru este să privim tăcând până se va linişti singur. Şi să nu-l mai repetăm niciodată.
5 - Un păcat făcut zeci de ani la rând, să nu ne aşteptăm să fie iertat prea repede de cei care ni l-au văzut. Nici pocăinţa chiar sinceră faţă de el - să ne fie crezută toată şi chiar de către toţi.
Căci acesta ar fi un semn rău atât pentru pocăinţa noastră, cât şi pentru cinstea lor.
6 - Cine a făcut multe cereri de iertare şi pentru multe păcate, dar pe care iarăşi le-a repetat - să nu se mire că ajunge dispreţuit de toţi şi necrezut de nimeni.
Pentru că el este serios numai faţă de păcat şi nu faţă de iertare.
7 - Acela care repetă mereu acelaşi fel firesc de a greşi, iar apoi pripit îşi cere iertare, este deja pe calea de a se prăbuşi într-un păcat pentru care nu-şi mai poate afla iertare de la nimeni niciodată. Fiindcă n-o mai merită.
8 - Ori de câte ori vedem pocăinţe prea uşuratice, să nu ne bucurăm de ele. Cine se pocăieşte uşor, va şi păcătui iarăşi uşor. Cine se supără grăbit, va şi pleca grăbit.
Iar aceştia rar mai întorc şi rar se mai îndreaptă cu adevărat vreodată.
9 - Cine păcătuieşte unui om este vinovat o dată. Cine păcătuieşte unei mulţimi este vinovat de atâtea ori.
10 - Fiecare om îl poate ierta pe altul numai pentru păcatele făcute contra lui însuşi. Pentru păcatele făcute împotriva altora, fiecare trebuie să-şi ceară iertarea tuturor celor cărora le-a păcătuit.
Numai atunci să se simtă dezlegat de păcatul său.
11 - Oamenii pot ierta numai păcatele făcute contra lor. Cele făcute contra lui Dumnezeu, numai El le poate ierta.
Noi putem să ne rugăm pentru ele, dacă sunt din cele ce se pot ierta (1 Ioan 5, 16). Dacă nu, - să tăcem cu frică.
12 - Să nu ne grăbim să iertăm păcate pe care numai Dumnezeu le poate ierta. Pentru că în felul acesta ne unim cu acele păcate - şi putem atrage şi asupra noastră ispăşirea lor.
13 - Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi, - strigă Cuvântul Sfânt - pentru ca să nu ajungeţi să păcătuiţi în cel mai grozav fel, fără a vă mai cutremura.
Până la prăbuşirea în întunericul veşnic.
14 - La păcatele cele mari se ajunge prin cele mici, după cum la suma cea mare se ajunge strângând banii mărunţi.
Feriţi-vă de păcatele mărunte - şi nu veţi ajunge la cele mari.
15 - Oricine se pocăieşte sincer, trebuie imediat să dea înapoi ceea ce a furat. Să repare ceea ce a stricat, să despăgubească pe cel ce l-a păgubit, mai adăugând şi pe deasupra, pentru durerea care i-a pricinuit-o.
Zacheu aşa a făcut: a întors împătrit (Luca 19, 8). Numai aşa a intrat mântuirea în casa lui şi în sufletul său.
16 - Dacă am făcut un mare rău - şi totuşi am avut parte pentru el de o mare iertare de la Dumnezeu ori de la fraţi, - conştiinţa uriaşei dimensiuni a răului făcut şi a ispăşirii drepte pentru el, trebuie să ne facă inima pe totdeauna atât de smerită, încât să putem primi cu mulţumire orice mustrare sau reproş, oricât de aspru şi de repetat ar fi. Să socotim că nu facem prin răbdarea asta decât să ne ispăşim mai uşor aici pe pământ, ceea ce ar trebui să ispăşim sub pământ, mult mai greu.
17 - Cel ce a nedreptăţit pe oameni să nu caute în primul rând pacea cu oamenii, - ci pacea cu Dumnezeu, cu Cuvântul Său şi cu propria conştiinţă. Căci numai după împăcarea aceasta, va şti să caute şi să câştige cu adevărat şi pacea cu oamenii...
18 - Încă odată trebuie să înţelegem că ceea ce am stricat zeci de ani, nu putem repara în câteva clipe nici şterge doar prin câteva cuvinte şi gesturi. În timp s-a făcut răul - şi numai în timp se va putea şi îndrepta, dacă se lucrează continuu spre îndreptare.
19 - Numai în felul acesta se va vedea dacă atât cererea de iertare pentru trecut cât şi promisiunile de îndreptare pentru viitor - sunt adevărate.
20 - Suflete al meu şi fiule al meu, vino totdeauna cu păcatul tău la mustrare şi la pocăinţă. Şi oricât de aspre ar fi acestea şi oricât de nemeritate ţi-ar părea, - nu te supăra şi nu pleca!
Cel mai vindecător leac, este cel mai amar şi lăstarii răi pot fi stârpiţi numai când li se scoate rădăcina. Lasă-L pe Domnul să ţi-o scoată, chiar dacă doare oricât de tare.
Doamne şi Mântuitorul nostru, scoate din noi şi dintre noi orice rădăcină rea.
Amin.