Supărarea și plecarea
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Supărarea este cel mai adesea semnul celui care n-are dreptate. Plecarea este totdeauna semnul celui care n-are pocăință. Când n-are dreptate omul firesc, se supără - și când nu vrea să se îndrepte, trântește ușa și pleacă.
2 - Când suntem mustrați și se pare chiar pe nedrept - totuși să nu ne supărăm. Dacă suntem nevinovați n-avem de ce să ne supărăm. Bine că nu-i adevărat - și asta se va vedea foarte curând.
Dacă este adevărat - iarăși nu trebuie să ne supărăm ci să ne îndreptăm. Și greșeala ni se va ierta și se va uita.
3 - Dacă suntem mustrați mai mult decât știm că merităm, iarăși să nu fim supărați ci s-o primim gândindu-ne că ceea ce a întrecut de data asta, este o ispășire pentru ceea ce nu ni s-a mustrat altădată.
Așa nu vom avea restanțe neplătite dreptății.
4 - Un păcat se uită foarte greu, chiar dacă cel ce l-a făcut s-a pocăit de el cu adevărat și l-a părăsit... Mereu vor fi oameni care își vor aduce aminte de el - și ne vor privi cu neîncredere, chiar timp îndelungat.
Acesta este ecoul normal al căderii noastre care nu se pierde ușor și valul normal stârnit de bolovanul aruncat de noi în apă și care se continuă până se lovește de țărm.
Cel mai bun lucru este să privim tăcând până se va liniști singur. Și să nu-l mai repetăm niciodată.
5 - Un păcat făcut zeci de ani la rând, să nu ne așteptăm să fie iertat prea repede de cei care ni l-au văzut. Nici pocăința chiar sinceră față de el - să ne fie crezută toată și chiar de către toți.
Căci acesta ar fi un semn rău atât pentru pocăința noastră, cât și pentru cinstea lor.
6 - Cine a făcut multe cereri de iertare și pentru multe păcate, dar pe care iarăși le-a repetat - să nu se mire că ajunge disprețuit de toți și necrezut de nimeni.
Pentru că el este serios numai față de păcat și nu față de iertare.
7 - Acela care repetă mereu același fel firesc de a greși, iar apoi pripit își cere iertare, este deja pe calea de a se prăbuși într-un păcat pentru care nu-și mai poate afla iertare de la nimeni niciodată. Fiindcă n-o mai merită.
8 - Ori de câte ori vedem pocăințe prea ușuratice, să nu ne bucurăm de ele. Cine se pocăiește ușor, va și păcătui iarăși ușor. Cine se supără grăbit, va și pleca grăbit.
Iar aceștia rar mai întorc și rar se mai îndreaptă cu adevărat vreodată.
9 - Cine păcătuiește unui om este vinovat o dată. Cine păcătuiește unei mulțimi este vinovat de atâtea ori.
10 - Fiecare om îl poate ierta pe altul numai pentru păcatele făcute contra lui însuși. Pentru păcatele făcute împotriva altora, fiecare trebuie să-și ceară iertarea tuturor celor cărora le-a păcătuit.
Numai atunci să se simtă dezlegat de păcatul său.
11 - Oamenii pot ierta numai păcatele făcute contra lor. Cele făcute contra lui Dumnezeu, numai El le poate ierta.
Noi putem să ne rugăm pentru ele, dacă sunt din cele ce se pot ierta (1 Ioan 5, 16). Dacă nu, - să tăcem cu frică.
12 - Să nu ne grăbim să iertăm păcate pe care numai Dumnezeu le poate ierta. Pentru că în felul acesta ne unim cu acele păcate - și putem atrage și asupra noastră ispășirea lor.
13 - Cutremurați-vă și nu păcătuiți, - strigă Cuvântul Sfânt - pentru ca să nu ajungeți să păcătuiți în cel mai grozav fel, fără a vă mai cutremura.
Până la prăbușirea în întunericul veșnic.
14 - La păcatele cele mari se ajunge prin cele mici, după cum la suma cea mare se ajunge strângând banii mărunți.
Feriți-vă de păcatele mărunte - și nu veți ajunge la cele mari.
15 - Oricine se pocăiește sincer, trebuie imediat să dea înapoi ceea ce a furat. Să repare ceea ce a stricat, să despăgubească pe cel ce l-a păgubit, mai adăugând și pe deasupra, pentru durerea care i-a pricinuit-o.
Zacheu așa a făcut: a întors împătrit (Luca 19, 8). Numai așa a intrat mântuirea în casa lui și în sufletul său.
16 - Dacă am făcut un mare rău - și totuși am avut parte pentru el de o mare iertare de la Dumnezeu ori de la frați, - conștiința uriașei dimensiuni a răului făcut și a ispășirii drepte pentru el, trebuie să ne facă inima pe totdeauna atât de smerită, încât să putem primi cu mulțumire orice mustrare sau reproș, oricât de aspru și de repetat ar fi. Să socotim că nu facem prin răbdarea asta decât să ne ispășim mai ușor aici pe pământ, ceea ce ar trebui să ispășim sub pământ, mult mai greu.
17 - Cel ce a nedreptățit pe oameni să nu caute în primul rând pacea cu oamenii, - ci pacea cu Dumnezeu, cu Cuvântul Său și cu propria conștiință. Căci numai după împăcarea aceasta, va ști să caute și să câștige cu adevărat și pacea cu oamenii...
18 - Încă odată trebuie să înțelegem că ceea ce am stricat zeci de ani, nu putem repara în câteva clipe nici șterge doar prin câteva cuvinte și gesturi. În timp s-a făcut răul - și numai în timp se va putea și îndrepta, dacă se lucrează continuu spre îndreptare.
19 - Numai în felul acesta se va vedea dacă atât cererea de iertare pentru trecut cât și promisiunile de îndreptare pentru viitor - sunt adevărate.
20 - Suflete al meu și fiule al meu, vino totdeauna cu păcatul tău la mustrare și la pocăință. Și oricât de aspre ar fi acestea și oricât de nemeritate ți-ar părea, - nu te supăra și nu pleca!
Cel mai vindecător leac, este cel mai amar și lăstarii răi pot fi stârpiți numai când li se scoate rădăcina. Lasă-L pe Domnul să ți-o scoată, chiar dacă doare oricât de tare.
Doamne și Mântuitorul nostru, scoate din noi și dintre noi orice rădăcină rea.
Amin.