Taina Evangheliei
Traian Dorz - Semănați Cuvântul Sfânt
1 - Taina Evangheliei este nașterea din nou, revelația lui Hristos care îl prăbușește pe Saul pe drumul Damascului, din vârful netrebniciei omenești, în adâncul smereniei și transformării divine.
2 - Această taină a creat prin inspirația Sfântului Duh, oameni noi, opere noi, o istorie nouă și o lume nouă, începând din Ziua Rusaliilor. Fenomenul acesta a fost singurul activ și durabil, fiindcă era izvorât și alimentat din revărsarea vântului ceresc.
3 - Toate celelalte lucrări până la aceasta au încetat ca niște vulcani stinși. O gheață veșnică s-a întins peste toate - și tot ce a mai rămas după ele este numai o amintire searbădă și moartă.
4 - Lucrarea Evangheliei vii este pretutindeni un fenomen, un miracol, un vulcan mereu în plină erupție, creând opere mereu noi, prin oameni mereu noi.
5 - Secretul acestui fenomen este descoperirea normală a lui Hristos într-un moment crucial al fiecărui om. Clipa iluminării, fulgerul unui legământ ca o sudură albă și totală care trece apoi peste trup, peste viață, peste moarte și veșnicie, fără formalism și fără schemă.
6 - Ce taină este aceasta, vine oricine vrea - dar rămâne totuși numai cine este chemat. Vine oricine vrea să devină un om nou - și rămâne totuși numai cine poate să fie, să se mențină și să crească în această făptură nouă.
Când nu mai vrea, ori nu mai poate, pleacă singur.
7 - Astfel rândurile sunt totdeauna vii, primenite, active - și așa au rămas pe totdeauna în biserica vie, în Evanghelia adevărată, în Oastea sfântă a lui Hristos.
8 - Acest fel de a fi al bisericii vii diferă ca de la cer la pământ de cel al bisericilor de literă moartă, a schelăriei clericale din mai toate timpurile și din mai toate confesiunile omenești.
A trebuit ca oamenii noi în Hristos să lupte mereu până la moarte și să se dăruiască până la jertfă ca să poată sparge tavanele groase și înguste ale acestor organizații, care închid și ucid sub ele orice tendință de viață și creație vie din Hristos.
9 - Așa a fost vechiul cler iudeu cu credința cea nouă și vie, nesuferită pentru ei, adusă de Hristos și propovăduită de ucenicii Lui. Orice curent fierbinte și înnoitor îi îngrozește pe acești paznici ai mucegaiului și al anchilozării. Și nu permit nici o inițiativă creatoare chiar în aceeași confesiune ca să nu se spargă niciodată vechea coajă a literelor, a formalității și a comodității.
10 - Pentru oamenii vechi, încremeniți în ritualul lor comod, trebuie să rămână toate așa până la sfârșitul lumii ca să nu li se clatine scaunele moi. Li-e așa de dulce să doarmă, să mănânce și să lenevească. Așa îi află și dreptul cosaș - moartea, care bine face că nu cruță pe nimeni.
Și îi duce din locul lor moale, direct în cazanul gheenei.
11 - Dar până când vreun astfel de despot acaparează prin nedreptate și ține prin silnicie scaunul lui Moise și cheile lui Petru, el poate pierde pe mulți și poate împiedica multe, fiindcă răbdarea lui Dumnezeu este îndelungă.
12 - O ce divin era până ce pe aceste locuri sfinte stăteau oameni sfinți, când pe scaunul de patriarh ori de episcop stăteau slujitori divini ca sfântul Ioan ori sfântul Vasile, ori sfântul Grigore.
Ce viață înfloritoare de virtuți și creații era în toată biserica lui Hristos!
13 - Tezaurul frumoaselor rugăciuni și cântări, ori meditații și poezii divine din biserică nu a fost rânduit să sece, să se pietrifice, să înghețe la nivelul secolului al patrulea... ci izvorul acesta trebuia să curgă mereu, dacă Duhul Sfânt era acolo.
14 - Dar îndată după ce s-a așezat pe scaunul sfânt despotismul formalist, orice bună inițiativă a fost zdrobită, orice creator adevărat închis și orice gură sfântă înfundată.
Dacă litera lor moartă nu putea crea nimic viu, nu trebuia lăsat să creeze nici Duhul lui Hristos.
15 - Dacă inițiativa creatoare ar fi fost lăsată liberă - ce bogat ar fi țâșnit și mai departe izvorul sfintelor inspirații, curgând până la sfârșitul veacurilor, înfrumusețând viața oamenilor și înălțând slava lui Hristos.
16 - Desigur că nu tot ce s-ar fi produs prin veacuri ar fi rămas nemuritor. Viața însăși ar fi făcut și ar face mereu selecția valorilor păstrând numai ceea ce ar fi fost cu adevărat inspirat de Duhul Sfânt în cel mai frumos și adevărat fel.
17 - Totuși ce opere nemuritoare s-ar fi creat prin veacuri, dacă n-ar fi fost călușul acesta necruțător care a înăbușit și a sugrumat tot ce era viu și nou.
18 - Dar cu inchiziția aceasta monstruoasă care gâtuiește tot, pietrifică tot, zădărnicește tot și ucide tot ce este inspirație din Duhul Sfânt, se unesc cu toții cu primul care se ridică împotriva unei inițiative înnoitoare, se unesc îndată și toți ceilalți, susținând înghețul în locul dezmorțirii și uscarea în locul înverzirii.
19 - De aici a început conflictul Oastei Domnului cu mentalitatea oficialității clericale și aici este toată explicația perpetuării acestor înverșunate lupte împotriva acestui curent evanghelic înnoitor și creator prin viața și inspirația Sfântului Duh.
20 - Dragostea vie față de Hristos a uneia și mentalitatea învechită față de formalism a celeilalte, le vor împinge mereu pe una spre alta, opunându-se mereu și menținându-le mereu într-o luptă necruțătoare...
Până la venirea lui Hristos, care le va despărți pe veci.
Doamne Duhule Sfinte, suflă cu puterea Ta peste Oastea Ta cea vie și dă-i roade și dă-i biruință spre a nu fi nimicită de gheața și pustiul înăbușitor al răsadului Tău Sfânt. Amin.