Taină şi închinare
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - În faţa lucrurilor care nu se pot explica, să ne aplecăm inimile şi să ne închinăm slăvindu-L pe Acela care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.
Lui Îi sunt cu ştiinţă toate tainele şi cu putinţă toate minunile.
Să crezi adânc aceasta.
2 - Va veni totuşi Dimineaţa Fericită la Ţărmul cu Isus Domnul nostru. Atunci vom afla toate tainele - şi ne vom închina Lui cu toată inima.
Să fie cât de lungă noaptea aceasta prin întunericul căreia plângem şi aşteptăm acum, flămânziţi şi însetaţi,
va veni totuşi revederea fericită a Preaiubitului nostru Mântuitor
şi întâlnirea fericită cu preaiubiţii noştri de pe Ţărmul Dorit.
Şi prânzul fericit după care tânjesc sufletele noastre cu foame şi dor.
Va veni în curând, da va veni.
3 - Să fie cât de obositoare munca pe care trebuie s-o facem,
răbdarea pe care trebuie s-o avem,
singurătatea pe care trebuie s-o ducem,
dorul pe care trebuie să-l aşteptăm,
- vine capătul tuturora, vine curând
şi să fie cât de îndelungate şi de grele acestea acum pentru inimile noastre,
- fraţii mei, surorile mele - să nu descurajăm!
Priviţi spre Ţărm! Acolo ne aşteaptă Preaiubitul Scump al inimii noastre.
Acolo ne aşteaptă lumina dimineţii şi prânzul dragostei veşnice cu Isus Domnul nostru.
4 - Munciţi cu râvnă,
răbdaţi cu bucurie,
aşteptaţi cu nădejde,
luptaţi cu credinţă,
semănaţi cu lacrimi
şi osteniţi cu iubire - privind fericiţi spre Ţărm.
Bucuria care vă aşteaptă Acolo nu va mai avea nici margini, nici seamăn, nici sfârşit.
Ferice de cei care vor prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Acolo Isus Cel Scump va fi slava şi răsplata noastră.
5 - Ce este oare, şi ce poate fi, mai presus decât orice bun - pentru om?
Fără de care nu poate să trăiască nimeni?
Care este oare comoara cea mai însemnată decât toate bunurile inimii?
- Speranţa este!
- Fără pâine omul poate să trăiască.
Şi fără libertate poate.
Şi fără lumină.
Şi fără ochi.
Şi fără mâini.
Şi fără picioare.
Şi fără sănătate, poate omul să trăiască... Sunt atâţia care trăiesc fără ele...
Dar fără speranţă nu!
6 - Mergeţi prin spitale
mergeţi prin închisori,
mergeţi oriunde se chinuie sau se zvârcoleşte o fiinţă
- şi veţi vedea: veţi vedea că atâta vreme cât mai are o speranţă de vindecare,
o speranţă de libertate,
o speranţă de bucurie,
omul suferă, aşteaptă zile, luni şi ani - şi rezistă. Speranţa îl ţine şi îl ajută să reziste la toate.
Dar când nu mai are nici o speranţă, fie cât de sănătos, fie cât de tânăr, fie cât de aproape
- se prăbuşeşte.
Căci speranţa este pâinea vieţii.
7 - Hristos este Speranţa noastră!
Această Pâine a suferinţelor noastre - speranţa - mai presus de orice, pentru noi, vrea Hristos Domnul nostru să ne-o împartă.
Şi după ce o luăm noi aceasta, El ne va dărui cu siguranţă şi celelalte, de care mai avem nevoie.
8 - Pentru lumea aceasta omul poate să-şi facă multe speranţe
şi unele poate că îi pot hrăni sufletul său flămând şi îi pot reînnoi puterile sale obosite.
Dar adevărata speranţă, cu putere veşnică de înnoire, de înviorare, de biruinţă
- pentru orice suflet omenesc şi pentru orice stare,
este şi poate fi numai Hristos.
9 - În viaţă omul o poate duce uneori şi cu speranţe înşelătoare.
Dar în moarte nu-l poate ajuta decât singura speranţă adevărată care este Hristos Domnul nostru.
Cine are această speranţă, acela poate trăi cu bucurie sau cu răbdare în orice loc.
Poate suporta orice stare.
Poate aştepta oricât.
Poate muri oriunde.
Poate primi orice.
El ştie că sfârşitul îi va fi biruitor, moartea strălucită şi răsplata veşnică.
Dar cine nu-L are pe Hristos,
- ce va face în durerea lui, în singurătatea lui, în răscrucile grele ale vieţii sale,
în moartea
şi în veşnicia sa?
10 - Dragi părinţi care vă iubiţi copiii voştri, - şi care căutaţi să le daţi o pâine cât mai caldă, cât mai moale, cât mai mare, cât mai sigură,
- pentru fericirea copiilor voştri, vă rugăm: daţi copiilor voştri pe Hristos.
Daţi-le pâinea cea mai dintâi, pâinea speranţei lui Hristos!
Este pâinea cea mai sigură decât oricare alta.
Este pâinea unică, sigură pentru viaţa şi veşnicia lor.
11 - Când speranţa lui Hristos le va fi copiilor voştri ancora sufletului - fiţi siguri că nu se vor îneca fiii voştri niciodată.
Stânca Cea Vie de care vor fi ancoraţi, îi va ţine atât de puternic că nu-i va mai putea lua nici un val.
Pâinea aceasta îi va îndestula, în aşa fel, încât nu vor flămânzi niciodată.
12 - Isus S-a apropiat de cei cărora le împărţea hrana...
O, voi toţi cei care doriţi să daţi hrană sufletelor omeneşti, învăţaţi de la Hristos:
- apropiaţi-vă de cei pentru care vorbiţi, pentru care scrieţi, pe care îi învăţaţi.
Apropiindu-vă nu numai cu gura sau cu condeiul, ci apropiaţi-vă cu inima de ei.
Iubiţi-i, rugaţi-vă pentru ei, plângeţi cu ei, simţiţi cu ei, bucuraţi-vă cu ei,
pentru ei şi printre ei.
13 - Apropiaţi-vă prin iubire, prin înţelegere, prin milă, prin afecţiune, prin bunătate, prin modestie. Ei au nevoie nu numai de pâinea voastră ci mai ales de apropierea voastră.
O pâine dată astfel satură toată fiinţa omului - şi trupul dar şi sufletul său.
Fiindcă de cele mai multe ori adevărata bucurie nu o face darul în sine, cât felul cum este dat.
14 - Numai cu tabloul unei pâini, nu-şi poate nimeni alina foamea.
Şi numai cu imaginea unui izvor nu-şi poate nimeni stâmpăra setea.
Trebuie o pâine adevărată şi o apă adevărată.
Suflete dragă, dacă tu vrei să nu pieri în pustia prin care umbli - şi mai ales în aceea prin care vei avea să umbli de acum încolo,
vino la Isus Domnul şi Mântuitorul sufletului tău.
Şi El te va sătura.
15 - Vino cu toate lacrimile amarelor tale păreri de rău.
Şi cu toate suspinele adevăratei tale pocăinţe.
Predă-te lui Isus şi roagă-L să te primească la masa harului Său!
Cel dintâi dar al Său va fi pentru tine pâinea fericită a Speranţei Biruitoare.
16 - Toată puterea credinţei şi tot curajul mărturisirii apostolilor Domnului, a venit şi a rămas în viaţa lor prin harul arătărilor lui Hristos după Înviere
înaintea lor şi pentru ei.
17 - Prin repetarea arătărilor Domnului între ucenicii Săi în diferite locuri, cu diferitele ocazii şi în diferitele zile
credinţa lor în El a trecut de pe temeiul unor bănuieli, pe temeiul unei siguranţe depline.
A făcut un salt uriaş de la un nivel oarecum pământesc la unul ceresc.
De la un orizont mărginit, la unul nemărginit.
18 - Toate arătările Domnului despre care ne-au rămas mărturii măreţe, au fost făcute ziua,
şi la mai mulţi,
şi de repetate ori,
şi în felurite împrejurări,
şi în felurite locuri,
şi la feluriţi oameni.
Nu s-au făcut noaptea, - căci noaptea orice om are o stare mai slabă, o lumină mai puţină, o putere mai mică
şi ispita îndoielii ar fi biruit pe mulţi.
19 - Arătările Domnului după Înviere nu s-au făcut numai unuia singur,
pentru că oricât de vrednic de crezare ar fi fost acela unul, negrăita minune ar fi rămas necrezută celorlalţi. Ba încă tocmai acela unul singur, care ar fi văzut-o numai el,
până la urmă poate ar fi fost ispitit să se îndoiască.
Firea omului este nespus de slabă şi ispititorul este nespus de viclean.
Nu s-au făcut numai o singură dată,
pentru că ceea ce se petrece numai o singură dată, rămâne ceva prea sus, - prea imposibil, prea rupt de viaţă şi prea îndepărtat.
20 - Arătările Domnului, după Înviere nu s-au făcut numai într-o anumită împrejurare,
numai în timpul rugăciunii,
sau numai în acela al mesei,
sau numai în al călătoriei,
sau numai în al muncii.
- Nu le-ar fi dat atunci ucenicilor o încredinţare atât de continuă, că Hristos este cu ei în orice vreme,
în orice stare
şi în orice loc.
Slavă veşnică Ţie Domnul nostru pentru toată puterea şi înţelepciunea lucrărilor Tale.
Amin.