Taină și închinare
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - În fața lucrurilor care nu se pot explica, să ne aplecăm inimile și să ne închinăm slăvindu-L pe Acela care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.
Lui Îi sunt cu știință toate tainele și cu putință toate minunile.
Să crezi adânc aceasta.
2 - Va veni totuși Dimineața Fericită la Țărmul cu Isus Domnul nostru. Atunci vom afla toate tainele - și ne vom închina Lui cu toată inima.
Să fie cât de lungă noaptea aceasta prin întunericul căreia plângem și așteptăm acum, flămânziți și însetați,
va veni totuși revederea fericită a Preaiubitului nostru Mântuitor
și întâlnirea fericită cu preaiubiții noștri de pe Țărmul Dorit.
Și prânzul fericit după care tânjesc sufletele noastre cu foame și dor.
Va veni în curând, da va veni.
3 - Să fie cât de obositoare munca pe care trebuie s-o facem,
răbdarea pe care trebuie s-o avem,
singurătatea pe care trebuie s-o ducem,
dorul pe care trebuie să-l așteptăm,
- vine capătul tuturora, vine curând
și să fie cât de îndelungate și de grele acestea acum pentru inimile noastre,
- frații mei, surorile mele - să nu descurajăm!
Priviți spre Țărm! Acolo ne așteaptă Preaiubitul Scump al inimii noastre.
Acolo ne așteaptă lumina dimineții și prânzul dragostei veșnice cu Isus Domnul nostru.
4 - Munciți cu râvnă,
răbdați cu bucurie,
așteptați cu nădejde,
luptați cu credință,
semănați cu lacrimi
și osteniți cu iubire - privind fericiți spre Țărm.
Bucuria care vă așteaptă Acolo nu va mai avea nici margini, nici seamăn, nici sfârșit.
Ferice de cei care vor prânzi în Împărăția lui Dumnezeu.
Acolo Isus Cel Scump va fi slava și răsplata noastră.
5 - Ce este oare, și ce poate fi, mai presus decât orice bun - pentru om?
Fără de care nu poate să trăiască nimeni?
Care este oare comoara cea mai însemnată decât toate bunurile inimii?
- Speranța este!
- Fără pâine omul poate să trăiască.
Și fără libertate poate.
Și fără lumină.
Și fără ochi.
Și fără mâini.
Și fără picioare.
Și fără sănătate, poate omul să trăiască... Sunt atâția care trăiesc fără ele...
Dar fără speranță nu!
6 - Mergeți prin spitale
mergeți prin închisori,
mergeți oriunde se chinuie sau se zvârcolește o ființă
- și veți vedea: veți vedea că atâta vreme cât mai are o speranță de vindecare,
o speranță de libertate,
o speranță de bucurie,
omul suferă, așteaptă zile, luni și ani - și rezistă. Speranța îl ține și îl ajută să reziste la toate.
Dar când nu mai are nici o speranță, fie cât de sănătos, fie cât de tânăr, fie cât de aproape
- se prăbușește.
Căci speranța este pâinea vieții.
7 - Hristos este Speranța noastră!
Această Pâine a suferințelor noastre - speranța - mai presus de orice, pentru noi, vrea Hristos Domnul nostru să ne-o împartă.
Și după ce o luăm noi aceasta, El ne va dărui cu siguranță și celelalte, de care mai avem nevoie.
8 - Pentru lumea aceasta omul poate să-și facă multe speranțe
și unele poate că îi pot hrăni sufletul său flămând și îi pot reînnoi puterile sale obosite.
Dar adevărata speranță, cu putere veșnică de înnoire, de înviorare, de biruință
- pentru orice suflet omenesc și pentru orice stare,
este și poate fi numai Hristos.
9 - În viață omul o poate duce uneori și cu speranțe înșelătoare.
Dar în moarte nu-l poate ajuta decât singura speranță adevărată care este Hristos Domnul nostru.
Cine are această speranță, acela poate trăi cu bucurie sau cu răbdare în orice loc.
Poate suporta orice stare.
Poate aștepta oricât.
Poate muri oriunde.
Poate primi orice.
El știe că sfârșitul îi va fi biruitor, moartea strălucită și răsplata veșnică.
Dar cine nu-L are pe Hristos,
- ce va face în durerea lui, în singurătatea lui, în răscrucile grele ale vieții sale,
în moartea
și în veșnicia sa?
10 - Dragi părinți care vă iubiți copiii voștri, - și care căutați să le dați o pâine cât mai caldă, cât mai moale, cât mai mare, cât mai sigură,
- pentru fericirea copiilor voștri, vă rugăm: dați copiilor voștri pe Hristos.
Dați-le pâinea cea mai dintâi, pâinea speranței lui Hristos!
Este pâinea cea mai sigură decât oricare alta.
Este pâinea unică, sigură pentru viața și veșnicia lor.
11 - Când speranța lui Hristos le va fi copiilor voștri ancora sufletului - fiți siguri că nu se vor îneca fiii voștri niciodată.
Stânca Cea Vie de care vor fi ancorați, îi va ține atât de puternic că nu-i va mai putea lua nici un val.
Pâinea aceasta îi va îndestula, în așa fel, încât nu vor flămânzi niciodată.
12 - Isus S-a apropiat de cei cărora le împărțea hrana...
O, voi toți cei care doriți să dați hrană sufletelor omenești, învățați de la Hristos:
- apropiați-vă de cei pentru care vorbiți, pentru care scrieți, pe care îi învățați.
Apropiindu-vă nu numai cu gura sau cu condeiul, ci apropiați-vă cu inima de ei.
Iubiți-i, rugați-vă pentru ei, plângeți cu ei, simțiți cu ei, bucurați-vă cu ei,
pentru ei și printre ei.
13 - Apropiați-vă prin iubire, prin înțelegere, prin milă, prin afecțiune, prin bunătate, prin modestie. Ei au nevoie nu numai de pâinea voastră ci mai ales de apropierea voastră.
O pâine dată astfel satură toată ființa omului - și trupul dar și sufletul său.
Fiindcă de cele mai multe ori adevărata bucurie nu o face darul în sine, cât felul cum este dat.
14 - Numai cu tabloul unei pâini, nu-și poate nimeni alina foamea.
Și numai cu imaginea unui izvor nu-și poate nimeni stâmpăra setea.
Trebuie o pâine adevărată și o apă adevărată.
Suflete dragă, dacă tu vrei să nu pieri în pustia prin care umbli - și mai ales în aceea prin care vei avea să umbli de acum încolo,
vino la Isus Domnul și Mântuitorul sufletului tău.
Și El te va sătura.
15 - Vino cu toate lacrimile amarelor tale păreri de rău.
Și cu toate suspinele adevăratei tale pocăințe.
Predă-te lui Isus și roagă-L să te primească la masa harului Său!
Cel dintâi dar al Său va fi pentru tine pâinea fericită a Speranței Biruitoare.
16 - Toată puterea credinței și tot curajul mărturisirii apostolilor Domnului, a venit și a rămas în viața lor prin harul arătărilor lui Hristos după Înviere
înaintea lor și pentru ei.
17 - Prin repetarea arătărilor Domnului între ucenicii Săi în diferite locuri, cu diferitele ocazii și în diferitele zile
credința lor în El a trecut de pe temeiul unor bănuieli, pe temeiul unei siguranțe depline.
A făcut un salt uriaș de la un nivel oarecum pământesc la unul ceresc.
De la un orizont mărginit, la unul nemărginit.
18 - Toate arătările Domnului despre care ne-au rămas mărturii mărețe, au fost făcute ziua,
și la mai mulți,
și de repetate ori,
și în felurite împrejurări,
și în felurite locuri,
și la feluriți oameni.
Nu s-au făcut noaptea, - căci noaptea orice om are o stare mai slabă, o lumină mai puțină, o putere mai mică
și ispita îndoielii ar fi biruit pe mulți.
19 - Arătările Domnului după Înviere nu s-au făcut numai unuia singur,
pentru că oricât de vrednic de crezare ar fi fost acela unul, negrăita minune ar fi rămas necrezută celorlalți. Ba încă tocmai acela unul singur, care ar fi văzut-o numai el,
până la urmă poate ar fi fost ispitit să se îndoiască.
Firea omului este nespus de slabă și ispititorul este nespus de viclean.
Nu s-au făcut numai o singură dată,
pentru că ceea ce se petrece numai o singură dată, rămâne ceva prea sus, - prea imposibil, prea rupt de viață și prea îndepărtat.
20 - Arătările Domnului, după Înviere nu s-au făcut numai într-o anumită împrejurare,
numai în timpul rugăciunii,
sau numai în acela al mesei,
sau numai în al călătoriei,
sau numai în al muncii.
- Nu le-ar fi dat atunci ucenicilor o încredințare atât de continuă, că Hristos este cu ei în orice vreme,
în orice stare
și în orice loc.
Slavă veșnică Ție Domnul nostru pentru toată puterea și înțelepciunea lucrărilor Tale.
Amin.