Tânărul în boală

Starea de boală şi de infirmitate este jalnică la orice vârstă. Dar, pe când la bătrâneţe acest lucru este oarecum de aşteptat, - la vârsta tinereţii este nespus de dureros şi de trist să vezi un trup pironit pe un pat, adesea ani de zile, în cei mai frumoşi ani...

Şi totuşi, de nicăieri un credincios nu-L poate mărturisi mai frumos şi mai adevărat pe Hristos, ca de pe amvonul suferinţei. Ca de pe paturile pe care multe suflete credincioase stau ţintuite încă din anii cei frumoşi ai tinereţii lor.

Lazăr din Betania, fratele Mariei şi al Martei, era un tânăr credincios, un prieten iubit şi apropiat de Domnului Iisus. Totuşi înţelepciunea lui Dumnezeu a îngăduit să se îmbolnăvească şi el. Şi încă de o boală foarte grea, care l-a trântit la pat fără vindecare.

Cu toată duioasa îngrijire a celor două surori bune şi credincioase... Cu toate rugăciunile lor fierbinţi... Cu toată alergarea şi doctoriile lor, fratele lor iubit nu s-a mai sculat. S-a stins încet-încet din viaţă, sub privirile pline de durere şi de neputinţă ale celor iubiţi, pe patul suferinţei sale grele.

Câte rugăciuni pline de lacrimi amare şi fierbinţi nu vor fi trimis îndureratele surori după Domnul, cu vestea îndurerată şi stăruitoare: „Doamne Iisuse, Dulcele nostru Prieten şi Mângâietor, vino repede în ajutorul nostru, căci scumpul nostru frate pe care Tu îl iubeşti atât de mult este bolnav” (Ioan 11, 3).

Dar Mântuitorul nu S-a grăbit. A spus numai un adevăr care trebuie să fie o veşnică mângâiere pentru orice credincios bolnav: - Boala aceasta nu este spre moarte... ci spre slava lui Dumnezeu... Ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea (Ioan 11, 4).

Tinere credincios, tânără credincioasă, care poate zaci bolnav de timp îndelungat şi de o boală necruţătoare: te rog din suflet, ţine bine în minte acest sfânt şi mântuitor adevăr: boala ta nu este spre moarte, nici spre pedeapsă, nici spre nefericire, nici spre amărăciune şi nerăbdare, ci boala ta este şi trebuie să fie spre slava lui Dumnezeu.

Tu ai primit boala aceasta ca să fie proslăvit prin ea Fiul lui Dumnezeu. Boala ta este tocmai slujba ta pentru preamărirea Fiului lui Dumnezeu.

Poate că tu n-ai putut prin nimic preamări pe Hristos. Nici prin predici frumoase, nici prin cântări sau scrieri minunate, nici prin fapte de mare milostenie, nici prin curajul tău, nici prin sângele tău, nici prin altceva deosebit.

Acum Dumnezeu ţi-a făcut şi ţie harul să-L poţi preamări prin suferinţa ta, prin boala ta, prin răbdarea ta fără cârtire, fără vaiete, fără gemete, fără nici un fel de nerăbdare a suferinţei pe care ţi-a trimis-o.

Oare poţi tu înţelege acest strălucit har şi adevăr? Poţi tu purta suferinţa aceasta în aşa fel încât Hristos să fie proslăvit pentru răbdarea liniştită, pentru încrederea iubitoare și pentru tăcerea sfântă pe care o araţi celor din jurul patului tău, în suferinţa ta, în fiecare clipă?

Patul tău este crucea ta. Pe această cruce, răstignit cu cuiele bolii tale, tu trebuie să înveţi şi să araţi răbdarea lui Hristos. Supunerea Lui, tăcerea Lui, blândeţea Lui, împăcarea Lui...

Nu-i pe lumea aceasta o mai mare înălţime de pe care să răsune mai frumos, mai puternic și mai convingător Cuvântul răbdării lui Hristos, ca de pe crucea suferinţei creştine a unui bolnav credincios.

Am cunoscut mulţi tineri credincioşi bolnavi de timp îndelungat de boli grele... Şi ne-am rugat la patul multora. Am văzut multă credinţă la unii şi mult dor de viaţă la toţi. Unde credinţa a fost mare, voinţa puternică şi rugăciunea fierbinte, - am văzut minunate vindecări.

Dar mă cutremur acum când spun, fiindcă aceasta este de o mie de ori mai grav decât boala: jumătate din cei vindecaţi n-au mai rămas credincioşi Domnului după vindecarea lor.

Până au fost bolnavi erau plini de credinţă şi de dragoste faţă de Hristos. Îndată ce rugăciunile lor au fost ascultate şi s-au făcut sănătoşi, dragostea lor faţă de Domnul Iisus s-a răcit mereu, până ce s-a pierdut de tot. Şi curând s-a pierdut şi sufletul lor pe totdeauna în viața destrăbălată a celor lumești.

Dar ce minunat s-a mărturisit credinţa în Dumnezeu şi slava lui Hristos prin cei care au fost cu adevărat credincioşi, atât în îndelungata lor boală, cât şi după minunata lor vindecare, au arătat tuturor o mare dragoste şi recunoştinţă faţă de Iisus.

Ei ştiu acum că suferinţa este un har unic... Că nimănui şi niciodată nu i se descoperă atât de minunat dragostea şi puterea Domnului Hristos, părtăşia şi binecuvântările Lui, ca atunci când credinciosul este în cuptorul suferinţei, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie cu adevărat proslăvit prin el (Evrei 12, 11).

Pe aşa un tânăr frate credincios l-am cunoscut odată, bolnav de paralizie totală de peste douăzeci de ani.

Această cumplit de grea şi lungă suferinţă trupească, suportată cu o neobişnuită răbdare şi dragoste de Hristos, l-a făcut să crească atât de înalt în sfinţenie şi în putere, încât toţi cei care priveau faţa lui şi-i ascultau cuvântul aprins pentru Hristos, se întorceau cutremuraţi de la el.

Eu niciodată nu m-am văzut atât de mic sufleteşte ca în faţa acelui mare viteaz al răbdării, care zăcea atât de neputincios trupeşte în faţa mea.

- Eu voi mulţumi neîncetat acestui frate - scrie un înflăcărat al lui Hristos - căci el mi L-a arătat pe Hristos cum nu L-am văzut încă. Când vreau să-L întâlnesc mai cutremurător pe Dumnezeu, eu mă duc la patul acestui mucenic...Ce sfântă este răbdarea şi bucuria cu care a primit el voia lui Dumnezeu!

Mi-a spus odată, cu faţa plină de lumină: eu lupt alături de voi, scumpii mei fraţi. Numai că locul meu de luptă este aici. Ostăşia mea pentru Domnul este răbdarea mea. Predicile mele sunt mulţumirile care le înalţ spre El, pentru că m-a socotit vrednic de încredere şi mi-a făcut harul să-L pot slăvi pe Fiul lui Dumnezeu cu o inimă plină de seninătate, cu o răbdare plină de iubire, pe acest pat de boală...

Și acest frate a suferit astfel douăzeci și unu de ani, apoi a trecut la Domnul ca un biruitor.

O, ce minunată apostolie poate să facă pentru proslăvirea lui Hristos, în boala şi în răbdarea sa, un tânăr cu adevărat credincios!

Tot așa și o tânără surioară credincioasă, care este acum în al șaptesprezecelea an de o astfel de suferință eroică și mărturisire cutremurătoare. De șaptesprezece ani ea stă aproape numai în genunchi. Nu poate sta altfel.

O, ce slujbă divină și ce răsplată cerească o așteaptă pe această soră martiră a Domnului.

Rugăciune

Slavă veşnică Ţie, Preadulce Mântuitor, Iisuse Doamne, Care îngrijeşti să trimiţi mărturisitori ai Tăi printre toţi oamenii, în orice loc ar ajunge ei. Și Care faci cea mai strălucită această mărturie printre tinerii Tăi.

Te rugăm întăreşte cu har mare pe toţi credincioşii Tăi tineri care trebuie să Te proslăvească pe Tine prin suferinţa lor, în mijlocul celor ce sufăr.

Umple inimile lor de iubirea Ta şi fă-i să-şi îndrepte mereu ochii spre veşnica Ta fericire ce-i aşteaptă la capătul suferinţei lor, care oricât de lungă ar fi ea, tot se sfârşeşte. Dacă nu pe pământ, în cer.

Pentru ca prin toată fiinţa lor să fii proslăvit Tu, Iisuse Doamne, în felul cel mai fericit și frumos.

Amin.