Tânărul în boală

Starea de boală și de infirmitate este jalnică la orice vârstă. Dar, pe când la bătrânețe acest lucru este oarecum de așteptat, - la vârsta tinereții este nespus de dureros și de trist să vezi un trup pironit pe un pat, adesea ani de zile, în cei mai frumoși ani...

Și totuși, de nicăieri un credincios nu-L poate mărturisi mai frumos și mai adevărat pe Hristos, ca de pe amvonul suferinței. Ca de pe paturile pe care multe suflete credincioase stau țintuite încă din anii cei frumoși ai tinereții lor.

Lazăr din Betania, fratele Mariei și al Martei, era un tânăr credincios, un prieten iubit și apropiat de Domnului Iisus. Totuși înțelepciunea lui Dumnezeu a îngăduit să se îmbolnăvească și el. Și încă de o boală foarte grea, care l-a trântit la pat fără vindecare.

Cu toată duioasa îngrijire a celor două surori bune și credincioase... Cu toate rugăciunile lor fierbinți... Cu toată alergarea și doctoriile lor, fratele lor iubit nu s-a mai sculat. S-a stins încet-încet din viață, sub privirile pline de durere și de neputință ale celor iubiți, pe patul suferinței sale grele.

Câte rugăciuni pline de lacrimi amare și fierbinți nu vor fi trimis îndureratele surori după Domnul, cu vestea îndurerată și stăruitoare: „Doamne Iisuse, Dulcele nostru Prieten și Mângâietor, vino repede în ajutorul nostru, căci scumpul nostru frate pe care Tu îl iubești atât de mult este bolnav” (Ioan 11, 3).

Dar Mântuitorul nu S-a grăbit. A spus numai un adevăr care trebuie să fie o veșnică mângâiere pentru orice credincios bolnav: - Boala aceasta nu este spre moarte... ci spre slava lui Dumnezeu... Ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea (Ioan 11, 4).

Tinere credincios, tânără credincioasă, care poate zaci bolnav de timp îndelungat și de o boală necruțătoare: te rog din suflet, ține bine în minte acest sfânt și mântuitor adevăr: boala ta nu este spre moarte, nici spre pedeapsă, nici spre nefericire, nici spre amărăciune și nerăbdare, ci boala ta este și trebuie să fie spre slava lui Dumnezeu.

Tu ai primit boala aceasta ca să fie proslăvit prin ea Fiul lui Dumnezeu. Boala ta este tocmai slujba ta pentru preamărirea Fiului lui Dumnezeu.

Poate că tu n-ai putut prin nimic preamări pe Hristos. Nici prin predici frumoase, nici prin cântări sau scrieri minunate, nici prin fapte de mare milostenie, nici prin curajul tău, nici prin sângele tău, nici prin altceva deosebit.

Acum Dumnezeu ți-a făcut și ție harul să-L poți preamări prin suferința ta, prin boala ta, prin răbdarea ta fără cârtire, fără vaiete, fără gemete, fără nici un fel de nerăbdare a suferinței pe care ți-a trimis-o.

Oare poți tu înțelege acest strălucit har și adevăr? Poți tu purta suferința aceasta în așa fel încât Hristos să fie proslăvit pentru răbdarea liniștită, pentru încrederea iubitoare și pentru tăcerea sfântă pe care o arați celor din jurul patului tău, în suferința ta, în fiecare clipă?

Patul tău este crucea ta. Pe această cruce, răstignit cu cuiele bolii tale, tu trebuie să înveți și să arați răbdarea lui Hristos. Supunerea Lui, tăcerea Lui, blândețea Lui, împăcarea Lui...

Nu-i pe lumea aceasta o mai mare înălțime de pe care să răsune mai frumos, mai puternic și mai convingător Cuvântul răbdării lui Hristos, ca de pe crucea suferinței creștine a unui bolnav credincios.

Am cunoscut mulți tineri credincioși bolnavi de timp îndelungat de boli grele... Și ne-am rugat la patul multora. Am văzut multă credință la unii și mult dor de viață la toți. Unde credința a fost mare, voința puternică și rugăciunea fierbinte, - am văzut minunate vindecări.

Dar mă cutremur acum când spun, fiindcă aceasta este de o mie de ori mai grav decât boala: jumătate din cei vindecați n-au mai rămas credincioși Domnului după vindecarea lor.

Până au fost bolnavi erau plini de credință și de dragoste față de Hristos. Îndată ce rugăciunile lor au fost ascultate și s-au făcut sănătoși, dragostea lor față de Domnul Iisus s-a răcit mereu, până ce s-a pierdut de tot. Și curând s-a pierdut și sufletul lor pe totdeauna în viața destrăbălată a celor lumești.

Dar ce minunat s-a mărturisit credința în Dumnezeu și slava lui Hristos prin cei care au fost cu adevărat credincioși, atât în îndelungata lor boală, cât și după minunata lor vindecare, au arătat tuturor o mare dragoste și recunoștință față de Iisus.

Ei știu acum că suferința este un har unic... Că nimănui și niciodată nu i se descoperă atât de minunat dragostea și puterea Domnului Hristos, părtășia și binecuvântările Lui, ca atunci când credinciosul este în cuptorul suferinței, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie cu adevărat proslăvit prin el (Evrei 12, 11).

Pe așa un tânăr frate credincios l-am cunoscut odată, bolnav de paralizie totală de peste douăzeci de ani.

Această cumplit de grea și lungă suferință trupească, suportată cu o neobișnuită răbdare și dragoste de Hristos, l-a făcut să crească atât de înalt în sfințenie și în putere, încât toți cei care priveau fața lui și-i ascultau cuvântul aprins pentru Hristos, se întorceau cutremurați de la el.

Eu niciodată nu m-am văzut atât de mic sufletește ca în fața acelui mare viteaz al răbdării, care zăcea atât de neputincios trupește în fața mea.

- Eu voi mulțumi neîncetat acestui frate - scrie un înflăcărat al lui Hristos - căci el mi L-a arătat pe Hristos cum nu L-am văzut încă. Când vreau să-L întâlnesc mai cutremurător pe Dumnezeu, eu mă duc la patul acestui mucenic...Ce sfântă este răbdarea și bucuria cu care a primit el voia lui Dumnezeu!

Mi-a spus odată, cu fața plină de lumină: eu lupt alături de voi, scumpii mei frați. Numai că locul meu de luptă este aici. Ostășia mea pentru Domnul este răbdarea mea. Predicile mele sunt mulțumirile care le înalț spre El, pentru că m-a socotit vrednic de încredere și mi-a făcut harul să-L pot slăvi pe Fiul lui Dumnezeu cu o inimă plină de seninătate, cu o răbdare plină de iubire, pe acest pat de boală...

Și acest frate a suferit astfel douăzeci și unu de ani, apoi a trecut la Domnul ca un biruitor.

O, ce minunată apostolie poate să facă pentru proslăvirea lui Hristos, în boala și în răbdarea sa, un tânăr cu adevărat credincios!

Tot așa și o tânără surioară credincioasă, care este acum în al șaptesprezecelea an de o astfel de suferință eroică și mărturisire cutremurătoare. De șaptesprezece ani ea stă aproape numai în genunchi. Nu poate sta altfel.

O, ce slujbă divină și ce răsplată cerească o așteaptă pe această soră martiră a Domnului.

Rugăciune

Slavă veșnică Ție, Preadulce Mântuitor, Iisuse Doamne, Care îngrijești să trimiți mărturisitori ai Tăi printre toți oamenii, în orice loc ar ajunge ei. Și Care faci cea mai strălucită această mărturie printre tinerii Tăi.

Te rugăm întărește cu har mare pe toți credincioșii Tăi tineri care trebuie să Te proslăvească pe Tine prin suferința lor, în mijlocul celor ce sufăr.

Umple inimile lor de iubirea Ta și fă-i să-și îndrepte mereu ochii spre veșnica Ta fericire ce-i așteaptă la capătul suferinței lor, care oricât de lungă ar fi ea, tot se sfârșește. Dacă nu pe pământ, în cer.

Pentru ca prin toată ființa lor să fii proslăvit Tu, Iisuse Doamne, în felul cel mai fericit și frumos.

Amin.