Tânărul în luptă

Prin însăşi viaţa sa în lumea aceasta, fiecare om este un luptător, căci viaţa însăşi este o luptă, o luptă uneori atât de crâncenă şi de grea.

Ce luptă grea duce omul uneori pentru câştigarea culturii și a ştiinţei, a pâinii, a slavei lumeşti, a avuţiei sau a plăcerilor trecătoare. Atât de mulţi oameni îşi dau viaţa şi îşi vând sufletul zilnic, făcând totul pentru dobândirea lucrului pentru care luptă.

Numai viaţa atâtor de puţini oameni este o luptă sfântă şi stăruitoare pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pentru cauza lui Hristos, pentru mântuirea sufletului lor şi al altora.

Domnul Iisus Hristos a spus: Împărăţia lui Dumnezeu se cucereşte prin luptă... Şi cine dă năvală, acela pune mâna pe ea.

De aceea, toţi cei care au dorit să pună mâna pe Împărăţia lui Dumnezeu au fost nişte viteji luptători cu păcatul şi cu lumea. Nişte stăruitori ostaşi ai Domnului în lupta binelui împotriva răului, nişte neobosiţi năvălitori spre cucerirea mântuirii, a cărei valoare şi durată este veşnică.

Ce minunat luptător pentru Împărăţia lui Dumnezeu a fost Sf. Ap. Pavel. „Mă lupt - zicea el - dar nu ca unul ce loveşte în vânt” (1 Cor. 9, 26). Luptând zi şi noapte, până la sfârşitul vieţii, el a putut să spună liniştit la capătul ei, cu seninătatea şi bucuria unui biruitor: „Lupta cea bună m-am luptat... de acum mă aşteaptă cununa vieţii” (2 Tim. 4, 7).

Ce minunat luptător şi ostaş al Domnului a fost Timotei, căruia Sf. Pavel îi spunea: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei... Cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acel frumos legământ în faţa multor martori” (1 Tim. 6, 12).

Propovăduirea credinţei este și ea o luptă... Tânărul credincios trebuie să o facă plin de îndrăzneală şi de înflăcărare pentru Dumnezeu.

Suferinţa este o luptă. Tânărul credincios trebuie să o ducă cu răbdare şi nădejde pentru slava lui Hristos.

Rugăciunea este o luptă... Tânărul credincios trebuie să o ducă neîncetat pentru desăvârşirea fraţilor, pentru deplina lor încredinţare pe adevărul învăţăturii lui Hristos şi pentru a-i face stăruitori în trăirea voii lui Dumnezeu (Col. 4, 12; Rom. 1, 30-31; 1 Tes. 5, 17).

Viaţa este ca o apă de munte care curge repede printre bolovani, prin strâmtori, prin cotituri, prin vâltori şi căderi. Iar noi trebuie să fim ca peştii cei vii care luptă să înainteze mereu în sus, spre izvorul curat, spre ceea ce este mereu mai proaspăt şi mai limpede.

Ce minunată este o astfel de viaţă luptătoare! Ce mulţumire cerească umple sufletul luptător după orice vâltoare trecută, după orice strâmtoare depăşită, după orice înaintare biruitoare.

Nu există o mai mare şi mai fericită mulţumire cerească, decât aceea pe care o simte sufletul care şi-a câştigat o izbândă prin luptă dreaptă și un drept prin osteneală cinstită.

Dar cât de netrebnică este viaţa acelora care doresc mai degrabă lenevia apelor călduţe și stătute de la şes şi de la marginea vieţii. În plăcerile păcătoase şi în mocirla trândăviei. A acelora care le place hrana gunoaielor şi a mortăciunilor aruncate acolo din canalul de murdării al diavolului.

Aceste mortăciuni cu care se îndoapă lacomi şi desfrânaţi îi otrăvesc şi îi omoară sufleteşte. Iar apoi valurile vieţii murdare pe care o duc, îi târăsc ca pe nişte peşti morţi spre marea pierzării veşnice.

Un cunoscut, bun pescuitor în apa de munte, îmi spunea odată unele taine ale pescuitului său. Păstrăvul - zicea el - este cel mai bun şi mai frumos peşte. El trăieşte numai în apele limpezi de munte.

Dar păstrăvul este cel mai greu de prins. Trebuie să fii foarte viclean şi stăruitor ca să-l poţi înşela şi să-l poţi prinde, fiindcă este foarte atent şi priceput. Este foarte ager în toate mişcările sale, - iar pe apă nu merge decât în sus.

Prin locurile primejdioase nu trece decât în fuga cea mai mare, iar prin căderile de apă, chiar până la doi metri înălţime, el sare, zburând ca un fulger alb, sclipitor. Şi îţi scapă cum nici nu te gândeşti.

- Şi cum poţi totuşi să-l prinzi?

- Cu stăruinţă şi cu vicleşug mare. Este o singură muscă cu care îl poţi prinde sigur. Musca aceasta este frumoasă la vedere şi plăcută la gustare pentru el.

Prinzi o astfel de muscă, fiindcă ea trăieşte tot pe lângă locurile unde trăieşte şi el. Sau pregăteşti ceva de forma şi culoarea ei, apoi o pui în undiţa ascuţită şi, din ascunzişul cel mai bun, o arunci în faţa lui.

Dar aşa de bine trebuie să te ascunzi, încât să nu te arăţi deloc pe lângă apele lui. El nici să nu bănuiască deloc că eşti pe acolo. Altfel, degeaba. Îndată ce vede om, el fuge şi se ascunde de nu-l mai prinzi...

Eu ascultam la vorbele pescarului viclean şi stăruitor, atât de primejdios pentru bieţii peşti neştiutori. Dar tot timpul eram cu gândul la tinerii luptători ai lui Hristos... La minunaţii luptători care dau năvala mereu în sus, ostenind şi luptând să răzbată prin valurile vieţii tot mai spre Izvor, tot mai spre curăţia trăirii lui Hristos.

Multe sunt ispitele pe care le-au biruit cu uşurinţă aceşti tineri minunaţi, plini de avânt înflăcărat să-L urmeze pe Hristos în chipul cel mai vrednic. Ieşind din apele murdare ale veacului și ale lumii, ei înoată în apele curate ale Evangheliei. Dar şi acolo, vrăjmaşul mult mai viclean şi mai stăruitor acum, îi pândeşte ameninţător.

Ispita cea mai primejdioasă în apele acestea curate este ispita duhovnicească. Ceva foarte frumos la vedere şi atrăgător pentru gustul duhovnicesc poate folosi vrăjmaşul ca o momeală pentru orice suflet credincios, dar mai ales pentru sufletul tânăr fără experienţă, spre a-l prinde în undiţa unei rătăciri şi a unei căderi.

Vicleanul şi stăruitorul satan, bine ascuns, ştie să potrivească în undiţă vreun verset biblic, musca unei interpretări false. Iar peştişorul, neatent de cele mai multe ori, cade pe totdeauna.

Fraţi tineri și surioare tinere, luptători ai lui Hristos, staţi tari în Domnul şi nu vă abateţi spre margini, nici la dreapta, nici la stânga, căci pe maluri stă vicleanul prinzător, care a aşezat curse pe tot lungul drumului vostru.

Ţineţi mijlocul drumului bun. Și, treji, alergaţi luptând cu orice valuri. Veţi ajunge în clipa când nici nu vă gândiţi. Şi ce măreţ vor fi încununaţi cei care au biruit (Apoc. 3, 21).

Rugăciune

Atotputernice Biruitor, Iisuse Doamne, fii slăvit în veci şi veci!

Tu, Care ai biruit în toate luptele Tale, Te rugăm îmbracă pe toţi luptătorii Tăi cu puterea şi harul Tău biruitor şi cu toată armătura Ta, spre a putea ţine piept tuturor uneltirilor celui rău. Și să poată rămânea în picioare după ce vor fi biruit totul.

Dă Oastei Tale tineret biruitor în toate ispitele şi Duh de biruinţă şi încununare fericită la capătul tuturor luptelor Tale.

Amin.

Cuvinte înțelepte:

Fiul meu, fii totdeauna curajos în tot ce-i drept,

pentru tot ce e virtute inima să-ți bată-n piept,

căci nu este fericire fără de curaj nicicând,

nici virtute fără muncă, nici izbândă neluptând.