Ți-au plăcut învățăturile din cartea aceasta?

Dragă cititorule! Eu știu că ți-au plăcut învățăturile din cartea aceasta. Pe unele locuri, te-ai înfiorat cu sufletul, citindu-le.

Mă grăbesc însă, acum la încheiere, să spun că singură numai plăcerea acestor învățături nu folosește nimic, n-ajută cu nimic lucrarea mântuirii sufletești.

În chipul de mai jos, se vede un om citind cu interes și plăcere învățăturile despre corabia lui Noe. Nu e de ajuns însă numai plăcerea de a citi cărți religioase. Această plăcere trebuie să treacă la o hotărâre contra păcatelor.

Diavolul râde de plăcerea sufletească cu care cineva citește Biblia și alte cărți religioase, câtă vreme cititorul se tăvălește mai de parte în păcate, și de răutăți nu se lasă. Din această plăcere, omul nu câștigă nimic, și diavolul, așijderea, nu pierde nimic. Ba încă diavolul câștigă din acest lucru.

Diavolul e șiret mare. El cunoaște Scriptura. El cunoaște Scriptura mai bine decât cei mai mulți creștini de azi (când cu ispita în pustie, diavolul s-a disputat din Scriptură cu Mântuitorul). Diavolul cunoaște cuvintele ce le-a zis Mântuitorul: „De nu aș fi venit și nu le-aș fi grăit lor, păcat nu ar avea, dar acum nici un răspuns n-au pentru păcatul lor” (In 15, 22).

Diavolul se bucură când creștinilor li se vestesc Evanghelia și mântuirea, dar ei se tăvălesc mai departe în păcate și de răutăți nu se lasă. În acest caz, nu vor avea „răspuns” pentru fărădelegile lor. Li s-a arătat calea, dar n-au mers pe ea.

Diavolul se bucură când se înmulțește cunoștința religioasă a omului, dar omul înoată mai departe în fărădelegi, pentru că atunci omul nici un răspuns nu va avea în Ziua Judecății pentru păcatele sale.

Cel ce citește cărți religioase și ascultă cu plăcere predici, dar se ține de toate răutățile, n-a câștigat cu nimic mai mult decât cel ce petrece în totală nepăsare de cele sufletești.

Vai de cel ce trăiește în nepăsare de cele sufletești; știe citi, dar nu citește Biblia și alte cărți religioase. Dar nu dobândește nimic nici cel care citește, dar de răutăți nu se lasă.

Așa e și cu „corabia” aceasta. Diavolul râde de cel ce o citește cu plăcere, dar se tăvălește mai departe în păcate și fărădelegi. Față de plăcerea lui, diavolul stă liniștit și râde. Parcă ar zice: „Citește, omule, citește, căci până când citești și în păcate mai departe te tăvălești, eu nu mă sperii, eu râd de plăcerea ta.

Îți place? Și mie îmi place. Plăcerea ta e bucuria mea. Plăcerea ta e câștigul meu, căci ți s-a vestit mântuirea, și în Ziua Judecății, răspuns nu vei avea. În ziua când se va ține Judecata, al cui să fii: al meu ori al lui Dumnezeu? Tu vei rămâne al meu, pentru că ai cunoscut adevărul mântuirii, dar nu l-ai făcut... Ți s-a vestit mântuirea, dar n-ai primit-o... Ți s-a arătat pierzarea, dar nu te-ai ferit de ea...

Diavolul nu se sperie de plăcerea cea sufletească a omului. El se sperie numai când plăcerea trece într-o hotărâre contra păcatelor. Diavolul se cutremură numai când plăcerea cu care citește cineva Biblia, Psaltirea și alte cărți religioase, se schimbă într-un cutremur sufletesc... într-o schimbare din temelie a vieții... într-o rupere cu lumea și păcatele.

Diavolul se cutremură și fuge îngrozit când plăcerea sufletească îl îngenunchează pe om la picioarele Crucii și își predă viața Domnului, ca să înceapă o viață nouă cu El.

Diavolul se cutremură și fuge numai când pui hotărâre să o rupi cu viața și trecutul tău cel păcătos și să începi o viață nouă, de luptă și biruință, contra lumii și contra ispititorului. Despre cum se câștigă această luptă, citiți în cartea «Ce este Oastea Domnului?». Oastea Domnului este o mișcare de renaștere sufletească. Oastea Domnului este și ea o „corabie” de mântuire sufletească, este o rupere cu duhul acestei lumi; o ieșire din răutățile lumii. Peste douăzeci de mii de suflete au intrat până acum în această „corabie”.

Dragă cititorule! De vrei să ai folos sufletesc din citirea acestei cărți, nu te mulțumi numai cu plăcerea, ci intră în Oastea Domnului, primește-L îndată pe Domnul, ca să începi o viață nouă cu EI.

Să-L primim pe Domnul și Jertfa Lui cea sfântă: aceasta este corabia mântuirii noastre sufletești. Diavolul a biruit cu ispita și pe Adam și pe Noe.

A încercat să-L biruie și pe Domnul Iisus. Dar față de Domnul, a rămas rușinat și bătut. Sus pe Golgota, diavolul a rămas înfrânt și biruit definitiv.

Dar pentru noi n-ar avea nici o însemnătate această biruință a Domnului și înfrângere a diavolului, câtă vreme Domnul nu ar fi câștigat această biruință și pe seama noastră. Biruința de pe Golgota este și biruința noastră... Este un dar ce ni se îmbie și pe care primindu-l, putem birui pe ispititorul și ispitele lui.

Golgota ne este o cetate nebiruită, ne este o corabie de mântuire sufletească. Biruința noastră și mântuirea noastră atârnă de intrarea în această corabie. Numai în această corabie putem scăpa de ispitele lumii.

Noe a fost tare în credință când lucra la corabie, la ieșirea din lume... A fost tare când era în corabie, când i se rupsese legătura cu pământul, cu lumea, dar s-a clătinat îndată ce a ieșit din corabie și a atins pământul. Așa e și cu noi. Suntem tari și ispitele nu ne pot înfrânge numai câtă vreme suntem înăuntru în corabie. Îndată ce ieșim din ea, ne biruie ispititorul și lumea.

Aici este puterea mântuirii noastre. Corabia Crucii ne rupe din lume, ne scoate din duhul acestei lumi. „Voi din lume sunteți - zicea Mântuitorul - dar nu sunteți în lume”. Noi trăim în lume, dar nu în duhul ei.

Când am fost în pelerinaj la Ierusalim, plecând din Constanța, ni s-a rupt legătura cu țara, cu pământul. Și totuși eram în țară, pentru că vaporul reprezenta țara românească (orice vapor este un teritoriu al țării respective). Pe la Țarigrad, Jaffa, Alexandria, pe întinsul apelor, eram în România, cu toate că n-atingeam pământul ei.

Așa e și cu corabia Golgotei. Ea ne scoate din lume, cu toate că noi trăim încă în lume.

Iubiților ostași din Oastea Domnului și toți câți sunteți înăuntru în corabie! Strigați neîncetat pe cei păcătoși să se lase de răutăți și să intre în corabie!

Spuneți-le că urgiile vremilor noastre sunt chemarea Domnului să intrăm îndată în corabie. Strigați în toate părțile: „Oameni buni, vine urgia cea mare, vine prăpădul cel sufletesc, lăsați-vă de răutăți și intrați îndată în corabie!”.

Rugăciune

Preabunule Doamne și Tată ceresc! Ajutorul Tău și sfatul Tău le-am cerut când am început să lucrez la această corabie. Și Tu mi le-ai dat. Ca oarecând lui Noe, mi-ai arătat tot anume cum să lucrez la această corabie. Mi-ai arătat tot anume cum să tâlcuiesc corabia potopului: Eu am lucrat după planul Tău. Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

Iisuse, scumpul meu Mântuitor! Corabia aceasta a fost gata de mult. Ea s-a gătat în clipa când ai murit pentru noi și Te-ai făcut Mântuitorul nostru. Eu n-am făcut altceva decât am arătat oamenilor mai lămurit această corabie și i-am chemat să intre în ea. Tu ești Corabia mântuirii noastre, Tu ești Cârmaciul ei și Puterea ei. Slavă Ție, Mântuitorule, slavă Ție!

Duhule Sfinte, Trezitorule al păcătoșilor! Trezește cu puterea Ta pe cei ce dorm în păcate! Trezește-i să vadă apele pieirii și să audă chemările mântuirii! Trezește-i și ajută-i să intre în corabie! Iar pe noi, cei intrați, și pe cei ce vor intra, întărește-ne cu darul și harul Tău să rămânem în corabie până la sfârșitul vieții noastre... Să rămânem până în clipa când corabia va pleca cu noi spre Patria cea cerească... spre Ierusalimul cel ceresc.

Amin.