Tineri care au început rău şi au sfârşit bine

Dacă am cunoscut prea mulţi tineri din felul celor descrişi mai înainte, în lunga noastră viaţă am cunoscut totuşi şi altfel de tineri cu altfel de viaţă, decât ceilalți.

Ne vom strădui, după cât ne va ajuta Duhul Domnului şi măsura puterilor noastre, să punem ceea ce am văzut şi am auzit, cu sinceritate şi nădejde în faţa tinerilor noştri, pentru ca cei care gândesc cu seriozitate la viaţa şi la viitorul lor, să-şi deschidă bine ochii minţii acum, cât nu este prea târziu şi să aleagă drumul cel bun, spre a nu ajunge la sfârşitul cel rău.

Am vorbit mai înainte de două clase de tineri, potrivit cu cele două exemple rele alese din Biblie şi din viaţa obişnuită mai de lângă noi...

Vom mai vorbi încă şi de alte exemple tot aşa, pentru că sunt multe. Şi bune şi rele. Toate spre învăţătura şi îndreptarea celor care vor să ia aminte (1 Ioan 1, 3).

Am vrea acum să ne gândim la un exemplu din Sfânta Evanghelie şi să învăţăm ceva din viaţa fiului celui pierdut (Luca 15, 11-32).

Acest tânăr începuse şi el rău, încă din copilăria lui. Leneş, nu făcea nimic. Pretenţios, cerea mereu părinţilor să-i facă totul după mofturile lui. Neserios, se ţinea numai de rele, cu tineri ca el, neînvăţând nimic bun. Destrăbălat, cheltuia totul în petreceri şi chefuri, cu stricaţii şi cu stricatele.

Pe când fratele său mai mare mergea la şcoală şi la muncă, ascultător de părinţi, - el se ducea râzând la prostii şi la păcate. Când părinţii îl vor fi sfătuit cu dragoste, el va fi râs nepăsător, cum fac de obicei astfel de tineri prost crescuți. Când vor fi stăruit de el cu lacrimi, el se va fi încruntat şi le va fi răspuns obraznic. Când îi vor fi vorbit ceva mai aspru va fi ieşit trântind uşile şi bombănind urâciuni. Când nu-i vor mai fi dat bani să-i risipească, va fi ameninţat şi va fi furat de pe acasă, să-şi facă rost de bani prin orice mijloace, aşa cum fac de obicei toţi cei care încep aşa rău.

Până când, nemaiputând suporta viaţa din casa părintească, şi-a cerut obraznic partea lui de moştenire spunând că renunţă pe totdeauna şi la părinţi şi la familie şi la casă şi la trecut - şi-şi ia soarta în mâinile lui ca să meargă prin viaţă cum îi place lui, fără a mai fi silit să asculte de nimeni.

Firește, a ajuns şi acesta curând, după cum normal ajung toţi cei care se poartă ca el...

Slugă la porcii unui stăpân nemilos, răbda de foame, de frig şi de căldură, de ruşine şi de dor...

Dorea să se poată sătura chiar şi din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni - căci el nu învăţase să-şi caute singur mâncarea niciodată. El, care umblase mereu cu haina croită la modă - acum rămăsese cu nişte zdrenţe abia peste goliciunea lui. El, care făcuse mofturi totdeauna la orice mâncare, dorea acum şi lăcomea la ceea ce mâncau porcii păziţi de el. Şi pentru că nu voise să înveţe nici o muncă, ajunsese să facă acum singura muncă vrednică de josnicia şi de lenea celui netrebnic, ruşinoasa slujbă de porcar la un stăpân rău.

O, dar ce folositoare i-a fost nenorocirea în care a ajuns! Ce şcoală binefăcătoare i-a fost căderea sa. Suferinţa în care s-a prăbuşit l-a învăţat ceea ce n-ar fi putut să-l mai înveţe nici o altă şcoală din lume.

Foamea i-a înfrânt mândria. Singurătatea i-a înfrânt neascultarea. Amintirea dragostei părinteşti i-a frânt inima. Şi începutul rău s-a transformat într-un sfârşit bun. Dumnezeu are grijă să dea mereu lecţii fiecărui suflet spre mântuire, chiar şi celui mai decăzut.

Numai că nu oricine vrea să vadă, să înveţe şi să asculte.

Într-un institut de învăţământ erau doi tineri din acelaşi an şi în acelaşi loc. Amândoi începuseră rău: erau risipitori, necumpătaţi, neserioşi şi dedaţi la toate relele. Cel mai rău era că apucaseră cu patima jocurilor de noroc care erau oprite şi pedepsite aspru de lege.

De multe ori fuseseră înştiinţaţi despre pedeapsa pe care ar putea s-o primească într-o bună zi, dar ei nu voiau să ţină seama de nici o înştiinţare bună.

Unul din ei avea părinţii bogaţi. Dar celălalt nu avea decât o mamă săracă ce câştiga banii muncind la roabă, cărând pietre pentru reparatul străzilor.

Odată tinerii au fost prinşi jucând cărţi pe bani - şi au fost condamnaţi fiecare la câte o amendă destul de mare, care dacă nu era plătită imediat se transforma în închisoare.

Fiul bogatului a scăpat uşor fiindcă părinţii lui au plătit imediat amenda cea mare pentru el. Dar fiul văduvei sărace a trebuit să meargă la închisoare, fiindcă mama lui nu putea plăti amenda pentru el.

Când şi-a văzut fiul condamnat, biata mamă şi-a întreit munca ei, ca să câştige cât mai repede banii cu care să plătească închisoarea fiului ei ca să-l scape cât mai curând din suferinţă şi din ruşine.

Muncea sărmana mamă din noapte până-n noapte cu mâinile şi picioarele sângerate de loviturile şi tăierile pietrelor cărate. Dar muncea, muncea uitând de durerea ei, pentru a-l scăpa pe el de a lui.

Strada unde muncea acum mama, trecea chiar prin faţa închisorii fiului ei. De la geamul celulei sale, fiul privea toată ziua mâinile şi picioarele mamei lui care sângerau pentru mântuirea sa.

Privind ranele mamei sale, inima lui s-a zdrobit de durere şi de păreri de rău pentru viaţa pe care o dusese. Din ochii lui începură să curgă şiroaie de lacrimi amare, care se prelingeau pe gratiile printre care privea cum suferă şi ispăşeşte altcineva pentru păcatele lui. Din durerea aceasta s-a născut în el un alt om care a rupt-o pe totdeauna cu viaţa din trecut şi luase o altă cale, devenise un om nou, corect și cinstit.

Curând, preţul a fost plătit şi fiul a fost scos liber.

Prăbuşit în faţa mamei lui, fiul i-a sărutat ranele mâinilor mulţumindu-i şi spunându-i că datorită acestor rane, el a devenit acum un alt om.

Ajuns la institutul lui, fostul lui tovarăş de rele l-a întâmpinat râzând şi i-a zis:

- Acum putem să începem din nou.

- Cu mine nu vei mai începe niciodată - răspunse tânărul. Eu am sfârşit pentru totdeauna o astfel de viaţă. Acela care eram am murit. Acum eu sunt altul.

- Eu joc din nou, nu-mi pasă. Nu fi nebun, vino şi tu - zise celălalt.

- Tu poţi să faci ce vrei - îi zise el - pe tine nu te doare nimic. Dar eu am văzut preţul cu care am fost salvat: sângele mamei mele. Şi nu voi mai păcătui niciodată, niciodată.

Şi, plecând, îl lăsă singur.

Iată cum un om care a început rău poate să sfârşească bine, când priveşte Sângele Iertării şi Mântuirii, preţul prin care el a fost răscumpărat. Priveliştea aceasta, care arată dragostea cea mare cu care ne-a iubit pe noi Hristos, trebuie să ne cutremure şi să ne schimbe.

Hristos Şi-a vărsat Sângele Său nevinovat pe Cruce pentru izbăvirea noastră din osânda păcatului nostru... Atunci noi cum să mai putem păcătui, cum să mai putem călca în picioare Sângele Său?

Dacă am început rău prin păcate, acum să sfârşim bine prin pocăinţă.

Rugăciune

Slavă veşnică Ţie Preadulcele nostru Mântuitor care Ţi-ai vărsat Sângele Tău Sfânt pentru păcatele noastre!

Îţi mulţumim că ne-ai iubit atât de mult şi Ţi-a fost milă izbăvindu-ne din temniţa veşnică în care zăceam fără nădejde cu toţii.

Ajută-ne Doamne Iisuse ca privind la dragostea Ta să ne doară că Te-am răstignit.

Privind mâinile şi picioarele Tale să putem să punem legământ să nu mai păcătuim niciodată ci să Te slujim şi să Te urmăm pe Tine, ca să vedem Împărăţia Ta fericită.

Amin.