Ucenicul şi prigonitorul
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Niciodată nu va putea nimeni să pună mâna pe Isus, să-L prindă,
- cum nu poate nimeni să pună mâna pe soare sau pe vânt, cum nu poate prinde energia Universului,
căci Hristos este mai mult decât toate acestea.
2 - Ce absurditate, ce neghiobie, să-şi poată închipui omul că este cu putinţă să-L prindă şi să-L nimicească el pe Dumnezeu!
Hristos nu-I Biblia Sa. El a fost înainte de ea. Şi va fi şi după ea.
Chiar dacă ar nimici-o oamenii Biblia, - El tot va străluci veşnic, căci mai are alte o mie de căi prin care să Se facă iubit şi cunoscut de cei cu suflete curate.
3 - Hristos nu-I nici Biserica Sa, este în ea, dar nu-I ea.
Chiar dacă toate bisericile şi adunările Sale ar fi închise şi dărâmate, - aceasta nu va restrânge cu nimic Lucrarea lui Hristos.
Pentru că El n-are un loc mărginit, ci este pretutindeni ca soarele - dar şi mai mult.
4 - Peştera sau pustiul,
locul de muncă sau priciul de închisoare,
gândul sau cuvântul,
- toate acestea pot fi în cazul de nevoie tot atâtea altare sfinte de pe care se poate aduce jertfa iubirii curate pentru cer, pentru Hristos.
Şi de pe toate acestea Hristos o poate primi această jertfă deplin şi fericit.
Numai inima care o aduce, - să fie curată.
5 - Nimeni nu va putea niciodată să pună mâna pe Dumnezeu, spre a-L nimici, spre a-L opri, spre a-L închide.
Dar Hristos va pune mâna cu siguranţă, pe toţi vrăjmaşii Săi, văzuţi şi nevăzuţi.
Iată toată Istoria este martoră despre aceste lucruri:
- ce s-a ales până astăzi de toţi vrăjmaşii lui Hristos?
Însă puţini sunt înţelepţii care să înveţe înainte de a păţi.
6 - Cinste vouă aprozilor, oameni cu sufletul cinstit care aţi fost în stare să judecaţi drept poruncile pe care trebuia să le executaţi.
Ci în măsura în care v-au angajat şi pe voi, nu v-au întunecat mintea şi nu v-au nimicit personalitatea şi voinţa sănătoasă
- ci le-aţi refuzat.
7 - Cinste vouă aprozilor, oameni simpli şi curajoşi, care aţi fost gata să răspundeţi mai degrabă de neexecutarea unui ordin nesocotit şi nedrept, dat împotriva Celui Nevinovat,
- decât să faceţi, conştienţi, nelegiuirea de a-L aresta pe Hristos.
Cinste vouă care aţi fost gata să suportaţi mai bine osânda legii omeneşti, decât osânda conştiinţei voastre şi osânda lui Dumnezeu.
8 - Voi să nu vă faceţi părtaşi păcatelor altora care îşi capătă cu voi situaţiile şi averile lor, împotriva Dreptăţii şi Milei cereşti, - care vine să vă ajute tocmai pe voi în primul rând,
adică împotriva lui Hristos, împotriva Binefăcătorului vostru
- fiindcă numai cei blestemaţi au interesul ca Hristos să tacă.
Nu-i ajutaţi!
9 - O, voi toţi cei care Îl urâţi pe Hristos, de ce nu veniţi odată măcar, să-L auziţi şi voi cu urechile voastre vorbind!
De ce nu vreţi oare, înainte de a căuta să-L prindeţi, să-L ascultaţi şi voi măcar odată!
V-aţi încredinţa şi voi atunci, că niciodată n-a mai vorbit cineva astfel
şi v-aţi mântui şi voi crezând în El, nu v-aţi osândi, condamnându-L.
10 - Glasul lui Hristos este cu totul altfel, decât toate celelalte pe care voi le-aţi auzit până acum,
- nimeni n-a mai putut vorbi, pe lume, aşa ca El!
Voi care-aţi ascultat predici, pastorale, mesaje, cuvântări,
voi care aţi ascultat pe extaziaţi, glasul filozofiei, Muzicii şi Poeziei,
voi cei care aţi ascultat vocea îngerilor, a stelelor şi a oamenilor,
- veniţi să-L ascultaţi acum pe Hristos.
Şi spuneţi apoi dacă aţi auzit vreodată asemenea cuvintelor Lui?
11 - Voi care aţi ascultat glasul dulce al copiilor voştri fericiţi
voi care v-aţi îmbătat simţurile şi mintea de chemările plăcute ale prietenilor voştri doriţi şi neuitaţi,
voi care v-aţi înfiorat de fericire, ascultând şoaptele dorite şi negrăit de dulci ale fiinţei pe care o iubiţi mai mult decât orice pe lume
în stările voastre cele mai fericite,
- veniţi să-L ascultaţi după toate acestea pe Hristos, vorbindu-vă în taina şi apropierea inimilor voastre.
Nici un alt glas nu este ca al Lui.
12 - Facă harul lui Dumnezeu să vă apropiaţi şi voi toţi cei care nu v-aţi apropiat încă de Hristos,
- şi să aveţi şi voi fericirea să-L ascultaţi,
şi să-L cunoaşteţi, să-L iubiţi şi să-L urmaţi.
Cred din toată inima mea că aceasta este unica fericire .
Cred din toată inima mea că nu mai există alta asemenea ei.
13 - Când răutatea îşi face loc într-un om, toate orizonturile lui se îngustează,
toate gândurile lui se strâng
şi toată inima lui i-ajunge robită tiranic numai de un singur sentiment fioros: ura.
14 - Ura apoi îi otrăveşte omului toate sentimentele fiindcă îi înveninează inima, izvorul simţămintelor.
Ura deformează caracterul,
schimonoseşte chipul,
întunecă gândirea subjugând-o,
înveninează limba şi cuvântul,
robeşte întreaga fiinţă a omului şi-l duce sub stăpânirea celui mai fioros demon,
- care îl foloseşte apoi la cele mai cumplite grozăvii.
Nu urâţi.
15 - Omul care urăşte nu mai e om, - ci drac.
Fiindcă nu există rău pe care acesta să nu fie în stare să-l facă.
Nu există crimă de care acesta să se îngrozească să n-o poată comite.
Nu există nelegiuire de care să nu fie capabil.
Nu există trădare, nu există nimicire, nu există batjocură de care să se mai ferească omul care urăşte.
Nu există ceva atât de nevinovat, atât de sfânt, atât de drept, de omenesc sau de Dumnezeiesc,
pe care omul care urăşte să nu fie în stare a-l necinsti.
Nu urâţi.
16 - Dacă mai este nevoie şi de vreun principiu, de vreo justificare, de vreun motiv, în numele căruia omul-demon să poată face toate grozăviile de care este în stare,
- atunci tatăl său - diavolul, îi ţine totdeauna la îndemână un astfel de motiv care să-l „mulţumească” şi să-l „acopere”!
Pentru că şi astfel de monştri au nevoie uneori să-şi justifice faţă de ei înşişi, ceea ce fac, - spre a se putea suporta şi încuraja în ceea ce săvârşesc.
Altfel, diavolul n-ar putea face din ei şi cu ei, tot ceea ce are nevoie să facă.
18 - Cei ce urăsc, totdeauna se înşală pe ei înşişi.
Întunecaţi de ură şi orbiţi, ei nu mai pot cunoaşte niciodată realitatea.
Şi neputând gândi la două lucruri deodată, se pierd singuri în prăpastia în care merg conştienţi şi voind.
19 - Poporul nu cunoaşte multe legi
nici multă ştiinţă,
nici filozofie înaltă,
nici interpretări încurcate,
- dar are de la Dumnezeu un mare dar: intuiţia, adică acel al şaselea simţ înnăscut în inima lui,
şi care îi arată totdeauna la răscruci de istorie, drumul cel bun.
20 - Atunci când poporul nu-i forţat să ia o altă cale, împotriva intuiţiei sale, el nu se înşală.
Dacă este lăsat să meargă liber, pe calea pe care şi-o alege singur, poporul totdeauna alege pe Hristos, şi nu rătăceşte.
De aici a rămas vorba: „ţineţi ca poporul ca să nu rătăciţi”.
Doamne, luminează totdeauna popoarele.
Amin.