Libertatea și robia
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Înțeleaptă este vorba: voința poporului este voința lui Dumnezeu.
Conducătorii de popoare, cât au ținut seama de aceste lucruri n-au avut a se căi niciodată.
Numai când voința poporului a fost călcată în picioare,
neținută în seamă și forțată,
atunci s-a ajuns la greșeli uriașe care s-au răzbunat apoi crâncen asupra tuturor.
2 - Totdeauna se înșală amar acela ce nesocotește norodul, batjocorindu-l.
Disprețul față de norod,
și față de credința lui,
și față de nevoile și drepturile lui,
și față de dreptatea și libertatea lui
- totdeauna se răzbună cumplit, pe acei care privesc pe norod ca pe ceva vrednic de dispreț și se poartă față de el nedrept și necinstit.
3 - Fiii mei, frații mei, părinții mei,
iubiți neamul din care v-ați născut cu tot sufletul vostru și în tot ce faceți urmăriți ridicarea lui,
mângâierea lui,
mântuirea lui și fericirea lui.
Nu vă rupeți de norodul vostru, nici de credința lui, nici de speranțele lui,
ci vă rupeți numai de păcatele lui.
Ca printr-o trăire înaltă și sfântă să-i puteți fi de folos poporului, spre o tot mai înaltă rodire a lui în fața lumii și în fața lui Dumnezeu.
4 - Conștiința unui popor sunt fiii lui cinstiți și credincioși.
Cu cât sunt mai mulți și mai hotărâți credincioșii din mijlocul unui popor,
și cu cât sunt mai ascultați,
- cu atât viața poporului lor întreg va fi mai curată
și legile lui mai drepte,
și libertatea lui mai deplină
și istoria lui mai frumoasă
și traiul lui mai frumos.
5 - Nici un popor, - ca și nici un om, nu-i lipsit de conștiință.
Dacă glasul acestei conștiințe este ascultat, grozăvia este ocolită și pasul spre păcat rămâne nefăcut.
Dacă glasul conștiinței este disprețuit și înăbușit, prăpastia nu mai poate fi ocolită iar ispășirea va fi sigur tot atât de grea, ca și nelegiuirea ce s-a înfăptuit.
6 - Numai omul care a venit la Hristos,
și cunoaște nașterea din nou, - numai acela mai are lumina și măsura să știe unde este și cum se pregătește răul, spre a-l opri.
Numai el are curajul de a osândi păcatul. Și puterea de a lupta împotriva răului.
O, ce mare nevoie este ca un astfel de om să fie ascultat, - iar nu ucis.
7 - Singurii care mai strigă și se mai ridică împotriva nelegiuirilor și a stricăciunii, sunt doar cei care au venit la Isus, cei cu adevărat credincioși,
cei care Îl cunosc pe Domnul,
și care se silesc să facă Voia Lui, umblând în dreptate, în cinste și în neprihănire.
Ei sunt cei mai necesari oameni pentru lumea asta.
8 - Omenirea ca un om robit cu totul păcatului, nu-și mai ascultă propria sa conștiință.
Și nu mai ascultă mustrările și chinurile de întoarcere,
ci caută să-și înăbușe conștiința sugrumându-și-o, luând toate măsurile oprimării celor credincioși.
De aceea nimeni nu-i este mai nesuferit lumii acesteia, decât toți acei care mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele.
Dar nici mai necesari pentru omenirea întreagă, ca aceștia, nu mai este nimeni.
9 - Oamenii ar trebui să se bucure de cei credincioși și să-i suporte, ținând seama de cuvintele lor, - căci atâta timp cât omenirea îi mai are pe cei credincioși, nădejdea mântuirii ei nu-i pierdută,
cumpăna ei nu s-a aplecat chiar cu totul spre pierzare.
Dar când omul nu mai are nici o opoziție, e ca și când căruța nu ar mai avea nici o piedică și caii nici un frâu,
atunci cine să mai ocolească din timp primejdia? Și cine să mai împiedice la timp prăbușirea?
10 - Când într-un popor nu mai există oameni temători de Dumnezeu, - cine să mai sfătuiască lumea? Și cine să mai protesteze înștiințând și oprind la timp nedreptatea, spre a nu se făptui?
- Spre a nu veni apoi pedeapsa lui Dumnezeu care urmează totdeauna nedreptății?
11 - Nu urâți pe cei credincioși dintre voi și nu doriți ca ei să fie nimiciți!
Doar ei mai împiedică putreziciunea și nimicirea voastră totală.
Până când încă mai sunt ei, voi mai puteți avea nădejde de mântuire.
12 - Când cei buni nu vor mai fi, cine să se mai roage oare lui Dumnezeu pentru ceilalți?
și cine să mai frâneze prăbușirea?
și cine să se opună răului și cine să îndemne la bine?
- pentru a face ca viața să mai fie cu putință de trăit pe pământ?
Iubiți și ocrotiți pe oamenii buni.
13 - Va veni în curând și ziua când oamenii evlavioși nu vor mai fi.
Și numai după aceea veți vedea voi ce-au însemnat ei pentru voi toți.
14 - În toate cazurile de abateri, nici o lege din lume nu osândește pe om, înainte de a-i da posibilitatea să se apere.
Și dacă poate să-și îndreptățească fapta, apărându-și-o și motivând-o, se ține seama de aceasta.
Numai unde judecătorii sunt nelegiuiți și alcătuirea legii este nedreaptă - doar acolo nu-i așa.
15 - Omenirea are de fapt, două feluri de legi după care se conduce: unele scrise, altele nescrise.
După cele scrise își judecă prietenii, după cele nescrise își judecă dușmanii.
16 - Legiuitorul criminal crede că și-a putut acoperi fața și și-a putut spăla mâinile, cum a crezut și Pilat când osândește pe nevinovat, - doar cu o spoială de argumente.
Căci conștiința și așa, crede el, nu se poate vedea de pe stradă, și nu se poate ști de către mulțime.
Dar fărădelegea pe care n-o spală Hristos, n-o poate acoperi nici zidurile, nici casele de fier, nici cenușa, nici Istoria, nici mormintele.
Și așa este fărădelegea săvârșită împotriva lui Hristos, și împotriva celor nevinovați ai Lui.
17 - Cei săraci sunt totdeauna cei mai batjocoriți, de cei îngâmfați.
Săracii sunt socotiți totdeauna cei mai proști, cei mai înapoiați, cei mai vrednici de dispreț și cei mai incapabili.
Dintre ei se crede că nu poate ieși nimic bun.
Dintre ei se zice că nu se poate ridica nici un proroc.
Dintre ei - după părerea fariseilor - nu pot ieși decât banalități, decât criminali, decât pleavă și oameni de nimic.
Numai Dumnezeu Și-i alege pe ei!
18 - Dumnezeu care totdeauna a biciuit cu asprime nebunia îngâmfării omenești, a lucrat cu înțelepciunea și puterea Lui, mereu împotriva ei, ținând cu cel slab contra celui tare.
Și cu cel din urmă împotriva celui dintâi.
19 - Dumnezeu pentru că venise să-i mântuiască pe toți oamenii, trebuia să înceapă cu cei mai din urmă (Matei 20, 8).
- a început din Galileia.
20 - Gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile oamenilor și căile Lui nu sunt căile lor.
Căci El alege pe cele smerite pentru a le face de rușine pe cele tari
și alege pe cele din urmă spre a le întrece pe cele dintâi.
- Pentru ca toată slava să fie în întregime numai a Lui Singurul care este vrednic de ea.
Acum și în vecii vecilor.
Amin.