Libertatea şi robia
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Înţeleaptă este vorba: voinţa poporului este voinţa lui Dumnezeu.
Conducătorii de popoare, cât au ţinut seama de aceste lucruri n-au avut a se căi niciodată.
Numai când voinţa poporului a fost călcată în picioare,
neţinută în seamă şi forţată,
atunci s-a ajuns la greşeli uriaşe care s-au răzbunat apoi crâncen asupra tuturor.
2 - Totdeauna se înşală amar acela ce nesocoteşte norodul, batjocorindu-l.
Dispreţul faţă de norod,
şi faţă de credinţa lui,
şi faţă de nevoile şi drepturile lui,
şi faţă de dreptatea şi libertatea lui
- totdeauna se răzbună cumplit, pe acei care privesc pe norod ca pe ceva vrednic de dispreţ şi se poartă faţă de el nedrept şi necinstit.
3 - Fiii mei, fraţii mei, părinţii mei,
iubiţi neamul din care v-aţi născut cu tot sufletul vostru şi în tot ce faceţi urmăriţi ridicarea lui,
mângâierea lui,
mântuirea lui şi fericirea lui.
Nu vă rupeţi de norodul vostru, nici de credinţa lui, nici de speranţele lui,
ci vă rupeţi numai de păcatele lui.
Ca printr-o trăire înaltă şi sfântă să-i puteţi fi de folos poporului, spre o tot mai înaltă rodire a lui în faţa lumii şi în faţa lui Dumnezeu.
4 - Conştiinţa unui popor sunt fiii lui cinstiţi şi credincioşi.
Cu cât sunt mai mulţi şi mai hotărâţi credincioşii din mijlocul unui popor,
şi cu cât sunt mai ascultaţi,
- cu atât viaţa poporului lor întreg va fi mai curată
şi legile lui mai drepte,
şi libertatea lui mai deplină
şi istoria lui mai frumoasă
şi traiul lui mai frumos.
5 - Nici un popor, - ca şi nici un om, nu-i lipsit de conştiinţă.
Dacă glasul acestei conştiinţe este ascultat, grozăvia este ocolită şi pasul spre păcat rămâne nefăcut.
Dacă glasul conştiinţei este dispreţuit şi înăbuşit, prăpastia nu mai poate fi ocolită iar ispăşirea va fi sigur tot atât de grea, ca şi nelegiuirea ce s-a înfăptuit.
6 - Numai omul care a venit la Hristos,
şi cunoaşte naşterea din nou, - numai acela mai are lumina şi măsura să ştie unde este şi cum se pregăteşte răul, spre a-l opri.
Numai el are curajul de a osândi păcatul. Şi puterea de a lupta împotriva răului.
O, ce mare nevoie este ca un astfel de om să fie ascultat, - iar nu ucis.
7 - Singurii care mai strigă şi se mai ridică împotriva nelegiuirilor şi a stricăciunii, sunt doar cei care au venit la Isus, cei cu adevărat credincioşi,
cei care Îl cunosc pe Domnul,
şi care se silesc să facă Voia Lui, umblând în dreptate, în cinste şi în neprihănire.
Ei sunt cei mai necesari oameni pentru lumea asta.
8 - Omenirea ca un om robit cu totul păcatului, nu-şi mai ascultă propria sa conştiinţă.
Şi nu mai ascultă mustrările şi chinurile de întoarcere,
ci caută să-şi înăbuşe conştiinţa sugrumându-şi-o, luând toate măsurile oprimării celor credincioşi.
De aceea nimeni nu-i este mai nesuferit lumii acesteia, decât toţi acei care mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele.
Dar nici mai necesari pentru omenirea întreagă, ca aceştia, nu mai este nimeni.
9 - Oamenii ar trebui să se bucure de cei credincioşi şi să-i suporte, ţinând seama de cuvintele lor, - căci atâta timp cât omenirea îi mai are pe cei credincioşi, nădejdea mântuirii ei nu-i pierdută,
cumpăna ei nu s-a aplecat chiar cu totul spre pierzare.
Dar când omul nu mai are nici o opoziţie, e ca şi când căruţa nu ar mai avea nici o piedică şi caii nici un frâu,
atunci cine să mai ocolească din timp primejdia? Şi cine să mai împiedice la timp prăbuşirea?
10 - Când într-un popor nu mai există oameni temători de Dumnezeu, - cine să mai sfătuiască lumea? Şi cine să mai protesteze înştiinţând şi oprind la timp nedreptatea, spre a nu se făptui?
- Spre a nu veni apoi pedeapsa lui Dumnezeu care urmează totdeauna nedreptăţii?
11 - Nu urâţi pe cei credincioşi dintre voi şi nu doriţi ca ei să fie nimiciţi!
Doar ei mai împiedică putreziciunea şi nimicirea voastră totală.
Până când încă mai sunt ei, voi mai puteţi avea nădejde de mântuire.
12 - Când cei buni nu vor mai fi, cine să se mai roage oare lui Dumnezeu pentru ceilalţi?
şi cine să mai frâneze prăbuşirea?
şi cine să se opună răului şi cine să îndemne la bine?
- pentru a face ca viaţa să mai fie cu putinţă de trăit pe pământ?
Iubiţi şi ocrotiţi pe oamenii buni.
13 - Va veni în curând şi ziua când oamenii evlavioşi nu vor mai fi.
Şi numai după aceea veţi vedea voi ce-au însemnat ei pentru voi toţi.
14 - În toate cazurile de abateri, nici o lege din lume nu osândeşte pe om, înainte de a-i da posibilitatea să se apere.
Şi dacă poate să-şi îndreptăţească fapta, apărându-şi-o şi motivând-o, se ţine seama de aceasta.
Numai unde judecătorii sunt nelegiuiţi şi alcătuirea legii este nedreaptă - doar acolo nu-i aşa.
15 - Omenirea are de fapt, două feluri de legi după care se conduce: unele scrise, altele nescrise.
După cele scrise îşi judecă prietenii, după cele nescrise îşi judecă duşmanii.
16 - Legiuitorul criminal crede că şi-a putut acoperi faţa şi şi-a putut spăla mâinile, cum a crezut şi Pilat când osândeşte pe nevinovat, - doar cu o spoială de argumente.
Căci conştiinţa şi aşa, crede el, nu se poate vedea de pe stradă, şi nu se poate şti de către mulţime.
Dar fărădelegea pe care n-o spală Hristos, n-o poate acoperi nici zidurile, nici casele de fier, nici cenuşa, nici Istoria, nici mormintele.
Şi aşa este fărădelegea săvârşită împotriva lui Hristos, şi împotriva celor nevinovaţi ai Lui.
17 - Cei săraci sunt totdeauna cei mai batjocoriţi, de cei îngâmfaţi.
Săracii sunt socotiţi totdeauna cei mai proşti, cei mai înapoiaţi, cei mai vrednici de dispreţ şi cei mai incapabili.
Dintre ei se crede că nu poate ieşi nimic bun.
Dintre ei se zice că nu se poate ridica nici un proroc.
Dintre ei - după părerea fariseilor - nu pot ieşi decât banalităţi, decât criminali, decât pleavă şi oameni de nimic.
Numai Dumnezeu Şi-i alege pe ei!
18 - Dumnezeu care totdeauna a biciuit cu asprime nebunia îngâmfării omeneşti, a lucrat cu înţelepciunea şi puterea Lui, mereu împotriva ei, ţinând cu cel slab contra celui tare.
Şi cu cel din urmă împotriva celui dintâi.
19 - Dumnezeu pentru că venise să-i mântuiască pe toţi oamenii, trebuia să înceapă cu cei mai din urmă (Matei 20, 8).
- a început din Galileia.
20 - Gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile oamenilor şi căile Lui nu sunt căile lor.
Căci El alege pe cele smerite pentru a le face de ruşine pe cele tari
şi alege pe cele din urmă spre a le întrece pe cele dintâi.
- Pentru ca toată slava să fie în întregime numai a Lui Singurul care este vrednic de ea.
Acum şi în vecii vecilor.
Amin.