Unde-I Domnul meu?
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Unde-i Domnul meu, o unde-I
inima mea-L cată,
după El cu dor aşteaptă
viaţa mea-nsetată
arde, cheamă şi aşteaptă, viaţa mea-nsetată.
I-am văzut odată Chipul
alb ca de ninsoare
şi de-atuncea nu-mi mai pare
albă nici o floare
nu-mi mai pare-n lumea-ntreagă albă nici o floare.
Blând I-am auzit odată
Vocea Lui duioasă
şi de-atuncea nu-i cântare
s-o simt mai frumoasă
nu-i cântare-n lumea-ntreagă s-o simt mai frumoasă.
Legănatu-m-au odată
dorurile Sale
şi de-atuncea nu-i pe lume
nici o pernă moale
nu-i pe lumea asta-ntreagă nici o pernă moale.
I-a simţit odată Mâna
inima-mi sărmană
şi de-atuncea nu-s pe lume
mâini să-mi lege-o rană
nu-s pe lume mâini să ştie cum să-mi lege-o rană.
Însetat băui odată
Apa Lui cerească
şi de-atuncea nu-s izvoare
să mă răcorească
nu-s izvoare-n lumea-ntreagă să mă răcorească.
Mi-a sfinţit odată faţa
dulcea-I sărutare
dorul după El de-atuncea
creşte tot mai mare
fără margini, fără moarte, creşte tot mai mare.
Şi mă-ntreb: - de n-ar fi-n lume
Dragostea-I curată
cui i-aş mai fi dat eu oare
inima mea toată?
- n-ar fi nimeni să mai aibă inima mea toată!