Unirea credinței cu fapta

Preaiubiților frați și scumpe surori!

Voi căuta să citesc câteva versete din A Doua Epistolă a Sfântului Apostol Petru, capitolul 2, începând de la primul verset, care spune așa: „În popor s-au ridicat și prooroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o grabnică pieire. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor, vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi. Dar osânda îi paște de multă vreme și pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjurați în întuneric, legați în lanțuri și păstrați pentru judecată; dacă n-a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii (Ce era el? Ce era Noe? Propovăduitor, predicator, preot, învățător al neprihănirii!), împreună cu alți șapte inși, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiți; dacă a osândit el la pieire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, și dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați...”

Fraților dragi, ați auzit de la început învățături atât de frumoase, nu mai era nevoie și de un ciob [să vă mai vorbească]. Nu. Dar dacă așa a fost... să vă spun și eu câteva cuvinte, vă spun.

S-a pus mare apăs la început pe sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, pe sfânta Biblie, pe Sfânta Scriptură. Spunea o soră de undeva din Maramureș, când a întrebat-o cineva, stând de vorbă cu ea, cum iubește ea Biblia, cum o cercetează, cum o caută. Și ea a spus: „Odată... odată o treabă, altădată alta și alta, și alta... și numai de sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu nu mai am timp”.

Mi-aduc aminte că întreb într-o zi pe un preot:

- Ai citit Biblia toată vreodată? Zice:

- Până acuma, de douăzeci și patru de ori.

Întreb pe altul, pe un frate:

- De câte ori ai citit Sfântul Cuvânt? Ai reușit să-l citești vreodată?

Și a spus:

- Până acum, de optsprezece ori.

Și într-o zi mă prinde de mână un maior și zice către mine:

- Eu, știi de câte ori am citit-o? (Dar nici nu l-am întrebat!) Eu am reușit s-o citesc până acum de o sută de ori, toată.

Noi cam cum stăm, fraților preaiubiți? Noi cam cum stăm cu cititul Sfintei Scripturi, al Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu, Cartea Vieții, farmacia universului? Că pe toți îi tămăduiește, pe toți îi vindecă, pe toți îi îmbărbătează.

Fraților dragi și scumpi, „dați-vă și voi toate silințele...”, zice Sfântul Petru; „dați-vă și voi toate silințele să uniți cu credința voastră fapta”. E destul oare, e destul? „Cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; și cu evlavia, dragostea”. Dragostea de Dumnezeu, dragostea de aproapele.

Fraților dragi, „dacă aveți acestea din belșug, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a lui Dumnezeu. Dacă vă lipsesc acestea...” (N-aș vrea pentru nimic în lume să-i lipsească cuiva acestea! N-aș vrea. N-aș dori pentru nimic în lume.) Zice: „Dacă vă lipsesc aceste lucruri, sunteți orbi, umblați cu ochii închiși și ați uitat că ați fost curățiți de vechile voastre păcate. Ați uitat... Se poate lucrul acesta, frate? Se poate? Dacă noi nu cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu-l adâncim, dacă nu-l trăim, dacă nu ne silim să-l trăim așa cum zicea Domnul Iisus: „Iar tu când postești, unge-ți capul tău și spală-ți fața ta și nu te arăta lumii că postești. E bine, foarte bine, perfect. Cuvântul lui Dumnezeu așa spune. Să nu te știe lumea. Dar dacă nu te știe nimeni, dacă nu reușești să te știi nici tu pe tine vreodată, atunci cum stăm? „Dați-vă și voi toate silințele...” Deci se vede că se poate, se poate să ne dăm silința. Nu vezi, când ajungi cu mașina... sau cu un car cu boi, cu vaci undeva într-un glod, într-un noroi și pe care povară și ești singur, ce faci? Împingi cu toate puterile tale de-o parte, de-acolo de undeva. Și dacă mai vine cineva, îl rogi ca pe Dumnezeu să pună mâna să-ți ajute, că aci rămâi, în apă și în noroi. Ei, și, de nenumărate ori s-a întâmplat că, dacă mai pune și-al doilea, și-al treilea umărul și mâna, ai scos carul din nămol, din apă, din necaz. Așa și voi. Zice: „Dați-vă și voi toate silințele să uniți”. Ce? Cu credința, fapta. Credința-i pomul; credința-i baza. Dar... dar, dacă el, dacă pomul acesta n-are ramuri, nu va avea nici frunze, nu va avea nici flori și, cu atât mai puțin, nu va avea roade. Nu va avea.

Dați-vă și voi toate silințele să uniți cu credința fapta. Fapta! Fraților, fapta. Cu fapta, cunoștința. Să citești, să adâncești, să cercetezi, să te interesezi. Să te intereseze mai mult, mai mult decât soarele și luna, mai mult decât tot ce te înconjoară... universul întreg, să te intereseze mântuirea propriului tău suflet.

Mi-aduc aminte că-ntruna din zile mă duceam la Comănești, în Moldova, în județul Bacău, și eram cu vreo trei, patru frați în jur, stăteam de vorbă. Erau de-acolo de la ei. Și am auzit că o soră, mama preotului, e în spital bolnavă. Și zic: „Să mergem s-o cercetăm”, că o cunoșteam. Mergem și frații voiau să intre la dânsa. Eu zic: „Nu putem intra noi, atâția bărbați, tam-nesam. Noi nu. O rugăm frumos pe dânsa, dacă se simte cât de cât bine, să vină puțin până la noi în hol, acolo unde am așteptat-o. Și a venit. Când a venit, după ce-am dat mâna, știu că am întrebat-o și-am zis:

- Sora noastră scumpă, cum vă simțiți?

Și ea zice:

- De ce mă-ntrebi aceasta? Nu știi că în călătoria ta n-ai voie să iei nici baston, nici traistă, nici să-ntrebi [de sănătate]?

Ei... mi-a dat mult de gândit. Și poate luni și luni de zile m-am gândit asupra acestui cuvânt. Ce-nseamnă aceasta? Iată: tu nu ai voie să te interesezi întâi și-ntâi de traistă și de baston, și de casa ta, și de averea ta, și de banii tăi, și de pensia ta. Tu trebuie să te gândești în primul rând la mântuirea ta, la sufletul tău, la propria ta fericire veșnică în Hristos. De aceea a spus: „Să nu te gândești”. Să nu te gândești... Să nu fii îmbrăcat - cum zice Sfântul Efrem Sirul - să nu fii îmbrăcat cu două haine și nici să ai două haine. Nu. Nu cu două gânduri. [Sau] merg pentru Hristos, sau mă las pe altădată.

Slăvit să fie Domnul!