Ușurătate
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Acel ce-și vântura odată sămânța-n arie spunea:
- O, fiul meu, ușurătate să nu ai în viața ta
să nu iubești deșertăciunea,
vorbirea goală,
fără miez
nici ușuratic, niciodată, să nu fii tu
oriunde șezi...
în gest, în vorbă, în umblare,
fii totdeauna serios
și când ești mic
și când ești mare
și când ești sus
și când ești jos
căci tot ce e ușor, e pleavă călcată jos
sau dusă-n vânt
sau arsă-n foc,
- și nu rămâne nimic din tine pe pământ.
Cel ușuratic nu-i în stare niciunde de iubiri adânci
și nici de prietenii alese
căci viața-i drum cu grele stânci
Iubirea-n om și Prietenia, cer suflet nalt
și serios
în tot ce spune și-n ce tace
în orice loc cuviincios.
Ușurătatea nimicește întâi iubirea, iar apoi
credința și nădejdea noastră
și prietenia dintre noi
adică mântuirea-ntreagă
și tot ce-n lume-avem de preț
iar fără ele ce-i rămâne frumos apoi,
întregii vieți?
Trăiască-apoi în lume omul
oricât și-oriunde,
- în zadar!...
- pe Dumnezeu el nu-L mai are
nici mântuire
și nici har,
nici fericire
nici lumina din curăție,
nici alin,
căci toate-acestea în părtășia de dragoste și har
se țin.
Și fără ele spre pierzare va merge omul mai grăbit
uitând pe Dumnezeu și Cerul
și tot ce-i vrednic și Cinstit.
Și o prăpastie eternă se face între Cer și el
iar peste-acestea niciodată
nu se mai trece-n nici un fel,
căci omul nu mai poate trece
iar Dumnezeu nu va mai vrea
și astfel pentru totdeauna rămâne-o despărțire grea.
O, nu iubi deșertăciunea,
nici vorba multă fără miez
nici ușuratic niciodată să nu fii
oriunde șezi,
căci toate-acestea te fac pleavă...
și ești ori ars,
ori înjosit
ci-nvață,
măsurat și vrednic
să fii om demn
și prețuit.