Chemări
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Pe unii-i duce la Hristos iubirea cea curată,
iar pe-alții cântecul duios, chemarea fermecată,
căci amândouă izvorăsc din inima credinței
și-s singurele care țin frumsețea conștiinței.
Ce fericire că mai sunt pe lume-acestea două
când ele nu vor fi, atunci nu va mai fi nici rouă,
nici stele,
nici copii
și nici credință-adevărată
căci fără ele nu trăiesc nici una
niciodată...
O, numai cei care trăiesc în dragostea divină
și-au inima de harul sfânt al armoniei plină
aceia pot fi-adevărați fii ai Credinței sfinte
căci ei trăiesc spre tot ce-i bun
și-n inimă
și-n minte.
Singur Hristos i-a învățat pe-ai Săi iubirea-n lume
iubirea fără deosebiri de rasă și de nume
El ne-a-nvățat s-o facem larg,
deplin și-n omenie
la prieteni,
la vrăjmași,
la toți, cu-o caldă bucurie
când nu numai Credința Lui ne-a dat spre mântuire
ci-nvățătura Lui ne dă puterea de trăire
aceasta El a pus-o în iubire și-n cântare
ca s-o putem deplin trăi,
cu drag
și fiecare.
El nu numai ne-a spus să fim ca El întotdeauna
dar și ne-ajută ca să fim, făcându-ni-Se una.
Cei răi n-ajung la Dumnezeu
și n-ajung la credință
căci nici iubi
și nici cânta
nu poate-a lor ființă.
Pe chipul lor întunecat nu-i liniște senină...
- și doar acestea două pot aduce-n om lumină
doar unde-s ele Dumnezeu împărăția-Și are
căci El pe veci stă unde sunt: iubire și cântare,
iubirea și cântarea din credința Lui curată
în părtășia cu ai Lui,
pe-o cale-adevărată.
Pe-acestea Doamne Te rugăm să ni le dai și nouă
și-n ele fă să locuim pe veci,
în amândouă!...