Mulţi din iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.
Oricine suferă pe pământul acesta, are nevoie de mângâierea noastră. Şi are dreptul la ea!
Oricine ajunge în vreo nenorocire, are nevoie de ajutorul nostru. Iar noi avem datoria de conştiinţă să i-l dăm!
Nimeni dintre noi n-are dreptul să treacă pe lângă o durere fără să ia parte într-un fel la alinarea ei.
Pe lângă nici un nenorocit n-avem voie să trecem fără să facem ceva pentru salvarea lui.
Nici un motiv de pe lume nu ne poate dezvinovăţi, când putem face ceva pentru mângâierea sau salvarea unui semen al nostru - şi nu facem!
Cine trece pe lângă un nenorocit, pe lângă un schilod, pe lângă un suflet amărât, pe lângă o casă năpăstuită, pe lângă o deznădejde sau pe lângă o prăbuşire - şi nu simte milă, apropiere, sfâşiere şi părtăşie cu suferinţa şi nenorocirea aceluia
- acela este fiară şi nu om.
Hristos a venit, cel dintâi şi dintâi, să ne salveze pe noi toţi care eram prăbuşiţi fără nădejde şi nenorociţi în cel mai amar şi mai dureros chip, fiindcă a trăit profund prin mila Sa.
Prin această nebănuită minune a Întrupării lui Dumnezeu şi a umilirii Lui din iubire,
a renunţării la Slava Sa şi a acceptării Jertfei celei mari pentru salvarea noastră,
a dovedirii celei mai nemărginite bunătăţi şi iubiri pentru vindecarea noastră de rana morţii.
Domnul nostru Isus Hristos ne-a învăţat câtă simţire şi apropiere trebuie să avem şi noi faţă de suferinţă şi faţă de nenorocire, oriunde le vedem şi oricine ar suferi.
În pilda cu samariteanul milostiv, Mântuitorul ne învaţă acelaşi lucru, că adică nici chiar faţă de cel care se depărtează de Ierusalim,
adică de cei care cad din calea Domnului şi din părtăşia frăţească, de cei care se depărtează de umblarea curată şi de lumina cerească,
- nu trebuie să avem decât milă!
O nemărginită milă iertătoare, ajutătoare şi plină de bunătate.
În toate cuvântările Sale Domnul Isus ne-a spus acelaşi lucru, în toate faptele şi umblările Sale, chiar şi în cele mai tăinuite, - n-a arătat decât o adâncă şi o nemărginită milă, faţă de om, faţă de toţi semenii,
oricât de depărtaţi erau ei de El şi oricât de potrivnici s-ar fi dovedit a-I fi.
Ba încă cu atât mai mult acelora, căci dacă cei mai buni au avut nevoie de atâta milă din partea Domnului, cu cât mai multă nevoie de milă au cei mai răi!
Şi dacă cei mai puţin nenorociţi au avut nevoie de atâta îndurare şi bunătate din partea lui Dumnezeu atunci cu cât mai multă nevoie au cei şi mai nenorociţi!
O, cât de mult am greşit şi greşim noi, şi în privinţa asta, faţă de nenorocirile şi suferinţa semenilor noştri!
Cât de sucit am înţeles de multe ori învăţătura şi porunca Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, în ce priveşte mila şi datoria mângâierii de aproapelui nostru şi cât de puţin am învăţat din pilda pe care ne-a dat-o El (Matei 11, 29).
Căci dacă am fi înţeles cum se cuvine voia lui Dumnezeu
şi dacă am fi făcut, cum se cuvenea să facem faţă de orice cădere frăţească,
şi faţă de orice durere a familiei Domnului
şi faţă de orice sfâşiere a inimilor,
atunci n-am mai fi mers spre cei îndureraţi sau spre cei care îndurerau, decât cu lacrimi.
Oriunde se întâmplă nenorociri care sfâşie, care despart, care ucid, care înmormântează, - nu trebuie să mergi decât pentru a plânge, a plânge boala şi moartea, celor căzuţi sau plecaţi,
a plânge pe cei răniţi şi pe cei dezbinaţi,
a plânge lângă ei şi pentru ei, starea lor -
şi a te ruga dacă mai poate fi o nădejde până când minunea învierii şi refacerii familiei se va fi înfăptuit.
O, eu recunosc că n-am făcut totdeauna aşa şi m-am hotărât definitiv să nu mai fac decât aşa, oriunde mai este o nădejde de înviere,
iar unde nu voi putea merge cu lacrimi, sau se va dovedi că nu mai este nici o nădejde, acolo nici să nu mai merg deloc.
O, Preamilostiv şi Bun Dumnezeul nostru,
Îţi mulţumim că ne-ai iubit şi Te-ai milostivit faţă de noi atât de mult încât pentru mângâierea şi mântuirea noastră, ai primit să fii Tu atât de mult îndurerat şi chinuit.
Te rog Doamne Isuse, să mă ierţi pe mine nevrednicul Tău rob neînţelept, care atât de multă vreme n-am văzut şi n-am înţeles nici învăţătura şi nici pilda Ta, din care mi-ai poruncit să învăţ cum să mă port faţă de orice suferinţă şi nenorocire.
Şi mai ales faţă de suferinţa şi nenorocirea care a lovit familia Ta cea iubită şi fraţii mei, aleşii Tăi, cei mai apropiaţi.
Iartă-mă când am mers în durerea aceasta mai mult cu loviri şi nu cu mângâiere, şi cu lacrimi şi cu rugăciuni, pentru cei din pricina cărora sufereau toţi. Dar Tu ştii cât am suferit din partea lor.
Te rog Doamne Isuse, ajută-mă ca după ce m-am hotărât, de-acum să nu mai merg decât cu lacrimi şi în faţa Ta pentru ei şi în faţa lor pentru Tine să am cu atât mai multe lacrimi, cu cât este mai mare nenorocirea lor. Chiar dacă n-ar mai fi nici o nădejde de însănătoşire pentru cei din pricina cărora am avut atâtea dureri şi pagube cât numai Tu le poţi şti.
Noi să plângem cu milă pentru ei, iar judecata, s-o lăsăm toată şi pentru toate, numai în seama Ta.
Amin.