Veniți de prânziți, le-a zis Isus. Și nici unul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: Cine ești? căci știau că este Domnul.
Bucuria de a primi este bucuria omenească, bucuria de a da, este bucuria Dumnezeiască.
Bucuria de a mânca este o bucurie trupească, bucuria de a da de mâncare, este bucuria sufletească.
Grija pentru sine o are fiecare om, dar grija pentru alții o are numai Dumnezeu și cei care sunt din El.
Ce chemare plină de bucurie este aceasta: veniți de prânziți!
Eram copil și aveam ocupațiile copilărești, împreună cu alții ca mine. Dar când eram obosiți și flămânzi și auzeam glasul mamei chemându-ne: veniți să prânziți, izbucneam dintr-o dată în strigăte fericite și alergam voioși la masa plină și în casa plăcută. Eram crescut și trudeam din greu la muncă pe câmp în frigul dimineții sau în căldurile de mai târziu. Munceam obosit și flămând. Cea mai mare parte din zilele vieții mele le-am muncit din greu obosit și flămând.
Și când vedeam de departe pe mama venind cu de-mâncare, o lumină fericită îmi umplea ființa. Ce fericit lăsam din mână unealta grea, obosită parcă și ea, când auzeam chemarea: veniți de prânziți!
Eram departe și după nopți îndelungi petrecute flămând, - o, după câte astfel de nopți! - așteptam chinuit dimineața prânzului puțin. Ce despovărare simțeam dintr-o dată când se auzea strigătul fericit: Masa!... Sau chinuit de munca zilnică cărând bolovani, săpând pământ, purtând poveri grele și multe, tot privind în zare să vedem dacă nu vine mama, cineva strigă deodată ca o înviere și ca o izbăvire: Uite mama!
O astfel de bucurie trebuie să fi simțit și ucenicii Domnului atunci... Când El le-a spus: veniți de prânziți. Copilașii care n-aveau nimic de mâncare, cine știe de când... care trudiseră toată noaptea în frig și aveau inimile pline de întristare, ce fericiți vor fi mers spre masa întinsă pe un ștergar, jos pe iarba verde...
Binecuvântat să fii Tu, care nu uiți niciodată pe cei care trec prin astfel de stări. Care, la vremea prânzului, nu lași niciodată chiar fără de nici o hrană, pe cei care muncesc și așteaptă, cu ochii pe cale sau printre gratii, topiți de foame și de dor...
Ce bucuroasă era mama când ne vedea prânzind!
Ce fericit este sufletul darnic și iubitor, când vede ce mare bucurie a putut face el celor iubiți, cu darul său, sau cu pâinea sa! Ce fericit trebuie să fi fost Domnul când le-a putut spune iubiților Săi flămânzi: veniți de prânziți!
Suflete al meu, și tu știi ce fericit ai fost în rarele clipe ale vieții tale, când ai putut spune cuiva iubit care flămânzea: vino prânzește... acestea au fost cele mai fericite prânzuri din viața ta, cu ai tăi.
Nici un prânz luat nu m-a săturat atât de fericit ca prânzul pe care l-am dat eu astfel altora!...
Când s-au pogorât pe țărm, - spune Adevărul - ucenicii au văzut acolo jăratic de cărbuni, pește pus deasupra și pâine.
Iată încă o taină a Bibliei, pe care n-o putem explica.
De unde era jăraticul, peștele fript și pâinea? Căci țărmul fusese pustiu, iar ucenicii spuseseră că n-au nimic!
Cum de erau acestea acolo? Cine le-a adus sau cum au apărut?
- Nu știm! Erau!
Erau, nu o părere ci o realitate. Pentru că ucenicii au mâncat. Mai mâncaseră și altădată, tot pâine și tot pește. În pustie. Dar atunci fusese ceva la început. Fuseseră cinci pâinișoare de orz și doi peștișori, ale unui copilaș. Din acest sâmbure, binecuvântarea și minunea, au crescut grămada uriașă care i-a săturat pe toți cei cinci mii de bărbați și femeile și copiii, câți vor mai fi fost acolo (Ioan 6, 1-12).
Însă acum nu fusese chiar nimic. Nici foc, nici pește, nici pâine.
Dar Acela care a făcut cândva lumea întreagă din nimic, care a făcut tot ceea ce se vede și ceea ce este nevăzut (Evrei 11, 3), a făcut și aceasta tot așa!
În fața lucrurilor care nu se pot explica, să ne plecăm inimile și să ne închinăm slăvindu-L pe Acela care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin. Lui Îi sunt cu putință toate minunile. Să crezi adânc acestea!
Va veni totuși Dimineața Fericită!
Să fie cât de lungă noaptea aceasta prin întunericul căreia plângem și așteptăm acum flămânziți și însetați, revederea fericită a Preaiubitului nostru Mântuitor și întâlnirea fericită cu preaiubiții noștri de pe Țărmul Dorit. Și prânzul fericit după care tânjesc sufletele noastre cu foame și dor...
Să fie cât de potrivnică și zgârcită cu noi marea lumii, care ne cere atât de mult, fără să ne dea nimic în schimb, nici măcar un strop de hrană sau de odihnă,
să fie cât de obositoare munca pe care trebuie s-o facem, răbdarea pe care trebuie s-o avem, singurătatea pe care trebuie să o ducem, dorul pe care trebuie să-l așteptăm,
și să fie cât de îndelungate și de grele acestea acum pentru inimile noastre, frații mei, surorile mele,
- să nu descurajați! Priviți spre Țărm! Acolo ne așteaptă Preaiubitul Scump al inimii noastre! Acolo ne așteaptă lumina dimineții și prânzul dragostei veșnice cu Isus Domnul nostru.
În curând se va auzi strigătul Lui vesel: veniți de prânziți!
Ferice de robii aceia pe care Stăpânul îi va găsi veghind la Venirea Lui. Adevărat vă spun că El Se va încinge, îi va pune să șadă la masă și Se va apropia să le slujească (Luca 12, 37). Așa cum le-a slujit ucenicilor flămânzi în dimineața asta neuitată.
Înălțați-vă capetele și ridicați-vă ochii spre Țărm. Izbăvirea voastră se apropie de voi.
Munciți cu râvnă, răbdați cu bucurie, așteptați cu nădejde, luptați cu credință, semănați cu lacrimi și osteniți cu iubire privind fericiți spre Țărm. Bucuria care vă așteaptă Acolo nu va avea nici margini, nici seamăn, nici sfârșit.
Ferice de cei care vor prânzi în Împărăția lui Dumnezeu.
Acolo Isus Cel Scump va fi Slava și Răsplata noastră.
Veșnică slavă Ție, Veșnic Slăvit Împărat și Mântuitor al nostru, Isus Hristos.
Mulțumindu-Ți din tot sufletul pentru toate ospețele binecuvântate cu care ne-ai îndestulat după toate nopțile încercărilor prin care ne-ai călit răbdarea, după toate apăsările suferințelor prin care ne-ai curățit inimile, după toate oboselile prin care ne-ai ușurat conștiința,
- Te binecuvântăm pe Tine, care nu ne-ai lăsat nemângâiați niciodată.
Ne rugăm Ție Doamne Isuse să binecuvântezi și să răsplătești pe toate acele suflete scumpe, prin care ne-ai dat hrană de atâtea ori când am fost flămânzi. Prin care ne-ai mângâiat când eram chinuiți. Și prin care ne-ai întărit sufletul, când eram zdrobiți de întristare.
Îngrijește totdeauna de noi astfel, până când vom ajunge Acolo unde ești Tu, pe totdeauna.
Amin.