Veniţi în Grădina Gheţimani

să-L vedem pe Domnul rugându-Se

Să luăm pildă de rugăciune de la Marele nostru Învăţător. Viaţa Lui întreagă a fost o viaţă de rugăciune. Prin rugăciune vorbea neîncetat cu Tatăl Său şi Îşi lua putere pentru săvârşirea marii lucrări ce I se încredinţase. În toate împrejurările Mântuitorul Îşi apăra cu îndârjire ceasurile Lui de rugăciune. Din faţa gloatei Se retrăgea în pustie să Se roage (Marcu 1, 35). În faţa tuturor greutăţilor, Mântuitorul Se ruga. Când era defăimat, Se ruga; când era obosit Se ruga; când avea de luat o hotărâre Se ruga. Om fără casă, umblător pe drumuri, El Se ruga oriunde, căutând să Se retragă de zarva pământului. Rugăciunea Lui nu era o deprindere, ci o putere. Aşa ar trebui să fie şi rugăciunea noastră.

Pentru viaţa noastră cea sufletească, rugăciunea ar trebui să fie ca pâinea ce o mâncăm, ca aerul ce-l răsuflăm şi ca apa ce o bem. Câţi însă cunosc puterea rugăciunii? Nopţi întregi le petrecea Mântuitorul în rugăciune. Iar noaptea ieşind, petrecea rugându-Se în Muntele Măslinilor (Luca 21, 37). Era Fiul lui Dumnezeu şi totuşi avea lipsă să Se întărească prin rugăciune. Noi suntem nişte bieţi oameni neputincioşi şi totuşi nu umblăm după darul şi puterea rugăciunii. Oare câte din nopţile vieţii noastre le petrecem în rugăciune şi câte în beţii, ospeţe, chefuri şi jocuri? Ah, ce putere este rugăciunea! Veniţi în Grădina Gheţimani să-L vedem pe Domnul rugându-Se. Veniţi să-L vedem pe Fiul lui Dumnezeu cu câtă stăruinţă Se roagă. Şi rugându-Se, se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce pică pe pământ...

Fratele meu, te rogi tu?