Veniți în Grădina Ghețimani

să-L vedem pe Domnul rugându-Se

Să luăm pildă de rugăciune de la Marele nostru Învățător. Viața Lui întreagă a fost o viață de rugăciune. Prin rugăciune vorbea neîncetat cu Tatăl Său și Își lua putere pentru săvârșirea marii lucrări ce I se încredințase. În toate împrejurările Mântuitorul Își apăra cu îndârjire ceasurile Lui de rugăciune. Din fața gloatei Se retrăgea în pustie să Se roage (Marcu 1, 35). În fața tuturor greutăților, Mântuitorul Se ruga. Când era defăimat, Se ruga; când era obosit Se ruga; când avea de luat o hotărâre Se ruga. Om fără casă, umblător pe drumuri, El Se ruga oriunde, căutând să Se retragă de zarva pământului. Rugăciunea Lui nu era o deprindere, ci o putere. Așa ar trebui să fie și rugăciunea noastră.

Pentru viața noastră cea sufletească, rugăciunea ar trebui să fie ca pâinea ce o mâncăm, ca aerul ce-l răsuflăm și ca apa ce o bem. Câți însă cunosc puterea rugăciunii? Nopți întregi le petrecea Mântuitorul în rugăciune. Iar noaptea ieșind, petrecea rugându-Se în Muntele Măslinilor (Luca 21, 37). Era Fiul lui Dumnezeu și totuși avea lipsă să Se întărească prin rugăciune. Noi suntem niște bieți oameni neputincioși și totuși nu umblăm după darul și puterea rugăciunii. Oare câte din nopțile vieții noastre le petrecem în rugăciune și câte în beții, ospețe, chefuri și jocuri? Ah, ce putere este rugăciunea! Veniți în Grădina Ghețimani să-L vedem pe Domnul rugându-Se. Veniți să-L vedem pe Fiul lui Dumnezeu cu câtă stăruință Se roagă. Și rugându-Se, se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce pică pe pământ...

Fratele meu, te rogi tu?