Rugăciunea cea adevărată

ne este mai departe un dar și ajutor pentru câștigarea

și păstrarea biruinței noastre

Precum am mai amintit, omul este ca o cetate încuiată. De o parte libertatea voinței, de altă parte păcatul și duhul acestei lumi, îl ține pe om într-o cetate încuiată. Rugăciunea este cheia ce deschide inima omului pentru Dumnezeu, pentru darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu respectă libertatea voinței omului. El nu pune pe noi cu sila darurile Sale. El așteaptă să le cerem și să le luăm. Rugăciunea este o cheie ce descuie în două laturi. De o parte descuie cerul de sus ca să ne dea, iar de altă parte descuie inima noastră ca să ia.

Prin rugăciune, Îi facem lui Dumnezeu un loc alături de noi pe câmpul nostru de luptă împotriva ispititorului. Rugăciunea atrage darul și ajutorul lui Dumnezeu în câmpul nostru de luptă contra ispititorului. De aceea se cutremură și fuge Satana de rugăciune.

Satana nu se sperie când te hotărăști contra păcatelor. Nu se sperie nici când scrii la Sibiu că vrei să intri în Oastea Domnului. Nu se sperie nici când pui medalia Oastei pe piept, dar tremură și fuge Satana când îngenunchezi în fața Crucii Mântuitorului și te adâncești cu toată inima ta în rugăciune de predare Domnului. O, ce putere mare este rugăciunea! Ea străbate cerul și pământul. Rugăciunea este cea mai puternică ofensivă contra diavoleștilor gloate. Rugăciunea fugărește și alungă gloatele satanei, precum Însuși Mântuitorul a zis că Satana cu nimic nu se poate alunga decât cu post (înfrânare) și cu rugăciune (Marcu 9, 29). Noi suntem slabi, fiindcă nu ne rugăm și nu ne știm ruga cu putere.

Rugăciunea este legătura noastră cu cerul, cu Dumnezeu. Rugăciunea este un telefon sufletesc pe care ni l-a făcut Crucea și Jertfa Mântuitorului. Prin Jertfa Crucii Sale, Mântuitorul ne-a împăcat cu Dumnezeu; ne-a lăsat un telefon sufletesc prin care putem cere și lua neîncetat tot ce ne trebuie.

Când cazi plângând în fața Crucii Mântuitorului și te rogi, ai în fața ta un telefon sufletesc care îți duce la cer toate rugăciunile și cererile tale, iar de acolo îți aduce dar, tărie, putere, viață și tot ce îți lipsește.

De acest telefon avem cea mai mare lipsă și în câmpul nostru de luptă cu ispititorul și atacurile lui. Cei care ați făcut armata, știți ce mare însemnătate are telefonul în vreme de război. Telefonul ține legătura între comandantul luptei și între armata luptătoare. Prin telefon iau luptătorii știre încotro să meargă, unde să atace. Prin telefon cer muniție și de ale mâncării. Prin telefon strigă să li se trimită ajutor când sunt copleșiți de atacul vrăjmașului.

Când un grup de armată și-a pierdut legătura telefonică cu comanda armatei, atunci și-a pierdut tot rostul, și-a pierdut cumpătul, orientarea, și-a pierdut orice nădejde de biruință și în orice clipă e amenințat să fie prins de armata vrăjmașă.

Întocmai așa se petrec lucrurile și pe câmpul nostru de luptă sufletească cu ispititorul și atacurile lui. Rugăciunea este telefonul sufletesc care ține legătură între noi, luptătorii, și între Marele nostru Comandant, Isus Biruitorul.

Prin acest telefon cerem și primim tot ce ne trebuie pentru darul biruinței. Prin acest telefon cerem și luăm dar, putere, muniție. Prin acest telefon cerem să ni se trimită ajutor când simțim că vrăjmașul ne atacă mai înverșunat. Și ajutorul îndată ne vine. Această legătură telefonică este taina biruinței noastre. Când am pierdut această legătură, când ni s-a stricat acest telefon, am pierdut tot rostul luptei, am pierdut orientarea, am pierdut puterea, am pierdut biruința...

O, ce dar mare este nouă rugăciunea în câmpul de luptă cu ispititorul! O, ce putere mare este rugăciunea peste tot în viața noastră de creștini!

Prin rugăciune ni Se descoperă Domnul și voința Lui și vorbește sufletului nostru într-o limbă minunată pe care lumea nu o înțelege. Când noi ne rugăm cu adevărat, suntem în Dumnezeu și Dumnezeu în noi, întocmai cum un burete cufundat în apă, este în apă și apa în el.

Sufletul rugăciunii este Duhul Sfânt. Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne învețe a ne ruga cu putere.

Biblia ne spune că odinioară israelienii fiind în luptă cu vrăjmașii, Moise stătea pe vârful unui munte cu mâinile ridicate spre cer, în semn de rugăciune. Armata israelienilor biruia până Moise își ținea mâinile în sus, dar îndată ce își lăsa mâinile în jos, biruiau vrăjmașii (Exod 17, 9-14).

Așa e, dragă cititorule și în viața noastră. Și noi suntem în luptă, într-o luptă mare și neîncetată cu vrăjmașul diavol, cu ispitele, patimile, înșelăciunile și păcatele acestei lumi. Până când stai și tu cu mâinile în sus, - până când petreci o viață de rugăciune - biruiești păcatul, dar îndată ce lași mâinile în jos - îndată ce slăbești cu rugăciunea - te biruie patimile și păcatele.

Nu lăsați mâinile în jos, nu slăbiți cu râvna și cu rugăciunea. Despre Moise ne spune Biblia că a ținut mâinile ridicate toată ziua, de dimineață până la apusul soarelui. Toată ziua acestei vieți să o petrecem și noi cu mâinile ridicate, adică în rugăciune. De dimineața copilăriei până la apusul soarelui să ținem mâinile în sus.

Grecii cei vechi aveau o legendă despre un uriaș cu numele Anteu, pe care nimeni nu-l putea birui, pentru că Anteu avea un dar: în decursul luptei, de câte ori atingea pământul, el căpăta putere nouă și biruia pe cei ce se măsurau cu el. Un astfel de dar ne dă și nouă rugăciunea. Și noi suntem într-o luptă neîncetată cu ispitele și patimile acestei lumi. În această luptă, ca oarecând Anteu, ni s-a dat și nouă darul să atingem mereu cerul prin rugăciunile noastre și din această atingere să primim putere nouă și biruință asupra ispitelor și patimilor. Câți însă folosesc acest dar?

Într-un loc ne spun Evangheliile că ucenicii n-au putut izgoni pe diavolul dintr-un tânăr îndrăcit. Au încercat și n-au izbutit. Atunci vine Isus, îi cheamă la o parte și îi mustră blând pentru puțina lor credință și le spune că acest soi de draci nu iese decât prin post și rugăciune (Matei 14, 20; Marcu 9, 14).

O, de am înțelege și noi mustrarea Domnului! Diavolul s-a împotrivit ucenicilor; el se împotrivește și nouă și nu poate fi biruit decât printr-o credință vie și lucrătoare și printr-o viață de rugăciune.

Rugăciunea, adevărata rugăciune, îl pune pe fugă pe Satana. Prin rugăciune Îl atragem pe Isus Biruitorul în câmpul nostru de luptă; prin rugăciune căpătăm o atingere cu Dumnezeu, cu Isus Biruitorul și prin această atingere ne vine biruința. De aceea Satana se teme de rugăciune. El nu poate sta în fața ei. El fuge îngrozit din fața rugăciunii. Câți însă folosesc darul rugăciunii?

Viața noastră este așa de slabă față de atacurile vrăjmașului diavol tocmai fiindcă nu ne rugăm și nu ne știm ruga cu putere.