Rugăciunea cea adevărată

ne este mai departe un dar şi ajutor pentru câştigarea

şi păstrarea biruinţei noastre

Precum am mai amintit, omul este ca o cetate încuiată. De o parte libertatea voinţei, de altă parte păcatul şi duhul acestei lumi, îl ţine pe om într-o cetate încuiată. Rugăciunea este cheia ce deschide inima omului pentru Dumnezeu, pentru darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu respectă libertatea voinţei omului. El nu pune pe noi cu sila darurile Sale. El aşteaptă să le cerem şi să le luăm. Rugăciunea este o cheie ce descuie în două laturi. De o parte descuie cerul de sus ca să ne dea, iar de altă parte descuie inima noastră ca să ia.

Prin rugăciune, Îi facem lui Dumnezeu un loc alături de noi pe câmpul nostru de luptă împotriva ispititorului. Rugăciunea atrage darul şi ajutorul lui Dumnezeu în câmpul nostru de luptă contra ispititorului. De aceea se cutremură şi fuge Satana de rugăciune.

Satana nu se sperie când te hotărăşti contra păcatelor. Nu se sperie nici când scrii la Sibiu că vrei să intri în Oastea Domnului. Nu se sperie nici când pui medalia Oastei pe piept, dar tremură şi fuge Satana când îngenunchezi în faţa Crucii Mântuitorului şi te adânceşti cu toată inima ta în rugăciune de predare Domnului. O, ce putere mare este rugăciunea! Ea străbate cerul şi pământul. Rugăciunea este cea mai puternică ofensivă contra diavoleştilor gloate. Rugăciunea fugăreşte şi alungă gloatele satanei, precum Însuşi Mântuitorul a zis că Satana cu nimic nu se poate alunga decât cu post (înfrânare) şi cu rugăciune (Marcu 9, 29). Noi suntem slabi, fiindcă nu ne rugăm şi nu ne ştim ruga cu putere.

Rugăciunea este legătura noastră cu cerul, cu Dumnezeu. Rugăciunea este un telefon sufletesc pe care ni l-a făcut Crucea şi Jertfa Mântuitorului. Prin Jertfa Crucii Sale, Mântuitorul ne-a împăcat cu Dumnezeu; ne-a lăsat un telefon sufletesc prin care putem cere şi lua neîncetat tot ce ne trebuie.

Când cazi plângând în faţa Crucii Mântuitorului şi te rogi, ai în faţa ta un telefon sufletesc care îţi duce la cer toate rugăciunile şi cererile tale, iar de acolo îţi aduce dar, tărie, putere, viaţă şi tot ce îţi lipseşte.

De acest telefon avem cea mai mare lipsă şi în câmpul nostru de luptă cu ispititorul şi atacurile lui. Cei care aţi făcut armata, ştiţi ce mare însemnătate are telefonul în vreme de război. Telefonul ţine legătura între comandantul luptei şi între armata luptătoare. Prin telefon iau luptătorii ştire încotro să meargă, unde să atace. Prin telefon cer muniţie şi de ale mâncării. Prin telefon strigă să li se trimită ajutor când sunt copleşiţi de atacul vrăjmaşului.

Când un grup de armată şi-a pierdut legătura telefonică cu comanda armatei, atunci şi-a pierdut tot rostul, şi-a pierdut cumpătul, orientarea, şi-a pierdut orice nădejde de biruinţă şi în orice clipă e ameninţat să fie prins de armata vrăjmaşă.

Întocmai aşa se petrec lucrurile şi pe câmpul nostru de luptă sufletească cu ispititorul şi atacurile lui. Rugăciunea este telefonul sufletesc care ţine legătură între noi, luptătorii, şi între Marele nostru Comandant, Isus Biruitorul.

Prin acest telefon cerem şi primim tot ce ne trebuie pentru darul biruinţei. Prin acest telefon cerem şi luăm dar, putere, muniţie. Prin acest telefon cerem să ni se trimită ajutor când simţim că vrăjmaşul ne atacă mai înverşunat. Şi ajutorul îndată ne vine. Această legătură telefonică este taina biruinţei noastre. Când am pierdut această legătură, când ni s-a stricat acest telefon, am pierdut tot rostul luptei, am pierdut orientarea, am pierdut puterea, am pierdut biruinţa...

O, ce dar mare este nouă rugăciunea în câmpul de luptă cu ispititorul! O, ce putere mare este rugăciunea peste tot în viaţa noastră de creştini!

Prin rugăciune ni Se descoperă Domnul şi voinţa Lui şi vorbeşte sufletului nostru într-o limbă minunată pe care lumea nu o înţelege. Când noi ne rugăm cu adevărat, suntem în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi, întocmai cum un burete cufundat în apă, este în apă şi apa în el.

Sufletul rugăciunii este Duhul Sfânt. Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne înveţe a ne ruga cu putere.

Biblia ne spune că odinioară israelienii fiind în luptă cu vrăjmaşii, Moise stătea pe vârful unui munte cu mâinile ridicate spre cer, în semn de rugăciune. Armata israelienilor biruia până Moise îşi ţinea mâinile în sus, dar îndată ce îşi lăsa mâinile în jos, biruiau vrăjmaşii (Exod 17, 9-14).

Aşa e, dragă cititorule şi în viaţa noastră. Şi noi suntem în luptă, într-o luptă mare şi neîncetată cu vrăjmaşul diavol, cu ispitele, patimile, înşelăciunile şi păcatele acestei lumi. Până când stai şi tu cu mâinile în sus, - până când petreci o viaţă de rugăciune - biruieşti păcatul, dar îndată ce laşi mâinile în jos - îndată ce slăbeşti cu rugăciunea - te biruie patimile şi păcatele.

Nu lăsaţi mâinile în jos, nu slăbiţi cu râvna şi cu rugăciunea. Despre Moise ne spune Biblia că a ţinut mâinile ridicate toată ziua, de dimineaţă până la apusul soarelui. Toată ziua acestei vieţi să o petrecem şi noi cu mâinile ridicate, adică în rugăciune. De dimineaţa copilăriei până la apusul soarelui să ţinem mâinile în sus.

Grecii cei vechi aveau o legendă despre un uriaş cu numele Anteu, pe care nimeni nu-l putea birui, pentru că Anteu avea un dar: în decursul luptei, de câte ori atingea pământul, el căpăta putere nouă şi biruia pe cei ce se măsurau cu el. Un astfel de dar ne dă şi nouă rugăciunea. Şi noi suntem într-o luptă neîncetată cu ispitele şi patimile acestei lumi. În această luptă, ca oarecând Anteu, ni s-a dat şi nouă darul să atingem mereu cerul prin rugăciunile noastre şi din această atingere să primim putere nouă şi biruinţă asupra ispitelor şi patimilor. Câţi însă folosesc acest dar?

Într-un loc ne spun Evangheliile că ucenicii n-au putut izgoni pe diavolul dintr-un tânăr îndrăcit. Au încercat şi n-au izbutit. Atunci vine Isus, îi cheamă la o parte şi îi mustră blând pentru puţina lor credinţă şi le spune că acest soi de draci nu iese decât prin post şi rugăciune (Matei 14, 20; Marcu 9, 14).

O, de am înţelege şi noi mustrarea Domnului! Diavolul s-a împotrivit ucenicilor; el se împotriveşte şi nouă şi nu poate fi biruit decât printr-o credinţă vie şi lucrătoare şi printr-o viaţă de rugăciune.

Rugăciunea, adevărata rugăciune, îl pune pe fugă pe Satana. Prin rugăciune Îl atragem pe Isus Biruitorul în câmpul nostru de luptă; prin rugăciune căpătăm o atingere cu Dumnezeu, cu Isus Biruitorul şi prin această atingere ne vine biruinţa. De aceea Satana se teme de rugăciune. El nu poate sta în faţa ei. El fuge îngrozit din faţa rugăciunii. Câţi însă folosesc darul rugăciunii?

Viaţa noastră este aşa de slabă faţă de atacurile vrăjmaşului diavol tocmai fiindcă nu ne rugăm şi nu ne ştim ruga cu putere.