Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa Singur; dar nu sunt Singur, căci Tatăl este cu Mine.
Dar trista înştiinţare pe care le-o spune Mântuitorul ucenicilor Săi, în a căror inimi iluminate răsărise bucuria cunoaşterii, aşteptată de atâta vreme - este totuşi pătrunsă pentru ei de o înţelegătoare dezvinovăţire, din partea Domnului.
- Iată - le-a zis El - că vine ceasul... şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa Singur. Dar nu sunt Singur, căci Tatăl este cu Mine...
Desigur ceea ce avea să se întâmple chiar îndată, era foarte amar şi dureros.
Despărţirea dintre Domnul şi ucenicii Săi avea să vină printr-o lovitură atât de grea şi atât de neaşteptată. Ceea ce le spunea acum Domnul aducea un val atât de întunecat peste primăvara bucuriei lor.
Dar Bunul Mântuitor îi dezvinovăţea pe ei de nenorocirea aceasta, chiar de la început.
În ceea ce le spune Isus acum, că ei Îl vor lăsa pe El Singur, nu este o învinuire pentru ei, ci pentru alţii.
Ucenicii nu vor pleca singuri ci vor fi alungaţi. Nu se vor duce risipindu-se fiecare dintre ei din voia lui însuşi şi nici din vina sa. Ci ei vor fi risipiţi.
Îi vor risipi alţii.
Îi vor împrăştia alţii.
Îi vor sili alţii să fugă, lăsându-L Singur nu numai pe Domnul lor, ci însingurându-se fiecare şi ei unul de celălalt.
Ce grozav de dureroasă este uneori cernerea pe care diavolul o aduce, iar Dumnezeu o îngăduie, peste ucenicii Săi.
În ceasul acela lovitura este năucitoare pentru toţi ucenicii. Nimeni dintre ei nu mai poate judeca nimic limpede.
Nimeni nu-şi poate stăpâni şi coordona actele, faptele, vorbele, gândurile sale...
Nimeni nu-şi mai poate păstra calmul lucid, cumpătul sănătos, controlul normal...
În primul moment intervine zăpăceala loviturii neprevăzute, iar ceea ce face omul în această zăpăceală nu vine nici din raţiune, nici din sentiment ci din instinct. Nu vine nici din minte, nici din inimă, ci din fire.
Abia după aceea, la unii mai degrabă, la alţii mai târziu, începe întâi mintea să pună rânduială în lucruri, apoi inima.
Şi numai după aceea lucrurile reintră iarăşi la normal.
Ce bine este atunci că mintea cunoscuse mai dinainte adevărul, şi că inima era încredinţată despre El.
Când aceste două puteri revin la locurile lor, sufletul omului se redresează repede, iar el ajunge îndată iarăşi lângă Domnul său şi lângă fraţii lui.
Dragi ucenici ai lui Hristos, nu uitaţi nici voi de aceste adevăruri.
Şi pe voi Satana v-a cerut să vă cearnă cum cerni grâul. Şi vă va mai cerne, încă de multe ori.
Dar şi pentru voi Mântuitorul Atotştiutor S-a rugat, Se roagă şi Se va mai ruga, până la sfârşitul tuturor cernerilor.
Nu vă pierdeţi mintea şi inima, când va veni lovitura şi când veţi fi risipiţi, fiecare la ale lui dureri şi singurătăţi.
Nici nu vă învinuiţi atunci unii pe alţii, căci nu voi ci o iscoadă şi un vânzător va fi marele vinovat, pentru toate cele ce au venit şi vor mai veni peste voi.
Un vrăjmaş şi un prigonitor va fi adevăratul răspunzător pentru risipirea, dezbinările şi risipirile voastre.
Diavolul va fi blestematul urzitor al tuturor acestor suferinţe ale voastre şi ale Domnului nostru, - diavolul - şi uneltele sale dintre voi.
Dar după cum, când a venit ceasul cernerii, a venit şi cernerea, tot aşa când va trece ceasul ei, va trebui să treacă şi ea.
Reveniţi-vă în simţirile sănătoase şi puternice, cât mai curând, voi toţi cei care aveţi inima curată.
Şi căutaţi să treceţi împreună cu Domnul, şi cât mai repede, spărtura dintre voi. Pentru ca diavolul să n-o facă şi mai mare.
Şi păcatul să nu facă pagube şi mai multe.
Suflete curat şi credincios, oricât de mare ar fi vreodată risipirea din jurul tău, tu nu descuraja.
Oricât de singur vei fi ajuns vreodată, tu nu deznădăjdui: Tatăl tău Ceresc va fi cu tine totdeauna, Tatăl tău Cel Ceresc nu te va lăsa niciodată singur.
Dumnezeu poate, în înţelepciunea Lui nepătrunsă, să îngăduie uneori risipirea în toate părţile a scânteilor Sale, dar tocmai aceasta va lucra la aprinderea unei şi mai puternice vâlvătăi a dragostei Sale, spre cât mai mulţi dintre cei ce zăceau în întuneric... Şi pentru o cât mai largă răspândire a Focului Său cel ceresc, care doreşte El să fie aprins cât mai curând.
Iată în ce chip minunat a lucrat risipirea apostolilor Săi, pentru ajungerea Evangheliei până la noi, cei atât de depărtaţi.
Deci fi plin de încredere că tot ce face Dumnezeu cu ai Lui, face bine şi spre bine.
Şi dă-i slavă Lui, arzând pentru Hristos, acolo unde ajungi, căci acolo era nevoie de tine, de aceea ai ajuns acolo.
Slavă Ţie Atotînţeleaptă Iubire a lui Dumnezeu.
Slavă Ţie Împărăţie a Lui.
Slavă Ţie minunata Lui Lucrare, prin care Vestea mântuirii ajunge până la marginile pământului şi până spre cel din urmă suflet la care trebuie să ajungă.
Slavă Ţie Vânt Ceresc, Duhule Sfinte, care porţi scânteile lui Hristos prefăcându-le în flăcări de mărturisire şi lumină pretutindeni în lume.
Te rugăm lucrează prin puterea Ta, ca orice împrăştiere pe care o îngădui în viaţa alor Tăi, să mărească întinderea Împărăţiei Tale şi numărul mântuiţilor Tăi.
Amin.
+
În neprihănire, toate sfintele virtuţi s-arat
cel neprihănit e omul drept şi bun şi înfrânat.