Iată că vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui, și pe Mine Mă veți lăsa Singur; dar nu sunt Singur, căci Tatăl este cu Mine.
Dar trista înștiințare pe care le-o spune Mântuitorul ucenicilor Săi, în a căror inimi iluminate răsărise bucuria cunoașterii, așteptată de atâta vreme - este totuși pătrunsă pentru ei de o înțelegătoare dezvinovățire, din partea Domnului.
- Iată - le-a zis El - că vine ceasul... și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui, și pe Mine Mă veți lăsa Singur. Dar nu sunt Singur, căci Tatăl este cu Mine...
Desigur ceea ce avea să se întâmple chiar îndată, era foarte amar și dureros.
Despărțirea dintre Domnul și ucenicii Săi avea să vină printr-o lovitură atât de grea și atât de neașteptată. Ceea ce le spunea acum Domnul aducea un val atât de întunecat peste primăvara bucuriei lor.
Dar Bunul Mântuitor îi dezvinovățea pe ei de nenorocirea aceasta, chiar de la început.
În ceea ce le spune Isus acum, că ei Îl vor lăsa pe El Singur, nu este o învinuire pentru ei, ci pentru alții.
Ucenicii nu vor pleca singuri ci vor fi alungați. Nu se vor duce risipindu-se fiecare dintre ei din voia lui însuși și nici din vina sa. Ci ei vor fi risipiți.
Îi vor risipi alții.
Îi vor împrăștia alții.
Îi vor sili alții să fugă, lăsându-L Singur nu numai pe Domnul lor, ci însingurându-se fiecare și ei unul de celălalt.
Ce grozav de dureroasă este uneori cernerea pe care diavolul o aduce, iar Dumnezeu o îngăduie, peste ucenicii Săi.
În ceasul acela lovitura este năucitoare pentru toți ucenicii. Nimeni dintre ei nu mai poate judeca nimic limpede.
Nimeni nu-și poate stăpâni și coordona actele, faptele, vorbele, gândurile sale...
Nimeni nu-și mai poate păstra calmul lucid, cumpătul sănătos, controlul normal...
În primul moment intervine zăpăceala loviturii neprevăzute, iar ceea ce face omul în această zăpăceală nu vine nici din rațiune, nici din sentiment ci din instinct. Nu vine nici din minte, nici din inimă, ci din fire.
Abia după aceea, la unii mai degrabă, la alții mai târziu, începe întâi mintea să pună rânduială în lucruri, apoi inima.
Și numai după aceea lucrurile reintră iarăși la normal.
Ce bine este atunci că mintea cunoscuse mai dinainte adevărul, și că inima era încredințată despre El.
Când aceste două puteri revin la locurile lor, sufletul omului se redresează repede, iar el ajunge îndată iarăși lângă Domnul său și lângă frații lui.
Dragi ucenici ai lui Hristos, nu uitați nici voi de aceste adevăruri.
Și pe voi Satana v-a cerut să vă cearnă cum cerni grâul. Și vă va mai cerne, încă de multe ori.
Dar și pentru voi Mântuitorul Atotștiutor S-a rugat, Se roagă și Se va mai ruga, până la sfârșitul tuturor cernerilor.
Nu vă pierdeți mintea și inima, când va veni lovitura și când veți fi risipiți, fiecare la ale lui dureri și singurătăți.
Nici nu vă învinuiți atunci unii pe alții, căci nu voi ci o iscoadă și un vânzător va fi marele vinovat, pentru toate cele ce au venit și vor mai veni peste voi.
Un vrăjmaș și un prigonitor va fi adevăratul răspunzător pentru risipirea, dezbinările și risipirile voastre.
Diavolul va fi blestematul urzitor al tuturor acestor suferințe ale voastre și ale Domnului nostru, - diavolul - și uneltele sale dintre voi.
Dar după cum, când a venit ceasul cernerii, a venit și cernerea, tot așa când va trece ceasul ei, va trebui să treacă și ea.
Reveniți-vă în simțirile sănătoase și puternice, cât mai curând, voi toți cei care aveți inima curată.
Și căutați să treceți împreună cu Domnul, și cât mai repede, spărtura dintre voi. Pentru ca diavolul să n-o facă și mai mare.
Și păcatul să nu facă pagube și mai multe.
Suflete curat și credincios, oricât de mare ar fi vreodată risipirea din jurul tău, tu nu descuraja.
Oricât de singur vei fi ajuns vreodată, tu nu deznădăjdui: Tatăl tău Ceresc va fi cu tine totdeauna, Tatăl tău Cel Ceresc nu te va lăsa niciodată singur.
Dumnezeu poate, în înțelepciunea Lui nepătrunsă, să îngăduie uneori risipirea în toate părțile a scânteilor Sale, dar tocmai aceasta va lucra la aprinderea unei și mai puternice vâlvătăi a dragostei Sale, spre cât mai mulți dintre cei ce zăceau în întuneric... Și pentru o cât mai largă răspândire a Focului Său cel ceresc, care dorește El să fie aprins cât mai curând.
Iată în ce chip minunat a lucrat risipirea apostolilor Săi, pentru ajungerea Evangheliei până la noi, cei atât de depărtați.
Deci fi plin de încredere că tot ce face Dumnezeu cu ai Lui, face bine și spre bine.
Și dă-i slavă Lui, arzând pentru Hristos, acolo unde ajungi, căci acolo era nevoie de tine, de aceea ai ajuns acolo.
Slavă Ție Atotînțeleaptă Iubire a lui Dumnezeu.
Slavă Ție Împărăție a Lui.
Slavă Ție minunata Lui Lucrare, prin care Vestea mântuirii ajunge până la marginile pământului și până spre cel din urmă suflet la care trebuie să ajungă.
Slavă Ție Vânt Ceresc, Duhule Sfinte, care porți scânteile lui Hristos prefăcându-le în flăcări de mărturisire și lumină pretutindeni în lume.
Te rugăm lucrează prin puterea Ta, ca orice împrăștiere pe care o îngădui în viața alor Tăi, să mărească întinderea Împărăției Tale și numărul mântuiților Tăi.
Amin.
+
În neprihănire, toate sfintele virtuți s-arat
cel neprihănit e omul drept și bun și înfrânat.