Viaţa noastră şi tainele ei
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Viaţa fiecăruia dintre noi este ca un vis tainic şi nedesluşit.
Numai moartea îl tălmăceşte şi numai veşnicia îl va arăta ce a însemnat acest vis pentru fiecare din noi.
2 - Oamenii au făcut atâtea legi încât este cu neputinţă să nu calce fiecare vreuna din ele.
Hristos Domnul şi Împăratul nostru a făcut o singură Lege, Legea Iubirii, pentru a fi cu putinţă să o ţină fiecare dintre noi...
3 - Iubirea este temelia statornică a tuturor datoriilor dintre om şi Dumnezeu
şi dintre om şi om.
Cine nu cunoaşte Iubirea - şi n-o foloseşte, este un om fără de lege, atât în faţa lui Dumnezeu cât şi în a semenilor săi.
În Ziua Judecăţii va trebui să dea seamă atât Lui cât şi lor.
4 - Indiferent de credinţa cuiva, de neamul său sau de culoarea sa, singură iubirea de semenii săi, dovedeşte iubirea omului faţă de Dumnezeul său.
Pentru că este scris: dacă nu iubeşti pe semenul tău pe care îl vezi, - cum vei iubi pe Dumnezeul Cel Nevăzut?
Fără semeni, omul n-are nici Dumnezeu.
5 - Dumnezeu ne-a făcut robii Dragostei,
pentru a ne face slobozii Adevărului.
Nu poate fi nimeni un rob al ei fără a fi slobod a lui - şi invers.
Şi numai cine cunoaşte amândouă aceste stări este cu adevărat al lui Dumnezeu.
Căci fiii lui Dumnezeu sunt numai cei care sunt şi în Adevăr - şi în Dragoste.
Adică şi în învăţătura frăţească şi în unitatea frăţească.
6 - E mai uşor să învinuieşti decât să aperi. De aceea este mai greu cu Adevărul decât cu Iubirea.
Numai neprihănirii îi este uşor cu amândouă, fiindcă ea nu numai că n-are nimic nici împotriva Adevărului nici împotriva Dragostei, - dar este pentru amândouă, fiindcă amândouă sunt în ea.
7 - Hristos Domnul şi Lumina noastră este atât de aproape de fiecare dintre noi, - şi totuşi cât de puţini ochi Îl văd!
Este atât de Frumos - şi totuşi atât de puţine inimi Îl iubesc.
Este atât de Dulce - şi totuşi atât de puţine suflete Îl gustă.
Nu-i oare de mirat asta?
8 - Între Alfa şi Omega se cuprind toate semnele gândirii şi simţirii vieţii omeneşti.
Isus Hristos, Dumnezeul şi Desăvârşirea noastră cuprinde toată istoria şi gândirea omului şi a omenirii.
În acest înţeles s-a zis că dacă ar fi fost scrise toate câte le-a făcut Isus, - poate nici în toată lumea asta n-ar fi încăput cărţile câte s-ar fi scris.
Abia mai încap în lume cărţile care scriu despre câte fac oamenii,
- dar cele despre câte a făcut Dumnezeu?
9 - De câte ori auzi spunându-se: dacă s-ar scrie câte am păţit eu, ar fi o carte atât de mare...
În fiece viaţă de om, Domnul Dumnezeu a făcut atâta cât nimeni nu poate să scrie.
Dar în viaţa tuturor oamenilor de la facerea omenirii pe lume?
Dar în viaţa tuturor lumilor, de la facerea Universului?
10 - În fiecare fruct nou, fiecare pom îşi aduce spre cer sacrificiul şi ardoarea lui.
În fiecare şoaptă iubitoare a frunzelor sale, pădurea Îl laudă cu toată dragostea sa pe Creatorul ei.
Nu sunt în limba omenească laude şi mulţumiri mai frumoase şi mai dulci decât cele ce s-au spus şi s-au şoptit lui Dumnezeu pentru dragostea cu care iubeşte şi lucrează El totul.
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Binefăcătorul tău cu tot ce iese mai frumos din mâinile tale, din inima ta, din gândurile tale şi din cuvintele tale.
11 - Timpul meu este al Tău, Făcătorul meu şi al Timpului.
Munca mea este a Ta, Dăruitorul puterii mele şi a locului meu.
Roadele şi laudele mele sunt ale Tale, Stăpânul şi Domnul meu, căruia I se cuvin toate. Eu însumi sunt al Tău, care m-ai făcut şi m-ai zidit, - ajută-mă!
12 - Spre mila Ta aduc rugăciunile mele.
Spre Harul Tău aduc inima mea,
spre dragostea Ta aduc lacrimile mele
- învaţă-mă cum să mă rog, învaţă-mă cât să Te iubesc şi învaţă-mă ce nemărginit de recunoscător şi cald trebuie să le aduc eu toate acestea, spre a fi vrednice de Tine.
13 - Dumnezeu şi Mântuitorul meu Slăvit, la puterea Ta vin cu sărăcia şi lipsurile mele,
la Crucea Ta vin cu păcatele şi cererile mele
şi la dragostea Ta vin cu suspinul sufletului meu - ai milă de mine, în toate acestea.
14 - Tot ce am putut împlini noi, este numai rezultatul ajutorului pe care ni l-ai dat Tu.
Fără de acest ajutor nimeni n-ar fi putut şi n-ar putea face niciodată nimic bun.
Dăruieşte-ne Te rugăm şi mai departe acest ajutor pentru tot ce mai avem datoria sfântă să facem încă pentru Tine şi pentru noi.
15 - Când stai mai departe de lucruri, de oameni şi de întâmplări, atunci vezi mai bine totul, îi cunoşti mai bine pe toţi, le înţelegi mai limpede pe toate.
Atunci vezi cel mai bine că podoaba iubirii este înţelepciunea,
podoaba înţelepciunii este sfinţenia
iar podoaba sfinţeniei este umilinţa.
Acestea îi aleg pe sfinţii din Casa lui Dumnezeu.
16 - Suferinţele cele mai dureroase ale vieţii noastre ne sunt cele mai necesare pentru că numai ele ne învaţă cel mai bine să-L cunoaştem pe Dumnezeul nostru
şi pe semenii noştri
şi pe noi înşine.
Cine nu le are, rămâne fără aceste cunoaşteri.
17 - Hristos Domnul şi Răsplătitorul nostru ne va da o fericire nespus mai mare decât aceea la care am renunţat noi din dragoste pentru El.
Şi ne va da o avuţie mai strălucită decât toate pe care noi le-am lepădat sau le-am pierdut pentru Numele Său şi slava ascultării Sale.
Dar amintirile sodomelor plăcute trupului, din care Domnul ne-a smuls, se vor lupta toată viaţa cu noi, ca să ne întoarcă privirile înapoi.
Să nu uităm însă niciodată ceea ce a păţit nevasta lui Lot.
Nu vă uitaţi înapoi!
18 - Binecuvântat este acela care vede cu ochii sufletului, care aude cu urechile duhului, care simte cu inima bunătăţii, care aleargă cu picioarele râvnei sfinte, care lucrează cu ostenelile mâinilor mila.
Acesta este harul pe care îl dobândesc cei mai puţini oameni.
19 - Să te temi mai întâi de Dumnezeu
iar apoi să te temi de omul care nu se teme de Dumnezeu.
Să-L iubeşti mai întâi pe Dumnezeu
iar apoi să-l iubeşti pe omul care Îl iubeşte mai mult pe El.
20 - Nu poţi ajunge un fiu al Luminii decât atunci când ai biruit tot întunericul dinăuntrul tău.
Nici un fiu al Iubirii, decât atunci când nu mai ştii în inima ta ce este ura de nici un fel,
şi faţă de nimeni.