
Ce taine-mi sunt
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
Ce taine-mi sunt atâtea Doamne,
și cât să le pătrund aș vrea:
- mai câte cruci erau pe lume
de ce-ai voit-o chiar pe-a mea?
Când ai intrat în Sărbătoare
și toți doreau atât să-Ți dea:
- mai câte flori veneau spre Tine,
de ce-ai ales-o chiar pe-a mea?
Când soarele ardea-n pustie
și-atât de sete Îți era:
- mai câte căni erau cu apă
de ce-ai cerut-o chiar pe-a mea?
Când și pe ulițele noastre
odată drumul Tău trecea:
- mai câte porți erau în cale
de ce-ai ales-o chiar pe-a mea?
Când cu săgețile iubirii
Cuvântul Tău aprins trăgea:
- mai câte inimi erau strânse
de ce-ai străpuns-o chiar pe-a mea?
Când Ți-ai dorit pe-altarul jertfei
o ardere atât de grea:
- mai câte vieți erau Isuse,
de ce-ai ales-o chiar pe-a mea?