Viorile pădurii
Traian Dorz - Cântarea Anilor
Viorile pădurii îşi odihnesc arcuşul
uitat în iarba moale a liniştei sub ulmi
flămânzi ies lupii serii suind pieziş urcuşul
spre oile luminii ce tremură pe culmi!...
Tot binele ce-n lume, o zi, l-a-nfăptuit
trist soarele-l plăteşte în flăcări apunând,
cu sângele luminii ucise s-a-nroşit
şi norii şi pădurea şi turlele pe rând!...
... Sus, luna ca o Mamă cu Fiul condamnat
şi-ascunde trista-i faţă sub vălul unui nor.
- Din Gheţimani, la toate, Isus îngenuncheat
priveşte şi-nţelege ce-I spune taina lor.