Viorile pădurii
Traian Dorz - Cântarea Anilor
Viorile pădurii își odihnesc arcușul
uitat în iarba moale a liniștei sub ulmi
flămânzi ies lupii serii suind pieziș urcușul
spre oile luminii ce tremură pe culmi!...
Tot binele ce-n lume, o zi, l-a-nfăptuit
trist soarele-l plătește în flăcări apunând,
cu sângele luminii ucise s-a-nroșit
și norii și pădurea și turlele pe rând!...
... Sus, luna ca o Mamă cu Fiul condamnat
și-ascunde trista-i față sub vălul unui nor.
- Din Ghețimani, la toate, Isus îngenuncheat
privește și-nțelege ce-I spune taina lor.