Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni.
Tot ce judeci la alţii, nu poţi judeca decât după înfăţişare.
Cei care au o minte sănătoasă ştiu că înfăţişarea poate totdeauna, aproape totdeauna, să înşele.
Înfăţişarea poate să deformeze adevărul...
Ţi se pare că este lup, dar e o tufă...
ţi se pare învăţătură bună, dar e una înşelătoare,
ţi se pare un frate bun, dar e un viclean şi prefăcut.
Ţi se pare că este un măr bun, dar este acru...
Ţi se pare un lucru curat, dar este o nelegiuire. De multe ori.
Asta este judecata după înfăţişare.
De aceea când judeci numai după înfăţişare, te poţi mereu înşela, căci coaja nu este miezul.
Şi cine totuşi judecă, este în primejdie totdeauna să păcătuiască, fiindcă nu poate să ştie tot miezul,
nu poate să vadă toată inima,
nu poate să cunoască toate cauzele adevărate care l-au dus pe cel judecat acolo. Până ajunge a se convinge.
De aceea este bine să nu judecăm niciodată grăbit, până nu putem pătrunde întâi în tot miezul unui lucru,
în tot adâncul unei inimi,
în tot duhul şi roadele unei lucrări.
Astfel s-ar putea foarte uşor să osândim pe un nevinovat,
sau să acoperim un criminal. Cum am şi făcut uneori.
Nu judecaţi deci, niciodată după auzite.
Nici când veţi vedea doar de departe.
Nu judecaţi până ce veţi vedea bine şi vă veţi încredinţa deplin, ca să pătrundeţi adevărul.
Dar odată ce v-aţi încredinţat despre adevăr, aveţi această datorie să judecaţi răul! (1 Cor. 5, 13; 6, 1-4).
Doamne Isuse, Judecătorul Cel Drept al tuturor,
Te rugăm ajută-ne prin Înţelepciunea Ta să ştim deosebi totdeauna pe bietul păcătos, de vinovatul păcat
şi sufletul căzut, de duhul care îl face să cadă.
Şi având totdeauna milă de oricine cade în ghearele păcatului, să ne rugăm şi să lucrăm pentru mântuirea lui, dacă şi el însuşi vrea să se mântuiască.
Dar să nu avem niciodată nici o milă faţă de păcatul şi faţă de duhul rău, care poate neferici veşnic o creatură a lui Dumnezeu, şi să le iubim totdeauna pe aceste creaturi, oricât de căzute ar fi, pentru a le ajuta să scape de păcat.
Acela care cercetează bine, după ce se încredinţează temeinic,
de toate cazurile, şi de toate stările celui care a făptuit un lucru vrednic de judecată,
acela ajunge să vadă că oricâtă dreptate ar avea în judecata lui, mai drept este să nu judece.
Sau dacă şi judecă, să judece cu multă milă,
fiindcă aproape niciodată vinovatul nu este numai el singur vinovat, de tot răul făcut de el.
Şi până la urmă credinciosul ajunge la încredinţarea că tot mai bine este să nu judece pe nimeni (Matei 7, 1).
Căci după ce se cercetează şi se cunoaşte bine pe el însuşi, îşi dă şi mai mult seama că mai drept este să nu judece pe altul.
Numai cine nu se cunoaşte şi nu vrea să fie drept faţă de sine însuşi, acela judecă pe semenul său.
Dar cel care se poate cunoaşte pe sine, este sau Dumnezeu, sau de la Dumnezeu,
este sau Hristos, sau din ai Lui
şi nu judecă pe nimeni până la judecata tuturor.
Atunci Adevărul va lumina pe fiecare asupra sa însuşi, făcându-l să se cunoască pe sine.
Şi înţelesul cel bun al adevărului, este că Domnul nu judecă pe om... Ci judecă totdeauna fără cruţare păcatul din om şi pe duhul rău care îl duce pe bietul om la păcat.
Omul căzut, chiar prin căderea lui, este un nefericit vrednic de milă nu de judecată.
Şi cu cât omul căzut este mai vrednic de milă, cu atât duhul şi păcatul care îl nenoroceşte este mai vrednic de osândă.
Atunci chiar cel vinovat se va osândi cel mai întâi, şi cel mai greu, el însuşi!
O Doamne Isuse, Lumina şi Adevărul Veşnic,
călăuzeşte-ne puternic în toate lucrurile în tot ce trebuie să judecăm şi să nu judecăm.
Să nu ne înşelăm nici să nu fim înşelaţi, - de înfăţişarea dinafară,
căci mulţi apostoli sunt iude,
Ci cunoscând adevărul să ne ferim de orice înşelăciune
pe noi şi pe alţii.
Amin.
+
Nu fi gata totdeauna, tot ce vezi, a judeca
că-n curând ajungi să judeci chiar şi ce nu vei vedea.