Voluntariatul Oastei Domnului

Oastea Domnului este o inspirație și o creație spirituală care a venit pe de-a-ntregul de la Domnul de sus. În creația aceasta Domnul a folosit un vas slab: a pus trâmbița în gura unui umil preot, care a chemat sub steagul Domnului pe toți cei care de bunăvoie s-au hotărât să intre într-un război duhovnicesc.

Creația Oastei a fost de la început un voluntariat, cu luptători voluntari - preoți și mireni - în toate părțile țării.

Și aceasta trebuie să rămână Oastea Domnului: un voluntariat duhovnicesc care lucrează și activează în cadrul învățăturilor din Biblie și biserică.

S-au ivit însă tendințe tot mai deslușite de a i se lua acestei mișcări caracterul de voluntariat pe care i l-a dat Domnul și de a o atrage cu totul în ceea ce se cheamă oficialitate.

Astfel episcopia de la Oradea a făcut un Statut al Societății culturale religioase Oastea Domnului din Eparhia Oradea, scopul societății între altele fiind și combaterea relelor prin armele luminii și ale culturii.

Față de această încercare, fratele I. Gr. Oprișan de la București a scris în rândurile de mai jos, o minunată precizare pentru voluntariatul Oastei:

Tovărășia Oastei Domnului este, după mărturisirea însăși a singurului îndrituit s-o spună cu apăs, adică a I. P. S. Mitropolit Nicolae: inițiativa părintelui Iosif Trifa. E de dorit să se știe acest lucru lămurit. Această inițiativă nu este decât un voluntariat duhovnicesc de care biserica trebuie să se bucure într-o vreme când stările de lucruri ne arată precis nevoia lui, iar nicidecum să-l oficializeze.

Ceea ce au făcut frații de la Oradea Mare înseamnă oficializarea pur și simplu. Și aceasta se tălmăcește în grai deschis românesc, uciderea inițiativei și încrederii acordate, inițiativă care s-a dovedit și pentru cei din urmă înțelegători că a adus roade: suflete strâns legate de biserica Domnului.

Biserica - respectiv Sfântul Sinod - are dreptul de a supraveghea ca să nu se abată sufletele de la matca ortodoxiei; are datoria de a îndrepta atunci când se fac greșeli și a capta toate energiile duhovnicești. Dar a oficializa, a pune pe calapod seva primăverii duhovnicești a sufletelor - este a opri tocmai rațiunea acestei revărsări de credință pe matca ortodoxiei noastre scumpe.

Oastea Domnului este o floare răsărită în aerul tare de pădure, de câmp. A lua această floare și a o duce în cea mai aleasă seră, în tovărășia minunată a oricăror flori, este a o ofili. Îi este dat să rămână în atmosfera în care a răsărit acum 10 ani.

Să nu se uite că umilul gornist de la Sibiu a fost și este un școlar al Duhului Sfânt care a lucrat o temă de examen și i-a reușit. A te bucura și a folosi, spre binele obștii, această lucrare este una, a-i lua însă numele spre a-l consacra în forme oficiale și a nu întreba în prealabil, pe cel mai de seamă ostenitor al ei, este alta.

Cu ceva mai multă înțelegere a voluntariatului propovăduit de sf. Ioan Gură de Aur, acea sfântă expediție a laicilor spre a aduce suflete la picioarele preoților, am putea ajunge să nu se piardă nici un strop de energie duhovnicească din cea mai caldă vatră a ortodoxiei. O mai caldă iubire pentru Biserica vie nu s-a arătat până azi în obștea creștinătății noastre românești.

I. Gr. Oprișan.

(Foaia Oastea Domnului Nr. 44, 1932)

Lucrurile acestea le-a precizat fr. Oprișan și mai pe larg în cărticica Voluntariatul Oastei Domnului.

Față de încercarea de la Oradea și față de toate încercările ce se vor face în viitor spre a face din Oastea Domnului ceea ce n-a voit Stăpânul și Domnul ei, noi spunem răspicat: Oastea Domnului a fost, este și trebuie să rămână un voluntariat duhovnicesc.

Când și cum s-a înfiripat mișcarea Oastea Domnului

În preajma Anului Nou 1923 îmi făceam un bilanț al activității mele de 10 ani de preoție la țară și un an de redactor la foia Lumina Satelor din Sibiu.

Și mă gândeam cu durere la zădărnicia celor unsprezece ani de strigare în pustiu, fără urme și fără roade.

Era noaptea târziu. Pe sub fereastra casei mele tocmai treceau urlând un cârd e bețivi. Asta mi-a sporit și mai mult durerea. Am căzut în genunchi plângând și m-am rugat Domnului plângând să-mi ajute, în anul ce vine, să lucrez cu mai multă izbândă.

În această noapte Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei Hotărâri care s-a publicat în numărul de Anul Nou 1923 al foii Lumina Satelor. În această Hotărâre îi chemam pe cititorii mei să intre în Anul cel Nou cu o hotărâre de luptă contra bețiilor, sudalmelor și a altor păcate. Prin iscălirea unei Declarații, îi chemam să se hotărască contra păcatelor. Îi chemam într-un fel de voluntariat de luptă aprigă contra păcatelor. Din acest început a ieșit pe urmă mișcarea Oastea Domnului.

Inițiativa acestei mișcări este așadar pe de-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfătuire și nici o înțelegere cu privire la această mișcare. Și de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de încredințare specială pentru înfiriparea ei.

Și nu numai inițiativa acestei mișcări este a Domnului, ci și creația întreagă este a Lui.

După Hotărârea și Apelul din nr. de Anul Nou - nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei mișcări, despre rezultatul ei, despre mersul ei. Am luptat ani de zile pentru susținerea acestei mișcări cu greutăți și jertfe în care mi s-a topit sănătatea și viața - fără absolut nici un sprijin de la vreun om.

Am ținut, la un an, o adunare generală a acestei mișcări (anunțată la foaie), fără însă să se intereseze absolut nimeni despre ea și să se apropie de ea.

Șapte ani de zile m-am luptat cu greutățile începutului fără să-mi vină nimeni în ajutor. Șapte ani de zile conducătorii bisericii n-au avut nici un cuvânt pentru această mișcare, cu toate că ea lucra în cadrul bisericii, inițiată fiind de un preot.

Am avut însă sprijinul larg al Aceluia care a pornit-o la drum. Domnul a dus la biruință Lucrarea Lui, Oastea Lui.

Cei care de la început ar fi trebuit să-i dea sprijin și ajutor, s-au interesat de ea numai atunci când era deja o puternică înfăptuire care putea aduce glorie și laudă personală.

Firește, prin afirmația că inspirația și creația Oastei a venit de la Domnul - nu neg legăturile ierarhice ale preoției. Vreau însă să spun că în felul cum s-a înfiripat Oastea, n-am avut o încredințare și îndrumare specială de la superiorii bisericești. Am tras și am conturat singur cadrele voluntariatului Oastei, accentuând însă cu toate prilejurile că stăm sub controlul spiritual al bisericii întregi, Sf. Sinod (mișcarea cuprinzând toate eparhiile).

Cântările Oastei Domnului

O mare putere a Oastei Domnului sunt și cântările ei cele duhovnicești. Aceste cântări au ieșit din frământarea religioasă a poporului. Cele mai multe sunt poezii făcute și cântate de popor. Poporul a făcut în ele și pe poetul și pe compozitorul.

Avem o carte întreagă cu astfel de minunate cântări. Cântările Oastei răsună azi în toată țara. A învățat și poporul nostru să cânte Domnului.

Comandați-vă Cartea de cântări a Oastei și cântați Domnului pe tot locul!