Intraţi în Oastea Domnului!

Ca să dobândim cununa vieţii... şi să intrăm în Ierusalimul cel Ceresc

Toate Scripturile strigă pe noi că trebuie să trăim o viaţă de luptători şi biruitori. Viaţa noastră trebuie să se gate cu cuvintele ap. Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum, mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul Cel Drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Tim. 4, 7-8).

Câţi însă dintre creştinii de azi trăiesc o astfel de viaţă de luptă şi biruinţă? Cei mai mulţi trăiesc în asemănarea omului ce se vede în chipul de alături. El are privirea aplecată în jos şi cu o greblă de gunoi strânge de zor la paie, surcele şi praf (adică gunoi). Un înger ţine deasupra capului său o cunună cerească şi îl îmbie cu ea. Dar omul nici nu vrea să se uite în sus, ci strânge înainte la gunoaie.

Acest om închipuie pe cei ce trăiesc afundaţi şi cufundaţi cu totul în gunoiul acestei lumi, în gunoaiele patimilor şi păcatelor. Lucrurile cele lumeşti şi pământeşti au cuprins cu desăvârşire inima lor. De lupta cea sufletească şi de mântuirea sufletului nici habar n-are un astfel de om.

Ah, e plină lumea de astfel de oameni. Cei mai mulţi oameni parcă nimic nu fac altceva decât strâng la gunoaie. N-are putere să se uite în sus să vadă cununa vieţii ce li se îmbie. Au îmbătrânit în rele şi vicleşuguri. După ei rămâne... un vraf de gunoi. Ah, ce viaţă pierdută este aceasta!

Fratele meu! Ia seama! Poate şi tu eşti printre aceştia. Ai pierdut cu totul simţul cerului. Te-ai afundat cu totul în coaja pământului şi în gunoaiele patimilor şi păcatelor. Un înger stă mereu deasupra capului tău cu cununa vieţii. Te îmbie să laşi grebla de gunoi şi să primeşti cununa, dar tu nici habar n-ai. Strângi înainte la paie, surcele şi praf... strângi înainte la păcate. Sau - ceea ce e atât de rău - te amăgeşti crezând că poţi dobândi cununa vieţii cu fel de fel de nimicuri.

O, fratele meu! Părăseşte îndată această viaţă pierdută. Lasă grebla de gunoi şi te uită în sus. Lasă-te îndată de lume, de păcate şi te apucă de cele sufleteşti. Ia seama că te vei uita odată în sus spre cer, dar atunci va fi prea târziu... vei vedea cum ţi se duce cununa vieţii care o viaţă întreagă a stat deasupra capului tău şi te-a îmbiat cu viaţa de veci. Ce folos va fi atunci de gunoaiele pe care le-ai strâns?

Lasă-te fratele meu, lasă-te îndată de lume şi păcate şi intră în Oastea Domnului, ca să trăieşti o viaţă de luptător şi biruitor.

Iubiţilor fraţi din Oastea Domnului! Cândva şi noi umblam cu grebla de gunoi, dar Domnul ne-a ajutat să scăpăm de ea. Din nişte strângători de gunoaie lumeşti, Domnul ne-a ajutat să ne facem nişte luptători pentru cununa vieţii. Să stăruim în lupta aceasta. Să răsune neîncetat în urechile noastre cuvintele Domnului şi făgăduinţa Lui: „Fii credincios până la moarte şi Eu îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2, 10).

Ah, ce răsplată scumpă ne aşteaptă pe cei ce trăim o viaţă de luptă şi biruinţă. Când vom ieşi din lumea aceasta, îngerii ne vor duce de mână în faţa Scumpului nostru Mântuitor zicând: Slăvite Stăpâne şi Doamne, un suflet am adus din lume în faţa Ta. Ţie Ţi-a slujit, pe Tine Te-a ascultat, pentru Tine a luptat... răsplăteşte-l acum cu slava pe care ai făgăduit-o tuturor credincioşilor Tăi.

Mântuitorul ne va primi blând, cu braţele deschise şi cu dulcile cuvinte: Bine slugă bună şi credincioasă... ştiu faptele tale, ştiu dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta, că ai suferit pentru Numele Meu, dar n-ai obosit (Apoc. 2, 2-3). Îngeri, îmbrăcaţi pe cel biruitor în haină albă!... el va umbla împreună cu Mine în alb... voi mărturisi numele său înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor (Apoc. 3, 4-5).

Să murim în slujba Domnului - şi El va răsplăti bogat credinţa noastră. În Ziua cea Mare a Răsplătirilor, Domnul ne va întinde cununa vieţii.

Să ştiţi voi toţi care-aţi intrat în Oaste

să ştiţi că de-om lupta necontenit

sosi-va Ziua când cerească oaste

ivi-se-va pe nori la răsărit

şi Domnul Sfânt va da oştirii noastre

cunună mândră căci am biruit.

Fratele meu! „Noi n-avem aici cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare, al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu” (Evrei 13, 14; 11, 10). Ah, ce măreaţă şi strălucitoare este această cetate veşnică!

Ah, ce loc măreţ şi ce loc plăcut este acesta. Acesta este Ierusalimul cel ceresc, locuinţa noastră cea veşnică.

„... Şi eu, Ioan, am văzut cetatea cea mare, Ierusalimul cel sfânt... Cetatea era înconjurată cu un zid mare şi înalt, având douăsprezece porţi... şi uliţa cetăţii era de aur curat ce strălucea ca un cristal... şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, căci slava lui Dumnezeu o luminează. Şi noaptea nu va mai fi acolo, nici plângere, nici strigare, nici durere... şi cei credincioşi vor locui împreună cu Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei” (Apoc. cap. 21 şi 22). Şi nu va mai fi nimic vrednic de blestem în cetate. Şi scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea. Şi slugile Lui Îi vor sluji Lui. Şi vor împărăţi în vecii vecilor (Apoc. 21, 3-4).

Ah, ce loc plăcut, ce loc măreţ ne-a pregătit nouă Domnul! Ceea ce ochii noştri n-au văzut şi urechile noastre n-au auzit, ne aşteaptă în locuinţa noastră cea veşnică. Să luptăm şi să dobândim această biruinţă veşnică.

Scumpii mei fraţi ostaşi! Noi suntem în marş spre Ierusalimul ceresc. Să nu slăbim cu acest marş. Oricâte greutăţi, orice ispite şi prigoane ar sta în calea noastră, noi să mergem înainte luptând şi biruind. Să luptăm cu bărbăţie că mântuirea este aproape. În zare se arată strălucirea locuinţei noastre celei veşnice. O apă de care necredincioşii se înfioară (moartea). Noi însă abia vom intra în ea şi ne vom trezi pe ţărmul mântuirii. Domnul ne va trece îndată de la moarte la viaţă (Ioan 5, 24). Când clipa plecării noastre va fi aproape (2 Tim. 4, 6), o dorinţă vie ne va cuprinde ca să părăsim trupul acesta şi să plecăm acasă la Domnul (2 Cor. 5, 8) şi să fim împreună cu El (Filip. 1, 23).

Scumpii mei fraţi ostaşi! Luptaţi-vă lupta cea bună!... pliniţi-vă datoria şi călătoria ca să ne întâlnim pe urmă cu toţii în Ierusalimul ceresc. În locul ce ni l-a gătit nouă Domnul (Ioan 14, 3), ca să trăim cu El în vecii vecilor. Amin!