Intrați în Oastea Domnului!

Ca să dobândim cununa vieții... și să intrăm în Ierusalimul cel Ceresc

Toate Scripturile strigă pe noi că trebuie să trăim o viață de luptători și biruitori. Viața noastră trebuie să se gate cu cuvintele ap. Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum, mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul Cel Drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Tim. 4, 7-8).

Câți însă dintre creștinii de azi trăiesc o astfel de viață de luptă și biruință? Cei mai mulți trăiesc în asemănarea omului ce se vede în chipul de alături. El are privirea aplecată în jos și cu o greblă de gunoi strânge de zor la paie, surcele și praf (adică gunoi). Un înger ține deasupra capului său o cunună cerească și îl îmbie cu ea. Dar omul nici nu vrea să se uite în sus, ci strânge înainte la gunoaie.

Acest om închipuie pe cei ce trăiesc afundați și cufundați cu totul în gunoiul acestei lumi, în gunoaiele patimilor și păcatelor. Lucrurile cele lumești și pământești au cuprins cu desăvârșire inima lor. De lupta cea sufletească și de mântuirea sufletului nici habar n-are un astfel de om.

Ah, e plină lumea de astfel de oameni. Cei mai mulți oameni parcă nimic nu fac altceva decât strâng la gunoaie. N-are putere să se uite în sus să vadă cununa vieții ce li se îmbie. Au îmbătrânit în rele și vicleșuguri. După ei rămâne... un vraf de gunoi. Ah, ce viață pierdută este aceasta!

Fratele meu! Ia seama! Poate și tu ești printre aceștia. Ai pierdut cu totul simțul cerului. Te-ai afundat cu totul în coaja pământului și în gunoaiele patimilor și păcatelor. Un înger stă mereu deasupra capului tău cu cununa vieții. Te îmbie să lași grebla de gunoi și să primești cununa, dar tu nici habar n-ai. Strângi înainte la paie, surcele și praf... strângi înainte la păcate. Sau - ceea ce e atât de rău - te amăgești crezând că poți dobândi cununa vieții cu fel de fel de nimicuri.

O, fratele meu! Părăsește îndată această viață pierdută. Lasă grebla de gunoi și te uită în sus. Lasă-te îndată de lume, de păcate și te apucă de cele sufletești. Ia seama că te vei uita odată în sus spre cer, dar atunci va fi prea târziu... vei vedea cum ți se duce cununa vieții care o viață întreagă a stat deasupra capului tău și te-a îmbiat cu viața de veci. Ce folos va fi atunci de gunoaiele pe care le-ai strâns?

Lasă-te fratele meu, lasă-te îndată de lume și păcate și intră în Oastea Domnului, ca să trăiești o viață de luptător și biruitor.

Iubiților frați din Oastea Domnului! Cândva și noi umblam cu grebla de gunoi, dar Domnul ne-a ajutat să scăpăm de ea. Din niște strângători de gunoaie lumești, Domnul ne-a ajutat să ne facem niște luptători pentru cununa vieții. Să stăruim în lupta aceasta. Să răsune neîncetat în urechile noastre cuvintele Domnului și făgăduința Lui: „Fii credincios până la moarte și Eu îți voi da cununa vieții” (Apoc. 2, 10).

Ah, ce răsplată scumpă ne așteaptă pe cei ce trăim o viață de luptă și biruință. Când vom ieși din lumea aceasta, îngerii ne vor duce de mână în fața Scumpului nostru Mântuitor zicând: Slăvite Stăpâne și Doamne, un suflet am adus din lume în fața Ta. Ție Ți-a slujit, pe Tine Te-a ascultat, pentru Tine a luptat... răsplătește-l acum cu slava pe care ai făgăduit-o tuturor credincioșilor Tăi.

Mântuitorul ne va primi blând, cu brațele deschise și cu dulcile cuvinte: Bine slugă bună și credincioasă... știu faptele tale, știu dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta, că ai suferit pentru Numele Meu, dar n-ai obosit (Apoc. 2, 2-3). Îngeri, îmbrăcați pe cel biruitor în haină albă!... el va umbla împreună cu Mine în alb... voi mărturisi numele său înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor (Apoc. 3, 4-5).

Să murim în slujba Domnului - și El va răsplăti bogat credința noastră. În Ziua cea Mare a Răsplătirilor, Domnul ne va întinde cununa vieții.

Să știți voi toți care-ați intrat în Oaste

să știți că de-om lupta necontenit

sosi-va Ziua când cerească oaste

ivi-se-va pe nori la răsărit

și Domnul Sfânt va da oștirii noastre

cunună mândră căci am biruit.

Fratele meu! „Noi n-avem aici cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare, al cărei Meșter și Ziditor este Dumnezeu” (Evrei 13, 14; 11, 10). Ah, ce măreață și strălucitoare este această cetate veșnică!

Ah, ce loc măreț și ce loc plăcut este acesta. Acesta este Ierusalimul cel ceresc, locuința noastră cea veșnică.

„... Și eu, Ioan, am văzut cetatea cea mare, Ierusalimul cel sfânt... Cetatea era înconjurată cu un zid mare și înalt, având douăsprezece porți... și ulița cetății era de aur curat ce strălucea ca un cristal... și cetatea nu are trebuință de soare, nici de lună, căci slava lui Dumnezeu o luminează. Și noaptea nu va mai fi acolo, nici plângere, nici strigare, nici durere... și cei credincioși vor locui împreună cu Dumnezeu și Dumnezeu Însuși va fi cu ei” (Apoc. cap. 21 și 22). Și nu va mai fi nimic vrednic de blestem în cetate. Și scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea. Și slugile Lui Îi vor sluji Lui. Și vor împărăți în vecii vecilor (Apoc. 21, 3-4).

Ah, ce loc plăcut, ce loc măreț ne-a pregătit nouă Domnul! Ceea ce ochii noștri n-au văzut și urechile noastre n-au auzit, ne așteaptă în locuința noastră cea veșnică. Să luptăm și să dobândim această biruință veșnică.

Scumpii mei frați ostași! Noi suntem în marș spre Ierusalimul ceresc. Să nu slăbim cu acest marș. Oricâte greutăți, orice ispite și prigoane ar sta în calea noastră, noi să mergem înainte luptând și biruind. Să luptăm cu bărbăție că mântuirea este aproape. În zare se arată strălucirea locuinței noastre celei veșnice. O apă de care necredincioșii se înfioară (moartea). Noi însă abia vom intra în ea și ne vom trezi pe țărmul mântuirii. Domnul ne va trece îndată de la moarte la viață (Ioan 5, 24). Când clipa plecării noastre va fi aproape (2 Tim. 4, 6), o dorință vie ne va cuprinde ca să părăsim trupul acesta și să plecăm acasă la Domnul (2 Cor. 5, 8) și să fim împreună cu El (Filip. 1, 23).

Scumpii mei frați ostași! Luptați-vă lupta cea bună!... pliniți-vă datoria și călătoria ca să ne întâlnim pe urmă cu toții în Ierusalimul ceresc. În locul ce ni l-a gătit nouă Domnul (Ioan 14, 3), ca să trăim cu El în vecii vecilor. Amin!