Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1988 de la Sibiu

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

După cum am spus la început, când nu eram nici jumătate din câți suntem acum aici, sărbătorim în noaptea aceasta un prilej unic. De aceea, am dori din toată inima ca toată desfășurarea mai departe a programului nostru să se facă sub acest gând și în această atmosferă.

Sărbătorim în noaptea aceasta 65 de ani de la înființarea Oastei Domnului. Într-o noapte ca asta, în noaptea de revelion a anului 1923, Părintele Iosif se afla aici om trimis de Dumnezeu cum era Moise în pustiul acela când i S-a arătat lui Domnul într-un rug aprins și de-acolo i-a rostit o poruncă mare; și, cu această clipă, a început o lucrare uriașă de eliberare a unui popor întreg și a multor altor popoare prin acest popor binecuvântat. Cam în felul acesta s-a petrecut, în noaptea de 1 ianuarie 1923, lucrurile și aici cu Părintele Iosif, cum s-au petrecut în ziua aceea sau în noaptea aceea... Că, de fapt, noaptea se vede focul când arde și când nu se mai mistuie... Așa a fost și în noaptea aceasta.

Și, pentru că sunt foarte mulți dintre noi care nu cunosc începuturile acestea, am dori din toată inima ca, mai ales voi, cei mai tineri, pe care Dumnezeu v-a chemat în această Lucrare și v-a sortit la o răspundere și la o activitate sfântă în Lucrarea aceasta, să cunoașteți cum a început Lucrarea din care faceți parte, cum a făcut Dumnezeu minunea și revelația aceasta prin Părintele Iosif în noaptea de revelion a anului 1923.

Aici noi am alcătuit o lucrare care, cu ajutorul Domnului, va fi să ajungă cândva și în mâinile altora... Dar am vrea acum, din multul material privitor la Lucrarea Oastei Domnului, să vă citim ceva din cele ce trebuie neapărat să le cunoașteți.

Cum am mai spus, sărbătorim în anul care vine, în 1988, multe evenimente importante din istoria Oastei.

Întâi, noaptea de revelion. În noaptea aceasta se împlinesc 65 de ani din noaptea în care Domnul a făcut cunoscut Părintelui Iosif să pornească Lucrarea Oastei Domnului. Atunci a pornit.

În luna februarie a acestui an, în 12 februarie, se împlinesc 50 de ani de când Părintele Iosif a trecut la Domnul.

În 3 martie, tot în acest an, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Părintelui Iosif.

Și în anul acesta mai sărbătorim încă un eveniment: sunt 300 de ani de când s-a publicat prima traducere a Bibliei în limba noastră românească. 300 de ani…

Iată ce an însemnat e anul acesta! Are în el două cifre de 8. Cifra 8 știți că închipuie cifra divină. 7 este cifra desăvârșirii, dar 8 este mai mult: cifră divină. A opta zi... Așa că și în felul acesta, ca și în datele nașterii Părintelui Iosif, este cuprinsă de atâtea ori cifra 8: 1888; 1938... Sunt lucruri foarte interesante și acestea... și multe taine ne spun și cifrele acestea nouă. Important este să reținem noi numai că în anul acesta se împlinesc aceste evenimente foarte importante.

Și am început cu 1 ianuarie, adică cu noaptea aceasta de revelion, acest an sărbătoresc, an jubiliar al Oastei Domnului. Să nu uităm aceasta; și să ne documentăm mai deplin asupra istoriei Lucrării în care Domnul ne-a chemat să facem și noi parte din ea, și ne-a însărcinat și pe noi cu o anumită misiune pe care o avem de împlinit în mijlocul acestei Lucrări.

Aș vrea să vă citesc o primă parte din materialul pe care l-am scris cu privire la acest eveniment, la acest an sărbătoresc:

Anul jubiliar 1988, la sărbătoarea de 65 de ani ai Oastei Domnului.

Slăvit să fie Domnul că, în sfârșit, prin ajutorul Său, am ajuns astăzi și la acest popas. S-a scris mult și se va scrie în viitor și mai mult despre această mișcare, despre acest curent evanghelic născut în Biserica și-n țara noastră într-un chip atât de minunat, de nou și de original. Și care de la început și-a luat numele biblic și predestinat de Oastea Domnului.

În vechea și străbuna noastră dreaptă credință, această Lucrare duhovnicească aduce primenirea unui suflu nou, a unei primăveri sufletești ca un lăstar tânăr și puternic crescând din inima unei rădăcini sănătoase, dar trecând prin scorbura unui organism îmbătrânit, umplându-l cu puterea și vigoarea nouă a unei fericite creșteri și rodiri duhovnicești.

Oastea Domnului este un miracol unic, după cum miracol ar fi și dacă în natura firească s-ar vedea așa ceva. Acest fapt real este pregătit de Dumnezeu cu un scop și un rost providențial acum, la împlinirea vremilor, și în plină desfășurare a unor atât de evidente semne de împlinire a profețiilor sfârșitului.

În prăbușirea grabnică și totală a vieții religioase în formalism și în inerție, primăvara Oastei Domnului aduce o înnoitoare și radicală transformare sufletească, opunând o stavilă, un stop, o frânare bruscă în fața prăpăstiei și o puternică întoarcere înapoi până la viața evanghelică a Bisericii de la început. În prăbușirea socială a maselor în alcoolism, în imoralitate, în tabagism, în corupție și în cele mai îngrozitoare și teribile boli sufletești și trupești, care vin din păcat, Lucrarea aceasta a Oastei Domnului este mai necesară ca oricând și pentru că ea pune o barieră puternică, lăsată brusc și total, în fața acestor nenorociri acum, cu un minut înainte de a se produce catastrofa inevitabilă.

În înapoierea culturală, în degradarea moravurilor, în stricăciunea obiceiurilor, în creșterea analfabetismului religios, nimic nu poate salva situația decât puternica întoarcere la Dumnezeu, pe care această mișcare evanghelică, hotărâtă și vie o propovăduiește cu curaj sfânt ca pe o orientare nouă și fericită, cu un duh de jertfă totală pentru singura mântuire care mai este posibilă numai în Hristos.

Rostul Oastei Domnului de curată primenire și de înnoire sufletească este în a salva sufletul individului, al familiei și al societății din păcatul necredinței și neascultării de Dumnezeu. Din cauza acestui păcat vin toate celelalte rele. Iar salvarea poate fi numai prin nașterea din nou a fiecăreia dintre aceste valori: a omului, a familiei, a societății. Și aceasta nu poate veni decât prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt, Care fac minunea aceasta prin Hristos. Prin această transformare radicală se rezolvă toate problemele și se împlinesc toate marile rosturi fie ale unui om, fie ale unui popor.

Oastea Domnului are un rost biblic și misionar, fiecare membru devenind un cunoscător al Bibliei și un vestitor entuziast și voluntar al fericitelor principii înnoitoare.

Rostul Oastei Domnului este moral și etic. Fiecare membru al ei trăind frumos, muncind cinstit și viețuind armonios, însănătoșează climatul social și înnobilează atmosfera relațiilor dintre oameni.

Rostul Oastei Domnului este național și patriotic. Fiecare membru al ei iubindu-și conștient patria, împlinindu-și cu devotament orice datorie față de societate și de așezămintele ei, sudează puternic prin aceste sentimente unitatea de muncă și de apărare a acestei sfinte valori.

Pentru aceste rosturi vitale și eterne în viața unui om, a națiunii și a Bisericii, Dumnezeu a ridicat acum această Lucrare salvatoare. Oastea Domnului a fost trimisă de Dumnezeu Bisericii și poporului nostru imediat după Primul mare Război Mondial, sfârșit, de drept, în 1918, dar continuând, de fapt, încă mulți ani, prin urmările nefaste, greutățile, crizele, decăderea morală a tuturor, aduse și lăsate de acest război.

Țara noastră se eliberase, în sfârșit, de robia acelor vrăjmași care ținuseră hotarele noastre sub stăpâniri înrobitoare secole de-a rândul. Jertfele pe care, sute de ani, înaintașii noștri le-au adus pentru dezrobirea neamului nostru aduseseră, în sfârșit, după acest război, eliberarea națiunii și întregirea ei între niște hotare mari și libere. Dar sufletește, tot poporul nostru, toți oamenii aceștia, liberi pământește, continuau să rămână în robia păcatelor care, în loc să scadă, se înmulțeau, amenințând și grăbind nimicirea sufletului acestui neam și ruinarea vieții noastre a tuturor. Robia trupească încetase. Dar robia sufletească era nespus mai grea și nimicitoare. Ce nu putuseră face asupritorii din afară făcea acum păcatul dinăuntru.

În această situație a apărut Oastea Domnului ca un mijloc providențial de eliberare sufletească. Biserica, îmbătrânită în formalism și în inerție, nu mai putea face nimic. Trebuia ceva nou, salvator. Era ceea ce ne trebuia cel mai mult și ne era cel mai necesar după eliberarea națională, atât nouă, cât și tuturor popoarelor: eliberarea sufletească. Și aceasta o aducea Oastea Domnului.

Iată cum s-a petrecut, de fapt, minunea: înainte de a face Dumnezeu o mișcare de eliberare sufletească, Dumnezeu ridică, în primul rând, omul prin care va face această eliberare. După cum înainte de eliberarea lui Israel din Egipt l-a ridicat pe Moise, un copil rămas fără mamă și salvat din apele morții, și, prin el, a salvat Dumnezeu poporul din robia lui Faraon, tot așa l-a pregătit Dumnezeu și pe Iosif, un copil plăpând, rămas și el fără mamă, și l-a rânduit să fie profetul vremilor noastre, pentru salvarea neamului nostru din păcat și a Bisericii noastre din inerție. Despre acest copil, Iosif Trifa, scriem pe larg în altă parte a acestei lucrări cum s-a născut, cum a crescut el, cum a învățat, ajungând preot în satul eroului Avram Iancu din Munții Apuseni, cum a trecut apoi prin grele tragedii familiale și personale și cum, până la urmă, a ajuns la Sibiu, într-un mare centru bisericesc, în fruntea unei însemnate gazete bisericești, special apărute parcă numai pentru el, pentru trezirea și înnoirea vieții religioase a Bisericii noastre și a țării prin el. Trecând el însuși printr-un puternic salt de transformare înnoitoare, s-a făcut apoi o goarnă de trezire, o trâmbiță de chemare la o viață nouă a tuturor, în acest ceas crucial, pentru suflete și pentru popor, pentru țară și pentru Biserică. Minunea aceasta s-a petrecut cu el și prin el la Anul Nou 1923.

După această dată, săptămână de săptămână și an de an - după cum iarăși am mai scris -, prin munca și prin jertfa acestui „Moise”, Dumnezeu a început izbăvirea și eliberarea noastră. Suflet cu suflet, întâi mai puțini, după aceea din ce în ce tot mai mulți, s-au adunat oameni de toate clasele și vârstele și au răspuns chemării, și s-au adăugat în această oaste nouă, eliberatoare a sufletelor din robia păcatului, înmulțindu-se tot mai frumos pentru Împărăția cerească.

În altă parte - și în multe alte părți din această lucrare și din altele - sunt descrise mai pe larg grelele lupte, istovitoarele jertfe, supraomeneștile osteneli atât ale acestui începător al Oastei Domnului, Părintele Trifa, cât și ale colaboratorilor săi, mai ales ale acelor din primii săi ani și din primele rânduri. Toate acestea... pentru ca această Lucrare a Oastei Domnului să ajungă în anii aceștia la un număr nespus de mare de membri răspândiți nu numai în țară, ci și peste hotare, până la marginile pământului.

Mesajul acestei sfinte Lucrări, dus de Duhul Sfânt prin literatura ei specifică, prin cântările inspirate, prin sufletele devotate Domnului, străbate acum pământul în lung și-n lat, formând tot mai puternică și mai unită Oastea Domnului pe care, prin credință, o vedem că în curând va reuși să adune, prin puterea marii iubiri a lui Iisus Hristos și printr-un har deosebit al Duhului Sfânt, toate sufletele creștine într-un unic duh de dragoste, de armonie și colaborare de pe tot pământul, grăbind astfel venirea Împărăției Domnului nostru Iisus Hristos și arătarea slavei Lui, pe care o dorim atât de mult și pentru care ne rugăm toți.

În primii zece ani de la înființarea Oastei Domnului, cu sprijinul mitropolitului Bălan de la Sibiu, din vremea aceea, și cu al multor alți preoți din toată țara, Oastea Domnului a ajuns cu un mare avânt și un fericit număr de membri. Peste o sută de mii de suflete născute din nou se angajaseră pe prima linie a vieții trăite cu Hristos, în zece ani formând o masă tot atât de numeroasă de misionari angajați voluntar în această frumoasă muncă de aducere a întregii noastre țări și Biserici la o viață sfântă, curată, harnică și iubitoare de Hristos. Un salt uriaș se făcuse în toate sectoarele vieții sociale și bisericești. Oriunde pătrundea Oastea Domnului, încetau înjurăturile, se stârpea alcoolismul, fumatul, certurile, divorțurile, corupția. Se încreștinau obiceiurile, fiind înlăturat total alcoolul de la toate ceremoniile religioase. Erau lepădate practicile superstițioase și păgânești în care bâjbâiau bieții oameni înainte; toate acestea fiind înlocuite cu Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Biblia, care înainte era total necunoscută în creștinismul nostru lumesc, dar acum, prin Oastea Domnului, căpătase dintr-o dată locul de frunte pe mesele, în inimile și în viața tot mai multor creștini. Cântările lumești erau înlocuite cu cântări duhovnicești de o tot mai minunată inspirație și tot mai largă răspândire. Poezia religioasă, înainte inexistentă la noi, capătă o naștere și o înălțime nebănuite prin Oastea Domnului. Muzica religioasă, melodia duhovnicească, la fel. Oameni simpli din popor capătă darul vorbirilor pline de conținut și de putere, mărturisind vibrant și cuceritor Numele lui Dumnezeu.

Toate aceste roade ale Duhului Sfânt, împărțite prin suflete curate, încălzite de gânduri curate și însoțite de viețile și jertfele curate ale celor ce le purtau cu înflăcărare și curaj pretutindeni, umpleau țara de înviorare, inimile de nădejde și pământul de dragoste.

Dar toate acestea au ridicat încet și amenințător din ce în ce tot mai multe duhuri și suflete rele, invidioase, geloase și răzbunătoare împotriva ideii și a omului acestor înnoiri. Când dintr-o parte, când dintr-alta, începură să se ridice aceste păsări de noapte supărate de noua lumină care le tulbura lenea, interesele și păcatele lor și se năpustiră asupra ei s-o înăbușe, s-o acopere, s-o stingă. Mai ales din anturajul mitropolitului Bălan, care la început fusese un puternic sprijinitor moral al Părintelui Iosif și al creației sale Oastea Domnului, mai ales din anturajul lui se ridicară apoi unii geloși și plini de invidie, instigându-l pe mitropolit, mai pe față sau mai în ascuns, împotriva Părintelui Iosif, strecurându-i cu șiretenie în suflet tot felul de presupuneri și bănuieli rele, denaturând tendențios toate faptele și intențiile Părintelui Iosif. Și acești ațâțători plini de lingușire i-au strecurat încet, încet în inima susținătorului bănuiala împotriva omului sfânt de la conducerea Oastei Domnului. Profitând de faptul că Părintele era bolnav în urma muncii grele pe care o depunea în scris și în vorbiri și se internase departe de Sibiu, în spitale și sanatorii, lucrarea de instigare împotriva lui a continuat tot mai harnică până când a reușit să-l atragă total pe mitropolit de partea lor.

Astfel s-a creat climatul conflictului din 1934-’35 dintre mitropolitul Bălan și Părintele Iosif, conflict care a dus apoi la dezbinare în Oaste; la prigonirea oficială și la caterisirea Părintelui Iosif, precum și la alungarea colaboratorilor săi. S-au înscenat astfel procesele pentru caterisirea Părintelui, pentru confiscarea tipografiei sale pe care o cumpărase prin munca și averea lui personală. S-a recurs la tot felul de metode de exterminare atât morală, cât și fizică a acestui sfânt profet, precum și a creației sale Oastea Domnului. Bolnav și chinuit, după 25 de ani de misiune publicistică și preoțească în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii și după crearea acestui curent înnoitor al Oastei Domnului, profetul sfânt a murit ca un martir. Ajunsese la o greutate de 33 de kilograme, în urma tuturor suferințelor îndelungate fizice și morale la care fusese supus.

Astfel, în ziua de 12 februarie 1938, Bunul Dumnezeu l-a luat în Împărăția Sa. Dar și despre aceasta s-a mai scris și trebuie să se mai scrie.

Profetul s-a dus, dar lucrarea începută de el în anul 1923 iată că împlinește anul acesta [1988] 65 de ani de existență, de rod și de jertfă în condițiile actuale ale unui mare avânt și ale multor binecuvântări.

Îndată după trecerea la Domnul a Părintelui Iosif, Mitropolia răzbunătoare a confiscat tipografia și averea rămase după Părintele Iosif, împrăștiind în toată țara pe cei ce lucraseră împreună cu el. Aceștia totuși au continuat munca și întreținerea curentului sfânt atât prin scris, cât și prin misionarism din loc în loc.

Au venit anii războiului și ai marilor mutații de idei și de populații, iar luptele s-au agravat nu numai din afară, ci și dinăuntru. Condițiile grele - Lucrarea Oastei fiind prigonită de ambele oficialități, ale țării și ale Bisericii, frații împrăștiați, mijloacele îngreuiate -, condițiile potrivnice au reușit să tulbure, să dezbine și să ruineze multe suflete, multe adunări frățești, multe conștiințe.

Toate acestea au durat până prin anul 1970. Aproape patruzeci de ani a stat și drumul Oastei Domnului sub jugul acestor împrejurări grele, până când îndurarea și bunătatea Domnului a adus încet și în sfârșit, prin multe lupte și jertfe, restabilirea învățăturii, refacerea unității, limpezirea orientării sănătoase.

Dar abia din anul 1980 lucrurile au început să se reglementeze și toate râulețele Oastei, din toate părțile, să se adune tot mai frumos, spre a curge prin aceeași albie, prefăcându-se un fluviu. Și acum aceste multe sute de mii de suflete care și-au luat din mers cadența și alinierea cu frații înaintează cot la cot și pas la pas, ca o minunată și puternică oștire a Domnului spre țelul ei divin.

Astăzi... slăvit să fie Domnul! După toate marile jertfe ale unei mari mulțimi de lucrători din rândurile ei, după multe încercări și memorii la autoritatea de stat și la cea bisericească cu toate argumentele dreptății și sacrificiile pentru dreptul nostru la o normalizare a situației Oastei Domnului în Biserică și în țară, după zeci de ani de audiențe, de intervenții, de apeluri la toate aceste autorități, iată, în sfârșit, lucrurile au ajuns la o oarecare cunoaștere și sperăm la o înțelegere a pozițiilor noastre. Și se prevede o oarecare speranță de o conviețuire - dacă nu colaborare - oarecum pașnică, dar prin unele locuri chiar rodnică și binecuvântată.

Totuși, cu toată statornicia noastră de 65 de ani în credința și în țara noastră, cu toată dragostea și râvna noastră față de Biserică și țară, dovedite în toate privațiunile și în toate privințele de-a lungul tuturor acestor ani, atitudinea autorităților noastre, cu toată bunăvoința promisă în vorbă, parcă nu se prea arată nici acum aproape deloc în faptă, decât printr-o oarecare nesigură toleranță față de noi. Atât autoritatea de stat, cât, mai ales, cea bisericească continuă încă să ne privească cu multă neîncredere și cu mari rezerve, care s-ar putea oricând transforma în alte măsuri, ostile și represive, cum au mai fost și în alți ani până astăzi, dacă Dumnezeu va voi.

Totuși Oastea Domnului continuă să lucreze și să lupte cu toată convingerea că împlinește un mesaj divin nu numai în țara și-n Biserica noastră, ci în toate țările și Bisericile unde a ajuns și va mai ajunge, ajutând la renașterea sufletească a tuturor. Gândirea Oastei Domnului - după cum spunea și un mare om de știință din afara ei - sinteza gândirii și a practicii ei religioase realizate în România o ridică la nivelul de fenomen religios universal, supraconfesional, dar comun fiecărei religii creștine. Ceea ce Oastea Domnului a realizat în Biserica și-n țara noastră e tot așa de simplu, de specific și de posibil de aplicat la orice confesiune și în orice țară.

Iată felul în care Hristos Își poate aduna într-un singur Trup pe toți copiii lui Dumnezeu cei risipiți, după cum este scris la Ioan 11, 52. Și multe suflete de pretutindeni încep acum să creadă și să se roage, și să lucreze potrivit acestei încredințări.

S-au împlinit acum, la Anul Nou 1988, 65 de ani de la ivirea acestui steag, de la sunarea acestei trâmbițe, de la prima strigare a acestei solii. Pe firul roșu al tuturor luptelor și jertfelor acestei sfinte Lucrări, pașii și genunchii gândurilor noastre se opresc acum cu rugăciune și cu lacrimi la acest popas sfânt. Și, cu gândul la toți înaintașii noștri sfinți pe urmele strălucitoare ale cărora am venit până aici, ne îndreptăm inimile și speranțele cele mai fericite spre viitorul minunat care ni se întrezărește tot mai clar și ni se conturează tot mai frumos.

Lucrarea Oastei Domnului este acum o mare forță, o mare putere și un mare semn al vremilor de acum și al celor care vor veni. Ea este un mesager al lui Hristos, un profet al vremilor noastre, un steag divin sub flamurile căruia Dumnezeu va aduce în curând oameni din orice seminție, din orice loc și din orice neam. Pentru că ea este prelungirea în timp și la dimensiuni universale a sufletului, a mesajului și idealului Părintelui Iosif Trifa, jertfa care s-a îngropat împreună cu jertfa lui Hristos la temeliile și în zidurile acestei Lucrări. Prin glasul și prin mijloacele acestea, Duhul Sfânt va face să se strângă într-unul singur și în același fel de a gândi, a lucra și lupta, toți cei care-L iubesc și doresc în curăție pe Hristos. Că Hristos și Duhul Său ne este comun tuturor creștinilor. Și, dacă Hristos ne unește, cine ne va mai putea despărți? Abia atunci va putea fi realizată ecumenicitatea întregii Biserici a lui Hristos și împlinită cu adevărat dorința și voia Lui: „Mă rog ca toți să fie una așa cum Eu și cu Tine una suntem ”. Și va fi o singură turmă și un singur Păstor, după cum spune Ioan 10, 16. Nici un om și nici o confesiune nu va putea face aceasta. Dar o va face acea lucrare și putere care are în numele ei Numele lui Hristos; care pune mai presus de orice nume omenesc Numele Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Hristos. Și care, mai presus de orice interes, de orice tagmă și de orice asociație, de orice cauză și de orice stăpânire, pune interesele, cauza și stăpânirea singurului Domn și Împărat Iisus Hristos. Și grăbirea venirii Împărăției și a domniei Sale veșnice.

Amin. Vino, Doamne Iisuse!

Slăvit să fie Domnul!

Acesta este unul dintre articolele minunate care deschid și care completează această lucrare pe care nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta să o putem avea. Iar dacă nu, rămâne ca un document minunat de la această aniversare a noastră, de la acest an jubiliar și neuitat. Ne rugăm Domnului ca noi, în mijlocul nostru, să cultivăm gândul acesta și să ne pregătim sufletește cu toții pentru ca fiecare, în locul în care ne-a așezat și ne-a încredințat Dumnezeu, să ne putem face această slujbă. Pentru că aceasta este o chemare dumnezeiască. Aceasta este o chemare sfântă, este o chemare cerească; și Dumnezeu S-a îndurat de noi să ne socotească vrednici să luăm și noi o parte din sarcina ei. Sfântul Apostol Pavel zice: „Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea”. Să facem și noi totul pentru această Evanghelie, ca să avem și noi parte de ea. Dumnezeu ne-a ales și ne-a chemat în această Lucrare rânduindu-ne fiecăruia dintre noi o sarcină în continuarea și-n desăvârșirea acestei Lucrări.

Sub acest gând să sărbătorim noi nu numai noaptea aceasta de revelion, ci întreg anul acesta. Și să ne adâncim inima în cunoașterea Domnului Iisus. Și să cercetăm, după cum a spus Părintele Iosif, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, pătrunzându-ne deplin de chemarea lui Dumnezeu, de rostul nostru pe pământ și de misiunea pe care o avem, să începem să lucrăm mai cu hărnicie, mai uniți și mai credincioși, pentru ca fiecare dintre noi să ne putem înfățișa înaintea Domnului în ziua chemării Sale ca niște slujitori care ne-am făcut datoria în locul în care ne-a așezat pe fiecare dintre noi Dumnezeu.

Suntem așa de fericiți la sărbătoarea aceasta aici în Sibiu! Părintele Iosif spunea: „Nu eram decât singur... Pe la geamul meu auzeam urlând strigătele bețivilor care înjurau Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu...”, cum se întâmplă de obicei în nopțile de revelion. Acum, după atâția ani, iată cum a lucrat Dumnezeu că, în locul acesta în care el plângea atunci singur, noi cântăm acum cu sutele, cu miile, cu sutele de mii. Și în curând lumea întreagă va slăvi pe Dumnezeu. Ce fericiți vom fi noi când va fi adunarea în sărbătoare a îngerilor, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei, la capitolul 12! La adunarea aceea în sărbătoare a îngerilor, la parada victoriei finale, când Hristos, împăratul cerurilor și al pământului, va stăpâni peste tot, noi vom putea fi fericiți și bucuroși că și noi am ajutat, la rândul nostru și în locul nostru, la grăbirea venirii Împărăției Sale. Și așa cum împăratul biruitor își încununează, în ziua paradei și victoriei pe toți luptătorii săi credincioși, așa va încununa Hristos în Ziua cea mare a biruinței Sale pe toți cei care au luptat. Nici un pas, nici o lacrimă, nici o oboseală nu va fi în zadar. Tot ce ați făcut pentru El, Dumnezeu va ști și va răsplăti în Ziua aceea.

Acuma încă, lucrarea Lui este în plină desfășurare. Să ne arătăm și noi vrednici și să ne arătăm recunoscători pentru că S-a îndurat să ne cheme și pe noi și să ne aleagă. El ne-a rânduit. El ne-a făcut să ne naștem din niște familii de părinți credincioși sau să ajungem la cunoștința Cuvântului lui Dumnezeu printr-o carte, printr-o adunare, printr-un suflet. Toate aceste mijloace sunt rânduite de Dumnezeu pentru ca noi să ajungem să-L cunoaștem și să ne întâlnim cu El. Să ne arătăm vrednici de chemarea pe care ne-a făcut-o și să fim destoinici pentru lucrul la care ne-a chemat El.

Acum va urma desfășurarea adunării noastre. Frații noștri și surorile noastre care au pregătit câte o lucrare frumoasă pentru acest moment, pentru această sărbătoare, vor avea timp, pe rând, să se producă fiecare cu ce Domnul l-a inspirat și i-a pus pe inimă să ne arate, ca să ne îmbogățim sufletește cu toții în seara aceasta. Avem încă destule ceasuri înainte pentru ca, până pe la unu, două, cel mai târziu, să putem să încheiem starea noastră împreună și să ne pregătim de plecare.

Până atunci am dorit așa de mult... De la 1 mai, de la Baia Mare, n-am mai avut o întâlnire cu toți tinerii noștri creatori și cu toți cei cu care am dorit să ne mai desfătăm sufletește în aceste descoperiri și inspirații ale Duhului Sfânt. În noaptea aceasta avem cu toții, acum, acest dorit prilej și acest timp binecuvântat și așteptat. Toți cei care sunt îndemnați și care au pregătit pentru noaptea și pentru întâlnirea aceasta o lucrare deosebită, o cântare, o melodie, o poezie, un cuvânt, un eseu... tot ceea ce ați primit, am ruga, pe rând, să se poată desfășura toate acestea pentru bucuria și pentru mângâierea noastră a tuturor. Am dori foarte mult ca tot ceea ce se face să fie sub acest gând și călăuzit de acest îndemn.

Sărbătorim 65 de ani de la înființarea Oastei Domnului, în duhul Lucrării Oastei, cu această dorință sau în această atmosferă sfântă dorim să petrecem acest revelion fericit. Știe Dumnezeu dacă vreodată noi vom [mai] avea, câți suntem aici, o astfel de ocazie. Noi suntem bătrâni. Rând pe rând, unul câte unul ne vom duce. Mereu scade numărul nostru. Creșteți voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să ne luați cu mai multă cinste locul nostru. Și să duceți mai frumos și mai fericit mesajul și steagul acestei Lucrări binecuvântate. Fiecare să vă simțiți un ostaș al lui Hristos care ați pus un legământ și un jurământ pe steagul Lui; pe Crucea Lui. Și, sub acest îndemn și sub această convingere, să lucrați fiecare în locul unde sunteți, cu un cuvânt, cu un gând, cu o rugăciune, cu o lacrimă, cu o zi de jertfă, dar mai ales cu viața voastră trăită frumos, într-un chip demn, vrednic, cinstit în fața tuturor. Pentru ca și alte suflete să se grăbească și să vină în rândurile acestei minunate oștiri prin care se grăbește venirea Împărăției lui Dumnezeu în Biserica noastră, în neamul nostru, în țara noastră, în epoca noastră, în lumea noastră, în... toată această stare, până când Dumnezeu va grăbi și va socoti că a sosit timpul să vină și să-Și restabilească Împărăția Sa. Până atunci, să ajutăm la toate acestea fiecare dintre noi, pe linia învățăturii pe care ne-a lăsat-o Părintele nostru în Biserica noastră și în credința noastră. Silindu-ne s-o trăim din plin, s-o putem face dragă și plăcută, și iubită și altora, care să se grăbească să vină să îngroașe rândurile Oastei Domnului și să grăbim astfel venirea Împărăției lui Dumnezeu. Ce fericiți vom fi toți și lucrând pentru ea, și, mai ales, atunci când vom vedea că și noi am contribuit la grăbirea venirii acestei minunate și fericite Împărății! Domnul ne va ajuta și ne va răsplăti pe toți.

Deci tot ce se desfășoară va fi sub acest gând. În cântări, în rugăciuni, în îndemnuri sau în cuvânt, referiți-vă la evenimentele acestea și la atmosfera aceasta, și la sărbătorile acestea ale acestui an. Și nu uitați: și după ce vă duceți acasă, rugați-vă mereu pentru acest gând. Lucrați mereu pentru acest gând. Ca tot ceea ce a vrut Dumnezeu să facă în viața noastră și în țara noastră, și în Biserica noastră prin Oastea Domnului să se realizeze cât mai repede și cât mai fericit. Atunci și cei care nu ne iubesc astăzi sau nu au deplină încredere în noi, sau nu s-au atașat încă se vor convinge că Lucrarea Oastei Domnului este de cea mai mare însemnătate și necesitate pentru noi toți.â

Aș fi vrut... și am să vă citesc mai târziu, după ce se mai petrec și alte puncte, părerea unui om de știință din țara noastră despre Lucrarea Oastei Domnului, părere pe care și-a format-o acu’ doi ani, la adunarea de Rusalii de la Sibiu, la care a participat și el. Am să vă citesc aici un articol scris de el. Omul acesta și-a luat mari angajamente pe linia vestirii Cuvântului lui Dumnezeu prin Lucrarea Oastei Domnului. Așa că, din ce în ce, tot mai mulți oameni se atașează, tot mai mulți oameni de bunăvoință se atașează de această Lucrare și aceasta este un mare lucru și o mare încurajare pentru noi. Domnul e de partea noastră! Și, încet, încet, se vor alătura de noi toți oamenii de bine, pentru că vor vedea că nu există altă șansă și altă izbăvire pentru poporul nostru, pentru sufletele noastre, decât întoarcerea la Dumnezeu prin Lucrarea Oastei Domnului, care este esența sufletului nostru creștinesc și românesc; a tot ceea ce este viu, veșnic, evanghelic în viața și-n credința noastră.

Domnul să ne ajute la aceasta!

Și-i rugăm pe toți cei care ați venit pregătiți de la Domnul cu câte ceva... să nu așteptăm prea mult. Așa după cum am procedat rândul trecut, cei care au câte ceva se anunță și atunci noi vom ști. (...) Rugăm acuma: cei care au cântări... o cântare, poezie, un cuvânt, fiecare să se ridice la rând. Nu mai numim. Care primește de la Domnul îndemnul se ridică. Cine se ridică primul... ascultăm!

Slăvit să fie Domnul!

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

* * *

(...) În țară sunt pe genunchi toți frații - și în întreaga lume -, în ora de vârf. Și noi vom face ora noastră.

Trăim o noapte minunată. Trăim niște momente foarte importante. Toate cântările acestea sunt pline de frumusețe și de conținut. Să alungăm oboseala și neatenția, și setea, și somnul, și tot. Și să ne pătrundem total de frumusețea acestor momente pe care le trăim. Zile de acestea nu-s multe. Nici revelioane ca acestea nu știm dacă vor mai fi. Noi trebuie să ne însemnăm în inimile noastre puternic ceea ce Dumnezeu ne dă în noaptea aceasta minunată, pentru că ne va fi ca o merinde pe un drum lung și ne vom întoarce totdeauna cu bucurie la amintirile noastre din seara aceasta. Să ne întărim și să ne mângâiem sufletește.

Nu uitați nici unul dintre toate aceste cuvinte. Și peste o sută de ani să le repetați așa cum Sfântul Apostol Ioan [a reținut] din tinerețe toate cuvintele Mântuitorului. Capitole întregi a reținut. Să nu le uitați! Aveți o memorie tânără, sănătoasă, trează. Însemnați-le puternic și le păstrați, pentru că sunt o merinde bună pe-un drum lung. Ne va ajuta Dumnezeu!

* * *

A sosit și ceasul de cumpănă dintre ani. Pulsul orar a ajuns în zonele noastre. Alți frați de-ai noștri credincioși, de multe ceasuri, pe rând, au îngenuncheat la miezul nopții, să petreacă în rugăciune un an care trece, vrând să întâmpine în rugăciune și un an care vine. Acum rândul a ajuns la noi. După noi, va trece la alții, până când se va încheia șirul acesta minunat de ceasuri de trecere și de întâmpinare.

Se apropie ceasul doisprezece. Mulți frați de-ai noștri, la ora aceasta, stau pe genunchi (sau în picioare) în fața lui Dumnezeu. Dorim și noi să-i însoțim pe toți frații noștri și să preluăm ștafeta rugăciunii de la cei care se ridică acum, pentru ca noi, care îngenunchem, s-o ducem mai departe, către cei care ne vor schimba pe noi.

Se apropie ceasul de cumpănă dintre ani. Cred că este cazul când noi trebuie să ne facem, fiecare dintre noi, un bilanț lăuntric. Acum câțiva ani, când am pornit pe calea aceasta, am spus de la început dictonul: Întâi să fim, apoi să facem. Au trecut câțiva ani de când am învățat [aceasta]. Trebuie să ne analizăm acum cât am făcut din ce-am știut.

Cei care putem ne vom apleca pe genunchi; cei care nu pot vor sta în picioare. Și astfel dorim să trecem în rugăciune peste ceasul acesta, peste popasul acesta.

Se vor ruga atâția frați câți sunt îndemnați și atâtea surori. Întâi frații și apoi surorile. E un ceas de rugăciune, în care avem atât de mult să-I spunem toți Domnului nostru. Cât, ne-a spus El până acum avem și noi să-I spunem câte ceva, fiecare dintre noi, lui Dumnezeu, Care este în mijlocul nostru și, în ceasul acesta de cumpănă, așteaptă să ne facem și noi un bilanț pozitiv și să trecem în anul viitor cu un gând hotărât, așa cum am fost îndemnați de Cuvântul lui Dumnezeu, să fim mai buni, să facem mai mult, să lucrăm mai puternic pentru El.

Care dintre noi ar putea spune liniștit în fața Domnului că în anul acesta care a trecut a ajutat unui suflet, la două suflete, la trei suflete să se predea, să se hotărască pentru Domnul? Dacă n-am reușit în anul acesta să facem nici măcar un suflet să se hotărască pentru Domnul, dacă n-am adus nici măcar un suflet la Domnul Iisus, anul acesta, pentru noi, poate să fie socotit ca pierdut. Și câți ani n-au mai trecut așa! Până când credem că putem să mergem cu această stare?

Să luăm o hotărâre serioasă, așa cum am fost îndemnați în Cuvântul lui Dumnezeu, și, în anul care vine, dacă Domnul ne va ajuta să-l mai avem, să ne putem prezenta înaintea Domnului cu un bilanț mai binecuvântat și cu un câștig mai frumos.

Acuma vom îngenunchea (cei care putem, îngenunchea). Ceilalți, care nu pot, stăm în picioare. Se vor ruga întâi frații, câți sunt îndemnați de Domnul. Câtă vreme e petrecută pe genunchi nu-i pierdută în zadar. Nici o clipă de rugăciune nu este în zadar. Cel mai mare câștig este rugăciunea și timpul de îngenunchere. Să ne ajute Domnul să-l folosim frumos.