Vorbirea şi harul
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Totdeauna când vorbiţi, căutaţi să aveţi mereu ceva nou de spus.
Când nu aveţi ceva nou şi ziditor, care să dea har celor ce ascultă, - renunţaţi la vorbire şi adânciţi-vă în rugăciune pentru cei ce vorbesc şi pentru cei ce ascultă.
Din rugăciunea ta vei avea de o sută de ori mai mult folos şi tu şi ceilalţi.
2 - După ce aţi vorbit tot ce vă inspiră Duhul Sfânt în înalta stare de har şi putere din timpul lacrimilor şi căldurii sufleteşti,
spuneţi: Slăvit să fie Domnul - şi tăceţi aşezându-vă jos.
Lăsaţi mai departe să vorbească Cuvântul ce l-aţi spus.
3 - Uneori cu cât un vorbitor va zice mai multe cuvinte de ale lui, cu atâta va spune mai puţin Cuvânt al lui Dumnezeu.
Pe când cel cu har va spune cu cât mai scurt, cu atât mai mult,
vorbele care au rămas în istorie, n-au fost din cele mai lungi ci tocmai din cele mai scurte.
4 - Vorbiţi atâta timp cât vedeţi pe feţele celor ce vă ascultă, atenţie, plăcere, bucurie
şi nu mai vorbiţi din momentul când băgaţi de seamă că cei care sunt de faţă nu mai pot fi atenţi.
Este semnul că ceea ce spuneţi este ori fără nici o însemnătate
- ori este prea cunoscut.
Spuneţi atunci „Amin”, - şi tăceţi.
5 - Nu te duce la adunarea Domnului numai pentru ca să vorbeşti. Ci du-te să şi mai asculţi
nu crede că numai tu ai de învăţat pe alţii, - ci mai degrabă că mai ai tu încă mult să înveţi de la mulţi.
Niciodată nu va şti nimic, acela care îşi închipuie că el ştie totul - şi că mai are nevoie să înveţe mereu.
Şi totdeauna va fi gol şi plictisitor acela care nu caută mereu să găsească de ascultat şi de meditat ceva nou şi frumos din Cuvântul Domnului şi din cuvintele fraţilor.
6 - Vorbeşte numai ce ştii bine că este aşa. - Întâi cercetează bine dacă un lucru nu ştii sigur că este aşa sau altfel - şi apoi îl rosteşti cu gura ta. Nu cumva cineva să te prindă cu un cuvânt pe dos, - căci din pricina acestuia va lepăda toată vorbirea ta.
7 - Nu folosi cuvinte îngâmfate şi neînţelese şi nici nu avea despre tine închipuiri mari, - fiindcă vei ajunge îndată nesuferit şi nu te vor asculta nici dacă ai scoate din gură mărgăritare de înţelepciune.
Vorbeşte cumpătat ceea ce cunoşti şi ceea ce ţi se potriveşte, cu cuvinte înţelese de toţi şi cu simţiri cuviincioase şi chibzuite.
Printre cei ce te ascultă, poate sunt unii care ştiu şi văd că tu spui lăudăroşii şi cuvinte încrucişate - şi te vor dispreţui.
Şi pe tine şi pe cel ce te-a trimis.
8 - Vorbeşte altuia numai ceea ce tu însuţi trăieşti. Şi nu căuta să mături în faţa porţii vecinului tău, câtă vreme la tine este nemăturat.
Întâi fii tu, apoi cere altora să fie. Întâi fă tu, şi apoi cere altora să facă.
Altfel nimeni nu te va crede serios, - ci toţi te vor vedea că eşti doar un flecar.
9 - Dacă duci o solie sfântă, atunci caută să fii la înălţimea ei.
Dacă vorbeşti în numele unui steag, caută să faci cinste steagului aceluia.
Şi dacă te-ai angajat în slujba Evangheliei, vei fi vrednic de ea numai dacă crezi cu tărie ceea ce spui.
Şi dacă trăieşti cu convingere credinţa în numele căreia vorbeşti.
10 - O, voi care vorbiţi, oricând vorbiţi - şi tot timpul cât durează vorbirea voastră, - amintiţi-vă neîncetat că voi vestiţi voia şi Cuvântul lui Dumnezeu, că sunteţi trimişii lui Dumnezeu - şi că înainte de a fi auziţi de către ascultătorii voştri, vă aud urechile lui Dumnezeu.
Vorbiţi aşa cum I-aţi vorbi Lui cum doreşte El. Cum Îi place Lui.
Atunci şi numai atunci vorbirea voastră va fi spre folosul şi bucuria tuturor celor ce vă ascultă.
Atunci vorbirea vă va fi plină întotdeauna de har
şi va da lumină, putere, căldură şi binecuvântare tuturor celor ce o vor asculta.
Fiindcă va fi în ea graiul lui Dumnezeu.
11 - Noi am venit la pocăinţă, dar aceasta ne va folosi numai dacă rămânem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragostea, la iertarea, la mântuirea Domnului - dar dacă nu rămânem în ele aşa cum am venit până la sfârşit, toate aceste daruri ale harului lui Dumnezeu nu ne vor folosi la nimic.
Toate le avem şi le putem păstra numai în învăţătura şi în credinţa în care le-am primit când am pus legământul nostru cu Dumnezeu.
12 - Dacă am îmbrăcat o haină nouă şi am intrat într-o casă curată - avem o mare bucurie. Dar bucuria aceasta ţine numai atâta vreme cât păstrăm haina nouă şi casa curată. Îndată ce acestea s-au rupt ori s-au întinat, s-a dus şi bucuria lor.
Cu iertarea şi mântuirea pe care ni le dăruieşte Domnul Isus în clipa venirii la El - este la fel.
Le avem numai până rămânem în ele - şi ele în noi, aşa cum le-am primit.
13 - În clipa când noi am venit la Cuvântul lui Dumnezeu, am devenit ascultători şi ucenici ai Lui.
Dar calitatea şi dreptul acesta noi le avem numai câtă vreme ascultăm de El şi rămânem cu El.
Când ne-am despărţit de Hristos, am pierdut orice drept, orice răsplată şi orice viitor pe vecii vecilor.
14 - Ostaş eşti numai câtă vreme porţi o uniformă şi urmezi o disciplină, în cadrul unei unităţi şi în ascultarea unui comandant.
Aşa poţi fi o viaţă întreagă,
sau poţi fi numai o singură zi.
În ostăşia lui Hristos este tocmai aşa. Se înşală toţi cei care cred că acolo nu este nevoie tot aşa de strictă ascultare, de disciplină, de statornicie. Ba este încă cu atât mai mult.
15 - În orice fază a unei lupte, credinţa biruinţei fiecăruia şi a tuturora, este ca fiecare să ţină legătura strânsă cu ceilalţi şi toţi cu comandantul lor.
Ascultarea noastră de Hristos poate fi deplină numai când noi păstrăm şi legătura desăvârşită cu fraţii noştri. Şi când urmăm cu hotărâre îndrumarea dată de El - încadraţi ascultători între fraţii unde ne-a pus El.
Oricine îşi părăseşte locul şi unitatea este un dezertor, chiar dacă a fost cândva unul dintre cei mai viteji.
16 - Rămâi la Cuvântul lui Dumnezeu şi în părtăşia cu Hristos numai atâta vreme cât umbli în Adevăr, în Iubire, în sinceritate şi în smerenie
- adică în învăţătura şi în credinţa dintâi.
Îndată ce cazi în minciună şi în dezbinare, în prefăcătorie şi îngâmfare, - nu mai eşti nici în Cuvântul lui Dumnezeu şi nici în părtăşia lui Hristos. Ai căzut din ele.
Vai de cel ce se înşală singur, că mai este ceea ce nu-i.
17 - Nu pot cunoaşte Adevărul, acei care nu trăiesc în sfinţenia deplină cerută de Cuvântul Ceresc.
De aceea pierd cunoaşterea Adevărului şi ies din călăuzirea Lui, acei care cad din ascultarea Cuvântului şi voii lui Dumnezeu.
18 - Cauza căderii din Adevăr, adică a rătăcirii din învăţătura dreaptă, este păcătuirea împotriva Cuvântului Sfânt.
Păcatul întâi este ascuns, - după aceea apare la vedere.
Întâi este în gând şi în inimă şi apoi ajunge la mădularele văzute.
Căderea se produce întâi în suflet, apoi ajunge în trup.
Vegheaţi mereu, vegheaţi într-una asupra cuvântului, gândului şi inimii voastre.
19 - Noi vedem că pomul este uscat numai atunci când frunza lui cade arsă la pământ.
- Dar atunci este doar arătarea în afară a ceea ce cu multă vreme înainte, un vierme lucrase în ascuns înăuntru, în inima lui.
Căci uscăciunea nu vine din afară spre înăuntru, ci dinăuntru spre în afară...
20 - Căderea din Adevăr sau rătăcirea de la Credinţă, nu se face decât prin vreo învăţătură străină venită dinafară.
- Dar mai întâi şi sigur, se face intrată înăuntru în suflet prin vreun păcat, sau prin mai multe, pe care sufletul căzut le-a primit şi le-a păstrat în ascuns.
Şi le-a făptuit în adâncul lui, dar pe care uneori şi le-a ştiut acoperi aşa de bine încât nimeni nu i le-a văzut.
O Doamne, Te rugăm ajută-ne să ne ferim de păcatul ascuns, - ca să putem fi feriţi şi de rătăcirea de la Credinţă.
Amin.