Vorbirea și harul
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Totdeauna când vorbiți, căutați să aveți mereu ceva nou de spus.
Când nu aveți ceva nou și ziditor, care să dea har celor ce ascultă, - renunțați la vorbire și adânciți-vă în rugăciune pentru cei ce vorbesc și pentru cei ce ascultă.
Din rugăciunea ta vei avea de o sută de ori mai mult folos și tu și ceilalți.
2 - După ce ați vorbit tot ce vă inspiră Duhul Sfânt în înalta stare de har și putere din timpul lacrimilor și căldurii sufletești,
spuneți: Slăvit să fie Domnul - și tăceți așezându-vă jos.
Lăsați mai departe să vorbească Cuvântul ce l-ați spus.
3 - Uneori cu cât un vorbitor va zice mai multe cuvinte de ale lui, cu atâta va spune mai puțin Cuvânt al lui Dumnezeu.
Pe când cel cu har va spune cu cât mai scurt, cu atât mai mult,
vorbele care au rămas în istorie, n-au fost din cele mai lungi ci tocmai din cele mai scurte.
4 - Vorbiți atâta timp cât vedeți pe fețele celor ce vă ascultă, atenție, plăcere, bucurie
și nu mai vorbiți din momentul când băgați de seamă că cei care sunt de față nu mai pot fi atenți.
Este semnul că ceea ce spuneți este ori fără nici o însemnătate
- ori este prea cunoscut.
Spuneți atunci „Amin”, - și tăceți.
5 - Nu te duce la adunarea Domnului numai pentru ca să vorbești. Ci du-te să și mai asculți
nu crede că numai tu ai de învățat pe alții, - ci mai degrabă că mai ai tu încă mult să înveți de la mulți.
Niciodată nu va ști nimic, acela care își închipuie că el știe totul - și că mai are nevoie să învețe mereu.
Și totdeauna va fi gol și plictisitor acela care nu caută mereu să găsească de ascultat și de meditat ceva nou și frumos din Cuvântul Domnului și din cuvintele fraților.
6 - Vorbește numai ce știi bine că este așa. - Întâi cercetează bine dacă un lucru nu știi sigur că este așa sau altfel - și apoi îl rostești cu gura ta. Nu cumva cineva să te prindă cu un cuvânt pe dos, - căci din pricina acestuia va lepăda toată vorbirea ta.
7 - Nu folosi cuvinte îngâmfate și neînțelese și nici nu avea despre tine închipuiri mari, - fiindcă vei ajunge îndată nesuferit și nu te vor asculta nici dacă ai scoate din gură mărgăritare de înțelepciune.
Vorbește cumpătat ceea ce cunoști și ceea ce ți se potrivește, cu cuvinte înțelese de toți și cu simțiri cuviincioase și chibzuite.
Printre cei ce te ascultă, poate sunt unii care știu și văd că tu spui lăudăroșii și cuvinte încrucișate - și te vor disprețui.
Și pe tine și pe cel ce te-a trimis.
8 - Vorbește altuia numai ceea ce tu însuți trăiești. Și nu căuta să mături în fața porții vecinului tău, câtă vreme la tine este nemăturat.
Întâi fii tu, apoi cere altora să fie. Întâi fă tu, și apoi cere altora să facă.
Altfel nimeni nu te va crede serios, - ci toți te vor vedea că ești doar un flecar.
9 - Dacă duci o solie sfântă, atunci caută să fii la înălțimea ei.
Dacă vorbești în numele unui steag, caută să faci cinste steagului aceluia.
Și dacă te-ai angajat în slujba Evangheliei, vei fi vrednic de ea numai dacă crezi cu tărie ceea ce spui.
Și dacă trăiești cu convingere credința în numele căreia vorbești.
10 - O, voi care vorbiți, oricând vorbiți - și tot timpul cât durează vorbirea voastră, - amintiți-vă neîncetat că voi vestiți voia și Cuvântul lui Dumnezeu, că sunteți trimișii lui Dumnezeu - și că înainte de a fi auziți de către ascultătorii voștri, vă aud urechile lui Dumnezeu.
Vorbiți așa cum I-ați vorbi Lui cum dorește El. Cum Îi place Lui.
Atunci și numai atunci vorbirea voastră va fi spre folosul și bucuria tuturor celor ce vă ascultă.
Atunci vorbirea vă va fi plină întotdeauna de har
și va da lumină, putere, căldură și binecuvântare tuturor celor ce o vor asculta.
Fiindcă va fi în ea graiul lui Dumnezeu.
11 - Noi am venit la pocăință, dar aceasta ne va folosi numai dacă rămânem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragostea, la iertarea, la mântuirea Domnului - dar dacă nu rămânem în ele așa cum am venit până la sfârșit, toate aceste daruri ale harului lui Dumnezeu nu ne vor folosi la nimic.
Toate le avem și le putem păstra numai în învățătura și în credința în care le-am primit când am pus legământul nostru cu Dumnezeu.
12 - Dacă am îmbrăcat o haină nouă și am intrat într-o casă curată - avem o mare bucurie. Dar bucuria aceasta ține numai atâta vreme cât păstrăm haina nouă și casa curată. Îndată ce acestea s-au rupt ori s-au întinat, s-a dus și bucuria lor.
Cu iertarea și mântuirea pe care ni le dăruiește Domnul Isus în clipa venirii la El - este la fel.
Le avem numai până rămânem în ele - și ele în noi, așa cum le-am primit.
13 - În clipa când noi am venit la Cuvântul lui Dumnezeu, am devenit ascultători și ucenici ai Lui.
Dar calitatea și dreptul acesta noi le avem numai câtă vreme ascultăm de El și rămânem cu El.
Când ne-am despărțit de Hristos, am pierdut orice drept, orice răsplată și orice viitor pe vecii vecilor.
14 - Ostaș ești numai câtă vreme porți o uniformă și urmezi o disciplină, în cadrul unei unități și în ascultarea unui comandant.
Așa poți fi o viață întreagă,
sau poți fi numai o singură zi.
În ostășia lui Hristos este tocmai așa. Se înșală toți cei care cred că acolo nu este nevoie tot așa de strictă ascultare, de disciplină, de statornicie. Ba este încă cu atât mai mult.
15 - În orice fază a unei lupte, credința biruinței fiecăruia și a tuturora, este ca fiecare să țină legătura strânsă cu ceilalți și toți cu comandantul lor.
Ascultarea noastră de Hristos poate fi deplină numai când noi păstrăm și legătura desăvârșită cu frații noștri. Și când urmăm cu hotărâre îndrumarea dată de El - încadrați ascultători între frații unde ne-a pus El.
Oricine își părăsește locul și unitatea este un dezertor, chiar dacă a fost cândva unul dintre cei mai viteji.
16 - Rămâi la Cuvântul lui Dumnezeu și în părtășia cu Hristos numai atâta vreme cât umbli în Adevăr, în Iubire, în sinceritate și în smerenie
- adică în învățătura și în credința dintâi.
Îndată ce cazi în minciună și în dezbinare, în prefăcătorie și îngâmfare, - nu mai ești nici în Cuvântul lui Dumnezeu și nici în părtășia lui Hristos. Ai căzut din ele.
Vai de cel ce se înșală singur, că mai este ceea ce nu-i.
17 - Nu pot cunoaște Adevărul, acei care nu trăiesc în sfințenia deplină cerută de Cuvântul Ceresc.
De aceea pierd cunoașterea Adevărului și ies din călăuzirea Lui, acei care cad din ascultarea Cuvântului și voii lui Dumnezeu.
18 - Cauza căderii din Adevăr, adică a rătăcirii din învățătura dreaptă, este păcătuirea împotriva Cuvântului Sfânt.
Păcatul întâi este ascuns, - după aceea apare la vedere.
Întâi este în gând și în inimă și apoi ajunge la mădularele văzute.
Căderea se produce întâi în suflet, apoi ajunge în trup.
Vegheați mereu, vegheați într-una asupra cuvântului, gândului și inimii voastre.
19 - Noi vedem că pomul este uscat numai atunci când frunza lui cade arsă la pământ.
- Dar atunci este doar arătarea în afară a ceea ce cu multă vreme înainte, un vierme lucrase în ascuns înăuntru, în inima lui.
Căci uscăciunea nu vine din afară spre înăuntru, ci dinăuntru spre în afară...
20 - Căderea din Adevăr sau rătăcirea de la Credință, nu se face decât prin vreo învățătură străină venită dinafară.
- Dar mai întâi și sigur, se face intrată înăuntru în suflet prin vreun păcat, sau prin mai multe, pe care sufletul căzut le-a primit și le-a păstrat în ascuns.
Și le-a făptuit în adâncul lui, dar pe care uneori și le-a știut acoperi așa de bine încât nimeni nu i le-a văzut.
O Doamne, Te rugăm ajută-ne să ne ferim de păcatul ascuns, - ca să putem fi feriți și de rătăcirea de la Credință.
Amin.