Bolile și vindecarea
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - O, cât de multe biserici și adunări sunt bolnave de felurite boli sufletești, fiindcă sunt născute, hrănite și crescute de niște bolnavi sufletești.
Sufletele din aceste familii sunt mioape, fără vederi sănătoase
sunt surde la orice îndemn de trezire și lucrare a dragostei frățești
sunt șchioape de picioarele râvnei, a ostenelii și a alergării pentru Dumnezeu
sunt ciungi de mâinile dărniciei, a binefacerilor, a milosteniei
sunt mute în ce privește vestirea și mărturisirea Evangheliei
sunt neîmplinite ca niște copii nedezvoltați, schilozi, distrofici.
Vai, câtă nevoie este de Hristosul Cel Viu și Adevărat acolo spre a-i vindeca mai întâi pe nefericiții părinți ai unei astfel de nefericite familii.
2 - Foarte multe suflete sunt bolnave chiar de la nașterea lor de diferite metehne și cusururi duhovnicești
fiindcă au primit chiar de la începutul vieții lor duhovnicești, un microb de învățătură stricată, o hrană infectată, de la acela care le-a fost părintele lor duhovnicesc.
Și dacă nici ei nu-și dau seama ca să caute vindecarea
și nici alții nu au grija controlului lor,
- nenorocirea se poate întinde până nu știi unde. Și până nu știi când.
3 - Sunt adunări și biserici întregi pline de tot felul de învățături eretice și dezbinătoare, fiindcă așa este și în capul tulburat de trufie și în inima înveninată de ambiții a acelora care au avut nenorocul să-și primească învățătura...
și de care au orbia să asculte.
Dacă nu vor avea curajul s-o rupă cu ei și cu duhul lor, - boala lor nu are alt sfârșit decât moartea și pierzarea veșnică.
4 - Fiecare mădular al bisericii și adunării, vorbește și lucrează, după cum îl îndeamnă acela pe care și-l are părinte și învățător sufletesc.
Luați bine seama ce părinte și învățător vă luați, ca să nu pieriți în vreo prăpastie, cu orbul vostru care vă conduce cu tot.
5 - Voi nu sunteți numai păstorii și învățătorii câtorva suflete ci sunteți părinții unui viitor întreg neam de oameni.
Cei pe care îi învățați voi acum în felul acesta, la rândul lor vor învăța și ei la fel pe alții, întipărind și în sufletul acestora, felul său rău sau bun de învățătură pe care voi le-ați dat-o.
Și voi veți răspunde pentru toți.
Iată ce răspuns veți avea de dat.
6 - Voi toți cei care învățați pe alții, aveți o sfântă grijă să fiți curați în totul, nu numai în ce privește partea de dinafară ci mai ales ce privește lăuntrul vostru.
Fiți smeriți în duhul și în sufletul vostru, în tot ce faceți și spuneți nu numai în cele văzute ci mai ales în cele nevăzute,
ca să nu rătăciți în ce privește credința - și să nu vă faceți astfel cauza rătăcirii și pierzării și a altora.
7 - Fie-vă groază de răspunderea cea mare pe care o aveți înaintea lui Dumnezeu și a celor pe care îi învățați.
Fiți blânzi și smeriți cu inima, ca să nu pună pe voi stăpânire duhul mândriei și al răutății pierzându-vă și pe voi și pe alții,
umblați în dragoste și trăiți în adevăr
în ascultarea fraților și a învățăturii
ca să nu ajungeți robiți de duhurile rătăcirii și ale nimicirii.
8 - Dacă sufletelor li se dă o hrană amestecată cu tot felul de învățături împrumutate de la străini. Și cu tot felul de încredințări primite din altă parte și nu din înțelegerea limpede și dreaptă a Evangheliei.
Dacă este acolo stăpân un Diotref care umblă numai după întâietate și după laude, care nu vrea să știe de nimeni altcineva și nu vrea să facă decât ce știe el
- atunci este neapărat nevoie ca acolo să se ridice cu toții spre a se dezrobi de acest duh, altfel vor pieri cu toții în robia și în orbia lui.
9 - Feriți-vă de tulburători și dezbinători, pentru ca să puteți fi feriți și de pedeapsa lor, - așa cum ne înștiințează și Cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 16, 17; 2 Ioan 10-11).
Ferice de cine ascultă de aceste înștiințări, căci e mai bine o mână de grâu decât un car de pleavă.
Și mai bine pui bariera cu un ceas mai devreme decât cu o clipă mai târziu.
10 - Nu poți fi un mărturisitor adevărat al lui Hristos Domnul, dacă nu simți, dacă nu știi sigur, că este cu tine și în tine Duhul Lui. În orice loc unde ești trimis și în orice stare te afli.
Nu vei avea nici îndrăzneala și nici puterea care se cere pentru lucrul sfânt, dacă nu vei simți și nu vei ști sigur că ai cu tine și în tine Duhul Sfânt.
Sufletele care te văd și te aud - vor simți îndată dacă Acela care tu spui că El te-a trimis - este sau nu este.
Și dacă Hristos va fi cu tine, tu vei fi biruitor peste toate luptele iar dacă nu-I, - atunci tu ești biruit de la început.
11 - Când mergi în numele vreunui om puternic
sau în numele vreunei instituții omenești puternice
sau al unei națiuni lumești în plină putere omenească - o, cu cât de multă îndrăzneală vorbești
fiindcă simți că ai cu tine întreg asentimentul și întreg sprijinul puternicului sau puterii care te-a trimis. Cel ce te-a trimis simți că este cu tine.
Câtă mândrie și cât curaj dădeau omului cândva aceste două cuvinte: „Romanus sum!” - Sunt roman! Cel ce le rostea simțea că marele Cezar și puternicul Imperiu - sunt cu el și-i garantează izbânda, spulberând pe oricine l-ar fi atins.
Hristos oare nu este și mai mult, pentru trimisul Său?
12 - Când sigur Hristos te trimite în slujba Sa, atunci și tu poți să te bizui pe El, mai mult decât pe puterea oricărui Cezar ori imperiu de pe pământ.
Poți să te bizui pe Cuvântul Său, căci El nicicând n-a fost lipsit de putere
poți să te bizui pe făgăduințele Sale, căci ele niciodată n-au fost înșelătoare.
Dar tu poți să te bizui pe Hristos, numai atâta vreme și numai în atâta măsură cât și El Se poate bizui pe tine.
13 - Câtă vreme tu ești sincer în totul pentru Dumnezeu, atâta și El este cu tine.
Câtă vreme tu umbli sincer să faci voia Lui și în lumina Sa, să fii sigur că și El umblă cu tine și face și El voia ta.
Iar când cel care te-a trimis este cu tine, poți fi sigur că nimeni din lumea aceasta nu te va putea nici birui nici nimici.
După cum și Tatăl a fost cu Fiul Său - și nimeni n-a putut să-L înfrângă sau să-L nimicească.
Fii sigur de aceasta și tu ca El.
14 - Credința care se naște, care învie, care crește în inima omului, din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, și în tot timpul acestei auziri - acum este adevărata Credință.
Chemarea pentru predare de la sfârșitul vorbirii, - trebuie să fie numai momentul și prilejul dovedirii acestei credințe născute mai nainte,
- și nu forțarea nașterii ei atunci.
15 - În așa fel trebuie să fie vorbirea noastră, încât tot timpul desfășurării ei Duhul și Cuvântul să lucreze prin ea, la trezirea Credinței și inimilor celor ce o aud.
Predarea în slujba Domnului, legământul celor ce au auzit-o, trebuie să fie o urmare normală a auzirii, iar nu o urmare forțată a unor prea obositoare și repetate stăruințe pentru predare.
Fiindcă tot ce este forțat, obositor și insistent - nu este nici sănătos și nici durabil.
Tot ce este convingător și statornic, vine liniștit.
16 - Chemările oricât de multe și de strigate ar fi, nu pot niciodată și nu vor putea înlocui vorbirea, vorbirile pline de miez și de putere duhovnicească.
Când acest miez și această putere lipsesc, - atunci totul este greoi și silit, - iar stăruitoarele chemări, oricât de multe ar fi, nu vor putea naște o credință adevărată în acei în care vorbirile de mai înaintea lor n-au născut-o.
Ci uneori o alungă cu totul, dacă a și început să se formeze.
Ce mare lucru este înțelepciunea, mai ales atunci.
17 - Încă de pe când vorbiți, aveți grijă să nu umpleți vremea cu vorbe goale. - Ci umpleți vremea cu vorbele Cuvântului Sfânt.
Nu repetați în vorbirea voastră aceleași lucruri simple și cunoscute,
ci spuneți totdeauna ceva nou, ceva mai frumos și mai folositor, ca să dea har și hrană celor ce vă ascultă.
Dacă nu aveți aceasta, rugați-vă să vi se dea. Citiți, învățați, munciți și veți câștiga.
Faceți asta înainte de a veni în adunare, pentru ca să aveți să dați adunării după ce ați venit.
18 - Nu vorbiți pentru marea deșertăciune a ambiției numai de a vorbi.
Prea mulți vorbitori sunt numai vorbăreți - având boala vorbirii fără de rost - și nu-și dau seama cât rău fac tuturor răpindu-le timpul scurt cu niște predicuțe slabe și obositoare.
Cine spune ce i-a făcut lui Domnul - și cum a avut milă de el, acela va face totdeauna pe ascultătorii lui să se aleagă cu ceva bun.
19 - Sunt unii care țin vorbiri lungi, spunând mereu ce s-a tot spus, și deși văd că unii tot cască obosiți iar alții se mișcă nerăbdători, - ei tot vorbesc și vorbesc, pierzând timpul cel scump și întristând pe Duhul Sfânt. Aceștia nu arată nimic altceva decât că din lene nu se pot pregăti și din mândrie nu pot tăcea.
20 - Nu căutați cu orice preț să vorbiți totdeauna la adunări, fie că aveți ceva de spus, fie că nu,
- fie că dorește cineva să vă audă, fie că nu,
unora li se pare că dacă n-ar vorbi ei, totul ar fi zadarnic și că nimeni n-ar spune nimic.
Ce îngâmfare vinovată și păgubitoare este asta. Fiindcă mulți care au avut ceva mai folositor de spus, n-au mai avut loc din pricina lor, iar paguba a fost nu numai a Domnului, ci a tuturor celor de acolo.
O Dumnezeul nostru dăruiește tuturor vorbitorilor Tăi, nu numai înțelepciunea de a vorbi când au ceva de spus, dar și înțelepciunea de a tăcea când nu au nimic.
Amin.