Bolile şi vindecarea

1 - O, cât de multe biserici şi adunări sunt bolnave de felurite boli sufleteşti, fiindcă sunt născute, hrănite şi crescute de nişte bolnavi sufleteşti.

Sufletele din aceste familii sunt mioape, fără vederi sănătoase

sunt surde la orice îndemn de trezire şi lucrare a dragostei frăţeşti

sunt şchioape de picioarele râvnei, a ostenelii şi a alergării pentru Dumnezeu

sunt ciungi de mâinile dărniciei, a binefacerilor, a milosteniei

sunt mute în ce priveşte vestirea şi mărturisirea Evangheliei

sunt neîmplinite ca nişte copii nedezvoltaţi, schilozi, distrofici.

Vai, câtă nevoie este de Hristosul Cel Viu şi Adevărat acolo spre a-i vindeca mai întâi pe nefericiţii părinţi ai unei astfel de nefericite familii.

2 - Foarte multe suflete sunt bolnave chiar de la naşterea lor de diferite metehne şi cusururi duhovniceşti

fiindcă au primit chiar de la începutul vieţii lor duhovniceşti, un microb de învăţătură stricată, o hrană infectată, de la acela care le-a fost părintele lor duhovnicesc.

Şi dacă nici ei nu-şi dau seama ca să caute vindecarea

şi nici alţii nu au grija controlului lor,

- nenorocirea se poate întinde până nu ştii unde. Şi până nu ştii când.

3 - Sunt adunări şi biserici întregi pline de tot felul de învăţături eretice şi dezbinătoare, fiindcă aşa este şi în capul tulburat de trufie şi în inima înveninată de ambiţii a acelora care au avut nenorocul să-şi primească învăţătura...

şi de care au orbia să asculte.

Dacă nu vor avea curajul s-o rupă cu ei şi cu duhul lor, - boala lor nu are alt sfârşit decât moartea şi pierzarea veşnică.

4 - Fiecare mădular al bisericii şi adunării, vorbeşte şi lucrează, după cum îl îndeamnă acela pe care şi-l are părinte şi învăţător sufletesc.

Luaţi bine seama ce părinte şi învăţător vă luaţi, ca să nu pieriţi în vreo prăpastie, cu orbul vostru care vă conduce cu tot.

5 - Voi nu sunteţi numai păstorii şi învăţătorii câtorva suflete ci sunteţi părinţii unui viitor întreg neam de oameni.

Cei pe care îi învăţaţi voi acum în felul acesta, la rândul lor vor învăţa şi ei la fel pe alţii, întipărind şi în sufletul acestora, felul său rău sau bun de învăţătură pe care voi le-aţi dat-o.

Şi voi veţi răspunde pentru toţi.

Iată ce răspuns veţi avea de dat.

6 - Voi toţi cei care învăţaţi pe alţii, aveţi o sfântă grijă să fiţi curaţi în totul, nu numai în ce priveşte partea de dinafară ci mai ales ce priveşte lăuntrul vostru.

Fiţi smeriţi în duhul şi în sufletul vostru, în tot ce faceţi şi spuneţi nu numai în cele văzute ci mai ales în cele nevăzute,

ca să nu rătăciţi în ce priveşte credinţa - şi să nu vă faceţi astfel cauza rătăcirii şi pierzării şi a altora.

7 - Fie-vă groază de răspunderea cea mare pe care o aveţi înaintea lui Dumnezeu şi a celor pe care îi învăţaţi.

Fiţi blânzi şi smeriţi cu inima, ca să nu pună pe voi stăpânire duhul mândriei şi al răutăţii pierzându-vă şi pe voi şi pe alţii,

umblaţi în dragoste şi trăiţi în adevăr

în ascultarea fraţilor şi a învăţăturii

ca să nu ajungeţi robiţi de duhurile rătăcirii şi ale nimicirii.

8 - Dacă sufletelor li se dă o hrană amestecată cu tot felul de învăţături împrumutate de la străini. Şi cu tot felul de încredinţări primite din altă parte şi nu din înţelegerea limpede şi dreaptă a Evangheliei.

Dacă este acolo stăpân un Diotref care umblă numai după întâietate şi după laude, care nu vrea să ştie de nimeni altcineva şi nu vrea să facă decât ce ştie el

- atunci este neapărat nevoie ca acolo să se ridice cu toţii spre a se dezrobi de acest duh, altfel vor pieri cu toţii în robia şi în orbia lui.

9 - Feriţi-vă de tulburători şi dezbinători, pentru ca să puteţi fi feriţi şi de pedeapsa lor, - aşa cum ne înştiinţează şi Cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 16, 17; 2 Ioan 10-11).

Ferice de cine ascultă de aceste înştiinţări, căci e mai bine o mână de grâu decât un car de pleavă.

Şi mai bine pui bariera cu un ceas mai devreme decât cu o clipă mai târziu.

10 - Nu poţi fi un mărturisitor adevărat al lui Hristos Domnul, dacă nu simţi, dacă nu ştii sigur, că este cu tine şi în tine Duhul Lui. În orice loc unde eşti trimis şi în orice stare te afli.

Nu vei avea nici îndrăzneala şi nici puterea care se cere pentru lucrul sfânt, dacă nu vei simţi şi nu vei şti sigur că ai cu tine şi în tine Duhul Sfânt.

Sufletele care te văd şi te aud - vor simţi îndată dacă Acela care tu spui că El te-a trimis - este sau nu este.

Şi dacă Hristos va fi cu tine, tu vei fi biruitor peste toate luptele iar dacă nu-I, - atunci tu eşti biruit de la început.

11 - Când mergi în numele vreunui om puternic

sau în numele vreunei instituţii omeneşti puternice

sau al unei naţiuni lumeşti în plină putere omenească - o, cu cât de multă îndrăzneală vorbeşti

fiindcă simţi că ai cu tine întreg asentimentul şi întreg sprijinul puternicului sau puterii care te-a trimis. Cel ce te-a trimis simţi că este cu tine.

Câtă mândrie şi cât curaj dădeau omului cândva aceste două cuvinte: „Romanus sum!” - Sunt roman! Cel ce le rostea simţea că marele Cezar şi puternicul Imperiu - sunt cu el şi-i garantează izbânda, spulberând pe oricine l-ar fi atins.

Hristos oare nu este şi mai mult, pentru trimisul Său?

12 - Când sigur Hristos te trimite în slujba Sa, atunci şi tu poţi să te bizui pe El, mai mult decât pe puterea oricărui Cezar ori imperiu de pe pământ.

Poţi să te bizui pe Cuvântul Său, căci El nicicând n-a fost lipsit de putere

poţi să te bizui pe făgăduinţele Sale, căci ele niciodată n-au fost înşelătoare.

Dar tu poţi să te bizui pe Hristos, numai atâta vreme şi numai în atâta măsură cât şi El Se poate bizui pe tine.

13 - Câtă vreme tu eşti sincer în totul pentru Dumnezeu, atâta şi El este cu tine.

Câtă vreme tu umbli sincer să faci voia Lui şi în lumina Sa, să fii sigur că şi El umblă cu tine şi face şi El voia ta.

Iar când cel care te-a trimis este cu tine, poţi fi sigur că nimeni din lumea aceasta nu te va putea nici birui nici nimici.

După cum şi Tatăl a fost cu Fiul Său - şi nimeni n-a putut să-L înfrângă sau să-L nimicească.

Fii sigur de aceasta şi tu ca El.

14 - Credinţa care se naşte, care învie, care creşte în inima omului, din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, şi în tot timpul acestei auziri - acum este adevărata Credinţă.

Chemarea pentru predare de la sfârşitul vorbirii, - trebuie să fie numai momentul şi prilejul dovedirii acestei credinţe născute mai nainte,

- şi nu forţarea naşterii ei atunci.

15 - În aşa fel trebuie să fie vorbirea noastră, încât tot timpul desfăşurării ei Duhul şi Cuvântul să lucreze prin ea, la trezirea Credinţei şi inimilor celor ce o aud.

Predarea în slujba Domnului, legământul celor ce au auzit-o, trebuie să fie o urmare normală a auzirii, iar nu o urmare forţată a unor prea obositoare şi repetate stăruinţe pentru predare.

Fiindcă tot ce este forţat, obositor şi insistent - nu este nici sănătos şi nici durabil.

Tot ce este convingător şi statornic, vine liniştit.

16 - Chemările oricât de multe şi de strigate ar fi, nu pot niciodată şi nu vor putea înlocui vorbirea, vorbirile pline de miez şi de putere duhovnicească.

Când acest miez şi această putere lipsesc, - atunci totul este greoi şi silit, - iar stăruitoarele chemări, oricât de multe ar fi, nu vor putea naşte o credinţă adevărată în acei în care vorbirile de mai înaintea lor n-au născut-o.

Ci uneori o alungă cu totul, dacă a şi început să se formeze.

Ce mare lucru este înţelepciunea, mai ales atunci.

17 - Încă de pe când vorbiţi, aveţi grijă să nu umpleţi vremea cu vorbe goale. - Ci umpleţi vremea cu vorbele Cuvântului Sfânt.

Nu repetaţi în vorbirea voastră aceleaşi lucruri simple şi cunoscute,

ci spuneţi totdeauna ceva nou, ceva mai frumos şi mai folositor, ca să dea har şi hrană celor ce vă ascultă.

Dacă nu aveţi aceasta, rugaţi-vă să vi se dea. Citiţi, învăţaţi, munciţi şi veţi câştiga.

Faceţi asta înainte de a veni în adunare, pentru ca să aveţi să daţi adunării după ce aţi venit.

18 - Nu vorbiţi pentru marea deşertăciune a ambiţiei numai de a vorbi.

Prea mulţi vorbitori sunt numai vorbăreţi - având boala vorbirii fără de rost - şi nu-şi dau seama cât rău fac tuturor răpindu-le timpul scurt cu nişte predicuţe slabe şi obositoare.

Cine spune ce i-a făcut lui Domnul - şi cum a avut milă de el, acela va face totdeauna pe ascultătorii lui să se aleagă cu ceva bun.

19 - Sunt unii care ţin vorbiri lungi, spunând mereu ce s-a tot spus, şi deşi văd că unii tot cască obosiţi iar alţii se mişcă nerăbdători, - ei tot vorbesc şi vorbesc, pierzând timpul cel scump şi întristând pe Duhul Sfânt. Aceştia nu arată nimic altceva decât că din lene nu se pot pregăti şi din mândrie nu pot tăcea.

20 - Nu căutaţi cu orice preţ să vorbiţi totdeauna la adunări, fie că aveţi ceva de spus, fie că nu,

- fie că doreşte cineva să vă audă, fie că nu,

unora li se pare că dacă n-ar vorbi ei, totul ar fi zadarnic şi că nimeni n-ar spune nimic.

Ce îngâmfare vinovată şi păgubitoare este asta. Fiindcă mulţi care au avut ceva mai folositor de spus, n-au mai avut loc din pricina lor, iar paguba a fost nu numai a Domnului, ci a tuturor celor de acolo.

O Dumnezeul nostru dăruieşte tuturor vorbitorilor Tăi, nu numai înţelepciunea de a vorbi când au ceva de spus, dar şi înţelepciunea de a tăcea când nu au nimic.

Amin.