Vorbirile lui Dumnezeu
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Când Domnul Dumnezeu a aflat potrivit ca El să vorbească oamenilor ceva cu totul deosebit, atunci totdeauna a vorbit la răscruci de întâmplări mari. Unor aleși ai Lui mari. Și într-un fel mare...
Cum a vorbit lui Moise, lui Ilie, lui Daniel, lui Zaharia, Sfintei Fecioare Maria, sfântului Pavel, sfântului Ioan!...
Așa au fost adevăratele apariții și vorbiri ale lui Dumnezeu.
2 - Dar când o stârpitură îngâmfată pretinde că lui i-a vorbit Dumnezeu și i-a poruncit să-și dea jos de pe perete un tablou și să-l pună sub pat, iar în locul acestuia să pună pe perete niște năluciri...
Ori alte asemenea „descoperiri neobișnuite”,
- numai nebunia aceluia nu vede că asta este lucrarea unui duh satanic care își bate joc și de Dumnezeu și de sufletul orbit de îngâmfare, căzut cu totul în stăpânirea lui...
Dar și de ideea minciunii...
3 - Toți cei ce aleargă și ascultă la niște îngâmfați mincinoși, prefăcuți în niște
„profeți nespus de aleși” - urmând sfaturile lor, vor ajunge ca ei.
Și Dumnezeu să le facă tuturor acelora care conștienți îi încurajează și îi sprijinesc, parte de aceeași soartă ca a acelora, acum și în vecii vecilor.
Fiindcă prin sprijinul pe care li-l dau ei, îi ajută pe aceștia ca să facă atâta rău, cât n-ar putea să-l facă niciodată numai ei singuri.
4 - Sunt uneori zile când n-am timp să stau niciodată în fața soarelui care a mers peste tot cerul în ziua aceea de la răsărit până la apus, - fără ca eu să-mi fi făcut timp să mă opresc o clipă să-mi ridic ochii spre el cu dragoste și recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu că mi l-a dat.
Numai seara după ce soarele-a apus, când vine noaptea - îmi aduc aminte că eu nu mi-am ridicat nici o privire spre fața soarelui, câtă vreme îl aveam lângă mine.
Nu m-am oprit nici o clipă să mă gândesc la el.
O, câți fac același păcat față de Dumnezeu!
5 - Nu știu cum, dar un simțământ de rușine și de teamă îmi umple inima mea nerecunoscătoare. Cum am putut eu să nu fac nici atâta pentru marea binefacere a soarelui față de mine?
Dar dacă mâine n-o să mai răsară, căci nu merit? Ce mă voi face eu atunci?
O, ce bine este că Dumnezeu este încă Bun și cu cei nerecunoscători și cu cei răi, după cum este scris (Luca 6, 35).
6 - Va veni o seară, din care peste cei nemulțumitori și răi, soarele binefăcător nu va mai răsări și ploaia binefăcătoare nu va mai cădea.
Pentru aceștia va veni atunci nu lumina ci întunericul. Și va cădea peste ei nu ploaia de apă, ci cea de foc.
7 - Vine o zi când bunul părinte, iubitorul frate, dragul prieten - pleacă...
La țărmul unei mări îl așteaptă o corabie pregătită să-l ia de la noi și în curând n-o să-i mai vedem niciodată fața.
Anii lui petrecuți printre noi, au trecut.
Pentru el poate zilele și nopțile petrecute cu noi au fost nu zile și nopți de somn sau de petrecere, - ci zile de jertfe și de osteneli,
cu lacrimi pentru fiecare și lângă fiecare dintre noi.
Pentru ei n-au fost zile de sărbători și de odihnă, ci toate au fost numai zile lucrătoare, ostenitoare, chinuitoare în care au umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu, - bunul cel mai rar și cel mai scump,
dar despre care sunt tot mai puțini cei care ne mai vorbesc acum.
O, dacă am ști să-i prețuim până încă îi mai putem avea.
8 - O, sfântă față de părinte și frate, scăldată în lacrimi, uscată de vânturi, lovită de palme, scuipată de netrebnici, urâtă de cei pe care i-ai miluit, sărutată de iude, îmbrățișată de prefăcătorie,
- cât de puțini sunt cei care te cuprind cu recunoștință!
Cât de puține sunt buzele curate care îți sărută lacrimile!
Mâinile moi care îți șterg sudoarea!
Buzele recunoscătoare care îți răcoresc ascunsa ta arșiță și-ți alină ascunsele tale usturimi!
Cât de puține sunt acestea, câtă vreme tu ești lângă ele și ești lângă ei.
Și cât de mulți ochi se uită după soare, numai când el a apus.
După părinți, numai când ei au murit.
După binefăcătorul lor, numai după ce s-a dus.
După fața sfântă, numai după ce ea pleacă pentru totdeauna.
9 - O, suflete drag, tu nu face răul, ci binele.
Tu nu uita, ci adu-ți aminte.
Tu nu-ți lăsa, ci fă-ți datoria de fiecare dată, față de cel care îți dă lumina pentru trupul tău
și de cel ce ți-o dă pentru sufletul tău.
10 - Caută fața soarelui tău, câtă vreme ea este încă pe cer și ochii tăi o pot vedea.
Caută fața binefăcătorului tău câtă vreme ea este încă pe pământ și ochii tăi o mai pot privi,
și mâinile tale o mai pot îmbrățișa
și buzele tale mai pot să o sărute cu recunoștință și cu dragoste.
Căci în curând vine vremea când te vei uita în sus și în jos să mai vină - și nu va mai veni.
Te vei duce aici și acolo să-l mai afli, vei întreba pe unii și pe alții să-ți mai spună...
Dar nu va mai veni de nicăieri, nu-l vei mai afla niciunde. Și nu-ți va mai spune nimeni nimic.
Atunci poți să tot plângi că n-ai știut prețui la timp harul care l-ai avut și nu-l mai ai.
11 - Ce fericit vei fi dacă dragostea ta a știut folosi la vreme, harul de care Dumnezeu ți-a făcut parte.
Dacă n-ai rămas cu nimic dator nici unui binefăcător, prin care Dumnezeu te-a binecuvântat cu daruri unice pe pământ!
Fericit este Efesul care a avut un astfel de părinte ca Pavel.
Acolo după plecarea sfântului apostol Pavel, a venit sfântul apostol Ioan.
După plecarea unui soare, a venit un altul,
după plecarea unui mare binefăcător, a venit un altul și mai mare.
Aceasta este răsplata lui Dumnezeu pentru sufletele curate și smerite, ascultătoare și sincere,
care nu uită niciodată ce datorează fiecăruia
și nici nu plătesc mai puțin nici unuia.
12 - Un om trimis de Dumnezeu într-un loc, într-o cetate, într-o adunare, într-o biserică, într-o familie, - vine acolo încărcat de o mare răspundere pentru mântuirea fiecărui suflet din locul acela, din adunarea, din biserica și din familia aceea.
Sângele tuturor acelora cărora el trebuie să le vestească mântuirea, - se găsește asupra lui. Și câtă vreme el nu mărturisește fiecărui tot adevărul...
Câtă vreme nu sfătuiește zi și noapte cu lacrimi pe fiecare dintre ei și nu umblă în mijlocul tuturor propovăduindu-le Împărăția lui Dumnezeu
cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul tuturor încercărilor și uneltirilor,
- atâta vreme sângele lor este asupra lui.
13 - Dar când trimisul lui Dumnezeu le-a făcut pe toate acestea din toată inima sa,
- atunci el poate fi acolo liniștit. Poate pleca liniștit de acolo dacă trebuie să plece. Și poate muri liniștit oricând dacă trebuie să moară...
- El este curat de sângele tuturor.
14 - Sângele celor care l-au ascultat pe trimisul Domnului a trecut asupra lui Hristos, care i-a răscumpărat pe vecii vecilor.
Iar sângele celor care n-au ascultat, a trecut asupra lor înșiși tot pe vecii vecilor.
Așa și numai așa poate scăpa de sub vina sângelui altora, un trimis al lui Dumnezeu (Ezechiel 3, 19).
15 - Un vestitor al Domnului care nu-și simte mereu pe conștiința lui teama și răspunderea pentru sufletele și mântuirea celor printre care umblă propovăduind Cuvântul lui Hristos - acela nu-și va face niciodată slujba aceasta cinstit. Nici față de Domnul, nici față de ascultătorii săi.
Acela poate să se descarce pe el însuși de sărăcie strângând foloase materiale de la cei între care propovăduiește,
dar se va încărca pe vecii vecilor cu sângele celor pe care i-a lăsat în necunoștință despre Hristos, despre nașterea din nou din El, despre viața nouă în El și despre așteptarea Lui în curăție.
16 - Frate vestitor al Domnului, să luăm bine seama asupra marii răspunderi pentru sângele tuturor alor noștri.
Vino să ne cercetăm bine dacă noi putem spune cu adevărat ca sfântul apostol Pavel, că suntem nevinovați de sângele tuturor a căror mântuire depindea și de mântuirea noastră!
17 - Părinții tăi au murit necredincioși... Ești tu oare chiar nevinovat de sângele lor?
Copiii tăi, în loc să vină cu tine la Domnul, merg cu păcatul la Satana... Oare nu ești tu vinovat de sângele lor?
Soțul tău, frații tăi, rudele, cunoscuții, colegii tăi, - merg la pierzare și nu la mântuire... Oare tu poți spune înaintea lui Dumnezeu că ești chiar nevinovat de sângele lor?
Mâine va trebui dat seama de asta înaintea lui Hristos!
Ce vei răspunde tu oare?
18 - Abia aștepta Diotref și ai lui să poată sări și rupe neoprit de nimeni, mielușeii, oițele și chiar oile Domnului rămase fără Pavel, - apărătorul credincios și iubitor.
Lucrătorii aceia răi, câinii și scrijelații aceia, - pândeau mereu momentul prielnic...
O, ce trist este când oile Domnului nu ascultă glasul bunului păstor ca să se ferească pe cât pot...
Ci ascultă glasul viclean al lupului prefăcut - și se duc în gura lui.
19 - O, frați și surori, care ați fost binecuvântați cu un păstor bun și veghetor asupra voastră, - aveți grijă când el nu mai este printre voi.
Aveți grijă când el pleacă de la voi.
Aveți grijă că îndată lupii care stau la pândă, vor vedea că el nu mai este și vor năvăli din toate părțile căutând să rupă fiecare cât mai mult și cât mai viclean.
20 - Nu lăsați să intre în adunarea Domnului un lup cu altă învățătură,
un duh cu altă credință,
Nu-l îngăduiți să se ridice și să ia cuvântul.
Nu-l lăsați să continue dacă l-a luat prin furt.
Nu-l lăsați decât să asculte, dacă vrea.
Iar dacă nu vrea să stea liniștit, luați-l de mână liniștit și scoateți-l frumos afară să plece în drumul lui.
Dumnezeu să binecuvânteze pe acele suflete credincioase care vor veghea astfel asupra turmei Domnului.
Amin.