Vorbirile lui Dumnezeu
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Când Domnul Dumnezeu a aflat potrivit ca El să vorbească oamenilor ceva cu totul deosebit, atunci totdeauna a vorbit la răscruci de întâmplări mari. Unor aleşi ai Lui mari. Şi într-un fel mare...
Cum a vorbit lui Moise, lui Ilie, lui Daniel, lui Zaharia, Sfintei Fecioare Maria, sfântului Pavel, sfântului Ioan!...
Aşa au fost adevăratele apariţii şi vorbiri ale lui Dumnezeu.
2 - Dar când o stârpitură îngâmfată pretinde că lui i-a vorbit Dumnezeu şi i-a poruncit să-şi dea jos de pe perete un tablou şi să-l pună sub pat, iar în locul acestuia să pună pe perete nişte năluciri...
Ori alte asemenea „descoperiri neobişnuite”,
- numai nebunia aceluia nu vede că asta este lucrarea unui duh satanic care îşi bate joc şi de Dumnezeu şi de sufletul orbit de îngâmfare, căzut cu totul în stăpânirea lui...
Dar şi de ideea minciunii...
3 - Toţi cei ce aleargă şi ascultă la nişte îngâmfaţi mincinoşi, prefăcuţi în nişte
„profeţi nespus de aleşi” - urmând sfaturile lor, vor ajunge ca ei.
Şi Dumnezeu să le facă tuturor acelora care conştienţi îi încurajează şi îi sprijinesc, parte de aceeaşi soartă ca a acelora, acum şi în vecii vecilor.
Fiindcă prin sprijinul pe care li-l dau ei, îi ajută pe aceştia ca să facă atâta rău, cât n-ar putea să-l facă niciodată numai ei singuri.
4 - Sunt uneori zile când n-am timp să stau niciodată în faţa soarelui care a mers peste tot cerul în ziua aceea de la răsărit până la apus, - fără ca eu să-mi fi făcut timp să mă opresc o clipă să-mi ridic ochii spre el cu dragoste şi recunoştinţă, mulţumind lui Dumnezeu că mi l-a dat.
Numai seara după ce soarele-a apus, când vine noaptea - îmi aduc aminte că eu nu mi-am ridicat nici o privire spre faţa soarelui, câtă vreme îl aveam lângă mine.
Nu m-am oprit nici o clipă să mă gândesc la el.
O, câţi fac acelaşi păcat faţă de Dumnezeu!
5 - Nu ştiu cum, dar un simţământ de ruşine şi de teamă îmi umple inima mea nerecunoscătoare. Cum am putut eu să nu fac nici atâta pentru marea binefacere a soarelui faţă de mine?
Dar dacă mâine n-o să mai răsară, căci nu merit? Ce mă voi face eu atunci?
O, ce bine este că Dumnezeu este încă Bun şi cu cei nerecunoscători şi cu cei răi, după cum este scris (Luca 6, 35).
6 - Va veni o seară, din care peste cei nemulţumitori şi răi, soarele binefăcător nu va mai răsări şi ploaia binefăcătoare nu va mai cădea.
Pentru aceştia va veni atunci nu lumina ci întunericul. Şi va cădea peste ei nu ploaia de apă, ci cea de foc.
7 - Vine o zi când bunul părinte, iubitorul frate, dragul prieten - pleacă...
La ţărmul unei mări îl aşteaptă o corabie pregătită să-l ia de la noi şi în curând n-o să-i mai vedem niciodată faţa.
Anii lui petrecuţi printre noi, au trecut.
Pentru el poate zilele şi nopţile petrecute cu noi au fost nu zile şi nopţi de somn sau de petrecere, - ci zile de jertfe şi de osteneli,
cu lacrimi pentru fiecare şi lângă fiecare dintre noi.
Pentru ei n-au fost zile de sărbători şi de odihnă, ci toate au fost numai zile lucrătoare, ostenitoare, chinuitoare în care au umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu, - bunul cel mai rar şi cel mai scump,
dar despre care sunt tot mai puţini cei care ne mai vorbesc acum.
O, dacă am şti să-i preţuim până încă îi mai putem avea.
8 - O, sfântă faţă de părinte şi frate, scăldată în lacrimi, uscată de vânturi, lovită de palme, scuipată de netrebnici, urâtă de cei pe care i-ai miluit, sărutată de iude, îmbrăţişată de prefăcătorie,
- cât de puţini sunt cei care te cuprind cu recunoştinţă!
Cât de puţine sunt buzele curate care îţi sărută lacrimile!
Mâinile moi care îţi şterg sudoarea!
Buzele recunoscătoare care îţi răcoresc ascunsa ta arşiţă şi-ţi alină ascunsele tale usturimi!
Cât de puţine sunt acestea, câtă vreme tu eşti lângă ele şi eşti lângă ei.
Şi cât de mulţi ochi se uită după soare, numai când el a apus.
După părinţi, numai când ei au murit.
După binefăcătorul lor, numai după ce s-a dus.
După faţa sfântă, numai după ce ea pleacă pentru totdeauna.
9 - O, suflete drag, tu nu face răul, ci binele.
Tu nu uita, ci adu-ţi aminte.
Tu nu-ţi lăsa, ci fă-ţi datoria de fiecare dată, faţă de cel care îţi dă lumina pentru trupul tău
şi de cel ce ţi-o dă pentru sufletul tău.
10 - Caută faţa soarelui tău, câtă vreme ea este încă pe cer şi ochii tăi o pot vedea.
Caută faţa binefăcătorului tău câtă vreme ea este încă pe pământ şi ochii tăi o mai pot privi,
şi mâinile tale o mai pot îmbrăţişa
şi buzele tale mai pot să o sărute cu recunoştinţă şi cu dragoste.
Căci în curând vine vremea când te vei uita în sus şi în jos să mai vină - şi nu va mai veni.
Te vei duce aici şi acolo să-l mai afli, vei întreba pe unii şi pe alţii să-ţi mai spună...
Dar nu va mai veni de nicăieri, nu-l vei mai afla niciunde. Şi nu-ţi va mai spune nimeni nimic.
Atunci poţi să tot plângi că n-ai ştiut preţui la timp harul care l-ai avut şi nu-l mai ai.
11 - Ce fericit vei fi dacă dragostea ta a ştiut folosi la vreme, harul de care Dumnezeu ţi-a făcut parte.
Dacă n-ai rămas cu nimic dator nici unui binefăcător, prin care Dumnezeu te-a binecuvântat cu daruri unice pe pământ!
Fericit este Efesul care a avut un astfel de părinte ca Pavel.
Acolo după plecarea sfântului apostol Pavel, a venit sfântul apostol Ioan.
După plecarea unui soare, a venit un altul,
după plecarea unui mare binefăcător, a venit un altul şi mai mare.
Aceasta este răsplata lui Dumnezeu pentru sufletele curate şi smerite, ascultătoare şi sincere,
care nu uită niciodată ce datorează fiecăruia
şi nici nu plătesc mai puţin nici unuia.
12 - Un om trimis de Dumnezeu într-un loc, într-o cetate, într-o adunare, într-o biserică, într-o familie, - vine acolo încărcat de o mare răspundere pentru mântuirea fiecărui suflet din locul acela, din adunarea, din biserica şi din familia aceea.
Sângele tuturor acelora cărora el trebuie să le vestească mântuirea, - se găseşte asupra lui. Şi câtă vreme el nu mărturiseşte fiecărui tot adevărul...
Câtă vreme nu sfătuieşte zi şi noapte cu lacrimi pe fiecare dintre ei şi nu umblă în mijlocul tuturor propovăduindu-le Împărăţia lui Dumnezeu
cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul tuturor încercărilor şi uneltirilor,
- atâta vreme sângele lor este asupra lui.
13 - Dar când trimisul lui Dumnezeu le-a făcut pe toate acestea din toată inima sa,
- atunci el poate fi acolo liniştit. Poate pleca liniştit de acolo dacă trebuie să plece. Şi poate muri liniştit oricând dacă trebuie să moară...
- El este curat de sângele tuturor.
14 - Sângele celor care l-au ascultat pe trimisul Domnului a trecut asupra lui Hristos, care i-a răscumpărat pe vecii vecilor.
Iar sângele celor care n-au ascultat, a trecut asupra lor înşişi tot pe vecii vecilor.
Aşa şi numai aşa poate scăpa de sub vina sângelui altora, un trimis al lui Dumnezeu (Ezechiel 3, 19).
15 - Un vestitor al Domnului care nu-şi simte mereu pe conştiinţa lui teama şi răspunderea pentru sufletele şi mântuirea celor printre care umblă propovăduind Cuvântul lui Hristos - acela nu-şi va face niciodată slujba aceasta cinstit. Nici faţă de Domnul, nici faţă de ascultătorii săi.
Acela poate să se descarce pe el însuşi de sărăcie strângând foloase materiale de la cei între care propovăduieşte,
dar se va încărca pe vecii vecilor cu sângele celor pe care i-a lăsat în necunoştinţă despre Hristos, despre naşterea din nou din El, despre viaţa nouă în El şi despre aşteptarea Lui în curăţie.
16 - Frate vestitor al Domnului, să luăm bine seama asupra marii răspunderi pentru sângele tuturor alor noştri.
Vino să ne cercetăm bine dacă noi putem spune cu adevărat ca sfântul apostol Pavel, că suntem nevinovaţi de sângele tuturor a căror mântuire depindea şi de mântuirea noastră!
17 - Părinţii tăi au murit necredincioşi... Eşti tu oare chiar nevinovat de sângele lor?
Copiii tăi, în loc să vină cu tine la Domnul, merg cu păcatul la Satana... Oare nu eşti tu vinovat de sângele lor?
Soţul tău, fraţii tăi, rudele, cunoscuţii, colegii tăi, - merg la pierzare şi nu la mântuire... Oare tu poţi spune înaintea lui Dumnezeu că eşti chiar nevinovat de sângele lor?
Mâine va trebui dat seama de asta înaintea lui Hristos!
Ce vei răspunde tu oare?
18 - Abia aştepta Diotref şi ai lui să poată sări şi rupe neoprit de nimeni, mieluşeii, oiţele şi chiar oile Domnului rămase fără Pavel, - apărătorul credincios şi iubitor.
Lucrătorii aceia răi, câinii şi scrijelaţii aceia, - pândeau mereu momentul prielnic...
O, ce trist este când oile Domnului nu ascultă glasul bunului păstor ca să se ferească pe cât pot...
Ci ascultă glasul viclean al lupului prefăcut - şi se duc în gura lui.
19 - O, fraţi şi surori, care aţi fost binecuvântaţi cu un păstor bun şi veghetor asupra voastră, - aveţi grijă când el nu mai este printre voi.
Aveţi grijă când el pleacă de la voi.
Aveţi grijă că îndată lupii care stau la pândă, vor vedea că el nu mai este şi vor năvăli din toate părţile căutând să rupă fiecare cât mai mult şi cât mai viclean.
20 - Nu lăsaţi să intre în adunarea Domnului un lup cu altă învăţătură,
un duh cu altă credinţă,
Nu-l îngăduiţi să se ridice şi să ia cuvântul.
Nu-l lăsaţi să continue dacă l-a luat prin furt.
Nu-l lăsaţi decât să asculte, dacă vrea.
Iar dacă nu vrea să stea liniştit, luaţi-l de mână liniştit şi scoateţi-l frumos afară să plece în drumul lui.
Dumnezeu să binecuvânteze pe acele suflete credincioase care vor veghea astfel asupra turmei Domnului.
Amin.