Vrednicia și nevrednicia
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Numele bun al părinților ne însoțește atâta vreme până când începe să ne fie cunoscut propriul nostru nume.
De aceea, nu numele nostru capătă valoarea trăirii noastre, ci valoarea cinstei noastre, a faptelor noastre și a vieții noastre, vrednice sau nevrednice.
Și vom rămâne apoi și în amintirea lui Dumnezeu și în aceea a oamenilor, cu această valoare.
2 - Mulți au primit o avere bună prin moștenirea de la înaintașii lor harnici și cumpătați.
Dar dacă ei n-au știut să păstreze prin muncă și prin cumpătare această avuție,
- ci prin lene și risipă și-au pierdut-o,
- în zadar a fost moștenirea lor.
3 - Oricât de mare și de frumoasă să le fi fost o moștenire de la părinții lor buni, - niște fii netrebnici și risipitori o pierd curând - și rămân în zdrențe și în mizerie.
Nu-i mare lucru să primești o avere; - e mare lucru a o păstra și crește.
4 - Ferice de fiul înțelept și chibzuit, care odată învrednicit de Dumnezeu cu niște avuții frumoase trupești sau sufletești, știe prin muncă și prin chibzuință cum să păstreze și să crească aceste avuții.
Înțelepciunea și chibzuința sunt o avuție mai mare ca o casă plină de aur.
Dar acestea le are numai omul vrednic.
5 - Inima lui Dumnezeu cea plină de dragostea noastră este totdeauna gata să ne asculte cu toată graba și bucuria ori de câte ori avem o trebuință și o nevoie, de vreun dar sau de vreun ajutor din partea Sa,
- mai mult decât este gata o inimă de mamă, să împlinească cererea fiului ei.
6 - Precum și inima unei mame așteaptă și dorește ca fiul ei să-i ceară, - așa așteaptă cu dor și cu bucurie și Inima Domnului, ca noi să-I cerem ceea ce ne lipsește.
Și ceea ce El știe că noi avem nevoie și dorim cel mai mult.
Dar inima nici unei mame nu-i atât de gata să asculte, ca Inima Lui.
7 - Cel dintâi lucru bun de care Domnul știe că avem cea mai mare nevoie este înțelepciunea.
Căci toate celelalte cereri noi trebuie să le facem cu înțelepciune. Orice rugăciune și orice cerere făcută fără înțelepciune, este rea (Iacov 4, 3).
8 - Adevărata înțelepciune ne învață să păstrăm tot ce este un bun primit din îndurarea și dragostea lui Dumnezeu.
Să păstrăm curăția gândurilor, înfrânarea simțurilor, podoaba smereniei, blândețea graiului, lumina cărărilor primei învățături.
9 - Din bogăția adevărurilor mântuitoare Dumnezeul nostru încă vrea să ne mai dea atât de mult.
Să ne deschidem mintea și inima ca să primim tot ce vrea El să ne dea.
După aceea să avem mereu marea grijă a păstrării lor.
Căci numai dacă vom păstra, vom avea folos că am primit.
Prin aceasta se cunoaște vrednicia sau nevrednicia noastră.
10 - Înțelepciunea este în primul rând lumină.
Înțeleptul este mai înainte de toate, un om luminat și luminos.
El este așezat între Dumnezeu și oameni pentru ca de la Dumnezeu să primească, iar la oameni să le dea din ce a primit.
11 - Înțeleptul este un fel de satelit al lui Dumnezeu prin care El Își revarsă binefacerile Luminii Sale, către creaturile și creațiunea Sa.
El trebuie să facă acest lucru cu toată dărnicia, după toată puterea sa.
12 - Prin unii inspirați, lumina de la Dumnezeu ne vine direct, ca lumina prin soare.
Iar prin alții lumina ne vine indirect, ca lumina prin lună.
Oricum noi trebuie să o dăm cu toată bucuria, la fel.
13 - Lumina de la Dumnezeu trimisă nouă prin Soare ne vine caldă, curată, desăvârșită, statornică, vie, trează, rodnică și frumoasă. Ca lumina lui Dumnezeu.
Prin lună însă ea ne vine rece, confuză, împuținată, nestatornică, moartă, adormită, veștejită și slabă, ca lumina omenească.
De aceea lumina Dumnezeiască este mântuitoare. Iar lumina omenească nu.
14 - Sateliții lui Dumnezeu, adică slujitorii Lui buni, mărturisesc și reflectă cu toată puterea lor - viața și lumina Dumnezeiască. Și oricine îi urmează se împărtășesc de mântuirea mărturisită prin ei.
Dar sateliții oamenilor, oricât de mari și de străluciți ar părea - nu pot da decât o lumină moartă iar nu vie. Trecătoare iar nu veșnică, profană iar nu sfântă.
Ferice de oricine are lumina lui Dumnezeu
- și umblă cu ea.
15 - Iată ce sunt profeții: sunt vestitorii credincioși ai lui Hristos.
Ei sunt oamenii iluminați de Dumnezeu, chemați de Dumnezeu, înzestrați de Dumnezeu, aprinși de Dumnezeu, trimiși de Dumnezeu.
Însoțiți de Dumnezeu și înșirați de Dumnezeu, îi sunt împuterniciții Lui înaintea oamenilor,
- printre oameni
și pentru oameni.
16 - Trimișii adevărați ai lui Dumnezeu, nu sunt totdeauna preoții vreunei religii, deși pot fi și aceștia
și nu sunt numai dintre învățații unui popor, deși pot fi și dintre aceștia
și nu sunt neapărat dintr-o anumită pătură de oameni
- ci pot fi din oricare din acestea.
17 - După o alegere cunoscută numai de Dumnezeu, iluminații Săi au fost chemați din cele mai felurite stări,
din cele mai felurite pături
și din cele mai felurite locuri.
Preoți sau păstori, împărați sau pescari, învățați sau fără multă școală omenească, - aceste mari suflete alese de El pentru a fi trimise în fața oamenilor, au trecut mai întâi prin fața Lui. Prin școala Lui. Prin Lumina Lui.
18 - Fața lui Dumnezeu a fost pentru trimișii Săi baia Luminii prin care trecând, le-a rămas dincolo de Ea o față.
Și au ieșit dincoace de ea cu alta.
Le-a rămas dincolo o îmbrăcăminte, un nume, o făptură, o stare
- și au ieșit dincoace de ea, cu altele.
Lumina i-a transformat total, înnoindu-i de nerecunoscut.
19 - Ei erau aceeași și totuși erau total alții.
Numai așa se putea vedea cu adevărat toată puterea transformatoare a lui Dumnezeu care i-a ales.
De aceea ei s-au și încrezut în Domnul din toată inima lor
- fiindcă ei erau în El, iar El era în ei.
20 - O, ce mare putere îi dă omului prezența îl el a lui Dumnezeu!
Și ce mare cinste Îi aduce lui Dumnezeu prezența în lume a unui astfel de om.
Doamne Isuse, Te rugăm fă-ne pe toți ai Tăi, - să fim plini de Tine - oriunde și oricând.
Amin.