„Am căutat pe iubitul meu”

„Am căutat noaptea, în așternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit... M-am sculat atunci și am cutreierat cetatea, ulițele și piețele; și am căutat pe iubitul inimii mele... L-am căutat dar nu l-am găsit! M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetății; și i-am întrebat : «N-ați văzut pe iubitul inimii mele?» Abia trecusem de ei și am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat și nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit. Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele și cerboaicele de pe câmp, nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea” (Cânt 3, 1-5).

Fraților și surorilor, aproape niciodată n-am citit din locuri așa de înalte la frați așa de mulți... Nu-s obișnuit. Noi, în părțile noastre, suntem obișnuiți să vorbim la frați mai puțini... Și acum sunt zdrobit de această mare greutate a iubirii și am căutat să citesc doar câteva cuvinte - pentru că frățiile voastre, majoritatea, ați citit Sfânta Scriptură și Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu care v-a mișcat, care v-a trezit, care v-a frământat, pentru care ați alergat, pentru care ați lăcrimat, pentru care ați privegheat, pentru care ați muncit și pentru care v-ați trudit fiecare, venind și aici.

Am căutat numai să citesc câteva versete, adică să vi le amintesc, pentru că frățiile voastre le știți și le cunoașteți. Aș vrea din tot sufletul și din toată inima să răsădesc în inima fiecăruia - și mai ales în inimile celor tineri, ale dragilor copii pe care i-am purtat pe genunchi, pe care i-am ridicat pe treptele lacrimilor, pe care i-am strâns la sân, pe care i-am iubit așa de frumos și așa de scump, pe care i-am petrecut cu lacrimi la porți și pe care i-am așteptat cu lacrimi să vină întotdeauna, pe care i-am legănat, pe care i-am petrecut întotdeauna cu bucurie aceste cuvinte minunate ale lui Dumnezeu pe care le știm (că le-ați auzit citindu-se, explicate, meditate, nu mai trebuie din nou).

Dar ne uităm așa de adânc cum spune aici Cuvântul Sfânt: „Am căutat pe iubitul inimii mele”... Și frățiile voastre vă dați seama că „am căutat pe iubitul inimii mele” nu este starea aceea firească.

Mi-aduc așa de bine aminte - acum, o săptămână în urmă, s-au împlinit patruzeci de ani de când aveam și eu, ca tinerii aceștia, nunta mea... Am vrut și eu atunci nunta așa cum și-o sărbătoresc ei acuma; mi-am sărbătorit-o și eu, dar cu frați mai puțini decât la aceasta.

Mă întorc cu gândul și cu mintea, și cu sufletul, și cu inima adânc la starea aceasta a căutării... Au trecut patruzeci de ani, dar nu mi-au putut slăbi mâinile... fug și acuma, mi-e drag... Mi-e drag să fug și acuma, nu aici numai, ci până în marginea aceea de țară, să caut pe Iubitul inimii mele. Pentru El am venit eu aici și frățiile voastre tot pentru El ați venit.

Aș vrea să Îl văd și să Îl simt pe Domnul când vorbesc frații, când pronunță numele Lui. Îl strâng în inima mea, Îl strâng în sufletul meu... Aș vrea să-L duc, așa cum spune: „la casa mamei mele, în casa celei ce m-a zămislit”... Nu trupește, ci duhovnicește vorbesc... Aș vrea să nu ies din Cuvântul Lui. Aș vrea, m-aș munci, m-aș trudi, aș priveghea, aș lăcrima, să-L duc la casa mea, la casa mamei mele pe Iubitul meu, așa cum mai departe spune, în alt capitol: „Porumbițo, ce scumpă, ce dragă ești!” Treci hotarele fără ochii tăi, te ascunzi în cuști, te duci peste hotare și de acolo îți dă drumul și nici un uliu și nici o pasăre răpitoare nu te oprește. Cu aripioara frământată și obosită de drum, nimerești la casa mamei tale, nimerești în casa ta! Ce scumpă ești, ce dragă ești!

Încetez aici, căci mai sunt frați. Aș vrea... eu am venit să ascult. Nu mă duc nicăieri cu gândul să vorbesc numaidecât. Dacă este undeva nevoie, mă ridic; dar aș vrea așa de mult să ascult, să-L caut pe Preaiubitul inimii mele. Aș vrea să-L duc în casa mea. Duceți-L și frățiile voastre la casa frățiilor voastre, în inimă, în viață, în toată ființa.

Tinerilor dragi, unii aveți părinți credincioși; duceți-L pe Iubitul inimii voastre, pe Domnul Iisus, la casa voastră! Căutați-L din tot sufletul, că nu vă va părea rău. Sunt patruzeci de ani de când fug și alerg și eu și mi-e așa de drag să-i văd pe tineri și să-i văd pe bătrâni, cu perii albi, (au început și ai noștri să se albească) căutându-L pe Domnul cel preaiubit.

Slăvit să fie Domnul, pentru că nu ne pare rău! Pe cărarea asta e bine, e așa de bine și-s așa de scumpe toate: privirile, zâmbetul, simțirea... Orice e așa de minunat pe cărarea aceasta strâmtă, pe urmele Dulcelui Iisus!

Rămânem aici. Domnul Dumnezeul nostru, Care nu știu cum, nu știu cum a adus prilejul acesta minunat într-o vreme așa de binecuvântată, El să ne facă să plecăm de aici încărcați. Și cu cuvântul acesta încetez. Să-L ducem. Eu Îl iau, luați-L și frățiile voastre la casa aceleia care v-a născut. Și nu uitați, ori și unde vă duceți, nu uitați de casa, de minunata vatră, de minunata casă, de leagănul acela scump care întotdeauna, aproape lăcrimând, ne-a legănat, ne-a crescut, ne-a împărtășit sute de cuvinte - să-L căutăm, să-L primim și să-L urmăm pe Iisus.

Nu pot uita bătrânii care au plecat și mă duc la mormintele lor ca să trezesc amintirea în sufletul meu că ei au fost aceia care au răsădit în mine, în sufletul meu, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu.

Ei au plecat, dar alții au mai rămas.

Nici aceștia nu vor mai sta mult, nu vor sta nici aceștia, ci vor pleca și ei; să-i urmăm cu vrednicie și noi.

Iar voi, tinerilor, puneți mâna pe solia sfântă, puneți mâna pe Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, pe această minunată Lucrare a lui Dumnezeu și duceți mai departe această sfântă, curată, senină și minunată Lucrare.

Slăvit să fie Domnul!