Oamenilor care sunt trimiși să-L prindă pe Isus sau pe ai Lui, li se spune totdeauna cam astfel de lucruri despre El încât cei ce trebuie să pună mâna pe El, să creadă că au de-a face cu cine știe ce tâlhar, cu cine știe ce mare primejdios pentru norod și pentru lege (Matei 26, 55).
Acestea li se spuneau fiindcă cei care erau trimiși să-L prindă pe Isus, erau totdeauna oameni simpli, oameni din norod, care n-aveau răutate în ei înșiși și care, dacă ar fi cunoscut adevărul despre Cel pe care trebuia să-L prindă, n-ar fi pus niciodată mâna pe El ca să-I facă rău,
fiindcă n-aveau nici interes nici câștig din aceasta.
Judecata omului simplu este destul de limpede ca să poată vedea că Hristos și ucenicii lui, nu numai că nu sunt o primejdie și o nenorocire pentru popor și pentru Templu, ci dimpotrivă, tocmai ei sunt cea mai mare binecuvântare a acestora.
Însă ca să nu vadă ei acest lucru, cei care aveau interesul ca Hristos să tacă, le spuneau minciuni despre Domnul.
Le spuneau tot felul de lucruri rele și neadevărate,
iar bieții oameni simpli, nu puteau ști răutatea și viclenia celor ce-i trimiteau.
De aceea adeseori mulți împlineau cu sălbăticie și abuz de putere poruncile ce le primiseră. Din spirit de slugărnicie față de stăpânii lor.
De data aceasta însă, oricât de simpli trebuie să fi fost oamenii trimiși de farisei, ca să-L prindă pe Isus, n-au ascultat porunca pe care fariseii le-o dăduseră. Până când nu s-au convins întâi ei înșiși, dacă Cel Învinuit este vinovat și periculos, sau dacă nu este.
Au stat mai întâi ei înșiși să asculte tot ce spunea Primejdiosul Acela de Isus.
Au căutat mai întâi să se convingă ei înșiși, înainte de a-L prinde, dacă este sau nu, așa cum li se spusese lor de către cei ce-i trimiteau.
Și bine au făcut.
Căci doar aveau și ei un suflet de mântuit sau de pierdut.
Doar și ei aveau să-L întâlnească odată pe Dumnezeu și aveau să-I dea seama de faptele lor.
Și doar și ei aveau datoria să gândească ce fac, atunci când li se cerea să facă ceva nedrept. Fiindcă aveau și ei răspunderea lor în aceasta.
Aveau și ei conștiință și aveau un Dumnezeu, față de care răspundeau.
Iar oamenii aceștia, gândind bine, n-au făcut răul.
Căci cine gândește bine totdeauna, acela nu face răul niciodată.
O, dragi suflete simple,
când vi se va cere vreodată să faceți astfel de lucruri, gândiți-vă bine înainte de a face.
Aveți și voi un suflet...
Aveți și voi să vă înfățișați odată în fața Scaunului de Judecată al lui Hristos...
Aveți și voi partea voastră de răspundere: nu faceți răul împotriva Bisericii și copiilor lui Isus Hristos, căci El și ei nu v-au făcut vouă răul niciodată. Ci numai binele.
Cercetați mai întâi ce rău vorbește Hristos și ce rău fac ai Lui. Și apoi veți vedea bine și veți ști ce trebuie să faceți.
Desigur că puteți - deocamdată! - să faceți ori binele, ori răul. Cum vreți.
Puteți - deocamdată! - să prindeți pe Domnul Hristos și pe ai Lui,
sau puteți să-i lăsați, nefăcându-le nimic rău. Cum vreți. Depinde de voi.
Însă de felul cum vă veți purta acum față de Domnul și de ai Lui, depinde toată fericirea sau nefericirea întregii voastre vieți, de pe pământ și de după aceea. Și poate și a copiilor voștri. Și a tot neamului vostru.
Aceasta este absolut așa, puteți s-o credeți.
Și veți vedea și voi că așa este.
Numai să nu vedeți prea târziu.
Doamne Isuse Hristoase, Judecătorul conștiințelor și al sufletelor omenești,
Te rugăm trezește-l pe fiecare om care are poruncă să meargă să facă rău celor care se roagă și se adună să-Ți laude Numele Tău,
ca să nu facă răul împotriva Ta și împotriva nevinovaților Tăi închinători și slujitori.
Trimite pe câte cineva cum ai trimis și la Pilat, ca să-i sfătuiască să nu facă răul pe care voiesc să-l facă împotriva Ta ca să nu piară și ei ca el (Matei 27, 19).
Și dă-le în clipa aceea o minte ascultătoare de înștiințare mântuitoare,
spre a nu face răul care le-ar osândi apoi pe veci și trupul și sufletul la foc.
Amin.