„Beţia” Duhului Sfânt şi beţia alcoolului...

În cartea 1 Regi (sau 1 Samuel) se află o minunată întâmplare despre o femeie cu numele Ana, soţia unui om cu numele Elcana. Această Ană n-avea copii, din care pricină „o potrivnică a ei deseori o înţepa cu vorba” şi Ana „se mâhnea şi plângea”. Ana a intrat cu durerea sufletului său în casa Domnului din Şilo, unde „preotul Eli şedea pe scaun la uşa cortului Domnului”; şi a început Ana să se roage către Domnul cu suflet amărât şi plângea. Şi a făcut juruinţă Domnului, zicând: „Doamne Dumnezeule, de vei vrea să cauţi spre smerenia roabei Tale şi Îţi vei aduce aminte de mine şi vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi vin şi băutură ameţitoare nu va bea”.

Şi a fost când se ruga ea mult înaintea Domnului, Eli, preotul, privea cu băgare de seamă la gura ei. Şi Ana grăia în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar glasul nu i se auzea. Eli credea că este beată şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Ridică-te şi te du din locul Domnului”. Şi răspunzând Ana, a zis: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie ce suferă în inima ei şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi revărs sufletul înaintea Domnului”…

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Anei şi i-a dăruit un copil, pe Samuel. Dar şi Ana şi-a ţinut făgăduinţa, crescându-l pe Samuel în dragoste faţă de Dumnezeu şi „în toată viaţa lui aducându-l spre slujbă Domnului”. Mai târziu, Samuel a ajuns judecător (1 Regi 7, 15). (Citiţi pe larg în Biblie la 1 Regi sau 1 Samuel 1.)

O, cu câtă dragoste, cu cât duh, cu câtă căldură şi cu câtă putere s-a rugat Ana! Este şi rugăciunea ei o pildă despre rugăciunea cea adevărată care iese şi se revarsă din adâncul sufletului omenesc, aşa cum izvorul izvorăşte din adâncul pământului. Buzele Anei, spune Biblia, abia se mişcau şi glasul ei se stinsese aproape cu totul, însă cu atât mai tare vorbea inima ei. Aceasta e şi azi rugăciunea cea bună, când toate simţirile tale, toate darurile şi toate puterile tale sufleteşti se retrag înăuntrul tău, se retrag în inima ta, iar inima te pune în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Rugăciunea nu trebuie să fie atât o larmă mare a gurii şi a buzelor tale, ci mai ales o aprindere, o grăire, o suspinare a inimii tale.

Eli zicea despre Ana că-i beată. Da, da, Ana era beată, numai că beţia ei era o altfel de beţie decât cea pe care, face băutura cea îmbătătoare. Beţia Anei era o beţie ce o face Duhul Sfânt. Ana se ruga cu Duh mult, Ana trăsese prin rugăciune atâta Duh în fiinţa ei, în sufletul ei, încât lui Eli i se părea că-i beată. Duhul Sfânt are şi El puterea de a-l „îmbăta” pe om şi, când te rogi cu toată inima şi cu tot sufletul tău, simţi - ca Ana - cum te cuprinde şi te aprinde această beţie sfântă şi dulce ce te ridică, te înalţă, te curăţă, te înnoieşte şi te întăreşte. Eli nu înţelegea această „beţie” - aşa cum nu o înţeleg nici cei mai mulţi oameni de azi - şi îi venea să râdă de ea aşa cum mulţimea râdea de apostoli când S-a pogorât Duhul Sfânt peste ei, zicând că sunt „beţi de must”.

O, ce minunată este „beţia” ce o face darul Duhului Sfânt, însă oamenii nu cunosc această beţie, ci o cunosc numai pe cea pe care o face alcoolul, adică duhul diavolului. Cu adevărat, sunt două feluri de beţii: una a Domnului, a Duhului Sfânt, şi una a diavolului şi a duhului lui, care este alcoolul. Amândouă aceste beţii fac minuni şi isprăvi. „Beţia” Duhului Sfânt îl aprinde pe om spre dragoste şi viaţă curată. „Beţia” Duhului Sfânt îl schimbă pe om, îi schimbă vorbele, îi schimbă purtările, îl face să plângă, îl face să cadă în genunchi, îl face să vorbească din Scripturi… Cealaltă beţie, a alcoolului, cred că e de prisos să spun ce fel de isprăvi face. Le vedeţi şi le auziţi pe la crâşme şi pe tot locul pe unde oamenii se îmbată.

Şi totuşi, lucru ciudat. Lumea şi oamenii râd de „beţia” ce o face Duhul Sfânt; râd de omul ce s-a lăsat de rele şi citeşte din Scripturi. Te faci de râs când te laşi de rele, dar când te îmbeţi ca un porc eşti mare viteaz. O, ce creştinătate ciudată e în vremile noastre! Dacă într-o strânsură de oameni te-ai pune în genunchi să te rogi cu glas înalt şi să-I cânţi o cântare de mărire lui Dumnezeu şi i-ai chema şi pe oameni la acest lucru, ar începe lumea să râdă, şoptind că eşti ori beat, ori nebun. Dar când ragi în crâşmă lângă glaja cu băutură, eşti un om „sănătos” şi la rând cu toate celea. Creştinii de azi nu caută „beţia” cea sfântă ce o face Duhul Sfânt, ci caută beţia ce o face duhul diavolului, alcoolul.

Ana a cerut prin rugăciune darul unui copil. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. O, ce putere mare este în rugăciune! Cu adevărat, rugăciunea străbate cerul şi pământul. Cuvintele Mântuitorului „cereţi şi vi se va da” sunt cuvinte adevărate. Prin rugăciune adevărată ne putem împlini toate lipsurile vieţii noastre. Oamenii de azi nu trăiesc o viaţă cu Domnul şi nu se ştiu rezema în darul şi ajutorul rugăciunii, de aceea e plină viaţa lor de atâtea frământări, necazuri şi lipsuri.

Rugăciunea este ca un telefon sufletesc prin care putem vorbi oricând şi de oriunde cu Dumnezeu şi prin care putem lua tot ce ne trebuie. Rugăciunea îţi duce la cer toate rugările şi cererile tale, iar de acolo îţi aduce dar, putere, viaţă şi tot ce îţi lipseşte.

Un prieten m-a întrebat mai deunăzi ce dorinţe şi ce planuri mai am eu. I-am răspuns: eu, dragă prietene, de când L-am aflat pe Domnul, nu mai am nici un plan, nici o dorinţă şi nici o grijă, pentru că pe toate le-am predat Lui. I-am dat Lui toate cheile de la toate încăperile şi toate ale mele stau acum încuiate în cămara Lui. Mie nu mi-a rămas altceva şi mie nu mi-am lăsat nimic altceva decât rugăciunea prin care să cer clipă de clipă tot ce îmi trebuie. Şi El îmi dă la vreme tot ce îmi trebuie. O, cât este de uşoară şi de plăcută viaţa când o trăieşti împreună cu Domnul în rugăciune!

Prin rugăciune a coborât Ana în viaţa ei darul Duhului Sfânt. Prin rugăciune putem şi noi coborî asupra vieţii noastre darul şi puterea Duhului Sfânt. O, ce dar mare ne este nouă rugăciunea! Foloseşti tu, cititorule, acest dar?