Zidurile Ierihonului cad...

Chipul de mai sus arată cunoscuta istorie din Biblie, când israeliții au cuprins cetatea Ierihonului. „Luați chivotul legământului - a zis Dumnezeu către Iosua - și înconjurați cetatea de șase ori în șase zile, iar în ziua a șaptea o înconjurați de șapte ori. Preoții să sufle din trâmbițe, poporul să strige cu glas mare în ziua a șaptea și atunci zidurile cetății se vor prăbuși.” Israeliții, ascultând cuvântul Domnului, au făcut întocmai și în ziua a șaptea zidurile Ierihonului s-au prăbușit. (Citiți pe larg în cartea lui Iosua 6.)

O, ce adânc înțeles creștinesc este în această istorie! Și noi avem, fiecare, o cetate de biruit: cetatea patimilor, păcatelor, înșelăciunilor și ispitelor acestei lumi. O cetate înfricoșătoare și întărită foarte este aceasta. Comandantul ei este diavolul, dușmanul cel mare și viclean care neîncetat aruncă din ea săgeți pline de otravă și moarte sufletească. Pe mulți i-a făcut Satana prizonierii lui. Însă Domnul ne-a dat și nouă putere să biruim această cetate înfricoșătoare.

Această putere este și azi tot aceea care i s-a dat odinioară lui Iosua și israeliților. Iosua n-a biruit Ierihonul cu puterea oștii sale, ci l-a biruit cu dar și ajutor de la Dumnezeu. Israeliții aveau de la Dumnezeu un dar și ajutor deosebit, pe care îl scoteau în fața tuturor primejdiilor și în toate luptele îl purtau cu ei. Acest dar era chivotul legii, adică o ladă sfântă în care se păstrau tablele legii, poruncile date lui Moise pe Muntele Sinai. Cu acest chivot au înconjurat israeliții și Ierihonul, cu acest chivot au trecut și Iordanul ca pe uscat (Iosua 6, 6), cu acest chivot au trecut biruitori prin toate luptele și prin toate primejdiile până au ajuns în Canaan.

Puterea israeliților era acest chivot, adică nu lada și pietrele din ea, ci legământul de ascultare ce-l făcuse Dumnezeu cu israeliții prin Moise. „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, dacă veți umbla în legile Mele și veți păzi poruncile Mele și le veți împlini… Eu Îmi voi ține legământul ce l-am făcut cu voi… Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu” (Lev 26). Acest legământ a surpat și zidurile Ierihonului; iar când acest legământ a slăbit și s-a stricat, s-au dărâmat și zidurile Ierusalimului, puterea poporului Israel.

O, ce adânc înțeles creștinesc este și pentru noi în această istorie! Mai întâi de toate trebuie să ne dăm seama că nici noi nu putem birui Ierihonul vrăjmașului diavol cu putere de la noi, ci numai cu dar și cu putere de la Dumnezeu. O hotărâre de luptă contra păcatelor n-ajunge nimic dacă nu se pogoară peste ea darul și harul cerului de sus. Însă acest dar se pogoară numai atunci când porți și tu cu tine un chivot ca odinioară israeliții. Știi tu care este acest chivot al vieții tale? Este legământul tău și legătura ta cu cerul, cu Dumnezeu. Este chivotul legii celei noi: Jertfa Mântuitorului, care ne-a împăcat cu Dumnezeu și a făcut legământ nou între noi și Dumnezeu. Oricui a primit și poartă acest chivot sfânt, oricui L-a primit pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea Sfântă i se dă putere să-l biruie pe vrăjmașul diavol (Mt 10, 1) și să fie biruitor până în sfârșit (Apoc 2, 26). Când ai acest „chivot” în viața ta, când pleci la luptă cu el și îl porți neîncetat cu tine, atunci steagurile tale fâlfâie de biruință și zidurile vrăjmașului Ierihon trosnesc din toate părțile.

Creștinii de azi stau neputincioși și cad biruiți în fața Ierihonului cel rău tocmai pentru că n-au Jertfa Mântuitorului în fruntea luptei și atacului. N-am primit cu adevărat puterea și darul ce-l dă acest „chivot”, acest legământ de sânge. Din chivotul nostru a rămas numai lada goală (așa precum mulți creștini dimineața încep ziua cu semnul Sf. Cruci, însă seara o gată cu biruință pentru diavolul); lipsește însă legământul, legătura dintre noi și Dumnezeu, cea făcută prin Jertfa Mântuitorului; și de aceea, în loc să se dărâme Ierihonul vrăjmașului diavol, se dărâmă Ierusalimul sufletelor noastre.

Biblia ne spune că șase zile de-a rândul au înconjurat israeliții Ierihonul, iar a șaptea zi a fost zi de biruință. O, de am înțelege că șase zile din săptămână sunt zile de lucru pentru Domnul, iar ziua a șaptea trebuie să fie ziua de biruință a Domnului, a sufletului și zi de dărâmare a Ierihonului păcatelor! Așa era în vremile de demult. Duminica, bisericile erau pline de suflete însetoșate. În fiecare duminică, creștinii cei dintâi se cuminecau cu mic, cu mare, căci doar Sf. Liturghie e și întocmită pentru acest lucru.

În vremurile de demult, preoții erau trâmbițe ce răsunau Cuvântul lui Dumnezeu, iar poporul îi urma pe calea mântuirii și ierihoanele păcatelor se dărâmau mereu. Azi însă, vai, ziua a șaptea e zi de biruință pentru diavolul. Azi în ziua a șaptea răsună trâmbițele de biruință ale diavolului: crâșmele, bețiile, petrecerile, jocurile, desfrânările, minciunile etc., etc. Butoaiele de băuturi (și alte păcate) sunt parcă azi chivotul legii (sau, mai bine zis, chivotul diavolului) după care merge întreg poporul și bea din otrava lui.

Eu te întreb, iubite cititorule, cum stai tu în fața zidurilor Ierihonului?

Ce cauți în orologiu?

Între niște meseriași de la oraș veni odată vorba despre Dumnezeu. Între ei se afla și un tăgăduitor de Dumnezeu.

- Dacă ar fi Dumnezeu, zicea hulitorul, atunci de ce nu L-a văzut sau nu Îl vede cineva? Încă nimeni nu poate spune că L-a văzut pe Dumnezeu…

Între apărătorii credinței în Dumnezeu era și o calfă de ceasornicar. Acesta nu zise nimic la hula necredinciosului, ci luă un ceas și, cu ochelarii lui, începu să se uite cu încordare în el, ca și când ar căuta ceva…

- Dar tu ce cauți în ceas? întrebă unul dintre cei de față.

- Îl caut pe cel ce a făcut ceasul și nu îl găsesc… așa cum caută acest necredincios să-L vadă în lume pe Dumnezeu, făcătorul lumii…

Necredinciosul înțelese lecția și se depărtă rușinat.