Zidurile Ierihonului cad...

Chipul de mai sus arată cunoscuta istorie din Biblie, când israeliţii au cuprins cetatea Ierihonului. „Luaţi chivotul legământului - a zis Dumnezeu către Iosua - şi înconjuraţi cetatea de şase ori în şase zile, iar în ziua a şaptea o înconjuraţi de şapte ori. Preoţii să sufle din trâmbiţe, poporul să strige cu glas mare în ziua a şaptea şi atunci zidurile cetăţii se vor prăbuşi.” Israeliţii, ascultând cuvântul Domnului, au făcut întocmai şi în ziua a şaptea zidurile Ierihonului s-au prăbuşit. (Citiţi pe larg în cartea lui Iosua 6.)

O, ce adânc înţeles creştinesc este în această istorie! Şi noi avem, fiecare, o cetate de biruit: cetatea patimilor, păcatelor, înşelăciunilor şi ispitelor acestei lumi. O cetate înfricoşătoare şi întărită foarte este aceasta. Comandantul ei este diavolul, duşmanul cel mare şi viclean care neîncetat aruncă din ea săgeţi pline de otravă şi moarte sufletească. Pe mulţi i-a făcut Satana prizonierii lui. Însă Domnul ne-a dat şi nouă putere să biruim această cetate înfricoşătoare.

Această putere este şi azi tot aceea care i s-a dat odinioară lui Iosua şi israeliţilor. Iosua n-a biruit Ierihonul cu puterea oştii sale, ci l-a biruit cu dar şi ajutor de la Dumnezeu. Israeliţii aveau de la Dumnezeu un dar şi ajutor deosebit, pe care îl scoteau în faţa tuturor primejdiilor şi în toate luptele îl purtau cu ei. Acest dar era chivotul legii, adică o ladă sfântă în care se păstrau tablele legii, poruncile date lui Moise pe Muntele Sinai. Cu acest chivot au înconjurat israeliţii şi Ierihonul, cu acest chivot au trecut şi Iordanul ca pe uscat (Iosua 6, 6), cu acest chivot au trecut biruitori prin toate luptele şi prin toate primejdiile până au ajuns în Canaan.

Puterea israeliţilor era acest chivot, adică nu lada şi pietrele din ea, ci legământul de ascultare ce-l făcuse Dumnezeu cu israeliţii prin Moise. „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, dacă veţi umbla în legile Mele şi veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini… Eu Îmi voi ţine legământul ce l-am făcut cu voi… Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu” (Lev 26). Acest legământ a surpat şi zidurile Ierihonului; iar când acest legământ a slăbit şi s-a stricat, s-au dărâmat şi zidurile Ierusalimului, puterea poporului Israel.

O, ce adânc înţeles creştinesc este şi pentru noi în această istorie! Mai întâi de toate trebuie să ne dăm seama că nici noi nu putem birui Ierihonul vrăjmaşului diavol cu putere de la noi, ci numai cu dar şi cu putere de la Dumnezeu. O hotărâre de luptă contra păcatelor n-ajunge nimic dacă nu se pogoară peste ea darul şi harul cerului de sus. Însă acest dar se pogoară numai atunci când porţi şi tu cu tine un chivot ca odinioară israeliţii. Ştii tu care este acest chivot al vieţii tale? Este legământul tău şi legătura ta cu cerul, cu Dumnezeu. Este chivotul legii celei noi: Jertfa Mântuitorului, care ne-a împăcat cu Dumnezeu şi a făcut legământ nou între noi şi Dumnezeu. Oricui a primit şi poartă acest chivot sfânt, oricui L-a primit pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă i se dă putere să-l biruie pe vrăjmaşul diavol (Mt 10, 1) şi să fie biruitor până în sfârşit (Apoc 2, 26). Când ai acest „chivot” în viaţa ta, când pleci la luptă cu el şi îl porţi neîncetat cu tine, atunci steagurile tale fâlfâie de biruinţă şi zidurile vrăjmaşului Ierihon trosnesc din toate părţile.

Creştinii de azi stau neputincioşi şi cad biruiţi în faţa Ierihonului cel rău tocmai pentru că n-au Jertfa Mântuitorului în fruntea luptei şi atacului. N-am primit cu adevărat puterea şi darul ce-l dă acest „chivot”, acest legământ de sânge. Din chivotul nostru a rămas numai lada goală (aşa precum mulţi creştini dimineaţa încep ziua cu semnul Sf. Cruci, însă seara o gată cu biruinţă pentru diavolul); lipseşte însă legământul, legătura dintre noi şi Dumnezeu, cea făcută prin Jertfa Mântuitorului; şi de aceea, în loc să se dărâme Ierihonul vrăjmaşului diavol, se dărâmă Ierusalimul sufletelor noastre.

Biblia ne spune că şase zile de-a rândul au înconjurat israeliţii Ierihonul, iar a şaptea zi a fost zi de biruinţă. O, de am înţelege că şase zile din săptămână sunt zile de lucru pentru Domnul, iar ziua a şaptea trebuie să fie ziua de biruinţă a Domnului, a sufletului şi zi de dărâmare a Ierihonului păcatelor! Aşa era în vremile de demult. Duminica, bisericile erau pline de suflete însetoşate. În fiecare duminică, creştinii cei dintâi se cuminecau cu mic, cu mare, căci doar Sf. Liturghie e şi întocmită pentru acest lucru.

În vremurile de demult, preoţii erau trâmbiţe ce răsunau Cuvântul lui Dumnezeu, iar poporul îi urma pe calea mântuirii şi ierihoanele păcatelor se dărâmau mereu. Azi însă, vai, ziua a şaptea e zi de biruinţă pentru diavolul. Azi în ziua a şaptea răsună trâmbiţele de biruinţă ale diavolului: crâşmele, beţiile, petrecerile, jocurile, desfrânările, minciunile etc., etc. Butoaiele de băuturi (şi alte păcate) sunt parcă azi chivotul legii (sau, mai bine zis, chivotul diavolului) după care merge întreg poporul şi bea din otrava lui.

Eu te întreb, iubite cititorule, cum stai tu în faţa zidurilor Ierihonului?

Ce cauţi în orologiu?

Între nişte meseriaşi de la oraş veni odată vorba despre Dumnezeu. Între ei se afla şi un tăgăduitor de Dumnezeu.

- Dacă ar fi Dumnezeu, zicea hulitorul, atunci de ce nu L-a văzut sau nu Îl vede cineva? Încă nimeni nu poate spune că L-a văzut pe Dumnezeu…

Între apărătorii credinţei în Dumnezeu era şi o calfă de ceasornicar. Acesta nu zise nimic la hula necredinciosului, ci luă un ceas şi, cu ochelarii lui, începu să se uite cu încordare în el, ca şi când ar căuta ceva…

- Dar tu ce cauţi în ceas? întrebă unul dintre cei de faţă.

- Îl caut pe cel ce a făcut ceasul şi nu îl găsesc… aşa cum caută acest necredincios să-L vadă în lume pe Dumnezeu, făcătorul lumii…

Necredinciosul înţelese lecţia şi se depărtă ruşinat.