Cum apără Dumnezeu banii văduvelor şi ai orfanilor

Chipul de mai sus arată o întâmplare pe care o istoriseşte Biblia în cartea a doua a Macabeilor, la capitolul 3. Se spune acolo că un împărat păgân al vremurilor de atunci l-a trimis pe dregătorul Iliodor să ia pentru împărăţie banii din lada templului din Ierusalim. Ajungând Iliodor la Ierusalim cu porunca împărătească, arhiereul templului i-a arătat că banii din templu sunt „banii văduvelor şi ai săracilor” (BOS 2 Macabei 3, 10) şi l-a rugat să lase aceşti bani şi pe mai departe pentru ajutorarea săracilor. Dar Iliodor nici nu voia să audă de aceasta, ci se pregătea să intre în templu şi să ia cu puterea banii. Atunci - ne spune Biblia - „arhiereul şi preoţii au făcut rugăciuni înaintea altarului şi Îl chemau din cer pe Cel de sus, să apere El banii săracilor”. De asemenea „şi femeile toate cu mâinile ridicate spre cer se rugau”. În acest timp, iată, se iveşte Iliodor înconjurat cu armată multă. Izbeşte în uşa templului şi intră să ia banii. Dar, când apucă în mână vasul cu banii săracilor, o minune înspăimântătoare se arată: „un cal care groaznic călăreţ are pe sine, cu sabie de foc în mână; şi calul, pornindu-se înainte iute, l-a lovit pe Iliodor cu copitele cele dinainte. Încă şi alţi doi tineri s-au arătat înaintea lui, care neîncetat îl băteau pe el cu săbii de foc”. „Şi a căzut jos Iliodor şi zăcea mut; aşijderea şi ostaşii, spăimântându-se de puterea lui Dumnezeu, au leşinat şi s-au înfricoşat”…

Iliodor abia şi-a putut scăpa viaţa şi s-a întors la împărat fără de bani.

Aşa a apărat odinioară Dumnezeu „banii văduvelor şi ai săracilor”.

Această întâmplare din Biblie este cu învăţătură şi pentru vremile noastre. Că şi azi sunt parcă mai mulţi ca oricând acei lacomi şi tirani care, în chipul lui Iliodor, râvnesc şi răpesc banul văduvelor şi săracilor. Mai ales de la război încoace este plină lumea de speculanţi care fac dobânzi şi câştiguri din banii şi lacrimile celor săraci şi lipsiţi. Auzirăţi cum spune Biblia că „femeile cu mâinile ridicate spre cer se rugau şi blestemau pe cel ce se apropia să le ia cu puterea bănuţul lor. Câte femei nu s-au rugat tot aşa în vremea războiului când în chipuri şi feluri li se fura ajutorul!

Pe vremea războiului, alături de oastea ce se lupta la fronturi s-a format şi prin ţară o oaste neagră şi sălbatică ce s-a pornit şi ea la atac. Era oastea speculanţilor şi cămătarilor. Ofensiva acestei armate a fost cea mai sălbatică şi mai tirană din întreg războiul, căci această armată ataca oastea cea slabă şi neînarmată a săracilor şi lipsiţilor. Ofensiva cămătarilor nu cunoştea nici mila, nici lacrimile, nici iertarea, ci ucidea fără milă, ca să poată face „câştig”, cât mai mare câştig. Războiul s-a gătat de mult, însă fronturile şi ofensiva speculanţilor stăruie mai departe. Armata cămătarilor n-a demobilizat, ci parcă mai mare s-a făcut în vremile noastre.

Întreagă ţara, întreagă lumea e parcă azi plină de războiul gheşeftarilor, speculanţilor, de năvala celor ce vor să se îmbogăţească fără muncă, speculând truda şi munca celor mulţi şi nevoiaşi. E atât de mare azi această armată neagră, încât parcă şi pe noi nimeni altul nu ne va putea scăpa de ea decât strigarea noastră la cer cu psalmistul: „Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit” (Ps 9, 19). „Ţie s-a lăsat săracul, sărmanului Tu, Doamne, fi ajutor”. „Înalţă-Te, Părintele celor săraci, Judecătorul văduvelor” (Ps 67, 5). „Înalţă-Te, Cel ce judeci pământul, căci pe văduva şi săracul l-au omorât” (Ps 93, 2). Şi Dumnezeu va auzi strigarea celor speculaţi, căci El este „părintele celor săraci, judecătorul văduvelor”. „Rugăciunea celui ce strigă, în amărăciunea sufletului său, o va auzi Cel ce l-a făcut pe el” (Înţ. Sirah 4).

Vai de averea şi câştigurile strânse cu înşelăciune şi nedreptate. Ele nu sunt avere, ci blestem şi osândă. „Cel ce face avere din lacrimile văduvelor şi ale orfanilor este ca cel ce ucide copilul înaintea tatălui său”, zice înţeleptul Solomon. „Câştig necurat în casa omului” e banul scos din lacrimile şi lipsurile celor speculaţi. Este o vorbă sănătoasă în poporul nostru care spune că banii strânşi pe cale de vicleşug sunt bani spurcaţi, care-i strică şi pe cei buni pe care-i are omul. Aşa sunt şi „câştigurile” speculanţilor. Nu râvniţi la averile ce le face specula. Până în cele din urmă, nimica se va alege de ele. Cei ce nu credeţi şi aţi simţit că lăcomia vrea să vă înşele pe căile ei, deschideţi Psaltirea şi citiţi cu luare-aminte Psalmul 36: „nu râvni celui ce vicleneşte, căci ca iarba se va usca… Vei căuta locul lui şi nu-l vei afla”. „Iar tu nădăjduieşte spre Domnul - zice înţeleptul Sirah - şi rămâi întru osteneala mâinilor tale, căci în mâinile Domnului este sprijinul omului”.

Sunt acestea adevăruri pe care le puteţi vedea şi după ce închideţi Biblia şi vă uitaţi în viaţă. Băgaţi de seamă şi-i urmăriţi de-aproape pe cei ce fac averi cu speculă şi vicleşug, căci mai curând ori mai târziu nimica se alege de averea lor - semn că Domnul priveghează de sus. Domnul e şi azi Judecător aspru asupra celor ce umblă să fure - prin speculă şi înşelăciune - „banii văduvelor şi săracilor”.

„Brânza câinească câinii o mănâncă”…

Aşa zice o veche vorbă românească. În această vorbă e pus un adevăr scos din Scripturi. Nimica se alege de averile strânse cu vicleşug. Nimica se va alege şi de averile strânse cu fel de fel de vicleşuguri şi afaceri în vremea războiului şi după război. Un cunoscător financiar şi bun creştin spune că 50 la sută din îmbogăţiţii de război şi-au pierdut averile în fel de fel de întreprinderi. Cei mai mulţi şi-au pierdut banii când cu mărcile cele nemţeşti. Au lăcomit să cumpere mărci ca să câştige şi pe urmă mărcile au rămas pe nimic.

Uitaţi-vă bine şi băgaţi de seamă că toate averile strânse cu vicleşug şi cu câştig necurat se sparg rând pe rând şi nimica se alege de ele.

Aşa vrea Dumnezeu.