„Ca oile mele să aibă viață”

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Bunul Dumnezeu, după ce l-a făcut pe om, i-a dat viață. A pus în lut suflare de viață, dar Domnul a știut că nu e de ajuns numai viața în om, ci i-a făcut încă mai înainte raiul și fericirea în care să trăiască, i-a făcut soția și tot ce era necesar pentru o viață fericită.

Deci Domnul Dumnezeu, iată cum a lucrat de minunat! Nu i-a dat omului numai viața, suflarea de viață - și cu asta gata - ci i-a făcut omului și i-a dat belșug, adică viață din belșug, să aibă tot ce-și dorea, punându-l stăpân peste toate.

Ce fericit era omul atunci că avea viață, dar nu numai viață, ci viață din belșug!

Atunci a venit șarpele... Șarpele voia să curme belșugul, viața din belșug. Viața în sine o lăsa omului, dar o viață otrăvită, o viață vinovată, fără putere.

Șarpele știa că numai într-un fel poate reuși în încercarea lui: dacă îl face pe om să calce porunca lui Dumnezeu. Știa șarpele că, dacă va fura belșugul Voii și Ascultării lui Dumnezeu, omului îi mai rămâne numai durerea, rușinea și fuga de Fața Domnului. Și așa a rămas sărmanul om doar cu viața, fără belșugul vieții, fără ascultarea Voii lui Dumnezeu.

Oare ce înseamnă viața fără belșug, viața fără putere, viața fără Dumnezeu?

Un slăbănog zăcea în patul lui. Bietul de el nu putea nici mânca - altul îi dădea în gură -, nu se putea mișca deloc. În rest, era sănătos. Ochii îi vedeau bine, inima îi bătea, avea viață. Într-o zi intră un șarpe. Omul nu putea nici striga, nici fugi, nici nu se putea apăra. Șarpele l-a mușcat și omul a murit otrăvit de șarpe.

Iubiții mei frați și surori! Iată ce înseamnă viața, viața numai, viața fără putere, viața fără belșug.

Omul dorea să scape, dar totul era degeaba, pentru că avea numai viață în el, fără putere, el nu avea belșug de viață, ci numai viață. Nu ajunge numai atât. De aceea a spus Mântuitorul nostru scump: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și s-o aibă din belșug!”.

Fratele meu drag și sora mea scumpă! Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat la toți viața. Dar nu ajunge numai că ai viața. Ci trebuie să avem „viață din belșug”, viață cu putere, pe care numai El, Domnul Iisus, o poate da, căci viața aceasta „din belșug” este în El, în prezența Lui.

Frații mei dragi, hai să ne cercetăm în seara aceasta: ce fel de viață avem noi? Ce fel de roade? Mulți au viață de slăbănog, de a merge numai până la biserică, numai până la adunare și atât. Mai mult și mai adânc nu pot, ci se mulțumesc cu viața fără „viață din belșug”.

Adevărata viață a unui credincios nu se vede numai la biserică și la adunare, căci acolo se poate preface ceea ce nu este de fapt. Ci adevărata viață se vede în luptă, atunci când vine șarpele la luptă, la întâlnirea omului cu șarpele, cu păcatul în luptă.

Aici unul trebuie să cadă și unul să biruie. Ori biruie omul alături de Dumnezeu... ori biruie șarpele alături de păcat.

După lupta aceasta se înalță un cântec. Ori cântecul de slavă și biruință adus Domnului de omul bucuros că a biruit, ori se înalță cântecul trist al omului înfrânt și căzut în mâinile vrăjmașului.

Fratele meu drag și sora mea iubită! Aici se arată rostul vieții din belșug. Aici, în această luptă, se cere să avem belșug din Dumnezeu în noi, belșug de putere, belșug de rugăciune, belșug de stăruință... O viață de belșug, ca să fugă diavolul de la noi.

Să privim puțin peste casa, peste familia bătrânului Iacov - Israel - și la cei doisprezece copii ai lui. Dintre toți copiii, Dumnezeu l-a ales pe Iosif să fie binecuvântat, să fie alesul Domnului.

Toți cei doisprezece frați aveau viață în ei, dar Iosif avea o viață din belșug. Iosif avea în viața lui ceva mai mult ca ceilalți frați ai lui și pentru aceasta frații lui nu îl vedeau bine, erau mereu supărați pe el.

Când au avut primul prilej mai potrivit, l-au aruncat pe Iosif în fântână. Iosif stătea în fântână, dar el nu era singur, căci Dumnezeu S-a coborât alături de Iosif. Iosif era binecuvântat și în fântână; Dumnezeu, Care îi dădea viață din belșug, era alături de el.

Iar frații lui Iosif au rămas fără Dumnezeul lui Iosif. Frații lui Iosif și bătrânul Israel au rămas singuri, căci, alungându-l pe Iosif, l-au alungat și pe Dumnezeul lui Iosif.

Din ce se vede că Dumnezeu a plecat alături de Iosif? De unde știm că Dumnezeu îi părăsise pe frații lui Iosif și chiar pe bătrânul Israel? Aceasta se vede când vine încercarea, când vine foametea peste țară. Frații lui Iosif și chiar bătrânul Israel - nu au știut ce să facă, cum să se descurce în fața primejdiei. Era să moară de foame, pentru că nu mai era în mijlocul lor Dumnezeul, Care să-i învețe. Dumnezeu era cu Iosif, cel alungat de ei.

Și Dumnezeu îl învață pe Iosif cum să scape de la moarte o țară străină. Țara Egiptului e scăpată de foamete pentru că Iosif, în cei șapte ani de belșug, a adunat în magazii roadele pe care le-au mâncat în cei șapte ani de secetă.

Frații lui Iosif n-au știut acesta. Ei aveau numai viața și credeau că este de-ajuns. Ei nu aveau nevoie de „viață din belșug”, trăită în ascultarea de Dumnezeu. La vremea de încercare, era să moară de foame, dar au alergat la cel ce avea „viața din belșug”. Iosif, cel mai bogat în „viață din belșug”, nu le-a făcut fraților lui nici un rău. „Viața din belșug” nu i-a aruncat în fântână, cum a fost el lepădat de frații lui.

Iosif, cel cu „viața din belșug”, și-a îmbrățișat frații, a plâns și i-a sărutat mult, cu dor și dragoste.

Fratele meu drag și sora mea scumpă! Înțelegi tu oare că Dumnezeu va trimite și peste noi o vreme de cercetare, o vreme de încercare? Înțelegem noi că la acea vreme se cere să avem toți „viață din belșug”? La vremea cercetării, în zadar ai numai viață, fără belșugul prezenței lui Dumnezeu. La vremea cercetării nu pot birui decât cei ce au „viață din belșug”.

Când spui cuvântul belșug înseamnă, în chip firesc, pământesc, să ai mai mult decât îți trebuie. Dar pământește, numai atunci tu ai belșug de bani, când din banul tău hrănești și un sărac, ajuți și o văduvă, dai și pentru o biserică. Când nu faci așa, atunci nu ai belșug de bani.

Numai atunci ai belșug de casă, de căldură în casă, când primești să încălzești și pe alții din ceea ce Dumnezeu ți-a dat ție.

Cine nu face așa pământește nu are nimic din belșug.

Dar, cum noi nu avem numai trup și pământ, ci avem și sufletul nostru, am vrea să privim și la belșugul cel duhovnicesc. Cum stăm cu „viața din belșug” în Hristos?

Belșug în ascultarea voii lui Dumnezeu...

Belșug în urmarea Cuvântului lui Dumnezeu...

Belșug în trăirea Cuvântului Sfânt.

Fratele meu și sora mea, să ne mai punem o întrebare. Nu vreau să vă întreb dacă Hristosul cel ce zice: „Eu am venit ca oile Mele”... nu vă întreb dacă El a venit și până la noi sau dacă noi am venit până la El, căci știu că strigăm imediat: „Da, a venit și până la mine”...

Ci ne întrebăm: avem noi viață din belșug?

Dacă eu nu am viață, atunci, fratele meu, eu mă mint singur, tu te înșeli singur, căci noi încă nu ne-am întâlnit cu Dumnezeul nostru.

Știi oare de ce nu te-ai întâlnit tu cu Domnul? Când Domnul a venit să cerceteze cele șase vase de piatră puse pentru spălarea nuntașilor, iată că vasele nu erau pline până sus. Slujitorii nu și-au făcut datoria. Slujitorii care-au avut porunca să le umple au pus apă după cât au crezut ei că e de-ajuns. De aceea primul cuvânt al Domnului a fost să le umple până sus. Numai după ce vasele au fost umplute până sus... numai după aceea a venit binecuvântarea Domnului și schimbarea apei murdare în vin bun și curat.

Fratele meu, tu ți-ai umplut vasul inimii tale până sus, cum zice Psalmistul: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”? Tu, frate, ți-ai umplut vasul inimii până sus de Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă ți l-ai umplut, ferice de tine!

Dar dacă nu ți l-ai umplut până sus, atunci întârzie și poate să nu mai vină niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu peste tine, pentru că tu o împiedici. Tu nu o lași să vină, tu o alungi, păstrându-ți vasul tău gol.

Fraților dragi, haidem ca din seara aceasta să ne umplem fiecare inimile noastre până sus, pentru ca Domnul să ne poată binecuvânta. Ca fiecare dintre noi să ne întoarcem acasă binecuvântați de Domnul.

„Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și s-o aibă din belșug”!

Iată ce dar minunat vrea Dumnezeu să ne dea! De ce mai stăm pe gânduri și nu primim?

Depinde de noi, fratele meu iubit.

Depinde de tine, sora mea scumpă!

Primește „viața din belșug”!

Slăvit să fie Domnul!